- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 18 martie 2013
- Stat pârât
- SVK
Borovská și alții împotriva Slovaciei
Traducere în română Auto
SECȚIUNEA TERZĂ Cererea nr. 48554/10 Mária BOROVSKÁ și alții împotriva Slovaciei depusă la 16 august 2010 DECLARAREA FACTELOR O listă a reclamanților este prezentată în apendice. Ele sunt resortisanți slovaci, locuiesc în Košice, și sunt reprezentate de dl M. Hrouda, avocat practicant în Košice. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitanți, pot fi rezumate după cum urmează: proprietatea și contextul Această cerere și trei altele (n. 18803/10, 42812/10 și 44019/11) se referă la regularizarea relațiilor de proprietate și utilizarea proprietăților imobiliare situate în zona cadastrală Košice-Sever. Unele terenuri din această zonă au fost expropriate în anii '80 de către statul (de atunci socialist) și un centru sportiv public a fost construit pe el.
Acest centru sportiv cuprinde clădiri și diferite alte facilități, cum ar fi, de exemplu, o curte de tenis, un stand, o stație de apă și pavimente. După postul 1989 schimbări politice, constituționale și legale, o Cantitatea litigiilor a avut loc în vedere soluționarea diverselor creanțe de proprietate ale proprietarilor inițiali (sau ale succesorilor lor legali) împotriva entităților care dețin sau funcționează centrul sportiv sau a diferitelor părți ale acesteia. Terenul în cauză este împărțit într-o serie de parcele cu diferite proprietăți, care sunt adesea legate de relații familiale și istorie, și care au avut aceeași reprezentare juridică în procedura menționată. Procesele lor au urmat un model similar, dar uneori au avut rezultate variabile, și au inclus următoarele proceduri.
Reclamanții în acest caz sunt succesori în titlu pentru o bucată de teren din suprafața menționată mai sus, după ce și-au achiziționat titlul prin moștenire de la proprietarul original, care a murit în 1959. La 22 august 1994, reclamanții au depus o acțiune de drept, îndreptat împotriva unui club de sport și vizează obținerea unei ordine de îndepărtare a construcțiilor. Principala linie de argumentare a fost faptul că decizia de expropriare din 24 februarie 1984 a fost invalidă în drept, din cauza căreia reclamanții erau proprietarii legali ai terenului în cauză, în special a unei parcele nr. 10610 (înregistrat pe o fișă nr. 1460 în înregistrările „vechi”) și faptul că inculpatul, care a fost proprietarul construcțiilor construite pe el, nu avea titlu legal pentru a le avea pe terenul reclamanților.
Acțiunea a fost modificată ulterior în sensul că, în mod alternativ, reclamanții au solicitat o hotărâre de instituire a unei licențe pe terenurile lor în beneficiul proprietarului centrei sportive, în schimbul compensației financiare plătibile reclamanților. De asemenea, s-a prelungit în măsura în care au existat încă doi acuzați, un municipiu și o societate privată.
Acțiunea a fost examinată și determinată în prima instanță de Curtea de District Košice I (Okresný súd În măsura în care este relevant, în hotărârea sa din 24 noiembrie 2008, Curtea de District a recunoscut (i) că expropriarea din 1984 a fost ineficientă din punct de vedere juridic din cauza defectelor procedurale, (ii) că, în consecință, reclamanții erau proprietarii terenurilor în cauză, (iii) că construcțiile pe care le-a fost construite fără un titlu legal valabil în ceea ce privește terenul subjacente, (iv) și că reclamanții aveau dreptul să caute recursuri în temeiul dreptului civil general, adică art. 135c din Codul Civil (Legea nr. 40/1964 Col., astfel cum a fost modificată), care nu a fost supusă statutului de limitare, spre deosebire de legislația specială privind restituirea, care conține termene specifice.
