MITEV v. BULGARIA

CUARTA DECIZIE DECIZIE Nr. 12506/08 Branimir Milkov MITEV împotriva Bulgariei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 15 ianuarie 2013 în calitate de comitet compus din: David Thór Björgvinsson, președinte, Vincent A. De Gaetano, Krzysztof Wojtyczek, judecători și Fatoș Aracı, grefier adjunct al secțiunii; având în vedere cererea depusă la 15 ianuarie 2008 și comunicată ca parte a comunicării grupate în Perpelieva și 14 alte cereri c. Bulgaria (nr. 2404/06 și altele), Având în vedere declarația prezentată de Guvernul contestat la 26 iulie 2012 cere Curtea să elimine cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDURĂ Reclamantul, dl Branimir Milkov Mitev, este un național bulgar, născut în 1953 și trăiește în Sofia. El a fost reprezentat de dna. Lefterova. Guvernul bulgar („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna M. Dimova, a Ministerului Justiției. Reclamantul, care se bazează pe art. 6 § 1 din Convenție, s-a plâns cu privire la durata procedurilor civile pentru anularea unui contract de vânzare a unui apartament, în conformitate cu art. 13 din Convenția și art. 1 din Protocolul nr. 1 al lipsei de remedii eficiente în ceea ce privește durata și impactul lungii procedurii asupra drepturilor sale de proprietate. Această parte a cererii a fost comunicată guvernului. Procedura civilă a început la 4 mai 1998 și s-a încheiat la 17 iulie 2007. Astfel, au durat nouă ani și două luni pentru trei niveluri de competență. Reclamantul s-a plângut, de asemenea, în temeiul articolului 6 din presupusa nedreptate a unui alt set de proceduri care s-a încheiat cu o hotărâre finală din 28 iunie 2001. În conformitate cu art. 3, reclamantul s-a plâns că, în ambele seturi de proceduri, autoritățile naționale l-au supus la tratamente degradante. După eșecul încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, prin o scrisoare din 26 iulie 2012, Guvernul a informat Curtea că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării problemelor ridicate de cerere. Prin prezenta declarație, Guvernul a recunoscut lungimea excesivă a procedurii civile și lipsa unor remedii eficace în ceea ce privește durata procedurii și impactul lungii procedurii asupra drepturilor de proprietate și a oferit reclamantului o compensație de 2.900 EUR. Guvernul a invitat Curtea să pună în aplicare cererea din lista cazurilor, sugerând că declarația ar putea fi acceptată de Curte ca „un alt motiv” care să justifice apariția din cauza listei Curții, astfel cum se menționează la art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție. Declarația prevede, de asemenea, că suma compensației a fost de acoperire a oricărei prejudiciu material și moral, precum și a costurilor și cheltuielilor, dacă este cazul, și ar fi eliberată de orice impozite care ar putea fi taxabile, care să fie convertite în moneda națională a statului interesat la rata aplicabilă la data decontare. Suma ar fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu s-a plătit suma în termenul de trei luni, guvernul s-a angajat să plătească dobânzi simple pe aceasta de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Atunci când a fost invitat să prezinte observații în răspuns la declarația unilaterală a Guvernului, în scrisoarea din 31 august 2012, reclamantul a indicat că el nu a fost satisfăcut cu termenii declarației unilaterale, având în vedere faptul că suma propusă este insuficientă și a solicitat Curtea să continue examinarea cazului său. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. art. 37 § 1 litera (c) permite Curtea, în special, să elimine o situație din lista sa, în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererilor”. Curtea reamintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDH 2003-VI); WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.) nr. 28953/03, 18 septembrie 2007). Curtea a stabilit, în o serie de cazuri, inclusiv cele aduse împotriva Bulgariei, practica sa privind plângerile referitoare la încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil în cadrul procedurii civile (a se vedea, de exemplu, Finger c. Bulgaria , nr. 37346/05, §§§ 93-96, nr. 37346/05, 10 mai 2011, cu alte referințe). Având în vedere natura admiterii conținute în declarația guvernului, precum și cuantumul compensației propus – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare –, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 alineatul (1) litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă) Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată aplicarea din listă în măsura în care se referă la lungimea excesivă a procedurii civile, la lipsa unor remedii eficace în ceea ce privește lungimea și impactul procedurii asupra drepturilor de proprietate. În cele din urmă, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Reclamantul s-a plângut, de asemenea, în temeiul articolului 6 din presupusa nedreptate a unui alt set de proceduri care s-a încheiat cu o hotărâre finală din 28 iunie 2001. Referindu-se la articolele 6, 8 și la art. 1 din Protocolul nr. 1, el s-a încălcat în continuare cu privire la rezultatul procedurii din 1998-2007. În baza articolului 3, reclamantul s-a plâns că, în ambele seturi de proceduri, autoritățile naționale l-au supus tratamente degradante. Curtea a examinat aceste plângeri, astfel cum a fost depusă de reclamant. Având în vedere tot materialul în posesia sa, și în măsura în care are competența de a examina acuzațiile, Curtea nu a constatat nicio apariție a încălcării drepturilor și libertăților garantate de Convenția sau de Protocolele sale. În consecință, această parte a cererii este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate din termenele declarației guvernului contestat în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și în temeiul articolului 13 în ceea ce privește plângerile reclamantului privind durata procedurii și în temeiul articolului din Protocolul nr. 1 în ceea ce privește impactul lungii procedurii asupra drepturilor de proprietate; în ceea ce privește plângerile de mai sus, în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție; declara restul cererii inadmisibil. Fatoș Aracı David Thór Björgvinsson Președintele adjunct al grefierului

