Secțiunea a treia Cerere nr. 16903/12 Dumitru MOINESCU împotriva României introdusă la 15 martie 2012 EXPOSAT DE FAPTE Reclamantul, dl Dumitru Moinescu, este un resortisant român născut în 1952 și rezident în Medgidia. Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul Constantin, avocat în Constanța. Faptele cauzei, așa cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: Evenimentele din 9 aprilie 2006 pe 9 aprilie 2006, în jurul orei 7:00 dimineața, au avut loc o luptă între mai multe persoane într-un club din Medgidia. Clubul și două vehicule parcate în apropiere au suferit daune majore. Forțele de poliție au intervenit pentru a restabili ordinea. În timp ce polițiștii erau încă la fața locului și mărturiile victimelor și martorilor oculari au fost adunate, reclamantul, care era primarul orașului la momentul respectiv și L.B., șeful poliției locale, a intrat în clădire și a discutat cu câțiva oameni prezenți și cu managerul clubului. La cererea reclamantului, personalul de la serviciul municipal de sănătate s-a mutat la fața locului, a dezgropat și a curățat trotuarele din apropierea clubului. Reclamantul s-a mutat ulterior la sediul primăriei din apropiere, unde a avut o întâlnire cu I.N., consilierul său pentru minoritatea romă, și cu I.A., fratele acestuia din urmă, care fusese implicat în lupta. Ei s-au alăturat într-o primă etapă de către managerul clubului și de către alte două persoane care au asistat la o luptă. În cele din urmă s-a prezentat L.B., șeful poliției locale, care i-a predat reclamantului înregistrarea video a bătaia făcută de un polițist rutier care se afla la fața locului. Discuțiile s-au referit la modalitățile de reparare a pagubelor. Poliția judiciară care a fost sesizată în acest caz a decis efectuarea unei percheziții la domiciliul familiei N. din care făceau parte I.N. și I.A. și a eliberat, de asemenea, mandate de prezentare pentru unii dintre membrii acestei familii. În jurul orei 15:00, mai mulți ofițeri de poliție s-au mutat la casa familiei N. În timp ce percheziția clădirii era în desfășurare, reclamantul și-a făcut apariția în curtea acestei clădiri. Apariția sa coincide cu strângerea mai multor persoane în fața imobilului care vopteau și denunțau un comportament abuziv din partea poliției care ar fi investigat numai membrii familiei N., nu și membrii unui grup rival. Reclamantul a solicitat agentului de poliție care conducea operațiunile de prezentare a mandatului de percheziție. După ce a citit acest mandat, reclamantul s-a adresat mulțimii adunate, indicând că totul este în regulă în jurul anului 19 30, în timp ce audierea persoanelor reținute era în curs de desfășurare, reclamantul s-a dus la sediul Parchetului și a cerut să se întâlnească cu procurorul care supraveghea investigația. Procurorul Z.P. a refuzat inițial să se întâlnească cu reclamantul, dar, ca urmare a insistenței acestuia din urmă, a fost de acord să se întâlnească cu el într-un birou. La o dată nespecificată, au fost deschise urmăriri penale împotriva altor opt persoane ale șefului de drept și de tulburare a ordinii publice, infracțiune sancționată prin art. 321 din Codul penal și al șefului de distrugere, infracțiune pedepsită prin art. 217 din Codul penal, și împotriva reclamantului și împotriva L.B. al șefului de Recel de răufăcător, infracțiune pedepsită prin art. 264 1 din Codul Penal. Printr-un rechizitoriu din 3 mai 2006, Parchetul i-a trimis în judecată pe cei opt acuzați de sfidare și distrugere și i-a condamnat pe cei opt pentru infracțiunile reprobabile la un an și patru luni de închisoare fiecare. Printr-o decizie din 13 iulie 2006, Parchetul a respins acuzațiile împotriva lui L.B. În timpul urmăririi penale împotriva reclamantului, procurorul a primit 25 de martori. Printr-un rechizitoriu din 11 martie 2008, Parchetul, reprezentat de procurorul Z.P., l-a pus sub acuzare pe reclamant și l-a trimis în judecată pe șeful de secție al răufăcătorilor, acuzându-l că au anchetat ancheta deschisă cu privire la bătaia din 9 aprilie 2006. Tribunalul de Primă Instanță din Medgidia a primit douăzeci de martori, precum și reclamantul, care