10. Curtea a susținut, de asemenea, că, din motive practice, nu a fost pus în pericol regularizarea situației prin stabilirea reclamanților în calitate de proprietari ai construcțiilor și poruncindu-i să plătească compensațiile financiare actuale. În plus, în circumstanțe, nu a fost, de asemenea, practică să ordone o îndepărtare fizică a construcțiilor în cauză. 11. Cu toate acestea, spre deosebire de afirmațiile reclamanților, Curtea a constatat că nu ar putea fi stabilită nici o lichidare pe teren. Oasele disputei era natura juridică a construcțiilor în cauză. Spre deosebire de legea construcțiilor, în dreptul civil aceste construcții nu ar putea fi considerate ca clădiri în termeni legali.
Cu toate acestea, un liceu asupra terenurilor ar putea fi stabilit numai în favoarea proprietarului unei clădiri. În acest sens, instanțele au invocat art. 135c § 3 din Codul Civil (Legea nr. 40/1964 Col., astfel cum a fost modificată). 12. La 11 februarie 2010, după apelul reclamanților, Curtea Regională Košice (Krajský súd ) a susținut hotărârea de primă instanță, deși pe motive diferite. Acesta a fost de acord cu Curtea de District că expropriarea din 1984 a fost legal ineficace. În consecință, statul trebuia considerat că a luat terenul în cauză fără un titlu legal. Restituirea terenurilor în astfel de circumstanțe a căzut sub regimul legislației speciale privind restituirea, pe care reclamanții nu le-au utilizat.
Decizia finală internă 13. La 5 mai 2010, reclamanții au depus o plângere la Curtea Constituțională ( Ústavný súd ) în temeiul articolului 127 § 1 din Constituție (Legea constituțională nr. 460/1992 Col., astfel cum a fost modificată). , art. 6 § 1 din Convenție (acces, echitate, raționament adecvat) și echivalentul constituțional al articolului 1 din Protocolul nr. 1 și au considerat concedierea acțiunii lor arbitrare. Printre altele, au invocat practici judiciare diferite, inclusiv o serie de alte proceduri referitoare la același centru sportiv, în care a fost permisă aplicarea dreptului civil general într-un context identic, și au invocat în mod specific o hotărâre anterioară a Curții Supreme (Najvyšší súd ), în care s-a prevăzut în mod specific aplicarea dreptului civil general în urma expropiării juridice ineficace din 1984 (a se vedea alineatele 16 și 17 mai jos, în parte, „Legea și practicile interne relevante”).
14. La 3 iunie 2010, Curtea Constituțională a declarat inadmisibilă plângerea ca fiind evident nefondată și a observat că nu a fost nici o instanță de recurs suplimentar împotriva deciziilor instanțelor ordinare și nu a constatat nicio nedreptate, arbitrare sau neregularitate relevantă din punct de vedere constituțional în hotărârile impușite. Hotărârea a fost acordată avocatului reclamantului la 30 iulie 2010. Legea și practica interne relevante 15. art. 135c din Codul Civil se referă la situațiile referitoare la așa-numitele construcții ilegale, adică „construcții” construite pe complotul altcuiva fără dreptul de a face acest lucru.
În ceea ce privește aceste clădiri, la cererea proprietarului parcelei, instanța are puterea de a ordona înlăturarea clădirii la costurile persoanei care l-au interpretat (punctul 1). Cu toate acestea, dacă îndepărtarea clădirii nu este practică și sub rezerva consimțământului de către proprietarul parcelei, instanța are competența de a decide că titlul din clădire ar trebui transferat proprietarului parcelei în schimbul compensației (punctul 2). Curtea are, de asemenea, competența de a regula relațiile dintre proprietarul parcelei și proprietarul clădirii prin luarea de alte măsuri, în special prin stabilirea unui licență, necesară pentru exercitarea drepturilor de proprietate în ceea ce privește clădirea, în schimbul compensației (punctul 3). 16. Într-o hotărâre din 13 martie 2002, care a devenit finală la 3 mai 2002, în cazul nr. 15C 251/94 adoptată de un set diferit de reclamanți, Curtea de District a permis o acțiune de instituire a unei hotărâri în favoarea municipiului în beneficiul altor loturi de teren care servesc același centru sportiv ca o curte de tenis și instalații aferente.
