SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 5332/12 Ali R Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 17 august 2012, După ce a deliberat în acest sens, face următoarea decizie DEFINITIVĂ: reclamantul, dl Ali R Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: procedura penală împotriva reclamantului la momentul faptelor, reclamantul era colonel al armatei terestre. La 11 februarie 2011, tribunalul special din statul în cauză a dispus plasarea în detenție provizorie a reclamantului. El a fost reținut de o organizație criminală numită Balyoz la masa mai mare, în franceză, sau sledgehammer , în limba engleză), ale căror membri presupuși erau toți generali sau ofițeri ai forțelor armate. Le era reproșat că se predau, în 2002 și 2003, planificării cu o lovitură din partea armatei care viza răsturnarea de către forța guvernului ales, acțiune reprimată de art. 147 din vechiul cod penal, în vigoare la data faptelor (pentru detaliile cauzei Balyoz a se vedea La 21 septembrie 2012, Curtea a Uniunii Europene și-a pronunțat hotărârea cu privire la planul Balyoz și l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsă cu închisoarea de șaisprezece ani. În august 2011, Consiliul Superior Militar a decis retragerea reclamantului și a unui număr mare de alți militari, începând cu 30 august 2011, din cauza lipsei unui post adecvat (kadrouzluk) pentru la mai târziu. Prin ordonanța din 4 august 2011, președintele Republicii, prim-ministrul și ministrul Apărării au aprobat acest decret. La 10 august 2011, reclamantul sesizează Înalta Curte Administrativă Militară cu privire la o acțiune de anulare a deciziei privind pensionarea sa și a solicitat, de asemenea, suspendarea executării ordonanței din 4 august 2011. Potrivit reclamantului, retragerea sa s-a bazat pe existența unor proceduri penale împotriva sa și, prin urmare, a fost incompatibilă cu principiul prezumției de nevinovăție. El se plângea, de asemenea, că a făcut obiectul unei discriminări în măsura în care unii generali ai armatei, de asemenea, acuzați în cauza Balyoz, nu ar fi fost pensionați. 10. Prin decizia din 24 august 2011, Înalta Curte Administrativă Militară a respins cererea de aplicare a unei măsuri provizorii 11. Printr-o hotărâre pronunțată la 3 mai 2012, aceasta l-a exonerat pe reclamant de cererea sa de anulare și a considerat că cota de coloneli necesară pentru nevoile armatei era stabilită anual de Consiliul Superior Militar și că motivul pentru care reclamantul se pensiona se afla în lipsa unui post corespunzător. Orice act sau decizie a administrației este susceptibilă de a da un control jurisdicțional (...) Actele președintelui Republicii care intră sub incidența propriei sale competențe și deciziile Consiliului Superior Militar nu intră sub incidența controlului judiciar. Cu toate acestea, deciziile de concediere ale Consiliului Superior Militar, cu excepția celor referitoare la promovarea și pensionarea din cauza absenței unui post adecvat, sunt susceptibile de a fi supuse unui control jurisdicțional. (...) În conformitate cu art. 6 alineatul (2) din Convenție, reclamantul susține că retragerea sa a încălcat principiul prezumției de nevinovăție. 14. Invocând, în plus, articolele 6 alineatul (1) și 13 din Convenție, el se plânge că a fost privat de o cale de atac efectivă în măsura în care dreptul său de acces la o instanță ar fi fost încălcat prin art. 125 din Constituție. 15. Invocând în cele din urmă art. 14 din Convenție, se plânge că a făcut obiectul unei discriminări pe motiv că generalii aflați în aceeași situație ca și el nu ar fi fost pensionați din oficiu. Reclamantul se plânge că a fost pensionat prin încălcarea articolului 6 alineatul (2) din Convenție, care se citește după cum urmează Orice persoană acuzată de încălcarea dreptului comunitar este considerată nevinovată până la stabilirea legală a vinovăției sale. 17. Curtea amintește că prezumția de nevinovăție este ignorată dacă o hotărâre referitoare la un pârât reflectă sentimentul că este vinovat, în timp ce vinovația sa nu a fost stabilită în prealabil în mod legal. Este suficient, chiar și în lipsa unei constatări formale, o motivare care să dea impresia că judecătorul îl consideră vinovat. În cazul în care principiul prezumției de nevinovăție consacrat la alineatul (2) din art. 6 se numără printre elementele procesului penal echitabil