și-a declarat nevinovăția, prin hotărârea din 18 mai 2010, Tribunalul de Primă Instanță din Medgidia, prin hotărârea din 18 mai 2010. El a considerat că nu a reieșit din declarațiile martorilor pe care reclamantul le-a împiedicat sau i-a încercat să-l interogheze cu privire la bătaia din 9 aprilie 2006. El a menționat că reuniunea de la sediul primăriei și prezența sa în timpul percheziției efectuate la domiciliul familiei N. aveau ca scop medierea conflictului și repararea daunelor cauzate în club. De asemenea, acesta a constatat că nu a reieșit nici din documentele din dosar că reclamantul a încercat să intimideze sau să determine procurorul să facă sau să nu facă anumite fapte în momentul în care s-au întâlnit la sediul Parchetului și că, prin urmare, această confruntare nu a pus în pericol ancheta penală în curs. În orice caz, tribunalul a respins declarațiile procurorului care nu puteau fi utilizate în speță, având în vedere calitatea sa de procuror însărcinat cu ancheta penală. Această hotărâre a fost confirmată, pe baza recursului la Parchet, printr-o hotărâre a tribunalului județean din Constanța din 11 mai 2011. Dezbaterile au avut loc la 4 octombrie 2011, în fața instanței de apel din Constanța. La . La avocat al reclamantului a solicitat ca recursul să fie respins și a pus la dispoziție concluzii scrise. Reclamantul a refuzat invitația instanței de apel de a face o declarație. El a avut posibilitatea de a se exprima în ultimă instanță și a susținut din nou nevinovăția sa. Nu au fost făcute alte dovezi în stadiul de recurs. Prin hotărârea din 7 octombrie 2011, tribunalul de apel din Constanța l-a condamnat pe reclamant la șase luni de închisoare cu suspendare pentru recidivă a răufăcătorilor. În acest scop, tribunalul de apel a considerat că tribunalele inferioare comiteseră o eroare gravă de fapt, și anume la o examinare redusă a înscrisurilor din dosar. Aceasta concluzionează că reclamantul a oferit sprijin persoanelor implicate în bătaia din 9 aprilie 2006, prin faptul că le-a ordonat agenților din serviciul municipal de sănătate să curețe locul, în timp ce aceștia nu fuseseră încă examinați de poliția judiciară. De asemenea, a fost implicat în investigație de comportamentul său intimidant față de ofițerul de poliție care conducea percheziția, al cărui mandat i-a fost cerut să-i prezinte mandatul de percheziție și de întâlnirea sa cu procurorul însărcinat cu investigația. Instanța de apel consideră că, prin acțiunile sale, reclamantul a încercat să obțină informații cu privire la desfășurarea anchetei, ocolind calea legală care îi permite să obțină informații de interes public și fără a justifica un interes concret, acționând în scopul de a intimida autoritățile judiciare și de a deduce ancheta. GRIFS Invocând art. 6 din Convenție, reclamantul se plânge că nu a beneficiat de un proces echitabil într-un termen rezonabil în speță, susținând că a fost condamnat de Curtea din Constanța în lipsa unei administrări directe a probelor, în timp ce a fost achitat de instanțele inferioare pe baza acelorași elemente motivarea instanței de recurs a fost lapidară urmărirea penală a fost condusă de procurorul Z.P. pe care ar fi încercat să o intimideze în conformitate cu hotărârea Tribunalului de apel din Constanța. Pe teren al aceluiași articol, reclamantul declară lipsa de imparțialitate și de independență a Tribunalului de apel din Constanța, având în vedere medializarea procesului său și interesele politice locale legate de calitatea sa de primar. Acuzarea penală împotriva reclamantului a fost examinată în mod echitabil, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din Convenție? În special, condamnarea de către instanța de recurs fără administrarea directă a probelor este conformă cu această dispoziție, astfel cum a fost interpretată de Curte în jurisprudența sa (Găitanaru c. România , nr. 26082/05, 26 iunie 2012)
Requête n
o
16903/12
Dumitru MOINESCU
contre la Roumanie
introduite le 15 mars 2012
Le requérant, M. Dumitru Moinescu, est un ressortissant roumain né en 1952 et résidant à Medgidia. Il est représenté devant la Cour par M
e
L.
