AFFAIRE GIANQUITTI ET AUTRES c. ITALIE

RESPONDENT

ITA

HOTĂRÂRE

22.01.2013

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'article 1 du Protocole n° 1 - Protection de la propriété (article 1 al. 1 du Protocole n° 1 - Respect des biens);Violation de l'article 6 - Droit à un procès équitable (Article 6 - Procédure civile;Article 6-1 - Délai raisonnable)

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2013
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE GIANQUITTI ET AUTRES c. ITALIE (CtEDO, 2013)

HUDOC · oficial

În cauza Gianquitti și alții c. Italia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-un comitet compus din Dragoljub Popović, președinte, Paulo Pinto de Albuquerque, Helen Keller, judecători, și de Françoise Elens-Passos, graffière adjutant de secțiune, După ce a deliberat în camera Consiliului la 11 decembrie 2012, se retrage la hotărâre că aici, adoptat la această dată procedural La origine a cauzei se află o cerere (n 36228/02) îndreptată împotriva Republicii Italiene și dintre care patru resortisanți ai acestui stat, M Maria Lorenza Gianquitti și M Me Damiana Pirro, Bianca Pirro și Adriana Pirro, au sesizat Curtea la 23 iulie 1999, în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( Crisafolli și dl N. Lettieri. La 16 noiembrie 2004, cererea a fost comunicată guvernului. În conformitate cu Protocolul nr. 14, cererea a fost atribuită unui comitet. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANȚELOR DE LA Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de recurente, pot fi rezumate după cum urmează. L În 1984, primarul Molinara a decis să ocupe de urgență terenul reclamantelor pentru o perioadă maximă de doi ani pentru a construi o lucrare publică. La 22 septembrie 1984, municipalitatea Molinara a ocupat o parte din terenul reclamantelor și a început lucrările de construcție. 10. printr-un act de punere în aplicare notificat la 3 decembrie În 1987, recurentele au atribuit municipiul Molinara în fața Tribunalului Civil din Benevent. 11. Ele au susținut că ocupația terenului era ilegală pe motiv că aceasta era prelungită dincolo de termenul permis și că lucrările de construcție a terenului public se încheiau fără a fi necesară exproprierea formală a terenului și plata unei despăgubiri. Acestea au susținut că, ca urmare a încheierii lucrărilor publice, dreptul lor de proprietate fusese neutralizat și că, prin urmare, nu le era posibil să solicite restituirea terenului în cauză, ci numai daune-interese. Recurentele solicitau o sumă corespunzătoare valorii de piață a terenului. 12. 1989 a fost depusă o expertiză la transplant. Potrivit expertului, valoarea de piață a terenului în 1985 a fost de 8 850 000 ITL (4 aproximativ 571 EUR). 13. În 2001 a fost depusă o altă expertiză la gref. Potrivit expertului, terenul a fost ocupat în mod regulat până în 1984. După această dată, ocuparea terenului a devenit ilegală. 14. printr-o decizie depusă la grefă la data de 7 august 1984. În 2003, Tribunalul din Benevent a considerat că recurentele trebuiau să se considere private de terenul lor începând cu 22 septembrie 1984, în conformitate cu principiul exproprierii indirecte. Prin urmare, Tribunalul a condamnat municipalitatea să plătească recurentelor 9 635,37 EUR, plus dobândă începând cu 22 octombrie 1984, data transformării ireversibile a terenului. În octombrie 2003, municipalitatea interjeta recurs la această hotărâre în fața tribunalului din Napoli și susținea, printre altele, că despăgubirile trebuiau să fie calculate pe baza Legii nr. 662 din 1996, care a intrat în vigoare în cursul procedurii. 16. Printr-o decizie depusă la grefa la 31 august 2004, tribunalul din Napoli a reformat decizia Tribunalului din Benevent și a considerat că recurentele aveau dreptul la o despăgubire care trebuia calculată în conformitate cu legea nr. 662 din 1996. Aceasta a redus la plata despăgubirii acordate de Tribunalul din Benevent, a considerat că recurentele trebuiau să se considere private de terenul lor începând cu 22 septembrie 1986 și a condamnat municipalitatea Molinara să plătească recurentelor 4 051,12 EUR, plus dobândă de la data indicată. Procedura Pinto 17. În 2001, recurentele au introdus o acțiune în sensul Legii Pinto în fața instanței de apel din Roma, în vederea obținerii unei despăgubiri pe durata procedurii. 