prevăzut la alineatul (1) din aceeași dispoziție, acesta nu se limitează la o simplă garanție procedurală în materie penală. Domeniul său de aplicare este mai larg și solicită ca mai ales nici un reprezentant de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 58442/00, § 126, 28 noiembrie 2002 și Butkevičius c. Lituania , n 48297/99, §§ 50-52, CEDH 2002 II (extrase) 18. În speță, sarcina Curții constă în primul rând în a căuta dacă retragerea reclamantului și procedura în fața Înaltei Curți Administrative Militare au condus la o acuzare în materie penală În sensul art. 6 alin. (1) din Convenție, ea va căuta, în caz contrar, dacă are totuși legătură cu procedura penală, într-un mod adecvat pentru a o face să cadă în domeniul de aplicare al art. 6 alin. Curtea constată că reclamantul a fost desemnat în mod oficial drept autorul unei infracțiuni, nici de Consiliul Superior Militar, nici de Înalta Curte Administrativă Militară. Într-adevăr, din dosar reiese că Înalta Curte Administrativă Militară, în hotărârea sa din 3 mai 2012, și-a întemeiat decizia pe limitarea numărului de coloneli de care avea nevoie armata de teren și pe lipsa unui post adecvat pentru solicitant. Această instanță s-a abținut să tragă o consecință din faptul că reclamantul făcea obiectul unei proceduri penale. Cu alte cuvinte, decizia autorităților naționale în speță a implicat într-un domeniu strict administrativ și, în consecință, distinct de domeniul judiciar de care aparține prezumția de nevinovăție pe care reclamantul o invocă. 20. Cu toate acestea, rămâne de stabilit dacă există între procedura penală și retragerea reclamantului de legături astfel încât să se justifice extinderea domeniului de aplicare al articolului 6 alineatul (2). Or, Curtea constată că procedura în fața Înaltei Curți Administrative Militare nu este prea decisivă pentru procedura penală și constată, de asemenea, că reclamantul a plecat la o pensie normală, care beneficiază de toate drepturile care decurg din aceasta. 22. Prin urmare, Curtea concluzionează că art. 6 alin. (2) nu găsește de ce să se aplice în speță 23. Prin urmare, în conformitate cu art. 3 din Convenție, acest aspect trebuie respins. Cu privire la obiecțiile întemeiate pe dreptul de acces la o instanță judecătorească și pe lipsa unei căi de atac efective 24. Reclamantul, invocând articolele 6 alineatul (1) și 13 din Convenție, susține că nu a avut posibilitatea de a sesiza instanțele naționale împotriva pensionării sale, din cauza, în opinia sa, a articolului 125 din Constituție. 25. Curtea constată că, la 10 august 2011, reclamantul a sesizat Înalta Curte Administrativă Militară cu privire la o acțiune în anulare a deciziei privind pensionarea sa și că, la 3 mai 2012, această instanță și-a pronunțat hotărârea finală cu privire la justificarea plângerilor reclamantului. 26. În consecință, aceste obiecții sunt în mod evident greșit întemeiate și trebuie declarate inadmisibile, în conformitate cu art. 35 alin. (3) lit. (a) și 4 din Convenție. Invocând art. 14 din Convenție, reclamantul se plânge în sfârșit că a făcut obiectul unei discriminări pe motiv că unii generali, deținuți în cadrul aceleiași proceduri penale ca și el, nu ar fi fost pensionați din oficiu. 28. În lumina tuturor elementelor aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, Curtea nu a ridicat nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție. 29. În consecință, această parte a cererii trebuie respinsă ca fiind în mod vădit nefondată, în conformitate cu art. 35 § 3 și 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Françoise Elens-Passos Guido Raimondi Grefier Adjunct Președinte
Requête n
o
53329/12
Ali Rıza SÖZEN
contre la Turquie
La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 12 février 2013 en une chambre composée de
:
Guido Raimondi,
président,
Danutė Jočienė,
Dragoljub Popović,
András Sajó,
Ișıl Karakaș,
Paulo Pinto de Albuquerque,
Helen Keller,
juges,
et de Françoise Elens-Passos,
greffière adjointe de section,
Vu la requête susmentionnée introduite le 17 août 2012,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
1.
Le requérant, M. Ali Rıza Sözen, est un ressortissant turc né en 1959. A la date de l’introduction de sa requête, il se trouvait en détention provisoire à la prison de Silivri.
Les circonstances de l’espèce
2.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
A.
