CtEDO 15.01.2013 Auto

SEGESTA SAS c. ITALIE

RESPONDENT
ITA
HOTĂRÂRE
15.01.2013
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2013
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
SEGESTA SAS c. ITALIE (CtEDO, 2013)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 60901/09 SEGESTA SAS împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află la 15 ianuarie 2013 într-un comitet compus din Peer Lorenzen, președinte, András Sajó, Nebojša Vučinić, judecători, și Françoise Elens-Passos, graffière de secțiune, având în vedere cererea sus-menționată formulată la 7 noiembrie 2009, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de recurentă, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurenta, Segesta Sas, este o societate în comandită simplă cu sediul la San Presco (Caserta). Ea a fost reprezentată în fața Curții de către F. Magro, avocat la Avola (Syracuza). Guvernul italian ( A fost reprezentat de agentul său, dl Spatafora, și de co-agentul său, dl P. Acardo. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Societatea reclamantă deține trei terenuri în San Prisco. Primul, achiziționat în 1989, măsura 3 150 metri pătrați (m2) ; al doilea, achiziționat în 2000, măsura 2 130 m2 ; a treia, cumpărată în 2004, măsura 22 853 m2. La 27 ianuarie 1984, municipalitatea din San Prisco a adoptat un plan general de urbanism (piano regolatore general) cu privire la un permis de expropriere a celor trei terenuri, permis însoțit de o interdicție de a construi. Aceasta afecta terenurile reclamantei de crearea infrastructurii și de viabilitatea rutieră. La 12 aprilie 1988, municipalitatea San Prisco a aprobat o variantă a planului de urbanism. Prin urmare, terenurile au fost lovite cu un nou permis de expropriere cu o interdicție de a construi. Terenurile au fost destinate pentru spații publice și lucrări colective aceste restricții au fost prelungite până în 2003 În ciuda expirării interdicției de a construi, terenurile nu au fost libere de constrângere. Într-adevăr, în așteptarea deciziei municipalității San Prisco cu privire la noua utilizare a terenurilor în cauză, acestea au fost supuse regimului prevăzut la art. 4 din Legea nr. 10 din 1977, dispoziție considerată aplicabilă acestui tip de situație prin jurisprudența Consiliului de Stat. În conformitate cu această dispoziție privind terenurile pentru care municipalitățile nu au adoptat planuri generale de urbanism, un permis de construcție poate fi acordat pentru o suprafață foarte redusă și numai în cazul în care terenul este situat în afara unui sector urbanizat, atunci când sunt îndeplinite anumite condiții. În cazul în care terenul este situat în interiorul unui sector urbanizat, este interzisă orice construcție nouă. La 13 decembrie 2004, reclamanta a pus în întârziere administrația, astfel încât să determine rapid noua alocare a terenurilor. N La 27 martie 2006, administrația provincială din Caserta a pus în întârziere municipalitatea San Prisco și a stabilit un termen de 60 de zile pentru a determina noua alocare a terenurilor reclamantei. 10. Prin decretul din 20 iulie 2006, președintele provinciei Caserta a numit un comisar adacta pentru a se pronunța asupra noii repartiții a terenurilor. 11. În 2006, municipalitatea San Prisco a introdus o acțiune în fața Tribunalului Administrativ Regional (denumit în continuare "TAR") solicitând suspendarea și anularea decretului din 20 iulie 2006. La 12 martie 2007, TAR a primit cererea de suspendare a comunei și a formulat o decizie cu privire la fond. 12. La o dată nespecificată, Consiliul de Stat a respins cererea recurentei 13. La 24 septembrie 2007, recurenta a solicitat provinciei Caserta să reconfirme numirea comisarului ad acta. 15. La 26 noiembrie 2007, recurenta a fost informată de provincia Caserta că comisarul ad acta nu a putut fi numit deoarece municipalitatea San Prisco a însărcinat un expert cu stabilirea noii alocări a terenurilor. 17. La o dată nespecificată, recurenta a introdus o acțiune în fața TAR împotriva acestei decizii. printr-o ordonanță din 29 aprilie În 2008, TAR a primit cererea recurentei și a subliniat faptul că administrația a rămas incrementală și că, în consecință, provincia putea interveni și numi un comisar ad acta. Prin hotărârea din 16 iulie 2009, TAR a ordonat primăriei să efectueze noua alocare a terenurilor. 18. În mai 2012, această procedură era încă în curs de desfășurare. Dreptul și practica internă relevantă 19. Dreptul și practica internă relevante sunt expuse în cauza Scordino c. Italia (n , n 36815/97, § 25-45, 15 iulie 2004, Tiralongo și Carbe c. Italia (dec.), n 4686/06, § 17-22, 27 noiembrie 2012. GRIEF 20. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, recurenta se plânge de interdicția de a construi care îi afectează terenul. 21. În conformitate cu art. 13 din Convenție, reclamanta nu dispune, în temeiul dreptului italian, de nicio cale de atac eficientă pentru a-și exercita reședința în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. Recurenta se plange de durata lunga a permisului de expropriere, cu interdictia de a construi, care isi atinge terenul. Ea sustine ca aceaceasta este o expropriere de facto, in lipsa oricărei despăgubiri. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. 