18. Prin decizia depusă la grefa din 2 octombrie 2001, instanța de apel din Roma a constatat depășirea termenului rezonabil. Aceasta a acordat 7 000 000 ITL (3 615 EUR) fiecărei reclamante drept daune morale 19. Împotriva acestei decizii, recurentele nu s-au ocupat de casare. II. DREPTUL ȘI PRATICUL INTERNES PERTINENTE 20. Dreptul intern relevant referitor la expropriere indirectă este descris în Hotărârea Guiš Gallisay c. Italia (satisfacție echitabilă) [GC], nr. 58858/00, 22 decembrie 2009 21. Dreptul și practica internă relevantă referitoare la Legea nr. 89 din 24 decembrie 2009 În martie 2001, "Legea Pinto" sunt descrise în Hotărârea Cocchiarella Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 23-31. În ceea ce privește VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 1 DIN PROTOCOLUL nr. 1 AL CONVENȚIEI 22. Recurentele au declarat că au fost private de terenul lor într-un mod incompatibil cu art. 1 din Protocolul nr. 1, astfel cum a fost formulat: Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. 23. Guvernul ridică o excepție de neobosire a căilor de atac interne pe motiv că cauza era încă în curs de desfășurare în fața instanței din Benevent în momentul introducerii cererii. 25. Recurentele își asumă această excepție. 26. Curtea reamintește că a respins deja excepții similare în cauzele La Rosa și Albac. Italia (n, § 63285/00, § 78-87, 15 iulie 2005) Colacrai c. Italia (n, (n 63868/00, § 57-62, 15 iulie 2005). Ea nu percepe niciun motiv de derogare de la precedentele sale și, prin urmare, respinge această excepție. 27. Guvernul ridică, de asemenea, întârzierea cererii în măsura în care recurentele se plâng de faptul că a fost calculată în conformitate cu legea nr. 662 din 1996. El susține că, în lipsa unei decizii interne definitive la data la care a intrat în vigoare legea nr. 662 din 1996, data care trebuie luată în considerare pentru calcularea termenului de șase luni, în sensul articolului 35 din convenție, este 1 ianuarie 1997, și anume data la care a intrat în vigoare Legea nr. 662 din 1996. 28. Recurentele solicită respingerea excepției de la guvern. 29. Curtea amintește că a respins excepții similare în cauzele Serrao c. Italia 67198/01, 13 octombrie 2005), Binotti c. Italia 2) (n 71603/01, 13 octombrie 2005) și Janes Carratêc. Italia , (n 6858585/01, 3 august 2006). Ea nu percepe niciun motiv de derogare de la concluziile sale anterioare și, prin urmare, respinge excepția în cauză. 30. Curtea constată că nu există un motiv clar întemeiat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Curtea constată, de asemenea, că acesta nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Prin urmare, trebuie declarat admisibil. Pe fond 31. Recurentele reamintesc că au fost private de proprietatea lor în conformitate cu principiul exproprierii indirecte, un mecanism care permite autorității publice să dobândească un bun în orice ilegalitate, ceea ce nu este admisibil într-un stat de drept 32. Potrivit guvernului, în pofida lipsei unui decret de expropriere și în pofida transformării ireversibile a terenului prin construirea unei lucrări de interes public, făcând imposibilă restituirea sa, ocupația în cauză a fost efectuată în cadrul unei proceduri administrative bazate pe o declarație de utilitate publică. 33. Curtea ia notă mai întâi de faptul că părțile și-au exprimat punctul de vedere conform căruia a avut loc în proprietate 34. Curtea face trimitere la jurisprudența sa în materie de expropriere indirectă (a se vedea, printre altele, Belvedere Alberghiera S.r.l. c. Italia, n 31524/96, CEDH 2000-VI Spordino c. Italia (n, n 43662/98, 17 mai 2005; Velocci c. Italia, 1717/03, 18 martie 2008) pentru recapitularea principiilor relevante și pentru o prezentare generală a jurisprudenței sale în materie. 35. În prezenta cauză, Curtea arată că: prin aplicarea principiului exproprierii În mod indirect, instanțele interne au considerat recurentele private de bunurile lor începând cu data încheierii ocupației legitime și a realizării lucrărilor publice. Or, în lipsa unui act formal de expropriere, Curtea consideră că această situație nu poate fi considerată previzibilă Prin urmare, recurentele nu au avut certitudinea juridică. În ceea ce privește privarea de teren care nu mai devreme de 31 octombrie 2004, data la care hotărârea Tribunalului de Primă Instanță din Napoli a devenit definitivă. 36. Curtea consideră că ingerința în cauză nu este compatibilă cu principiul legalității și că aceasta a încălcat, prin urmare, dreptul la respectarea bunurilor reclamanților care conduc la încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIA LA. ÎNCĂLZIREA PROCEDURII 37. Recurentele se plâng, în esență, de lipsa de echitate a procedurii. Ele susțin că nu au fost despăgubite la valoarea de piață a terenului prin intermediul Legii nr. 662 din 1996, intrată în vigoare în cursul procedurii. 