CINTIMEA SECȚIUNE Cererea nr. 12552/12 Salomon Alemu KEBE și alții împotriva Ucrainei depusă la 2 martie 2012 DECLARAREA FACTELOR Reclamanții sunt doi resortisanți ai statului Eritrea, dl Solomon Alemu Kebe, care s-a născut în 1984 (primul reclamant) și dl Efrem Tadese Girma, care s-a născut în 1988 (al doilea reclamant), și un național al Republicii Democrate Federale a Etiopiei, dl Tesfaye Welde Adane, care s-a născut în 1987 (al treilea reclamant). Cererea a fost depusă în numele lor de dna L. Zhdanova, avocată dintr-o organizație neguvernamentală „Fede, Hope, Love”, care se află în Odesa și ajută refugiații și reclamanții de azil într-un contract cu Oficiul Înaltului Comisar al Națiunilor Unite pentru Refugiați („UNHCR”). Avocatul a furnizat formulare de autoritate completate și semnate de solicitanți la 2 martie 2012. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitanți și parțial comentate de Guvernul Ucrainei, pot fi rezumate după cum urmează. Primul reclamant este un creștin ortodox. Când avea 15 ani el a fost recrutat forțat în serviciul militar în Eritrea. El a părăsit după două luni de serviciu și a plecat pentru Djibouti. Al doilea reclamant este un creștin protestant. Inițial, el a părăsit Eritrea în Etiopia împreună cu familia sa. După apariția conflictului armat între Etiopia și Eritrea, familia reclamantului s-a mutat înapoi în Eritrea, deși reclamantul a rămas în Etiopia în timp ce se temea de persecuție pentru religia sa și serviciul militar forțat în Eritrea. Întrucât ar fi putut fi expulzat de către autoritățile etiopiene în Eritrea, reclamantul a plecat pentru Djibouti în 2007. Ambele solicitanți au stat ilegal în Djibouti timp de câțiva ani. În țara respectivă, reclamanții au fost arestați în mod repetat de autoritățile în legătură cu conflictul armat dintre Djibouti și Eritrea în iunie 2008. Al treilea reclamant a părăsit Etiopia pentru Djibouti în 2005 din motive neespecificate. Din 2008 el a fost angajat de o companie de transport etiopienă care operează în Djibouti. Al treilea reclamant susține că, fiind membru al partidului politic Medre[k], el a fost concediat de către angajator după ce partidul a pierdut alegerile etiopiene 2010 la „Ehadeg” Cardul de identificare al celui de-al treilea reclamant emis de către autoritățile etiopiene a fost păstrat de fostul angajator și, prin urmare, al treilea reclamant a rămas ilegal în Djibouti. Al treilea reclamant a fost supus riscului de înlăturare posibilă de către autoritățile jeboutiane în țara sa de origine, Etiopia, unde ar fi fost persecutat „în calitate de trădător al regimului politic Ehadeg”. Plecarea reclamanților din Djibouti La 18 ianuarie 2012, cu intenția de a solicita azil în orice altă țară decât Djibouti sau în țările lor de origine, reclamanții au intrat secret pe o navă comercială care zboară pavilionul Republicii Malta. Nava părăsește portul Djibouti și se îndreaptă spre Tuzla, Turcia. A doua zi, reclamanții au fost descoperiți de echipajul navei. Proprietarul navei și asiguratorul au fost informați în consecință. Când nava a trecut prin Canalul Suez, asiguratorul a încercat să asigure cu autoritățile egipteane că reclamanții ar putea debarca în Egipt, dar autoritățile nu au permis acest lucru. La sosirea navei în Tuzla la 3 Februarie 2012 autoritățile turce și un reprezentant al biroului UNHCR din Turcia s-au întâlnit cu reclamanții de la bordul navei. Reclamanții nu au fost autorizați să dezbarce. Acuzațiile reclamanților de persecuție în țările lor de origine scrise în limbile amarice și tigre au fost transmise de asiguratorul navei către reprezentantul biroului UNHCR din Turcia. La 21 februarie 2012, nava a părăsit Tuzla și la 24 februarie 2012 a ancorat în portul Mykolayiv în Ucraina. Evenimentele din Ucraina La 25 februarie 2012 gardienii de frontieră ucraineni au embarcat nava și s-au întâlnit cu reclamanții. Potrivit informațiilor furnizate de Guvern, reclamanții nu au trimis nici o cerere paznicilor de frontieră. Mai târziu, în acea zi, dna L. Zhdanova, care a primit informații cu privire la reclamanții din biroul UNHCR din Turcia și care mai târziu a început să reprezinte reclamanții în fața Curții, a venit să-i vadă pe solicitanți. Ea a fost autorizată să discute situația cu reclamanții și să le explice procedurile de azil în Ucraina. Discuția a fost în limba engleză în prezența a trei gărzi de frontieră și a doi ofițeri de securitate din port. Întrucât doar primul reclamant a putut vorbi engleză, el a interpretat discuția în amaric, pe care alți doi solicitanți ar putea înțelege. Potrivit avocatului reclamanților, în timpul discuției, ei au exprimat dorința de a solicita azil în Ucraina și au început să completeze cererile de azil cu ajutorul unuia dintre gardienii de frontieră care cunoaște engleză. Cu toate acestea, un timp mai târziu, paznicii