AFFAIRE X-CODE LYSEIS PLIROFORIKIS A.E. c. GRÈCE

În cauza X-Code Lyseis Pliroforikis A.E. c. Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care se află într-un comitet compus din Elisabeth Steiner, președinta Mirjana Lazarova Trajkovska, Linos-Aleksandr Sicilianos, judecători, și André Wampach, grefier adjunct de secțiune, După ce a deliberat în camera Consiliului la 19 februarie 2013, a emis hotărârea că, adoptat la această dată procedural La origine a cauzei se află o cerere (n 57628/09) îndreptată împotriva Republicii Elene și inclusiv o societate anonimă, X-Code Lyseis Pliroforikis A.E. ( La 30 septembrie 2009, în temeiul articolului 34 din Convenia pentru apărarea drepturilor omului și a libertăilor fundamentale ( Dl Germani, auditor pe lângă Consiliul Juridic de la ï . La 31 august 2011, cererea a fost comunicată guvernului. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANCES DE LA Õ ESPÈCE Recurenta, X-Cod Lyseis Pliroforikis A.E., este o societate anonimă care desfășoară activități în domeniul vânzării de sisteme informatice fiscale. Prin decizia ministerială n 1051082/549/0015/ΠΟΛ.1082/2.6.2003, a devenit obligatorie utilizarea de către profesioniști a unui sistem informatic fiscal special începând cu 1 Prin urmare, reclamanta a dezvoltat un astfel de sistem în conformitate cu cerințele deciziei ministeriale și a primit un număr mare de comenzi. Recurenta a declarat că a fost supusă unor presiuni din partea Ministerului de Finanțe, care o îndemna să dezvolte rapid sistemul, astfel încât măsura ministerială să fie aplicată. În iulie 2004, printr-o nouă decizie ministerială, utilizarea acestui sistem a devenit opțională; prin urmare, clienții recurentei și-au anulat comenzile și cererea a scăzut puternic. La 9 august 2004, recurenta sesizase Consiliul cu privire la o acțiune în anulare a celei de-a doua decizii ministeriale, invocând, printre altele, faptul că atitudinea administrației îi crease convingerea că reglementarea inițială va fi menținută în vigoare. La 27 mai 2009, Consiliul de Stat a respins recursul pe motiv că adoptarea și menținerea în vigoare pentru un an a deciziei ministeriale inițiale, care era generatoare de beneficii pentru reclamantă, nu îl afecta pe legiuitor să o schimbe ulterior (hotărârea nr. 1802/2009). CU PRIVIRE LA VIOLAȚIA DE LA LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIA ÎN REGISTRAREA DURĂRII PROCEDURII recurenta susține că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil prevăzut la art. 6 alineatul (1), astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum se prevede la art. 6 alineatul (1) din convenție. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Perioada care trebuie luată în considerare a început la 9 august 2004, cu sesizarea de către reclamantă a Consiliului, și sa încheiat la 19 iunie 2009, cu punerea la dispoziția publicului a hotărârii nr. 1802/2009 și, prin urmare, a durat aproximativ patru ani și zece luni pentru un grad de jurisdicție. Cu privire la admisibilitate 11. Curtea constată că nu este în mod evident întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) litera (a) din Convenție. Curtea constată, de asemenea, că nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Prin urmare, trebuie declarat admisibil. Pe fond 12. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în care se face recurs apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și de sfera litigiului pentru cei interesați (a se vedea, printre multe altele, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, CEDO 2000-II). 13. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare cu cele ale cazului în speță și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție (a se vedea Frydlender citată anterior 14. Având în vedere jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu, în care a durat aproximativ patru ani și zece luni Consiliului de Stat pentru a se pronunța asupra acțiunii recurentei, este excesivă și nu răspunde cerinței termenului rezonabil 15. 16. Invocând, de asemenea, art. 6 alineatul (1), recurenta se plângea că hotărârea nr. 1802/2009 a Consiliului de la .n. a fost insuficient motivată. Invocând în cele din urmă art. 1 din Protocolul nr. 1, Comisia se plânge că modificarea neașteptată a deciziei ministeriale a adus atingere principiului protecției încrederii legitime în administrație și i-a cauzat un prejudiciu financiar substanțial (costurile generate de dezvoltarea sistemului informatic și pierderea de câștiguri viitoare17). Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, Curtea nu constată nici o aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de Convenție. Prin urmare, Curtea concluzionează că această parte a cererii este în mod evident neîntemeiată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (2) litera (a) și al articolului 4 din Convenție. III. CU PRIVIRE LA APLICAREA LEGĂTURII DE LA ARTICOLUL 41 DIN CONVENȚIA 18. În conformitate cu art. 41 din convenție, În cazul în care Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale, și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se dea la o parte căiește pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții pârâte, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. În ceea ce privește prejudiciul material, aceasta solicită 2 602 983,4 EUR, sumă care corespunde costurilor generate de dezvoltarea sistemului informatic, pierderii câștigurilor viitoare, precum și intereselor creditoare plătite și solicită, de asemenea, 1 000 000 EUR pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit ca urmare a încetării activităților întreprinderii sale și a duratei procedurii. 20. Guvernul consideră că nu există nicio legătură de cauzalitate între prejudiciul material pretins și prejudiciul material întemeiat pe termenul rezonabil al procedurii și solicită Curții să elimine această cerere. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această cerere. În schimb, Curtea consideră că recurenta a suferit o deteriorare morală din cauza duratei procedurii. Statuând în echitate, aceasta îi acordă 4 000 EUR, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit. Taxa și cheltuielile de judecată 22. Recurenta nu solicită nici o sumă pentru cheltuielile sale și cheltuieli de judecată. Prin urmare, nu este necesar să i se acorde o sumă în acest sens. Interese moratorii 23. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii pe rata dobânzii a facilității de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PE ACEASTA, CURTEA LA LUANIMITATE, Declară cererea admisibilă cu privire la motivul întemeiat pe durata procedurii și inadmisibilă pentru surplusul declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească recurentei, în termen de trei luni, 4 000 EUR (patru mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene care se aplică în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 14 martie 2013, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. André Wampach Elizabeth Steiner Grefier Adjunct Președinte