La fel ca în cazul reclamanților, s-a constatat că expropriarea respectivă în anii '80 nu a avut nici un efect legal. Reclamanții erau astfel proprietarii terenului și acuzatul nu avea nici un titlu de a avea facilitățile lor pe terenul reclamanților. Această discrepanță trebuia să fie reglementată în temeiul articolului 135c § 3 din Codul Civil prin stabilirea unei facilități, în timp ce problema compensației plătibile pentru aceasta trebuia să fie determinată într-un set de proceduri separate. Acesta a făcut, de către Curtea de District la 13 decembrie 2006 în cazul nr. 15C 717/02, atunci când a fost eliberată o ordonanță de compensare financiară a reclamanților pe baza unei evaluări de experți.
17. Hotărârea din 13 martie 2002 a fost precedată de o hotărâre a Curții Supreme din 25 februarie 1999 privind un recurs asupra punctelor de drept nr. 3Cdo 96/99 în cursul procedurii anterioare. În această hotărâre, Curtea Supremă a considerat că, în cazul în care proprietarii inițiali ai terenului în cauză au murit înainte de expropriarea contestată și având în vedere faptul că, în dreptul slovac, o proprietate trece pe moștenitor la momentul decesului decesului, expropiarea nu poate avea niciun efect juridic atâta timp cât ar fi fost îndreptată împotriva decedenților, care în acest moment nu mai era în viață. În aceste circumstanțe, o cerere de licență în schimbul compensației financiare aduse de moștenitorul original al terenului împotriva proprietarului construcției construite pe astfel de terenuri a fost, prin urmare, examinată în temeiul dreptului civil general.
Reclamanții se plâng în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că procedurile din acțiune lor au fost nedreptate, deoarece acțiunea a fost respinsă arbitrar și că instanțele nu au răspuns la argumentul că, în alte cazuri într-o situație analogă, instanța, inclusiv aceeași Curte de District, și Curtea Supremă, au ajuns la o concluzie diferită. În conformitate cu aceeași dispoziție, acestea se plâng, de asemenea, că durata procedurii în acțiunea lor a fost irazonabilă. 19. Din motive similare, reclamanții au susținut, de asemenea, o încălcare a drepturilor lor în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 12 că au fost discriminate fără justificare acceptabilă în legătură cu celelalte reclamante, menționate mai sus, și cu alte proprietăți imobiliare în situații conceptuale similare, pentru care a fost creat un regim juridic special care să permită stabilirea unui liceu (de exemplu, terenuri sub autostrăzi).
Având în vedere presupusa discrepanță în procesul decizional în ceea ce privește aceeași chestiune și presupusa lipsă de răspuns judiciar la argumente cruciale în ceea ce privește această discrepanță, reclamanții au avut o audiere echitabilă în ceea ce privește determinarea drepturilor și obligațiilor lor civile, în conformitate cu art. 6 § 1 din Convenție? În special, argumentul instanțelor interne și în special al Curții Constituționale a fost adecvat (a se vedea, de exemplu, Ruiz Torija v. Spania , 9 decembrie 1994, § 30, Serie A nr. 303 A) și a fost respectat principiul certitudinei juridice (a se vedea, de exemplu, mutatis mutandis, Popov v. Moldova (nu. 2) , nr. 19960/04, §§ 44 46, 6 decembrie 2005)? În sensul articolului 1 din Protocolul nr. 1 a existat vreo interferență în ceea ce privește această dispoziție?
Apendicele Dna Mária BOROVSKÁ, care s-a născut în 1948, dna Mária BUZOVÁ, care s-a născut în 1937, dl Štefan FORRAI, care s-a născut în 1927.
THIRD SECTION
Application no. 48554/10 Mária BOROVSKÁ and Others against Slovakia lodged on 16 August 2010
STATEMENT OF FACTS
1. A list of the applicants is set out in the appendix. They are Slovak nationals, live in Košice, and are represented by Mr M. Hrouda, a lawyer practicing in Košice. A. The circumstances of the case The facts of the case, as submitted by the applicants, may be summarised as follows.
The property and context
This application and three others (nos. 18803/10, 42812/10 and 44019/11) concern regularisation of the relationships of ownership and use of real property located in the cadastral area Košice-Sever.