de frontieră au declarat că nu pot accepta cererile de azil de la reclamanții, deoarece reclamanții sunt pe o navă care arborează pavilionul unui stat străin. Astfel de cereri au trebuit să fie depuse căpitanului navei. Pe același motiv, paznicii de frontieră au refuzat să permită reclamanților să debarce. Avocatul susține că nu a fost acordată suficient timp și facilități de interpretare pentru a oferi asistență reclamanților în ceea ce privește cererile lor de azil. Potrivit Guvernului, în cursul acestei întâlniri reclamanții nu au prezentat cereri de azil. Potrivit rapoartelor gardienilor de frontieră prezente la această ședință, a durat cinci ore și reclamanții au declarat că au nevoie de timp pentru a decide dacă doresc să solicite azil în Ucraina. Avocatul a părăsit nava fără a aduce plângeri. La 28 februarie 2012, reclamanții, care au fost înșelați de căpitanul navei care acționează în conformitate cu instrucțiunile gardienilor de frontieră ucrainenii, au semnat declarații scrise de tip în engleză, conform căreia au intrat pe navă cu scopul de a ajunge în Suedia „în căutarea unor condiții de viață mai bune” și că nu au nevoie de statutul de refugiat, adăugat [sau] protecție temporară în Ucraina. Potrivit documentelor prezentate de avocatul reclamanților, căpitanul a confirmat că declarațiile au fost pregătite și aduse la bord de către gardienii de frontieră ucraineni. La 2 martie 2012, avocatul reclamantului a depus Curtea o cerere de măsuri intermediare în temeiul articolului 39 din Regulamentul de procedură. Avocatul a declarat că reclamanții pot fi eliminați în Arabia Saudită, la care nava a fost programată să plece la 3 martie 2012, și apoi a revenit forțat în țările lor de origine, în cazul în care acestea vor fi supuși unor maltrat. Avocatul a susținut că în Arabia Saudită reclamanții de azil nu au fost acordate nicio formă de protecție și au fost expuse riscului de a fi repatriate. Ea solicită în esență Curții să informeze Guvernul Ucrainei că reclamanții ar trebui să fie autorizați să părăsească nava și ar trebui să aibă acces la un avocat și la procedura de azil. În aceeași zi, cererea a fost acordată. La 3 martie 2012, reclamanții au fost autorizați să părăsească navei și au depus cereri de azil autorităților migratorii. La 16 martie 2012, reclamanții au fost interogați de către autoritățile de migrație în ceea ce privește cererile lor de azil. Potrivit avocatului reclamanților, în timpul interogatoriului nu a fost furnizată unei traduceri sau o explicație adecvată a reglementărilor relevante. Examinarea cererilor de azil nu a fost finalizată până acum. Reclamanții stau în prezent în Centrul Temporar pentru Refugiati din Odessa. COMPLAINTS Reclamanții se plâng, în temeiul articolului 3 din Convenție, că au fost expuși la riscul de maltratare în țările lor de origine și în Arabia Saudită, din cauza refuzului autorităților ucrainene să le permită să debarce în Ucraina, să accepte și să examineze cererile lor de azil și să împiedice eventuala deplasare în Arabia Saudită. În baza articolului 13 din Convenție, reclamanții se plâng că în Ucraina nu au fost puse la dispoziție niciun remediu eficace în ceea ce privește plângerile în temeiul articolului 3 din Convenție. În special, susțin că, în situația în care autoritățile ucrainene au refuzat să permită reclamanților să debarce și să accepte cererile lor de azil, acestea nu au putut face usor de nici o procedură internă pentru a contesta acțiunile gardienilor de frontieră și pentru a fi examinate cererile de risc de maltratare. Reclamanții susțin, de asemenea, că dreptul intern nu prevede o procedură capabilă să împiedice sau să suspende, din cauza acuzațiilor de risc de tratament necorespunzător ale reclamanților, îndepărtându-se din Ucraina. Ele se plâng în continuare că autoritățile nu le-au furnizat asistență juridică, interpretare și explicații privind procedurile de azil în Ucraina. Reclamanții erau sub jurisdicția Ucrainei începând cu 24 februarie 2012, în timp ce erau la bordul navei care le-a dus în Ucraina? Autoritățile ucrainene refuzau să permită reclamanților să debarce în Ucraina? Dacă reclamanții ar fi eliminați în Arabia Saudită și/sau în statul Eritrea (primul și al doilea reclamant) și în Republica Democratică Federală a Etiopiei (al treilea reclamant) ar avea un risc real de a fi supus unui tratament contrar articolului 3 din Convenție? Reclamanții au primit posibilitatea de a ridica cererile în temeiul articolului 3 din Convenție în fața autorităților ucrainene? Au fost examinate aceste cereri în conformitate cu cerințele articolului 13 din Convenție luate coroborat cu art. 3 (a se vedea M.S. S. c. Belgia și Grecia) [GC], nr. 30696/09, §§ 286-293, CEDO 2011)? Autoritățile ucrainene vor examina cererile reclamanților înainte de a decide șederea reclamanților în Ucraina?