PREMIÈRE SECTION

AFFAIRE

X-CODE LYSEIS PLIROFORIKIS A.E. c. GRÈCE

(Requête n

o

57628/09)

ARRÊT

STRASBOURG

14 mars 2013

Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme.

En l’affaire X-Code Lyseis Pliroforikis A.E. c. Grèce,

La Cour européenne des droits de l’homme (première section), siégeant en un comité composé de

:

Elisabeth Steiner,

présidente,

Mirjana Lazarova Trajkovska,

Linos-Alexandre Sicilianos,

juges,

et de André Wampach,

greffier adjoint

de section,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 19 février 2013,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n

o

57628/09) dirigée contre la République hellénique et dont une société anonyme, X-Code Lyseis Pliroforikis A.E. («

la requérante

»), ayant son siège à N.

Chalkidona, a saisi la Cour le 30 septembre 2009 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («

la Convention

»).

2.

La requérante est représentée par M

e

Ch. Chrysanthakis, avocat au barreau d’Athènes. Le gouvernement grec («

le Gouvernement

») est représenté par son agent, M

me

M. Germani, auditrice auprès du Conseil Juridique de l’Etat.

3.

Le 31 août 2011, la requête a été communiquée au Gouvernement.

EN FAIT

LES CIRCONSTANCES DE L’ESPÈCE

4.

La requérante, X-Code Lyseis Pliroforikis A.E., est une société anonyme qui exerce des activités dans le domaine de vente de systèmes informatiques fiscaux.

5.

Par décision ministérielle n

o

1051082/549/0015/ΠΟΛ.1082/2.6.2003, devint obligatoire l’utilisation par les professionnels d’un système informatique fiscal spécial à partir du 1

er

janvier 2003. La requérante développa donc un tel système conforme aux exigences de la décision ministérielle et reçut un grand nombre de commandes. La requérante allègue avoir subi des pressions de la part du ministère des Finances qui la poussait à procéder rapidement au développement du système afin que la mesure ministérielle soit appliquée. Le 1

er

juillet 2004, par une nouvelle décision ministérielle, l’utilisation dudit système devint facultative. Par conséquent, les clients de la requérante annulèrent leurs commandes et la demande baissa fortement.

6.

Le 9 août 2004, la requérante saisit le Conseil d’Etat d’un recours en annulation de la deuxième décision ministérielle, invoquant entre autres que l’attitude de l’administration avait fait naître chez elle la conviction que la réglementation initiale serait maintenue en vigueur.