La procédure pénale engagée contre le requérant
3.
A l’époque des faits, le requérant était colonel de l’armée de terre.
4.
Le 11 février 2011, la cour d’assises spéciale d’Istanbul ordonna le placement en détention provisoire du requérant. Il était soupçonné d’appartenance à une organisation criminelle dénommée
Balyoz
(«
la masse
», en français, ou
sledgehammer
, en anglais), dont les membres présumés étaient tous des généraux ou des officiers des forces armées. Il leur était reproché de s’être livrés, en 2002 et 2003, à la planification d’un coup d’Etat militaire visant au renversement par la force du gouvernement élu, agissement réprimé par l’article 147 de l’ancien code pénal, en vigueur à l’époque des faits (pour les détails de l’affaire
Balyoz
,
voir
Doğan c.
Turquie
(déc.), n
o
28484/10, 10
avril 2012).
5.
Le 21 septembre 2012, la cour d’assises d’Istanbul rendit son jugement concernant le plan
Balyoz
et condamna le requérant à une peine d’emprisonnement de seize ans.
6.
D’après les éléments contenus dans le dossier, la procédure pénale est toujours pendante à ce jour devant la Cour de cassation.
B.
La mise à la retraite du requérant
7.
Par un arrêté du 1
er
août 2011, le Conseil supérieur militaire décida la mise à la retraite du requérant – et d’un grand nombre d’autres militaires – à partir du 30 août 2011, faute de poste approprié (
kadrosuzluk
) pour l’intéressé.
8.
Par une ordonnance du 4 août 2011, le président de la République, le premier ministre et le ministre de la Défense approuvèrent cet arrêté.
9.
Le 10 août 2011, le requérant saisit la Haute Cour administrative militaire d’une action tendant à l’annulation de la décision concernant sa mise à la retraite. Il demanda également qu’il fût sursis à l’exécution de l’ordonnance du 4 août 2011. Selon le requérant, sa mise à la retraite était fondée sur l’existence de poursuites pénales engagées contre lui et était, de ce fait, incompatible avec le principe de la présomption d’innocence. Il se plaignait également d’avoir fait l’objet d’une discrimination dans la mesure où certains généraux de l’armée, eux aussi accusés dans l’affaire
Balyoz
, n’auraient pas été mis à la retraite.
10.
Par une décision du 24 août 2011, la Haute Cour administrative militaire rejeta la demande d’application d’une mesure provisoire.
11.
Par un arrêt rendu le 3 mai 2012, elle débouta le requérant de sa demande d’annulation. Elle considéra que le quota de colonels nécessaires aux besoins de l’armée était fixé chaque année par le Conseil supérieur militaire et que la raison de la mise à la retraite du requérant résidait dans l’absence de poste approprié.
C.
Le droit interne pertinent
12.
L’article 125 de la Constitution dispose
:
«
Tout acte ou décision de l’administration est susceptible d’un contrôle juridictionnel (...)
Les actes du président de la République relevant de sa seule compétence et les décisions du Conseil supérieur militaire échappent au contrôle judiciaire. Néanmoins, les décisions de licenciement du Conseil supérieur militaire, à l’exception de celles concernant la promotion et la mise à la retraite en raison de l’absence de poste approprié, sont susceptibles d’un contrôle juridictionnel.
(...)
»
13.
Invoquant l’article 6 § 2 de la Convention, le requérant allègue que sa mise à la retraite a violé le principe de la présomption d’innocence.
14.
Invoquant en outre les articles 6 § 1 et 13 de la Convention, il se plaint d’avoir été privé d’une voie de recours effective dans la mesure où son droit d’accès à un tribunal aurait été entravé par l’article 125 de la Constitution.
15.
Invoquant enfin l’article 14 de la Convention, il se plaint en outre d’avoir fait l’objet d’une discrimination au motif que les généraux se trouvant dans la même situation que lui n’auraient pas été mis à la retraite d’office.
A.
Sur le grief tiré de l’article 6 § 2 de la Convention
16.
Le requérant se plaint d’avoir été mis à la retraite en violation de l’article 6 § 2 de la Convention, qui se lit comme suit
:
«
Toute personne accusée d’une infraction est présumée innocente jusqu’à ce que sa culpabilité ait été légalement établie.
»
17.