Certain land in this area was expropriated in the 1980s by the (then socialist) State and a public sports centre was built on it. This sports centre comprises buildings and various other facilities such as, for example, a tennis court, a grandstand, a water station and pavements.
After the post 1989 political, constitutional and legal changes, an amount of litigation took place with a view to resolving various property claims of the original owners (or their legal successors) against the entities owning or operating the sports centre or various parts of it.
The land concerned is divided into a number of plots having various owners, who are often linked by family relations and history, and who had the same legal representation in the proceedings mentioned. Their lawsuits followed a similar pattern, but sometimes had varying results, and included the following proceedings. 2. The proceedings
The applicants in the present case are successors in title to a piece of land in the above-mentioned area, having acquired their title by way of inheritance from the original owner, who died in 1959.
On 22 August 1994 the applicants lodged an action at law, directed against a sports club and aimed at obtaining an order for removal of the constructions. The principal line of argument was that the expropriation decision of 24 February 1984 was invalid in law, as a result of which the applicants were the lawful owners of the land in question, in particular of a plot no. 10610 (recorded on a sheet no. 1460 in the “old” records), and that the defendant, who was the owner of the constructions built on it, had no lawful title for having them on the applicants’ land.
The action was subsequently amended in that, alternatively, the applicants sought a judicial ruling establishing an easement on their land for the benefit of the owner of the sports centre in return for financial compensation payable to the applicants. It was also extended in that there were two more defendants, a municipality and a private company.
The action was examined and determined at first instance by the Košice I District Court ( Okresný súd ). In so far as relevant, in its judgment of 24 November 2008, the District Court acknowledged (i) that the expropriation of 1984 was legally ineffective on account of procedural flaws, (ii) that as a consequence the applicants were the owners of the land in question, (iii) that the constructions on it had been built without a valid legal title in so far as the underlying land was concerned, (iv) and that the applicants were entitled to seek redress under general civil law, that is to say Article 135c of the Civil Code (Law no. 40/1964 Coll., as amended), which was not subject to statute of limitation, as opposed to special legislation on restitution, which contained specific time-limits.
The court further held that, for practical reasons, it was out of question to regularise the situation by establishing the applicants as the owners of the constructions and ordering them to pay the current owners financial compensation. Furthermore, in the circumstances, it was likewise not practical to order a physical removal of the constructions in question.
However, contrary to the applicants’ assertions, the court found that no easement could be established on the land. The bone of contention was the legal nature of the constructions concerned. Unlike in construction law, in civil law these constructions could not be considered as buildings in legal terms. An easement over land could however only be established for the benefit of the owner of a building. In that respect, the courts relied on Article 135c § 3 of the Civil Code (Law no. 40/1964 Coll., as amended).
On 11 February 2010, following the applicants’ appeal, the Košice Regional Court ( Krajský súd ) upheld the first-instance judgment, albeit on different grounds. It concurred with the District Court that the expropriation of 1984 was legally ineffective. As a consequence, the State was to be looked upon as having taken the land in question without a legal title. Restitution of land in such circumstances fell under the regime of special legislation on restitution, which the applicants had failed to use. Asserting their property rights as the applicants did, under general civil law, was not permissible. 3. Final domestic decision
On 5 May 2010 the applicants lodged a complaint with the Constitutional Court ( Ústavný súd ) under Article 127 § 1 of the Constitution (Constitutional Law no. 460/1992 Coll., as amended). They alleged a violation of their rights under, inter alia , Article 6 § 1 of the Convention (access, fairness, adequate reasoning) and the constitutional equivalent of Article 1 of Protocol No. 1 and considered the dismissal of their action arbitrary. Among other things, they invoked varying judicial practice, including a number of other sets of proceedings concerning the same sports centre, in which the application of general civil law in an identical context had been permitted. They specifically invoked a previous judgment of the Supreme Court ( Najvyšší súd ), in which the application of general civil law following the legally ineffective expropriation of 1984 was specifically envisaged (see paragraphs 16 and 17 below in part “Relevant domestic law and practice”).
