SOC. BOADICEA PROPERTY SERVICES CO. LIMITED ET AUTRES c. ITALIE
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Irrecevable
SOC. BOADICEA PROPERTY SERVICES CO. LIMITED ET AUTRES c. ITALIE (CtEDO, 2013)
1 SECȚIA A DOUA
2 DECIZIE
3 Cererea nr.
4 o
5 15865/09
6 SOC. BOADICEA PROPERTY SERVICES CO. LIMITED și
7 alții
8 împotriva Italiei
9 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secția a doua), reunindu-se la 19 februarie 2013 într-un comitet compus din
10 :
11 Peer Lorenzen,
12 președinte,
13 András Sajó,
14 Nebojša Vučinić,
15 judecători,
16 și Françoise Elens-Passos,
17 grefieră adjunctă de secție
18 .
19 Având în vedere cererea sus-menționată introdusă la 7 martie 2009,
20 Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate în răspuns de reclamanți,
21 După deliberare, pronunță următoarea decizie
22 :
23 ÎN FAPT
24 1.
25 Reclamanții sunt doi cetățeni italieni, dnii
26 Mario și Giuseppe Proietti, având reședința în Roma, și societatea Boadicea property Services Co. Limited, având sediul social la Londra. Ei sunt reprezentați în fața Curții de
27
28 G. Lavitola, avocat în Roma.
29 2.
30 Guvernul italian («
31 Guvernul
32 ») a fost reprezentat de agenta sa,
33 dna
34 E. Spatafora, și de co-agenta sa,
35 dna
36 S. Coppari.
37 A.
38 Circumstanțele speței
39 3.
40 Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează.
41 4.
42 Primii doi reclamanți erau proprietari ai unui teren de 6
43 614
44 metri pătrați situat în Roma și înregistrat la cadastru, fila 419, parcelele 870, 871, 251 și 252.
45 5.
46 Vechiul plan general de urbanism (
47 piano regolatore generale
48 ) al Romei din 1965 încadra acest teren ca «
49 zona H
50 »
51 , și anume ca teren construibil.
52 6.
53 Prin ordinul din 6 decembrie 1971, municipalitatea Roma a afectat terenul creării unei zone verzi și, în consecință, l-a grevat de o interdicție absolută de a construi în vederea exproprierii sale. Acest ordin a fost aprobat de regiunea Lazio la 6 martie 1979.
54 7.
55 Din dosar reiese că interdicția de a construi a devenit caducă în 1984. În ciuda acestui fapt, terenul nu și-a regăsit afectarea de origine. Într-adevăr, în așteptarea deciziei municipalității Roma privind noua utilizare a terenului litigios, acesta a fost supus regimului de neconstruibilitate prevăzut de articolul 4 din legea nr.
56 ‑
57 o
58 10 din 1977, referitor la terenurile municipalităților care nu au adoptat planuri generale de urbanism. Potrivit acestei dispoziții, o autorizație de construire poate fi acordată pentru un volum foarte redus și numai dacă terenul este situat în afara unui sector urbanizat, atunci când anumite condiții sunt îndeplinite. Dacă terenul este situat în interiorul unui sector urbanizat, orice nouă construcție este interzisă.
59 8.
60 Prin ordinul din 4 iunie 1990, municipalitatea a impus din nou o interdicție de a construi pe teren în vederea exproprierii pentru a construi o școală.
61 9.
62 Între timp, la 31 iulie 1986, primii doi reclamanți solicitaseră municipalității Roma o autorizație de a construi un hotel pe terenul în cauză.
63 10.
64 În lipsa răspunsului municipalității, care echivala cu un refuz, ei introduseseră un recurs în fața tribunalului administrativ regional (denumit în continuare «
65 TAR
66 »). Ei susțineau că municipalitatea Roma avea obligația de a se pronunța.
67 11.
68 Municipalitatea Roma s-a pronunțat asupra cererii de autorizație de construire și a respins-o pe motiv că terenul nu era construibil.
69 12.
70 Primii doi reclamanți au atacat această decizie la TAR.
71 13.
72 Prin sentința devenită definitivă la 16 decembrie 1989, TAR a anulat decizia de respingere a autorizației de construire, subliniind că interdicția de a construi pe teren devenise caducă.
73 14.
74 Municipalitatea neacordând nicio urmare acestei sentințe, primii doi reclamanți au introdus la TAR o acțiune de executare (
75 ricorso in ottemperanza
76 ).
77 15.
