SOKOLOVIĆ v. SERBIA

Decizia nr. 10958/08 Nebojša SOKOLOVI împotrivă Serbiei Curții Europene a Drepturilor Omului (A doua secțiune), care așezează la 12 februarie 2013 în calitate de comitet compus din: Paulo Pinto de Albuquerque, președintele, Dragoljub Popović, Helen Keller, judecători și Françoise Elens-Passos, secretar adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 30 ianuarie 2008, Având în vedere declarația prezentată de guvernul contestat la 8 noiembrie 2011 cere Curtea să scoată din lista cazurilor partea cererii privind reclamația cu privire la durata procedurii civile interne, precum și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl Nebojša Sokolović, este un național sârb, care s-a născut în 1958 și locuiește în Požarevac. Guvernul sârb („ Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl S. Carić. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează: La 1 noiembrie 2002, reclamantul a depus o cerere civilă pentru prejudiciu moral împotriva unei terțe părți private. La 23 mai 2008, Curtea Municipală ( Opštinski sud ) din Požarevac a hotărât parțial în favoarea reclamantului. La 19 februarie 2009, Curtea de District ( Okružni sud ) din Požarevac a anulat hotărârea și a hotărât împotriva reclamantului. La 17 februarie 2011, la apelul reclamantului asupra punctelor de drept, Curtea Supremă de cassare ( Vrhovni Kasacioni Sud ) a anulat hotărârea Curții de District și a susținut hotărârea pronunțată de Curtea Municipală. HOTĂRÂREA Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la durata excesivă a procedurii civile. În plus, fără a invoca nicio dispoziție specifică a Convenției, el s-a plâns în legătură cu rezultatul acestei proceduri civile. 1. Partea cererii privind lungimea procedurii civile a fost comunicată Guvernului. După încercarea de a ajunge la o soluție prietenoasă, prin scrisoarea de 27 de ani. Octombrie 2011 Guvernul a informat Curtea că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării problemei formulate de această parte a cererii. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine plângerea în acest sens în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Declar că Guvernul Republicii Serbiei este pregătit să accepte că a existat o încălcare a dreptului reclamantului în temeiul articolului 6 alineatul (1) din Convenție și că ofer să plătească reclamantului, dl Nebojša Sokolović, suma de 1200 EUR (o mie două sute de euro) în ceea ce privește cererea înregistrată în temeiul nr. 10958/08 în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care acoperă orice prejudiciu moral, precum și costurile, se plătește în contravalor dinar, fără impozite care pot fi aplicabile și la un cont numit de solicitant. Această sumă se plătește în termen de trei luni de la data eliberării hotărârii Curții. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului. Guvernul regretă apariția acțiunilor care au dus la aducerea prezentei cereri. “ Prin scrisorile din 7 și 27 februarie 2012, reclamantul a indicat că nu a fost satisfăcut cu termenii declarației unilaterale, din cauza faptului că suma propusă în declarația guvernului era inacceptabil de scăzută. În special, el a solicitat 100 000 EUR pentru prejudiciu moral. Curtea reamintește că art. 37 din convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii” Aceasta reamintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI), WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec. n. 28953/03). Curtea a stabilit, în mai multe cazuri, inclusiv cele prezentate împotriva Serbiei, practica sa privind plângerile cu privire la încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender c. France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella c. Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006 Majewski c. Polonia , nr. 52690/99, 11 octombrie 2005; Wende și Kukówka v. Polonia , nr. 56026/00, 10 mai 2007 și Nemet v. Serbia , nr. 22543/05 §§ 17-18, 8 decembrie 2009). Având în vedere natura admiterilor conținute în declarația guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare ținând seama de faptul că procedurile impugnate au fost în cadrul competenței Curții ratione temporis timp de aproape șapte ani (Serbia care a ratificat Convenția la 3 martie 2004), în timpul căreia instanța internă a examinat cazul în materie de merit și a emis trei decizii în trei cazuri – Curtea consideră că nu mai este justificat să continue examinarea acestei plângeri (art. 37 § 1 litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea acestei părți a cererii (art. 37 § 1 în amendă) În cele din urmă, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). (2) În prezentarea sa din 25 aprilie 2011, fără a invoca nici un articol al Convenției, reclamantul s-a plâns, de asemenea, în legătură cu rezultatul procedurii civile impugnate. Curtea reiterează că nu este funcția sa de a face față erorilor de fapt sau de lege comise de instanțele naționale (a se vedea García Ruiz v. Spania [GC], nr. 30544/96, § 28, CEDH 1999-I; și Cornelis v. Țările de Jos (dec.), nr. 994/03, ECHR 2004-V (extracte)), deoarece nu este o instanță de recurs – sau, după cum se spune uneori, o „a patra instanță” – de la aceste instanțe (a se vedea, printre multe alte autorități, Kemmache v. Franța (n. 3), 24 noiembrie 1994, § 44, Serie A nr. 296-C; și Melnychuk v. Ucraina (n. 28743/03, CEDH 2005-IX). În consecință, această parte a cererii este vădit nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ §§ §§ §§ §§ §§ § și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate de termenii declarației guvernului contestat în temeiul articolului 6 §§ 1 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectiva Convenție; de a scoate din lista cazurilor partea cererii privind durata procedurii civile, în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. Declară restul cererii inadmisibil. Françoise Elens-Pasos Paulo Pinto de Albuquerque Președintele adjunct al grefierului