38. Este în discuție art. 6 alineatul (1), care, în pasajele sale relevante, dispune de orice persoană care are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 39. Curtea constată că nu există niciun motiv întemeiat în mod vădit în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Curtea constată, de asemenea, că nu se confruntă cu niciun motiv de refuz. Prin urmare, trebuie să se declare admisibil. 40. În ceea ce privește temeinicia fondului, Curtea tocmai a constatat, sub aspectul articolului 1 din Protocolul nr. 1, întrucât situația denunțată de recurente nu este conformă cu principiul legalității (punctul 36 de mai sus). Având în vedere motivele la care s-a ajuns la această constatare a încălcării, Curtea consideră că 63869/00, § 30, 14 iunie 2011). III. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIA PRIVIND DURATA EXCESIVĂ A PROCEDURII 41. Recurentele se plâng de durata procedurii civile și de insuficiența redresării obținute în cadrul acțiunii Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 42. Guvernul contestă această teză. Despre admisibilitatea 43. Guvernul ridică o excepție de neobosire a căilor de atac interne, susținând că recurentele nu s-au ocupat de hotărârea Tribunalului de apel de la Roma. 44. Curtea arată că decizia Tribunalului de apel de la Roma a devenit definitivă până la 2 decembrie 2001. 45. În lumina jurisprudenței sale (Sante c. Italia (dec.), 46. În plus, după examinarea faptelor cauzei și a argumentelor părților, Curtea consideră, în lumina jurisprudenței stabilite în acest domeniu (Provide S.r.l. c. Italia, n 62155/00, § 20-25, CEDH 2007, 5 iulie 2007), că detenția s-a dovedit insuficientă și că recurentele pot întotdeauna să se dea la o parte. în sensul articolului 34 din Convenție. 47. Curtea constată că Curtea constată că procedura principală, care a început la 3 decembrie 1987 (punctul 10 de mai sus) pentru a se încheia la 2 octombrie 2001(punctul 18 de mai sus), a durat aproximativ 14 ani pentru două grade de instanță. 49. Curtea a tratat în repetate rânduri cereri care ridicau întrebări similare celor din cazul de față și a constatat o necunoaștere a cerinței în termen rezonabil, având în vedere criteriile prevăzute de jurisprudența sa bine stabilită în acest domeniu (a se vedea, în primul rând, Cocchiarella c. Italia , citată anterior). N mai mult decât nimic care ar putea duce la o concluzie diferită în prezenta cauză, Curtea consideră că este, de asemenea, necesar să se constate o încălcare a articolului 6 alineatul (1). IV. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ A ARTICOLULUI 13 DIN CONVENȚIE 50. Invocând art. 13, recurentele se plâng de eficiența remeditării. Curtea reamintește că, potrivit jurisprudenței Gagliano Giorgi 23563/07, § 79, 6 martie 2012) și Delle Cave și Corrado (nr. 14626/03, §§ 43-46, 5 iunie 2007), insuficiența restanței în ceea ce privește rejudecarea Pinto nu pune în discuție, până în prezent, eficacitatea acestei căi de atac 52. În speță, Curtea din Roma avea competența de a se pronunța cu privire la cauza recurentelor și a efectuat efectiv examinarea acesteia. În opinia Curții, simpla insuficiență a cuantumului despăgubirii nu constituie, în sine, un element suficient pentru a pune sub semnul întrebării eficacitatea acțiunii 16631/04, § 51, 4 iulie 2006). 53. Prin urmare, este necesar să se declare acest motiv inadmisibil pentru neatenție vădită de temei în sensul art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se șteargă de la . Recurentele solicită restituirea și recuperarea terenului în cauză, precum și o sumă corespunzătoare diferenței dintre valoarea de piață a terenului și valoarea despăgubirii acordate la nivel național, care urmează să fie reevaluată și majorată cu dobândă începând cu 22 septembrie 1986. La depunerea cererii lor de satisfacție echitabilă, în 2005, acestea au inclus această pretenție în valoare de 4 000 EUR pentru fiecare reclamantă. 56. Curtea amintește că o hotărâre cu privire la o încălcare antrenează pentru statul pârât obligația de a pune capăt încălcării și de a anula consecințele astfel încât să se restabilească cât mai mult posibil situația anterioară acesteia (latridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [GC], nr. 31107/96, § 32, CEDH 2000-XI). 