FOURTH SECTION

DECISION

Application no. 12506/08

Branimir Milkov MITEV

against Bulgaria

The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 15

January 2013 as a Committee composed of:

David Thór Björgvinsson,

President,

Vincent A. De Gaetano,

Krzysztof Wojtyczek,

judges

and Fatoș Aracı,

Deputy Section Registrar,

Having regard to the above application lodged on 15 January 2008 and communicated as part of the grouped communication in Perpelieva and 14

other applications v. Bulgaria (no. 2404/06 and others),

Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 26 July 2012 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration,

Having deliberated, decides as follows:

FACTS AND PROCEDURE

The applicant, Mr Branimir Milkov Mitev, is a Bulgarian national, who was born in 1953 and lives in Sofia. He was represented by Ms

K.

Lefterova.

The Bulgarian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Ms M. Dimova, of the Ministry of Justice.

The applicant, relying on Article 6 § 1 of the Convention, complained about the length of civil proceedings for the nullification of a contract for the sale of an apartment, and under Article 13 of the Convention and Article

1 of Protocol No. 1 of the lack of effective remedies in relation to the length and about the impact of the length of the proceedings on his property rights. This part of the application was communicated to the Government.

The civil proceedings started on 4 May 1998 and ended on 17 July 2007. Thus they lasted nine years and two months for three levels of jurisdiction.

The applicant also complained under Article 6 of the alleged unfairness of another set of proceedings that ended by a final judgment of 28

June

THE LAW

1.

After the failure of attempts to reach a friendly settlement, by a letter dated 26 July 2012 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issues raised by the application. By this declaration the Government acknowledged the excessive length of the civil proceedings and the lack of effective remedies in respect of the length, and the impact of the length of the proceedings on property rights and offered the applicant a compensation of EUR 2,900.

The Government invited the Court to strike the application out of the list of cases. They suggested that the declaration might be accepted by the Court as “any other reason” justifying the striking out of the case of the Court’s list, as referred to in Article 37 § 1 (c) of the Convention.

The declaration also provided that the compensation sum was to cover any pecuniary and non-pecuniary damage, as well as, costs and expenses, where applicable, and would be free of any taxes that may be chargeable, to be converted into the national currency of the respondent State at the rate applicable at the date of settlement. The sum would be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay the sum within the said three-month period, the Government undertook to pay simple interest on it from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.

When invited to submit comments in reply to the Government’s unilateral declaration, in a letter of 31 August 2012 the applicant indicated that he was not satisfied with the terms of the unilateral declaration on the ground that the proposed sum was insufficient and requested the Court to pursue the examination of his case.

The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article 37 § 1 (c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:

“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the applications”.

The Court also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.

To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the

Tahsin Acar

judgment (

Tahsin Acar v. Turkey

, [GC], no. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI);

WAZA Spółka z o.o. v. Poland

(dec.) no. 11602/02, 26 June 2007; and

Sulwińska v. Poland

(dec.) no. 28953/03, 18 September 2007).

The Court has established in a number of cases, including those brought against Bulgaria, its practice concerning complaints about the violation of one’s right to a hearing within a reasonable time in civil proceedings (see,

for example,

Finger v. Bulgaria

, no. 37346/05, §§ 93-96, no.

37346/05, 10 May 2011, with further references).

Having regard to the nature of the admission contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1(c)).

Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1

in fine

).

In view of the above, it is appropriate to strike the application out of the list in so far as it concerns the excessive length of the civil proceedings, the lack of effective remedies in respect of the length and the impact of the length of the proceedings on property rights.

Finally, the Court emphasises that, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declaration, the application could be restored to the list in accordance with Article 37 § 2 of the Convention (

Josipović v. Serbia

(dec.), no. 18369/07, 4 March 2008).

2.

The applicant also complained under Article 6 of the alleged unfairness of another set of proceedings that ended by a final judgment of 28

June

The Court has examined these complaints as submitted by the applicant. Having regard to all the material in its possession, and in so far as it has jurisdiction to examine the allegations, the Court has not found any appearance of a breach of the rights and freedoms guaranteed by the Convention or its Protocols.

It follows that this part of the application is manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.

For these reasons, the Court unanimously

Takes note

of the terms of the respondent Government’s declaration under Article 6 § 1 of the Convention and under Article 13 in relation to the applicant’s complaints concerning length of proceedings and under Article

1

of Protocol No. 1 in relation to the impact of the length of the proceedings on property rights;

Decides

to strike the application out of its list of cases in so far as it relates to the above complaints, in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention;

Declares

the remainder of the application inadmissible.

Fatoș Aracı

David Thór Björgvinsson

Deputy Registrar

President