ROMAN c. RÉPUBLIQUE DE MOLDOVA
ROMAN c. RÉPUBLIQUE DE MOLDOVA (CtEDO, 2013)
Secțiunea a treia Cerere nr. 13274/07 Valentina ROMAN împotriva Republicii Moldova introdusă la 15 martie 2007 EXPOSAT DE FAPTELE 1. Recurenta, M Valentina Roman, este un resortisant moldovean născut în 1946 și rezident în Chisinau. 2. Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează: În 2003, liderii restaurantului adiacent casei reclamantei au făcut lucrări de renovare a clădirii lor. Recurenta susține că, în timpul reabilitării proprietăii sale suferă mai multe daune și că un perete al casei riscă să se dărâme. Ea a prezentat mai multe plângeri diferitelor autorități, care au constatat temeinicia afirmațiilor sale. Mai multe expertize au fost comandate de la un organism independent, care concluzionează că daunele suferite de reclamantă au fost cauzate de lucrările efectuate de restaurant, care era obligat să le repare. În 2004 și 2005, recurenta s-a plâns de zgomotul produs de activitatea restaurantului Ö acasă. Directorul unității respective a fost sancționat de mai multe ori pentru bătăi nocturne, iar primăria din Chișinău a decis să stabilească ora închiderii restaurantului la ora 23.00. Cu toate acestea, reclamanta a afirmat că orarele de închidere nu erau respectate în mod sistematic și că autoritățile naționale nu au făcut nimic pentru a remedia această problemă. La 14 martie 2004, recurenta, exasperată de această situație care a dus la dormit și odihnă, a intentat o acțiune în justiție, în care a solicitat recuperarea prejudiciului material cauzat casei sale în timpul reabilitării clădirii vecine și a prejudiciului moral cauzat de nivelul foarte ridicat al zgomotului. La 19 decembrie 2005, Tribunalul de Primă Instanță din Centru i-a acordat reclamantei câștig de cauză și-a întemeiat hotărârea pe concluziile expertizei și i-a acordat reclamantei toate daunele materiale solicitate. În ceea ce privește prejudiciile morale, Tribunalul de Primă Instanță din Centru a constatat că reclamanta suferise din cauza zgomotului produs de restaurant, fapt dovedit, printre altele, prin certificate medicale. Pe de altă parte, Tribunalul de Primă Instanță din Centru a respins ca neîntemeiată cererea recurentei privind închiderea restaurantului, deoarece nu a respectat orarele stabilite în licența sa de activitate. La 25 aprilie 2006, Curtea din Chișinău a primit cererea pârâtului, care a fost confirmată de Curtea Supremă de Justiție (CSJ). În hotărârea sa, CSJ a subliniat că, în conformitate cu raportul din partea instanței judecătorești, construcția construită de pârât era durabilă și stabilă și că, prin urmare, nu putea fi cauza daunelor suferite de casa reclamantei. CSJ nu se pronunță în niciun fel asupra altor constatări ale experților și nici asupra problemelor legate de activitatea restaurantului la viața privată și de familie a reclamantei. GRIEFS 7. Invocând art. 6 din Convenție, recurenta se plânge de caracterul arbitrar și neobosit al deciziilor interne. 8. Invocând art. 8 din Convenție, recurenta denunță pasivitatea autorităților moldovenești care nu ar fi pus capăt incidentelor de zgomot nocturn, care au avut loc după orele de închidere a restaurantului. 9. Invocând art. 1 din Protocolul nr 1, recurenta reproșează, de asemenea, statului că nu a asigurat exercitarea efectivă a dreptului său de proprietate. RĂSPUNSURI LA P Ă R Ț I LE P Ă R Ț II P Ă R Ț I LE P Ă R Ț II P Ă R Ț I LE P Ă R Ț I LE C O S P O , după cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din Convenție (a se vedea, printre altele, Velted-98 AD c. Bulgaria, n 15239/02, § 50, 11 decembrie 2008) Se poate considera, în circumstanțele din speță, că a existat o necunoaștere a dreptului la viața privată și de familie al recurentei garantate prin art. 8 din convenție (a se vedea, printre altele, Moreno Gómez c. Spania, nr 4343/02, CEDH 2004) În cazul necunoașterii articolului 6 din convenție, autoritățile au încălcat dreptul recurentei de a-și respecta bunurile astfel cum este garantat prin art. 1 din Protocolul nr 1 (Sovtransavto Holdingc. Ucraina, nr 48553/99, § 97, CEDH 2002 VII)