58. Curtea amintește că, în cauza Guiš-Gallisay c. Italia (satisfacție echitabilă) [GC], nr. 58858/00, 22 decembrie 2009, Marea Cameră a modificat jurisprudența Curții cu privire la criteriile de despăgubire în cauzele de expropriere indirectă. În special, Comisia a decis să deroge de la revendicările reclamanților în măsura în care acestea se bazează pe valoarea terenului la data hotărârii Curții și să nu mai țină seama, pentru a evalua prejudiciul material, de costul de construcție al clădirilor construite de stat pe teren. 59. Prin urmare, plata despăgubirii trebuie să corespundă valorii totale a terenului în momentul pierderii proprietății, astfel cum a fost stabilită de către instanța competentă în cursul procedurii interne. Apoi, după deducerea eventualei sume acordate la nivel național, această sumă trebuie actualizată pentru a compensa efectele inflației. De asemenea, ar trebui să fie posibilă compensarea, cel puțin parțial, a perioadei de timp care s-a scurs de la deposedarea terenului. În cazul de față, recurentele și-au pierdut proprietatea asupra terenului la 22 septembrie 1986 (punctul 16 de mai sus). Din experiența Tribunalului din Benevent rezultă că valoarea de piață a terenului în momentul ocupației era de aproximativ 8 850 000 ITL (4 571 EUR). 61. Având în vedere aceste elemente și hotărând în echitate, Curtea consideră că este rezonabil să acorde recurentelor în comun 13 200 EUR plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit pe această sumă. 62. Rămâne de evaluat pierderea de șanse suferită ca urmare a exproprierii în litigiu (Giso-Gallisay c. Italia (satisfacție echitabilă) [GC] menționat anterior, § 107. Curtea consideră că este necesar să se ia în considerare prejudiciul care rezultă din: ........................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... Recurentele solicită 24 000 EUR pentru fiecare drept prejudiciu moral. 64. În opinia Curții, sentimentele de reținere și frustrare în fața deposedării ilegale a bunurilor lor, precum și durata excesivă a procedurii au cauzat recurentelor un prejudiciu moral important care trebuie remediat în mod corespunzător. 66. În ceea ce privește caracterul echitabil, Curtea alocă recurentelor 23 400 EUR pentru prejudiciul moral. Comisioane și cheltuieli de judecată 67. Recurentele solicită 13 958 EUR pentru cheltuielile lor și cheltuieli de judecată în fața Curții 68. Potrivit jurisprudenței Curții, un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. 70. Curtea nu se îndoiește de necesitatea de a angaja cheltuieli, însă consideră că sunt excesive onorariile totale revendicate în acest sens. Prin urmare, Curtea consideră că trebuie rambursate doar parțial. Având în vedere circumstanțele cauzei, Curtea apreciază că este rezonabil să aloce o sumă de 7 000 EUR pentru totalitatea cheltuielilor suportate. Interese moratoriu 71. Curtea consideră adecvată stabilirea ratei dobânzii moratorii pe rata dobânzii dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE CESURI, CURȚA ÎN LÂNGANIMITATE, Declara cererea admisibilă cu privire la obiecțiunile întemeiate pe art. 1 din Protocolul nr. 1 din Convenția nr. 1 și art. 6 alin. (1) din Convenție și inadmisibil pentru surplusul Spus că a avut loc o încălcare a art. 1 din Protocolul nr. 1 din Convenția S-a spus că nu este necesar să se ia în considerare art. 6 alin. (1) din Convenție din cauza lipsei de echitate a procedurii; a declarat că a avut loc o încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenție pe baza duratei procedurii; A declarat că statul pârât trebuie să plătească recurentelor, în termen de trei luni, sumele următoare 13 700 EUR (treisprezece mii șapte sute de euro), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune materiale (ii) 400 EUR (de douăzeci și trei de mii patru sute de euro), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale (iii) 7 000 EUR (șapte mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată de recurentele cu titlu de impozit, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată decât de la data expirării termenului respectiv și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate din dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabile în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Făcut în franceză și apoi comunicat în scris la 22 ianuarie 2013, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și 3 din Regulamentul de procedură. Françoise Elens-Passos Dragoljub Popović Grefier adjunct