BOROVSKÁ AND OTHERS v. SLOVAKIA
BOROVSKÁ AND OTHERS v. SLOVAKIA (CtEDO, 2013)
SECȚIUNEA TERZĂ Cererea nr. 48554/10 Mária BOROVSKÁ și alții împotriva Slovaciei depusă la 16 august 2010 DECLARAREA FACTELOR O listă a reclamanților este prezentată în apendice. Ele sunt resortisanți slovaci, locuiesc în Košice, și sunt reprezentate de dl M. Hrouda, avocat practicant în Košice. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitanți, pot fi rezumate după cum urmează: proprietatea și contextul Această cerere și trei altele (n. 18803/10, 42812/10 și 44019/11) se referă la regularizarea relațiilor de proprietate și utilizarea proprietăților imobiliare situate în zona cadastrală Košice-Sever. Unele terenuri din această zonă au fost expropriate în anii '80 de către statul (de atunci socialist) și un centru sportiv public a fost construit pe el. Acest centru sportiv cuprinde clădiri și diferite alte facilități, cum ar fi, de exemplu, o curte de tenis, un stand, o stație de apă și pavimente. După postul 1989 schimbări politice, constituționale și legale, o Cantitatea litigiilor a avut loc în vedere soluționarea diverselor creanțe de proprietate ale proprietarilor inițiali (sau ale succesorilor lor legali) împotriva entităților care dețin sau funcționează centrul sportiv sau a diferitelor părți ale acesteia. Terenul în cauză este împărțit într-o serie de parcele cu diferite proprietăți, care sunt adesea legate de relații familiale și istorie, și care au avut aceeași reprezentare juridică în procedura menționată. Procesele lor au urmat un model similar, dar uneori au avut rezultate variabile, și au inclus următoarele proceduri. Reclamanții în acest caz sunt succesori în titlu pentru o bucată de teren din suprafața menționată mai sus, după ce și-au achiziționat titlul prin moștenire de la proprietarul original, care a murit în 1959. La 22 august 1994, reclamanții au depus o acțiune de drept, îndreptat împotriva unui club de sport și vizează obținerea unei ordine de îndepărtare a construcțiilor. Principala linie de argumentare a fost faptul că decizia de expropriare din 24 februarie 1984 a fost invalidă în drept, din cauza căreia reclamanții erau proprietarii legali ai terenului în cauză, în special a unei parcele nr. 10610 (înregistrat pe o fișă nr. 1460 în înregistrările „vechi”) și faptul că inculpatul, care a fost proprietarul construcțiilor construite pe el, nu avea titlu legal pentru a le avea pe terenul reclamanților. Acțiunea a fost modificată ulterior în sensul că, în mod alternativ, reclamanții au solicitat o hotărâre de instituire a unei licențe pe terenurile lor în beneficiul proprietarului centrei sportive, în schimbul compensației financiare plătibile reclamanților. De asemenea, s-a prelungit în măsura în care au existat încă doi acuzați, un municipiu și o societate privată. Acțiunea a fost examinată și determinată în prima instanță de Curtea de District Košice I (Okresný súd În măsura în care este relevant, în hotărârea sa din 24 noiembrie 2008, Curtea de District a recunoscut (i) că expropriarea din 1984 a fost ineficientă din punct de vedere juridic din cauza defectelor procedurale, (ii) că, în consecință, reclamanții erau proprietarii terenurilor în cauză, (iii) că construcțiile pe care le-a fost construite fără un titlu legal valabil în ceea ce privește terenul subjacente, (iv) și că reclamanții aveau dreptul să caute recursuri în temeiul dreptului civil general, adică art. 135c din Codul Civil (Legea nr. 40/1964 Col., astfel cum a fost modificată), care nu a fost supusă statutului de limitare, spre deosebire de legislația specială privind restituirea, care conține termene specifice. 