Constantin, avocat à Constanța.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
A.
Les événements du 9 avril 2006
Le 9 avril 2006, vers 7
h du matin, une rixe eut lieu entre plusieurs personnes dans un club de Medgidia. Le club et deux véhicules garés à proximité subirent des dégâts importants. Les forces de police intervinrent afin de rétablir l’ordre. Alors que les agents de police étaient encore sur place et que les témoignages des victimes et des témoins oculaires étaient recueillis, le requérant, qui était le maire de la ville à l’époque et L.B., le chef de la police locale, pénétrèrent dans les lieux. Le requérant discuta avec quelques personnes présentes et avec le gérant du club.
Sur demande du requérant, les agents du service municipal de salubrité se déplacèrent sur les lieux, dégagèrent et nettoyèrent les trottoirs avoisinant le club.
Le requérant se déplaça ultérieurement dans les locaux de la mairie qui se trouvaient à proximité, où il eut une réunion avec I.N., son conseiller pour la minorité Rom, et I.A., le frère de ce dernier, qui avait été impliqué dans la rixe. Ils furent rejoints dans un premier temps par le gérant du club et par deux autres personnes qui avaient assisté à la rixe. Ultérieurement se présenta L.B., le chef de la police locale, qui remit au requérant l’enregistrement vidéo de la rixe réalisé par un agent de la police routière qui se trouvait sur place. Les discussions portèrent sur les modalités de réparation des dégâts.
La police judiciaire qui s’était saisie de l’affaire décida la réalisation d’une perquisition au domicile de la famille N. dont faisaient partie I.N. et I.A., et délivra également des mandats de comparution pour certains des membres de cette famille.
Vers 15
h, plusieurs agents de police se déplacèrent au domicile de la famille N. et arrêtèrent plusieurs de ses membres en vertu des mandats de comparution susmentionnés. Alors que la perquisition de l’immeuble était en cours, le requérant fit son apparition dans la cour de cet immeuble. Son apparition coïncida avec le rassemblement de plusieurs personnes devant l’immeuble qui vociféraient et dénonçaient un comportement abusif de la part de la police qui aurait enquêté uniquement sur les membres de la famille N. et non sur les membres d’un groupe rival. Le requérant demanda à l’agent de police qui dirigeait les opérations de lui présenter le mandat autorisant la perquisition. Après avoir lu ce mandat, le requérant s’adressa à la foule rassemblée en indiquant que «
tout est en règle
».
Vers 19
h
30, alors que l’audition des personnes placées en garde à vue était en cours, le requérant se rendit au siège du parquet et demanda à rencontrer le procureur qui supervisait l’enquête. Le procureur Z.P. refusa dans un premier temps de rencontrer le requérant, mais, suite aux insistances de ce dernier, il accepta de le rencontrer dans un bureau.
B.
La procédure pénale engagée contre le requérant
A une date non précisée, des poursuites pénales furent ouvertes contre huit autres personnes du chef d’outrage aux bonnes mœurs et de trouble de l’ordre public, délit puni par l’article 321 du code pénal et du chef de destruction, délit puni par l’article 217 du code pénal, et contre le requérant et contre L.B. du chef de recel de malfaiteur, délit puni par l’article
264
§
1 du code pénal.
Par un réquisitoire du 3 mai 2006, le parquet renvoya en jugement les huit personnes accusées d’outrage et de destruction et disjoignit les poursuites pour ce qui était du requérant et de L.B.
Par une décision définitive du 12 juin 2007, la cour d’appel de Constanța condamna les huit personnes pour les délits reprochés à un an et quatre mois de prison chacune.
Par une décision du 13 juillet 2006, le parquet rendit un non-lieu pour les faits reprochés à L.B.
Au cours des poursuites contre le requérant, le parquet entendit
vingt-cinq témoins.
Par un réquisitoire du 11 mars 2008, le parquet, représenté par le procureur Z.P., mit le requérant en examen et le renvoya en jugement du chef de recel de malfaiteurs, l’accusant d’avoir entravé l’enquête ouverte quant à la rixe du 9 avril 2006.