Application no. 12552/12
Salomon Alemu KEBE and others
against Ukraine
lodged on 2 March 2012
The applicants are two nationals of the State of Eritrea, Mr Solomon Alemu Kebe who was born in 1984 (the first applicant) and Mr Efrem Tadese Girma who was born in 1988 (the second applicant), and a national of the Federal Democratic Republic of Ethiopia, Mr Tesfaye Welde Adane who was born in 1987 (the third applicant).
The application was lodged on their behalf by Ms L. Zhdanova, a lawyer from a non-governmental organisation “Faith, Hope, Love”, that is based in Odesa and assists refugees and asylum seekers under a contract with the Office of the United Nations High Commissioner for Refugees (“the UNHCR”). The lawyer provided authority forms completed and signed by the applicants on 2 March 2012.
A.
The circumstances of the case
The facts of the case, as submitted by the applicants and partly commented on by the Government of Ukraine, may be summarised as follows.
1.
The applicants’ fears of persecution in their countries of origin
The first applicant is an Orthodox Christian. When he was fifteen years old he was forcibly recruited to military service in Eritrea. He deserted after having served for two months and left for Djibouti.
The second applicant is a Protestant Christian. Initially, he left Eritrea for Ethiopia together with his family. After the outbreak of armed conflict between Ethiopia and Eritrea, the applicant’s family moved back to Eritrea, though the applicant remained in Ethiopia as he feared persecution for his religion and forcible military service in Eritrea. As he could have been expelled by the Ethiopian authorities to Eritrea, the applicant left for Djibouti in 2007.
Both applicants stayed in Djibouti illegally for several years. In that country the applicants were repeatedly arrested by the authorities allegedly in connection with the armed conflict between Djibouti and Eritrea in June 2008.
The third applicant left Ethiopia for Djibouti in 2005 for unspecified reasons. From 2008 he was employed by an Ethiopian transport company operating in Djibouti. The third applicant submits that as he was a member of “
Medre[k]
political party” he was dismissed by the employer after that party lost 2010 Ethiopian election to “
Ehadeg
party”. The third applicant’s identification card issued by the Ethiopian authorities was retained by the former employer and thus the third applicant remained illegally in Djibouti. The third applicant was under the risk of possible removal by the Djiboutian authorities to his country of origin, Ethiopia, where he would be persecuted “as a traitor of the
Ehadeg
political regime”.
2.
The applicants’ departure from Djibouti
On 18 January 2012, with the intention to seek asylum in any country other than Djibouti or their countries of origin, the applicants covertly boarded on a commercial vessel flying the flag of the Republic of Malta. The vessel was leaving the port of Djibouti and heading to Tuzla, Turkey.
The next day the applicants were discovered by the vessel crew. The vessel’s owner and insurer were informed accordingly.
When the vessel was passing through the Suez Canal, the insurer tried to arrange with the Egyptian authorities that the applicants could disembark in Egypt, but the authorities did not allow that to happen.
Upon the vessel’s arrival in Tuzla on 3
February 2012 the Turkish authorities and a representative of the UNHCR office in Turkey met with the applicants on board the vessel. The applicants were not allowed to disembark. The applicants’ allegations of persecution in their home countries written in Amharic and Tigre languages were passed by the vessel’s insurer to the representative of the UNHCR office in Turkey.
On 21 February 2012 the vessel left Tuzla and on 24 February 2012 anchored in Mykolayiv port in Ukraine.
3.
Events in Ukraine
On 25 February 2012 Ukrainian border guards embarked the vessel and met with the applicants. According to the information provided by the Government, the applicants did not submit any requests to the border guards.