10. Curtea a susținut, de asemenea, că, din motive practice, nu a fost pus în pericol regularizarea situației prin stabilirea reclamanților în calitate de proprietari ai construcțiilor și poruncindu-i să plătească compensațiile financiare actuale. În plus, în circumstanțe, nu a fost, de asemenea, practică să ordone o îndepărtare fizică a construcțiilor în cauză. 11. Cu toate acestea, spre deosebire de afirmațiile reclamanților, Curtea a constatat că nu ar putea fi stabilită nici o lichidare pe teren. Oasele disputei era natura juridică a construcțiilor în cauză. Spre deosebire de legea construcțiilor, în dreptul civil aceste construcții nu ar putea fi considerate ca clădiri în termeni legali. Cu toate acestea, un liceu asupra terenurilor ar putea fi stabilit numai în favoarea proprietarului unei clădiri. În acest sens, instanțele au invocat art. 135c § 3 din Codul Civil (Legea nr. 40/1964 Col., astfel cum a fost modificată). 12. La 11 februarie 2010, după apelul reclamanților, Curtea Regională Košice (Krajský súd ) a susținut hotărârea de primă instanță, deși pe motive diferite. Acesta a fost de acord cu Curtea de District că expropriarea din 1984 a fost legal ineficace. În consecință, statul trebuia considerat că a luat terenul în cauză fără un titlu legal. Restituirea terenurilor în astfel de circumstanțe a căzut sub regimul legislației speciale privind restituirea, pe care reclamanții nu le-au utilizat. Decizia finală internă 13. La 5 mai 2010, reclamanții au depus o plângere la Curtea Constituțională ( Ústavný súd ) în temeiul articolului 127 § 1 din Constituție (Legea constituțională nr. 460/1992 Col., astfel cum a fost modificată). , art. 6 § 1 din Convenție (acces, echitate, raționament adecvat) și echivalentul constituțional al articolului 1 din Protocolul nr. 1 și au considerat concedierea acțiunii lor arbitrare. Printre altele, au invocat practici judiciare diferite, inclusiv o serie de alte proceduri referitoare la același centru sportiv, în care a fost permisă aplicarea dreptului civil general într-un context identic, și au invocat în mod specific o hotărâre anterioară a Curții Supreme (Najvyšší súd ), în care s-a prevăzut în mod specific aplicarea dreptului civil general în urma expropiării juridice ineficace din 1984 (a se vedea alineatele 16 și 17 mai jos, în parte, „Legea și practicile interne relevante”). 14. La 3 iunie 2010, Curtea Constituțională a declarat inadmisibilă plângerea ca fiind evident nefondată și a observat că nu a fost nici o instanță de recurs suplimentar împotriva deciziilor instanțelor ordinare și nu a constatat nicio nedreptate, arbitrare sau neregularitate relevantă din punct de vedere constituțional în hotărârile impușite. Hotărârea a fost acordată avocatului reclamantului la 30 iulie 2010. Legea și practica interne relevante 15. art. 135c din Codul Civil se referă la situațiile referitoare la așa-numitele construcții ilegale, adică „construcții” construite pe complotul altcuiva fără dreptul de a face acest lucru. În ceea ce privește aceste clădiri, la cererea proprietarului parcelei, instanța are puterea de a ordona înlăturarea clădirii la costurile persoanei care l-au interpretat (punctul 1). Cu toate acestea, dacă îndepărtarea clădirii nu este practică și sub rezerva consimțământului de către proprietarul parcelei, instanța are competența de a decide că titlul din clădire ar trebui transferat proprietarului parcelei în schimbul compensației (punctul 2). Curtea are, de asemenea, competența de a regula relațiile dintre proprietarul parcelei și proprietarul clădirii prin luarea de alte măsuri, în special prin stabilirea unui licență, necesară pentru exercitarea drepturilor de proprietate în ceea ce privește clădirea, în schimbul compensației (punctul 3). 