78 Prin decizia din 21 martie 2001, al cărei text a fost depus la grefă la 29
79 iulie 1997, TAR a admis recursul și a hotărât că municipalitatea nu executase sentința precedentă. În special, ea nu examinase cererea de autorizație de construire în lumina legislației aplicabile la momentul notificării sentinței. TAR a dispus administrației să se execute în 60 de zile.
80 16.
81 Printr-un ordin adoptat la 20 iunie 2001 și comunicat primilor doi reclamanți la 17
82 iulie 2001, municipalitatea s-a pronunțat asupra cererii de autorizație de construire și a respins-o pe motiv că construirea unui hotel nu intra în prevederile articolului 4 c) din legea nr.
83 o
84 10 din 1977, conform cărora terenul era supus regimului de neconstruibilitate în lipsa unui plan general de urbanism.
85 17.
86 Primii doi reclamanți și societatea Boadicea property Services Co Limited, care între timp cumpărase terenul, au atacat acest ordin la TAR. Prin sentința din 2
87 februarie
88 2004, TAR a respins recursul reclamanților, confirmând legalitatea ordinului municipalității.
89 18.
90 Reclamanții au atacat această sentință la Consiliul de Stat. În special, ei contestau aplicabilitatea articolului 4 din legea nr.
91 o
92 10 din 1977.
93 19.
94 Consiliul de Stat a confirmat ordinul municipalității, deoarece proiectul prezentat de reclamanți nu era conform cu articolul 4 din legea nr.
95 o
96 10 din 1977.
97 B.
98 Dreptul și practica internă pertinente
99 20.
100 Dreptul și practica internă pertinente sunt expuse în cauzele
101 Scordino împotriva Italiei (nr.
102 o
103 2)
104 , nr.
105 o
106 36815/97, §§ 25-45, 15 iulie 2004, și
107 Tiralongo și Carbé împotriva Italiei
108 (dec.), nr.
109 o
110 4686/06, §§ 17-22, 27 noiembrie 2012.
111 CAPETE DE CERERE
112 21.
113 Invocând articolul 1 din Protocolul nr.
114 o
115 1, reclamanții se plâng de interdicția de a construi care grevează terenul litigios.
116 22.
117 Invocând articolul 6 § 1, reclamanții se plâng de aplicarea de către instanțele interne a articolului 4 din legea nr.
118 o
119 10 din 1977.
120 ÎN DREPT
121 A.
122 Capătul de cerere întemeiat pe articolul 1 din Protocolul nr.
123 o
124 1
125 23.
126 Reclamanții se plâng de măsurile care grevează terenul, și în special de menținerea interdicției de a construi. Ei susțin că terenul lor ar fi trebuit să intre sub regimul anterior în vigoare, și nu sub imperiul articolului 4 din legea nr.
127 o
128 10 din 1977. În orice caz, această dispoziție ar fi în sine contrară articolului 1 din Protocolul nr.
129 o
130 1 (
131 Terazzi S.r.l. împotriva Italiei
132 , nr.
133 o
134 27265/95, 17 octombrie 2002).
135 Articolul 1 citat anterior are următorul cuprins
136 :
137 «
138 Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
139 Dispozițiile precedente nu aduc atingere dreptului pe care îl posedă Statele de a pune în vigoare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau a amenzilor.
140 »
141 24.
142 Guvernul se opune acestei teze.
142 1.
144 Excepția Guvernului întemeiată pe neepuizarea căilor de recurs interne
145 25.
146 Guvernul invocă mai întâi neepuizarea căilor de recurs interne, deoarece reclamanții nu au făcut uz de principiile expuse de Curtea Constituțională. În hotărârea sa nr.
147 o
148 179 din 1999, aceasta din urmă introdusese în sistemul juridic italian dreptul particularilor de a obține o compensație financiară pentru orice limitare de durată excesivă impusă facultăților inerente dreptului lor de proprietate. Acest drept a fost ulterior codificat prin articolul 39 din Repertoriu.
149 2.
150 Replica reclamanților
151 26.
152 Reclamanții subliniază că cererea lor nu este axată pe reiterarea interdicțiilor de a construi, ci pe neaplicarea regulilor în materie de construibilitate a terenurilor. În orice caz, la 20
153 mai 2009, societatea Boadicea a adresat primăriei Roma o cerere de despăgubire pentru reiterarea interdicțiilor de a construi, întemeindu-se pe principiile enunțate de Curtea Constituțională în hotărârea sa nr.
154 o
155 179 din 1999.
156 27.
157 Potrivit informațiilor furnizate de Guvern la 11 decembrie 2012, această procedură era, la această dată, încă pendinte.