On 3 June 2010 the Constitutional Court declared the complaint inadmissible as being manifestly ill-founded. It observed that it was no court of further appeal against decisions of the ordinary courts and found no constitutionally relevant unfairness, arbitrariness or irregularity in the impugned judgments. The applicants’ argument concerning the differing judicial practice went unanswered. The decision was served on the applicants’ lawyer on 30 July 2010. B. Relevant domestic law and practice
Article 135c of the Civil Code deals with situations concerning so ‑ called unlawful constructions, that is “buildings” constructed on somebody else’s plot without an entitlement to do so. In respect of such buildings, upon a request of the owner of the plot, the court has the power to order the removal of the building at the costs of the person who construed it (paragraph 1). However, if the removal of the building is not practical, and subject to consent by the owner of the plot, the court has the power to rule that the title in the building should be transferred to the owner of the plot in return for compensation (paragraph 2). The court also has the power to regularise the relationships between the owner of the plot and the owner of the building by taking other measures, in particular by establishing an easement, which is necessary for the exercise of the ownership rights in respect of the building, in return for compensation (paragraph 3).
In a judgment of 13 March 2002, which became final on 3 May 2002, in case no. 15C 251/94 brought by a different set of claimants, the District Court allowed an action for a ruling to establish an easement for the benefit of the municipality over other lots of land serving the same sports centre as a tennis court and related facilities. Just like in the applicants’ case, it was found that the respective expropriation in the 1980s was without any legal effect. The claimants were thus the owners of the land and the defendant had no title to have their facilities on the claimants’ land. This discrepancy was to be regularised under Article 135c § 3 of the Civil Code by establishing an easement, while the issue of compensation payable for it was to be determined in a separate set of proceedings. It did, by the District Court on 13 December 2006 in case no. 15C 717/02, when an order was issued for financial compensation of the plaintiffs on the basis of an expert assessment.
The judgment of 13 March 2002 was preceded by a judgment of the Supreme Court of 25 February 1999 ruling on an appeal on points of law no. 3Cdo 96/99 in the previous course of the proceedings. In that judgment, the Supreme Court held that if the original owners of the land concerned had died prior to the contested expropriation, and taking into account that in Slovakian law an estate passes onto the heir at the moment of the decedent’s death, the expropriation could not have any legal effect as long as it had been directed against the decedents, who at the given time were no longer alive. In those circumstances, a claim for an easement in return for financial compensation brought by the heir of the original owner of the land against the owner of the construction built on such land was therefore to be examined under general civil law. COMPLAINTS
The applicants complain under Article 6 § 1 of the Convention that the proceedings in their action were unfair in that the action was arbitrarily dismissed and in that the courts failed to give any response to the argument that, in other cases in an analogous situation, the courts including the same District Court had and the Supreme Court had reached a different conclusion. Under the same provision, they also complain that the length of the proceedings in their action was unreasonable.
For similar reasons, the applicants also alleged a violation of their rights under Article 1 of Protocol No. 1.
The applicants lastly complain under Article 1 of Protocol No. 12 that they have been discriminated against without any acceptable justification in relation to the other claimants, referred to above, and in relation to other real property owners in conceptually similar situations, for whom a special legal regime has been created allowing for the establishment of an easement (e.g. land below highways).
QUESTIONS TO THE PARTIES
1. In view of the alleged discrepancy in decision-making concerning the same issue and the alleged lack of any judicial answer to crucial arguments concerning that discrepancy, did the applicants have a fair hearing in the determination of their civil rights and obligations, in accordance with Article 6 § 1 of the Convention? In particular, was the reasoning of the domestic courts and especially the Constitutional Court adequate (see, for example, Ruiz Torija v. Spain , 9 December 1994, § 30, Series A no. 303 A) and was the principle of legal certainty respected (see, for example, mutatis mutandis, Popov v. Moldova (no. 2) , no. 19960/04, §§ 44 ‑ 46, 6 December 2005)? 2. Has there been an interference with the applicants’ peaceful enjoyment of possessions, within the meaning of Article 1 of Protocol No. 1? If so, was that interference necessary in terms of that provision?
Appendix Ms Mária BOROVSKÁ, who was born in 1948, Ms Mária BUZOVÁ, who was born in 1937, Mr Štefan FORRAI, who was born in 1927.