La Cour rappelle que la présomption d’innocence se trouve méconnue si une décision judiciaire concernant un prévenu reflète le sentiment qu’il est coupable alors que sa culpabilité n’a pas été au préalable légalement établie. Il suffit, même en l’absence de constat formel, d’une motivation donnant à penser que le juge considère l’intéressé comme coupable. Si le principe de la présomption d’innocence consacré par le paragraphe 2 de l’article 6 figure parmi les éléments du procès pénal équitable exigé par le paragraphe 1 de la même disposition, il ne se limite pas à une simple garantie procédurale en matière pénale. Sa portée est plus étendue et exige qu’aucun représentant de l’Etat ou d’une autorité publique ne déclare qu’une personne est coupable d’une infraction avant que sa culpabilité ait été établie par un «
tribunal
» (voir, en particulier,
Allenet de Ribemont c. France
, 10 février 1995, §§ 35-36, série A n
o
308,
Daktaras c.
Lituanie
, n
o
‑
X,
Lavents c.
Lettonie
, n
o
58442/00, § 126, 28 novembre 2002, et
Butkevičius c.
Lituanie
, n
o
‑
II (extraits)).
18.
En l’espèce, la tâche de la Cour consiste tout d’abord à rechercher si la mise à la retraite du requérant et la procédure devant la Haute Cour administrative militaire ont donné lieu à une «
accusation en matière pénale
» contre le requérant, au sens de l’article 6 § 1 de la Convention. Dans la négative, elle recherchera si elle était néanmoins liée à la procédure pénale, d’une manière propre à la faire tomber dans le champ d’application de l’article 6 § 2.
19.
La Cour constate que le requérant n’a été formellement désigné comme étant l’auteur d’une infraction pénale ni par le Conseil supérieur militaire ni par la Haute Cour administrative militaire. En effet, il ressort du dossier que la Haute Cour administrative militaire, dans son arrêt du 3 mai 2012, a fondé sa décision sur la limitation du nombre de colonels dont l’armée de terre avait besoin et sur l’absence de poste approprié pour le requérant. Cette juridiction s’est abstenue de tirer une conséquence du fait que le requérant faisait l’objet d’une procédure pénale. En d’autres termes, la décision des autorités nationales en l’espèce s’inscrivait dans un domaine strictement administratif et, par conséquent, distinct du domaine judiciaire dont relève la présomption d’innocence que le requérant invoque.
20.
Il reste néanmoins à déterminer s’il existait entre la procédure pénale et la mise à la retraite du requérant des liens tels qu’il se justifierait d’étendre à cette dernière le champ d’application de l’article 6 § 2.
21.
Or la Cour constate que l’issue de la procédure devant la Haute Cour administrative militaire n’est guère décisive pour la procédure pénale. Elle note également que le requérant est parti pour une retraite normale, bénéficiant de tous les droits en découlant.
22.
Partant, la Cour conclut que l’article 6 § 2 ne trouve pas à s’appliquer en l’espèce.
23.
Il s’ensuit que ce grief doit être rejeté, en application de l’article
35
§
3 de la Convention.
B.
Sur les griefs tirés de l’impossibilité d’un accès à un tribunal et de l’absence d’une voie de recours effective
24.
Le requérant, invoquant les articles 6 § 1 et 13 de la Convention, soutient qu’il n’avait pas de possibilité de saisir les juridictions nationales contre sa mise à la retraite, et ce en raison, selon lui, de l’article 125 de la Constitution.
25.
La Cour constate que, le 10 août 2011, le requérant a saisi la Haute Cour administrative militaire d’une action en annulation de la décision concernant sa mise à la retraite et que, le 3 mai 2012, cette juridiction a rendu son arrêt final en se prononçant sur le bien-fondé des réclamations du requérant.
26.
Il s’ensuit que ces griefs sont manifestement mal fondés et qu’ils doivent être déclarés irrecevables, en application de l’article 35 §§ 3 a) et 4
de la Convention.
C.
Sur le grief tiré de l’article 14 de la Convention
27.
Invoquant l’article 14 de la Convention, le requérant se plaint enfin d’avoir fait l’objet d’une discrimination au motif que certains généraux, détenus dans le cadre de la même procédure pénale que lui, n’auraient pas été mis à la retraite d’office.
28.
A la lumière de l’ensemble des éléments en sa possession et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, la Cour n’a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention.
29.
Il s’ensuit que cette partie de la requête doit être rejetée comme étant manifestement mal fondée, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Françoise Elens-Passos
Guido Raimondi
Greffière adjointe
Président