7.

Le 27 mai 2009, le Conseil d’Etat rejeta le recours au motif que l’adoption et le maintien en vigueur pour un an de la décision ministérielle initiale, qui était génératrice de bénéfices pour la requérante, n’empêchait pas le législateur de la changer ultérieurement (arrêt n

o

1802/2009). Cet arrêt fut mis au net et certifié conforme le 19 juin 2009.

EN DROIT

I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION AU REGARD DE LA DURÉE DE LA PROCÉDURE

8.

La requérante allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du délai raisonnable tel que prévu par l’article 6 § 1 tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé

:

«

Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)

»

9.

Le Gouvernement n’a pas soumis d’observations.

10.

La période à considérer a débuté le 9 août 2004, avec la saisine du Conseil d’Etat par la requérante et s’est terminée le 19 juin 2009, avec la mise au net de l’arrêt n

o

1802/2009. Elle a donc duré quatre ans et dix mois environ pour un degré de juridiction.

A.

Sur la recevabilité

11.

La Cour constate que ce grief n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 (a) de la Convention. La Cour relève par ailleurs qu’il ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable.

B.

Sur le fond

12.

La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes ainsi que l’enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d’autres,

Frydlender c. France

[GC], no 30979/96, § 43, CEDH 2000-VII).

13.

La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article 6 § 1 de la Convention (voir Frydlender précité).

14.

Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu’en l’espèce la durée de la procédure litigieuse, dans laquelle il a fallu quatre ans et dix mois environ au Conseil d’Etat pour se prononcer sur le recours de la requérante, est excessive et ne répond pas à l’exigence du «

délai raisonnable

».

15.

Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1.

II.

SUR LES AUTRES VIOLATIONS ALLÉGUÉES

16.

Invoquant aussi l’article 6 § 1, la requérante se plaint que l’arrêt n

o

1802/2009 du Conseil d’Etat n’était pas suffisamment motivé. Invoquant enfin l’article 1 du Protocole n

o

1, elle se plaint que la modification inattendue de la décision ministérielle a porté atteinte au principe de la protection de la confiance légitime de l’administré à l’administration et lui a causé un préjudice financier important (frais engendrés par l’élaboration du système informatique ainsi que perte de gains futurs).

17.

Compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, la Cour ne relève aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention. La Cour conclut donc que cette partie de la requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée en application de l’article 35 §§

3

a) et 4 de la Convention.

III.

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

18.

Aux termes de l’article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

A.

Dommage

19.

Au titre du préjudice matériel, elle réclame 2

602

983,4 EUR, somme qui correspond aux frais engendrés par l’élaboration du système informatique, à la perte de gains futurs ainsi qu’aux intérêts créditeurs versés. Elle réclame aussi 1

000

000 EUR au titre du préjudice moral qu’elle aurait subi en raison de la cessation des activités de son entreprise et de la longueur de la procédure.

20.

Le Gouvernement estime qu’il n’y a pas de lien de causalité entre le préjudice matériel allégué et le grief tiré du délai raisonnable de la procédure et invite la Cour à écarter cette demande. Il soutient que le constat de violation constituerait une satisfaction équitable suffisante au titre du préjudice moral.

21.

La Cour n’aperçoit pas de lien de causalité entre la violation constatée et le dommage matériel allégué et rejette cette demande. En revanche, elle considère que la requérante a subi un dommage moral en raison de la longueur de la procédure. Statuant en équité, elle lui accorde 4

000 EUR, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt.

B.

Frais et dépens

22.

La requérante ne sollicite aucune somme au titre de ses frais et dépens. Partant, il n’y a pas lieu de lui octroyer de somme à ce titre.

C.

Intérêts moratoires

23.

La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.

PAR CES MOTIFS, LA COUR À L’UNANIMITÉ,

1.

Déclare

la requête recevable quant au grief tiré de la durée de la procédure et irrecevable pour le surplus

;

2.

Dit

qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention

;

3.

Dit

a)

que l’Etat défendeur doit verser à la requérante, dans les trois mois, 4

000 EUR (quatre mille euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt, pour dommage moral

;

b)

qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage

;

4.

Rejette

la demande de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 14 mars 2013, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

André Wampach

Elisabeth Steiner

Greffier adjoint

Présidente