158 3.
159 Aprecierea Curții
160 28.
161 Curtea reamintește că în decizia
162 Tiralongo și Carbé
163 (citată anterior, §§ 37-50), ea a precizat că din 1999, Curtea Constituțională italiană a declarat incompatibilă cu Constituția lipsa prevederii prin lege a unei forme de despăgubire în cazul în care un permis de expropriere sau o interdicție de a construi ar fi reiterate de administrație astfel încât dreptul de proprietate să fie grav afectat. Ea a invitat deci legiuitorul să prevadă o formă de despăgubire, precizând criteriile și modalitățile acesteia.
164 Legiuitorul italian a dat curs invitației Curții Constituționale prin articolul 39 din Repertoriu, intrat în vigoare la 30 iunie 2003. Această dispoziție (paragraful
165 21 din decizia
166 Tiralongo și Carbé
167 ,
168 citată anterior) prevede în mod explicit dreptul la o despăgubire «
169 proporțională cu măsura prejudiciului efectiv suferit
170 » pentru proprietarii care, asemenea reclamanților, au suferit reiterarea unei interdicții în vederea exproprierii. Ea prevede în plus posibilitatea de a sesiza curtea de apel cu o cerere de stabilire a cuantumului despăgubirii.
171 Existența acestui drept a fost confirmată de numeroase hotărâri ale Curții de Casație.
172 29.
173 În lumina acestor elemente, Curtea a concluzionat că recursul în despăgubire prevăzut la articolul 39 din Repertoriu există de acum la un grad suficient de certitudine. El vizează să se stabilească faptul că drepturile proprietarului în cauză au fost grav afectate și să i se acorde o compensație financiară. În opinia Curții, este accesibil și eficace atât în teorie, cât și în practică, și niciun element nu permite să se afirme că nu oferă perspective rezonabile de succes.
174 30.
175 Curtea nu vede niciun motiv de a se îndepărta de jurisprudența
176 Tiralongo și Carbé
177 în prezenta speță. Reclamanții erau deci ținuți să sesizeze instanțele interne cu o cerere de despăgubire întemeiată pe articolul 39 din Repertoriu. Potrivit informațiilor furnizate de persoanele în cauză și de Guvern (paragrafele 26 și 27 mai sus), o astfel de cerere a fost într-adevăr introdusă, dar procedura aferentă era, la data ultimelor informații (11 decembrie 2012), încă pendinte în fața instanțelor interne.
178 31.
179 Acest capăt de cerere este deci prematur și trebuie respins în aplicarea articolului 35 §§ 1 și 4 din Convenție.
180 B.
181 Capătul de cerere întemeiat pe articolul 6 din Convenție
182 32.
183 Reclamanții se plâng de aplicarea de către instanțele interne a articolului 4 din legea nr.
184 o
185 10 din 1977. Ei solicită Curții să determine regimul aplicabil în speță.
186 Ei invocă articolul 6 din Convenție, care, în părțile sale pertinente, are următorul cuprins
187 :
188 «
189 Orice persoană are dreptul ca cauza sa să fie examinată în mod echitabil (...) de către o instanță (...), care va hotărî (...) asupra încălcării drepturilor și obligațiilor sale cu caracter civil (...).
190 »
191 33.
192 Curtea reamintește că nu îi revine să cunoască erorile de fapt sau de drept pretins comise de o instanță internă, decât dacă și în măsura în care acestea ar fi putut aduce atingere drepturilor și libertăților protejate de Convenție (
193 Khan împotriva Regatului Unit
194 , nr.
195 35394/97, § 34, CEDO 2000-V), și că revine în principiu instanțelor naționale să aprecieze faptele și să interpreteze și să aplice dreptul intern (
196 Pacifico împotriva Italiei (nr.
197 o
198 2)
199 (dec.), nr.
200 o
201 17995/08,
202 § 62, 20
203 noiembrie 2012). Făcând uz de competențele lor în materie, instanțele administrative italiene au apreciat că articolul 4 din legea nr.
204 o
205 10 din 1977 își găsea aplicarea în speță. Curtea nu poate vedea în aceasta nicio aparență de încălcare a principiilor procesului echitabil.
206 34.
207 Rezultă că acest capăt de cerere este vădit nefondat și trebuie respins în aplicarea articolului 35 §§ 3 (a) și 4 din Convenție.
208 35.
209 Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate,
210 Declară
211 cererea inadmisibilă.
212 Françoise Elens-Passos
213 Peer Lorenzen
214 Grefieră adjunctă
215 Președinte