Later on that day, Ms L. Zhdanova, who received information about the applicants from the UNHCR office in Turkey and who later started representing the applicants before the Court, came to see the applicants. She was allowed to discuss the situation with the applicants and to explain to them the asylum procedures in Ukraine. The discussion was in English in the presence of three border guards and two security officers of the port. As only the first applicant could speak English, he interpreted the discussion into Amharic, which two other applicants could understand.
According to the applicants’ lawyer, during the discussion they expressed the wish to seek asylum in Ukraine and started filling in asylum applications with the help of one of the border guards who had knowledge of English. That border guard was an official interpreter at the border control service. However, some time later the border guards stated that they could not accept asylum applications from the applicants, as the applicants were on a vessel flying the flag of a foreign State. Such applications had to be submitted to the vessel’s captain. On the same ground the border guards refused to allow the applicants to disembark. The border guards asked the lawyer to leave the vessel. The lawyer claims that she was not given sufficient time and interpretation facilities to provide assistance to the applicants in respect of their asylum claims.
According to the Government, during that meeting the applicants did not submit applications for asylum. According to the reports of the border guards present at that meeting, it lasted for five hours and the applicants stated that they needed time to decide whether they wished to request asylum in Ukraine. The lawyer left the vessel without raising any complaints.
On 28 February 2012 the applicants, allegedly having been misled by the vessel’s captain who was acting on the instructions of the Ukrainian border guards, signed type-written statements in English, according to which they had boarded on the vessel with the aim to get to Sweden “in search of better living conditions” and that they did not “need the status of refugee, addition[nal] [or] temporary protection in Ukraine”. According to the documents submitted by the applicants’ lawyer, the captain confirmed that the statements had been prepared and brought on board by the Ukrainian border guards.
On 2 March 2012 the applicants’ lawyer lodged with the Court a request for interim measures under Rule 39 of the Rules of Court. The lawyer stated that the applicants could be removed to Saudi Arabia, to which the vessel was scheduled to depart on 3
March 2012, and then forcibly returned to their countries of origin where they would be subjected to ill-treatment. The lawyer argued that in Saudi Arabia asylum seekers were granted no form of protection and were exposed to the risk of being repatriated. She essentially requested the Court to indicate to the Government of Ukraine that the applicants should be allowed to leave the vessel and should be granted access to a lawyer and to the asylum procedure.
On the same day the request was granted.
On 3 March 2012 the applicants were allowed to leave the vessel and lodged asylum applications with the migration authorities.
On 16 March 2012 the applicants were questioned by the migration authorities concerning their asylum applications. According to the applicants’ lawyer, during the questioning no adequate translation or explanation of the relevant regulations was provided to the applicants. Nor were the applicants provided with legal assistance.
The examination of the asylum applications has not been completed so far.
The applicants are currently staying in the Temporary Refugee Centre in Odessa.
The applicants complain under Article 3 of the Convention that they were exposed to the risk of ill-treatment in their countries of origin and in Saudi Arabia on account of the refusal of the Ukrainian authorities to allow them to disembark in Ukraine, to accept and examine their asylum claims, and to prevent their possible removal to Saudi Arabia.
Relying on Article 13 of the Convention, the applicants complain that no effective remedies in respect of their grievances under Article 3 of the Convention have been available to them in Ukraine. In particular, they argue that in the situation where the Ukrainian authorities refused to allow the applicants to disembark and to accept their asylum applications, they could not make use of any domestic procedure to challenge the actions of the border guards and to have the claims of risk of ill-treatment examined. The applicants also argue that domestic law does not provide for a procedure capable of preventing or suspending, on account of their allegations of risk of ill-treatment, the applicants’ removal from Ukraine. They further complain that the authorities have not provided them with legal assistance, interpretation and explanation concerning the asylum procedures in Ukraine.
QUESTIONs TO THE PARTIES
1.
Were the applicants within the jurisdiction of Ukraine from 24
February 2012 onwards, while they were on board the vessel that had taken them to Ukraine?
2.
Did the Ukrainian authorities refuse to allow the applicants to disembark in Ukraine?
3.
Would the applicants face a real risk of being subjected to treatment contrary to Article 3 of the Convention if they were to be removed to Saudi Arabia and/or to the State of Eritrea (the first and second applicants) and the Federal Democratic Republic of Ethiopia (the third applicant)?
4.
Have the applicants been given the opportunity to raise their claims under Article 3 of the Convention before the Ukrainian authorities? Have these claims been examined in accordance with the requirements of Article
13 of the Convention taken in conjunction with Article 3 (see
M.S.
S. v. Belgium and Greece
[GC], no. 30696/09, §§ 286-293, ECHR 2011)? Will the Ukrainian authorities examine the applicants’ claims before deciding on the applicants’ stay in Ukraine?