SECOND SECTION

DECISION

Application no. 10958/08

Nebojša SOKOLOVIĆ

against Serbia

The European Court of Human Rights (Second Section), sitting on 12

February 2013 as a Committee composed of:

Paulo Pinto de Albuquerque,

President,

Dragoljub Popović,

Helen Keller,

judges,

and Françoise Elens-Passos,

Deputy Section Registrar,

Having regard to the above application lodged on 30 January 2008,

Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 8 November 2011 requesting the Court to strike out of the list of cases the part of the application concerning the complaint with respect to the length of the domestic civil proceedings, and the applicant’s reply to that declaration,

Having deliberated, decides as follows:

FACTS AND PROCEDURE

The applicant, Mr Nebojša Sokolović, is a Serbian national, who was born in 1958 and lives in Požarevac.

The Serbian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr S. Carić.

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows:

On 1 November 2002 the applicant lodged a civil claim for non-pecuniary damages against a third private party.

On 23 May 2008 the Municipal Court (

Opštinski sud

) in Požarevac ruled partly in the favour of the applicant.

On 19 February 2009 the District Court (

Okružni sud

) in Požarevac overturned the judgment and ruled against the applicant.

On 17 February 2011, upon the applicant’s appeal on points of law, the Supreme Court of Cassation (

Vrhovni Kasacioni Sud

) quashed the District Court judgment and upheld the judgment rendered by the Municipal Court.

LAW

The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention about the excessive length of the civil proceedings. In addition, without invoking any particular provision of the Convention, he complained about the outcome of the said civil proceedings.

After the failed attempt to reach a friendly settlement, by a letter of 27

October 2011 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by this part of the application. They further requested the Court to strike out the complaint in this regard in accordance with Article 37 of the Convention.

The declaration provided as follows:

“I declare that the Government of the Republic of Serbia is ready to accept that there had been a violation of the applicant’s right under Article 6 paragraph 1 of the Convention and offer to pay to the applicant, Mr Nebojša Sokolović, the amount of EUR 1,200 (one thousand two hundred euros) in respect of the application registered under no. 10958/08 before the European Court of Human Rights.

This sum, which covers any and all non-pecuniary damage as well as costs, shall be paid in dinar counter-value, free of any taxes that may be applicable, and to an account named by the applicant. This sum shall be payable within three months from the date of delivery of the decision of the Court. This payment will constitute the final resolution of the case.

The Government regret the occurrence of the actions which have led to the bringing of the present application. ”

By letters of 7 and 27 February 2012, the applicant indicated that he was not satisfied with the terms of the unilateral declaration on the ground that the sum proposed in the Government’s declaration was unacceptably low. In particular, he claimed EUR 100,000 for non-pecuniary damage.

The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article

37 §

1

(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:

“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”

.

It also recalls that, in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.

To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the

Tahsin Acar

judgment (

Tahsin Acar v.

Turkey

, [GC], no.

26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI);

WAZA Spółka z o.o. v. Poland

(dec.) no. 11602/02, 26

June

2007; and

Sulwińska v. Poland

(dec.) no. 28953/03).

The Court has established in a number of cases, including those brought against Serbia, its practice concerning complaints about the violation of one’s right to a hearing within a reasonable time (see, for example,

Frydlender v.

France

[GC], no.

30979/96, § 43, ECHR 2000-VII;

Cocchiarella v.

Italy

[GC], no.

64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006

‑

V;

Majewski v.

Poland

, no.

52690/99, 11 October 2005;

Wende and Kukówka v.

Poland

, no.

56026/00, 10 May 2007; and

Nemet v. Serbia

, no. 22543/05, §§ 17-18, 8 December 2009).

Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases taking account of the fact that the impugned proceedings were within the Court’s competence

ratione temporis

for almost seven years (Serbia having ratified the Convention on 3 March 2004), during which time the domestic courts considered the case on merits and issued three decisions in three instances – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of this complaint (Article 37 § 1(c)).

Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of this part of the application (Article 37 § 1

in fine

).

Finally, the Court emphasises that, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declaration, the application could be restored to the list in accordance with Article

37 § 2 of the Convention (

Josipović v. Serbia

(dec.), no. 18369/07, 4

March 2008).

The Court reiterates that it is not its function to deal with errors of fact or law allegedly committed by the national courts (see

García Ruiz v. Spain

[GC], no. 30544/96, § 28, ECHR 1999-I; and

Cornelis v. the Netherlands

(dec.), no. 994/03, ECHR 2004-V (extracts)), as it is not a court of appeal – or, as is sometimes said, a “

fourth

instance” – from these courts (see, among many other authorities,

Kemmache v. France (no. 3)

, 24

November 1994, § 44, Series A no. 296-C; and

Melnychuk v. Ukraine

(dec), no. 28743/03, ECHR 2005-IX).

It follows that this part of the application is manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 (a) and 4 of the Convention.

For these reasons, the Court unanimously

Takes note

of the terms of the respondent Government’s declaration under Article 6 § 1 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;

Decides

to strike out of its list of cases the part of the application concerning the length of the civil proceedings, in accordance with Article

37 § 1 (c) of the Convention.

Declares

the remainder of the application inadmissible.

Françoise Elens-Passos

Paulo Pinto de Albuquerque

Deputy Registrar

President