23. În hotărârea sa nr. n. 179 din 1999, aceasta introducea în sistemul juridic italian dreptul particularilor de a obține o compensație financiară pentru orice limitare a duratei excesive a exercitării atributelor dreptului de proprietate. Acest drept a fost codificat succesiv prin art. 39 din Decretul prezidențial nr 327 din 8 iunie 2001 (denumit în continuare "repertoriul"). Această dispoziție nu excludea posibilitatea de a acorda o sumă ca prejudiciu moral (a se vedea în acest sens principiile expuse de Curtea de Casație în Hotărârea nr. 8530 din 15 decembrie 2009). Replica recurentei 25. Recurenta susține că art. 39 din Repertoriu nu prevede nicio despăgubire pentru prejudiciul moral suferit de proprietarul terenului. ; că, în cazul în care nu ar fi cazul, directorul nu s-ar aplica interdicțiilor impuse înainte de intrarea sa în vigoare; că interdicțiile fiind reînnoibile, un particular ar fi obligat să introducă mai multe căi de atac în temeiul articolului 39 menționat anterior. În plus, prima interdicție care nu dă naștere la despăgubiri pentru perioada de scutire de taxe vamale În cazul în care nu se resetează sau nu se repetă pe termen scurt, proprietarul ar putea fie să obțină nici o compensație, fie să aibă dreptul la o compensație derizorie. (citată anterior, §§ 37-50), Comisia a precizat că, începând din 1999, Curtea Constituțională italiană a declarat incompatibilă cu Constituția că nu există o previziune prin lege a unei forme de despăgubire în cazul în care un permis de expropriere sau o interdicție de construcție ar fi reînnoite de către administrație, astfel încât dreptul de proprietate asupra acesteia ar fi grav afectat. Prin urmare, Comisia a invitat legiuitorul să prevadă o formă de despăgubire, precizând criteriile și modalitățile acesteia. Legislatorul italian a dat curs invitației Curții Constituționale prin art. 39 din Repertoriu, intrat în vigoare la 30 iunie 2003. Această dispoziție (punctul 21 din Decizia Tiralongo și Carbe) Mai sus) prevede în mod explicit dreptul la o parte din acesta, proporțional cu măsura prejudiciului suferit efectiv, pentru proprietarii care, ca și reclamanta, au suferit resetarea unei interdicții în vederea exproprierii. În plus, aceasta prevede posibilitatea de a sesiza instanța de apel cu privire la o cerere de fixare a sumei de litiera. În lumina acestor elemente, Curtea a concluzionat că acțiunea de despăgubire prevăzută la art. 39 din Repertoriu există acum într-un grad suficient de certitudine și urmărește să demonstreze că drepturile proprietarului în cauză au fost grav afectate și să îi acorde o compensație financiară. În opinia Curții, acesta este accesibil și eficient atât în teorie, cât și în practică, și nu există nici un element care să permită să se afirme că . . . Curtea nu oferă perspective rezonabile de succes. 28. Curtea nu vede nici un motiv de sine . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . în prezenta specie. Prin urmare, recurenta avea obligația de a sesiza instanțele interne cu privire la o cerere de despăgubire întemeiată pe art. 39 din Repertoriu, fapt pe care nu l-a făcut. Astfel, Curtea salută excepția guvernului și respinge litigiul pentru neobosirea căilor de atac interne, în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din convenție. În comunicarea cererilor, Curtea a adresat guvernului întrebarea dacă reclamanta ar fi avut la dispoziție, după cum prevede art. 13 din Convenție, o acțiune internă efectivă prin intermediul căreia ar fi putut formula o declarație de necunoaștere a articolului 1 din Protocolul nr. art. 13 din Convenție este astfel formulat Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate, are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost comisă de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. 30. Curtea constată că aceasta tocmai a constatat că recurenta dispunea de o acțiune internă eficientă prin care ar fi putut să-și revendice drepturile sub aspectul articolului 1 din Protocolul nr. 1 și să obțină o compensație în ceea ce privește dreptul său de proprietate. 31. Prin urmare, rezultă că această cauză este vădit nefondată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) litera (a) și al articolului 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Françoise Elens-Passos Peer Lorenzen Grefier Adjunct Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2012-01-09
0,97
SEGESTA SAS c. ITALIE
DEUXIÈME SECTION Requête n o 60901/09 SEGESTA SAS contre l’Italie introduite le 7 novembre 2009 EXPOSÉ DES FAITS EN FAIT La requérante, Segesta Sas, est une société italienne ayant son siège social à Caserte. Elle a été représentée devant l
CtEDO 2013-01-15
0,94
DI PIETRO ET CARUSO c. ITALIE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION Requête n o 5868/06 Paolo DI PIETRO et Maria CARUSO contre l’Italie La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 15 Janvier 2013 en un comité composé de : Peer Lorenzen, président, Andrá
CtEDO 2013-09-17
0,94
CONTESSA ET AUTRES c. ITALIE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION Requête n o 11004/05 Leonardo CONTESSA et autres contre l’Italie La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 17 septembre 2013 en une chambre composée de : Danutė Jočienė, présidente, G
CtEDO 2014-03-04
0,94
ESPOSITO ET MANZO c. ITALIE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION Requête n o 26328/05 Antonietta ESPOSITO et autres contre l’Italie La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 4 mars 2014 en un comité composé de : András Sajó, président, Helen Keller
CtEDO 2013-01-15
0,94
MARINO ET AUTRES c. ITALIE
DEUXIÈME SECTION DÉCISION Requête n o 9743/07 Vincenza MARINO et autres contre l’Italie et 6 autres requêtes (voir liste en annexe) La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 15 janvier 2013 en un comité compos
Sursă