L’affaire fut inscrite au rôle du tribunal de première instance de Medgidia. Le tribunal entendit vingt témoins, ainsi que le requérant, qui clama son innocence.
Par un jugement du 18 mai 2010, le tribunal de première instance de Medgidia prononça l’acquittement du requérant. Il jugea qu’il ne ressortait pas des déclarations des témoins que le requérant avait entravé ou essayé d’entraver l’enquête menée quant à la rixe du 9 avril 2006. Il nota que la réunion au siège de la mairie et sa présence lors de la perquisition effectuée au domicile de la famille N. avaient comme but la médiation du conflit et la réparation des dégâts causés dans le club. Il constata également qu’il ne ressortait pas non plus des pièces du dossier que le requérant avait essayé d’intimider ou de déterminer le procureur à faire ou à ne pas faire certains actes lors de leur rencontre au siège du parquet, et que, dès lors, cette rencontre n’avait pas mis en péril l’enquête pénale en cours. Le tribunal écarta en tout état de cause les déclarations du procureur qui ne pouvaient être utilisées en l’espèce étant donné sa qualité de procureur chargé de l’enquête pénale.
Ce jugement fut confirmé, sur recours du parquet, par un arrêt du tribunal départemental de Constanța du 11 mai 2011.
Le parquet forma un recours contre cet arrêt.
Les débats eurent lieu le 4 octobre 2011, devant la cour d’appel de Constanța. L’avocat du requérant demanda que le recours soit rejeté et déposa des conclusions écrites. Le requérant déclina l’invitation de la cour d’appel de faire une déclaration. Il eut l’occasion de s’exprimer en dernier et clama à nouveau son innocence. Aucune autre preuve ne fut administrée au stade de recours.
Par un arrêt du 7 octobre 2011, la cour d’appel de Constanța condamna le requérant à six mois de prison avec sursis pour recel de malfaiteurs. Pour ce faire, la cour d’appel jugea que les tribunaux inférieurs avaient commis une «
grave erreur de fait
», procédant à un examen tronqué des pièces du dossier. Elle conclut que le requérant avait apporté de l’aide aux personnes impliquées dans la rixe du 9 avril 2006, en ordonnant aux agents du service municipal de salubrité de nettoyer les lieux, alors que ceux-ci n’avaient pas encore été examinés par la police judicaire. Il s’était également impliqué dans l’enquête par son comportement intimidant à l’égard de l’agent de police qui dirigeait la perquisition, duquel il avait exigé qu’il lui présente le mandat autorisant la perquisition et par sa rencontre avec le procureur chargé de l’enquête. La cour d’appel estima que par ses actions, le requérant avait essayé d’obtenir des renseignements quant au déroulement de l’enquête, contournant la voie légale lui permettant d’obtenir des informations d’intérêt public et sans justifier un intérêt concret, agissant dans le but d’intimider les autorités judiciaires et d’entraver l’enquête.
Invoquant l’article 6 de la Convention, le requérant se plaint de ne pas avoir bénéficié d’un procès équitable dans un délai raisonnable en l’espèce, alléguant que
:
a)
il a été condamné par la cour d’appel de Constanța en l’absence d’administration directe des preuves alors qu’il avait été acquitté par les tribunaux inférieurs sur le fondement des mêmes éléments
;
b)
la motivation de la juridiction de recours a été lapidaire
;
c)
les poursuites pénales ont été conduites par le procureur Z.P. qu’il aurait essayé d’intimider selon l’arrêt de la cour d’appel de Constanța.
Sur le terrain du même article, le requérant dénonce l’absence d’impartialité et d’indépendance de la cour d’appel de Constanța, compte tenu de la médiatisation de son procès et des intérêts politiques locaux liés à sa qualité de maire.
Le bien-fondé de l’accusation en matière pénale dirigée contre le requérant a-t-il été examiné équitablement, comme l’exige l’article 6 § 1 de la Convention
? En particulier, la condamnation de l’intéressé par la juridiction de recours sans l’administration directe des preuves est-elle conforme à cette disposition, telle qu’interprétée par la Cour dans sa jurisprudence (
Găitănaru c. Roumanie
, no 26082/05, 26 juin 2012)
?