16. Într-o hotărâre din 13 martie 2002, care a devenit finală la 3 mai 2002, în cazul nr. 15C 251/94 adoptată de un set diferit de reclamanți, Curtea de District a permis o acțiune de instituire a unei hotărâri în favoarea municipiului în beneficiul altor loturi de teren care servesc același centru sportiv ca o curte de tenis și instalații aferente. La fel ca în cazul reclamanților, s-a constatat că expropriarea respectivă în anii '80 nu a avut nici un efect legal. Reclamanții erau astfel proprietarii terenului și acuzatul nu avea nici un titlu de a avea facilitățile lor pe terenul reclamanților. Această discrepanță trebuia să fie reglementată în temeiul articolului 135c § 3 din Codul Civil prin stabilirea unei facilități, în timp ce problema compensației plătibile pentru aceasta trebuia să fie determinată într-un set de proceduri separate. Acesta a făcut, de către Curtea de District la 13 decembrie 2006 în cazul nr. 15C 717/02, atunci când a fost eliberată o ordonanță de compensare financiară a reclamanților pe baza unei evaluări de experți. 17. Hotărârea din 13 martie 2002 a fost precedată de o hotărâre a Curții Supreme din 25 februarie 1999 privind un recurs asupra punctelor de drept nr. 3Cdo 96/99 în cursul procedurii anterioare. În această hotărâre, Curtea Supremă a considerat că, în cazul în care proprietarii inițiali ai terenului în cauză au murit înainte de expropriarea contestată și având în vedere faptul că, în dreptul slovac, o proprietate trece pe moștenitor la momentul decesului decesului, expropiarea nu poate avea niciun efect juridic atâta timp cât ar fi fost îndreptată împotriva decedenților, care în acest moment nu mai era în viață. În aceste circumstanțe, o cerere de licență în schimbul compensației financiare aduse de moștenitorul original al terenului împotriva proprietarului construcției construite pe astfel de terenuri a fost, prin urmare, examinată în temeiul dreptului civil general. Reclamanții se plâng în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că procedurile din acțiune lor au fost nedreptate, deoarece acțiunea a fost respinsă arbitrar și că instanțele nu au răspuns la argumentul că, în alte cazuri într-o situație analogă, instanța, inclusiv aceeași Curte de District, și Curtea Supremă, au ajuns la o concluzie diferită. În conformitate cu aceeași dispoziție, acestea se plâng, de asemenea, că durata procedurii în acțiunea lor a fost irazonabilă. 19. Din motive similare, reclamanții au susținut, de asemenea, o încălcare a drepturilor lor în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 12 că au fost discriminate fără justificare acceptabilă în legătură cu celelalte reclamante, menționate mai sus, și cu alte proprietăți imobiliare în situații conceptuale similare, pentru care a fost creat un regim juridic special care să permită stabilirea unui liceu (de exemplu, terenuri sub autostrăzi). Având în vedere presupusa discrepanță în procesul decizional în ceea ce privește aceeași chestiune și presupusa lipsă de răspuns judiciar la argumente cruciale în ceea ce privește această discrepanță, reclamanții au avut o audiere echitabilă în ceea ce privește determinarea drepturilor și obligațiilor lor civile, în conformitate cu art. 6 § 1 din Convenție? În special, argumentul instanțelor interne și în special al Curții Constituționale a fost adecvat (a se vedea, de exemplu, Ruiz Torija v. Spania , 9 decembrie 1994, § 30, Serie A nr. 303 A) și a fost respectat principiul certitudinei juridice (a se vedea, de exemplu, mutatis mutandis, Popov v. Moldova (nu. 2) , nr. 19960/04, §§ 44 46, 6 decembrie 2005)? În sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 a existat vreo interferență în ceea ce privește această dispoziție? Apendicele Dna Mária BOROVSKÁ, care s-a născut în 1948, dna Mária BUZOVÁ, care s-a născut în 1937, dl Štefan FORRAI, care s-a născut în 1927.