- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 19 martie 2013
- Stat pârât
- ROU
- Concluzia
- Inadmisibil
Panaitescu împotriva României
Traducere în română Auto
Reclamantul, dl Miron Victor Panaitescu, este un național român, care s-a născut în 1974 și locuiește în București. El a fost reprezentat în fața Curții de către dna Elena Panaitescu, mama sa. Guvernul român (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Răzvan Horațiu Radu, al Ministerului Afacerilor Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. La 8 decembrie 1999, reclamantul a fost arestat pe suspectul de furt agravat, pe care se presupunea că l-a comis între 29 și 30 iunie 1999. La 16 decembrie 1999, procurorul Curții de Apel din București a comis reclamantul și alte două persoane pentru judecată pentru acuzații de furt agravat.
Acestea au fost acuzate că au fost transferate ilegal acțiuni din portofoliile de fonduri de investiții cu intenția de a le folosi pe piața acțiunilor și apoi de a le returna la proprietarul lor real înainte de a fi observată absența lor. Înainte de Curtea Județeanului București, reclamantul a susținut că acțiunile sale nu ar putea fi clasificate ca furt, deoarece atunci Codul penal și opinia juridică au exclus bunurile imateriale și, prin urmare, stocurile, de a fi obiectul unui furt. În opinia reclamantului, acțiunile sale ar putea fi interpretate ca tranzacții de stocuri neautorizate în temeiul articolului 114 din Legea privind Valorile Mobiliare și Bolile (Legea nr. 52/1994) sau în temeiul Convenției privind crima cibernetică din 2001. În cursul procedurii, el solicită ca dovezile să fie luate în considerare în temeiul articolului 29 din Legea privind comerțul electronic (Legea nr. 365/2002), care, în opinia sa, era o lege mai lentă.
La 3 octombrie 2002, Curtea județului de la București a constatat că reclamantul a fost vinovat de ajutor și de achiziționare în furt (complicit la furt) în temeiul articolelor 208 și 209 din Codul Penal și de spălare a banilor în temeiul articolului 23 alineatul (1) litera (c) din Legea privind prevenirea și penamentul de lansare a banilor (Legea nr. 21/1999). El a fost condamnat la unsprezece ani de închisoare și a primit o restricție de cinci ani asupra dreptului său de a vota și de a deține o poziție de putere (art. 64 literele (a) și (b) din Codul Penal, ca fiind în vigoare la momentul material). În hotărârea că infracțiunea comisă ar trebui clasificată ca furt, Curtea de județ a declarat: „...[S]tocks sunt bunuri intangibile [bun incorporal] de valoare economică...
Prin urmare, stocurile pot constitui obiectul unui furt... „asumarea” a consistat într-o operațiune virtuală, electronică, un transfer de date - adică, stocurile au fost mutate de la un cont la altul… Dovezile arată că scopul acestei acțiuni a fost să achiziționeze stocurile ilegal, nu doar să le folosească.” 8. Curtea județului a considerat că, deși reclamantul nu a fost persoana care face transferurile, el a fost în spatele operațiunii și, prin urmare, a fost complice. Curtea județului a exclus aplicabilitatea Legii de Securitate și Bolsa, deoarece acțiunile vinovate nu au putut fi clasificate ca broking în sensul actului. De asemenea, aceasta a exclus aplicabilitatea Legii privind comerțul electronic la infracțiune, deoarece vinovații nu au desfășurat nicio activitate de „comerț electronic” în sensul acesteia.
10. Reclamantul a apelat, susținând în special că infracția nu poate fi clasificată ca furt. El a solicitat ca Legea privind comerțul electronic și Legea privind prevenirea și penamentul băncii să fie aplicată în cazul său. 11. Într-o hotărâre dată la 28 ianuarie 2003, Curtea de Apel a respins argumentele reclamantului cu privire la clasificarea juridică a infracțiunii pe care le-a comis-o, susținând motivele furnizate de instanța de primă instanță la acest punct. Cu toate acestea, instanța a modificat hotărârea de primă instanță, achitarea reclamantului de spălare a banilor. Pedeapsa a rămas nemodificată. 12. Reclamantul a depus un recurs la punctele de drept în fața Curții Înalte de casă și Justiție, se bazează pe argumentele sale anterioare privind clasificarea infracțiunii.
13. Într-o decizie finală din 12 noiembrie 2003, Curtea Înaltă a respins recursul, din motive similare cu cele formulate de instanțele de jos. 14. Reclamantul a îndeplinit condamnarea și la 24 aprilie 2007 a fost eliberat și plasat în probație. 15. Articolele relevante ale Codului Penal în vigoare în timpul material se citesc după cum urmează: „(1) Actul de a lua un bun mobil din posesia sau deținerea unei alte persoane, fără consimțământul acesteia, pentru a-l face propriu fără drept, este pedepsit cu închisoarea de la unu la douăsprezece ani.
(2) Activiile mobile înseamnă, de asemenea, orice formă de energie care are valoare economică, precum și documente.” (1) Furtul comis în următoarele circumstanțe: (a) de două sau mai multe persoane împreună; ... este pedepsit cu închisoarea de trei sau cincisprezece ani.” 16. Dispoziția relevantă a Legii privind prevenirea și penamentul răzbunării de bani (care a intrat în vigoare la 21 aprilie 1999) se menționează după cum urmează: „(1) Următoarele sunt considerate spălare de bani și sunt pedepsite de trei până la 12 ani de închisoare: (a) ... schimbul sau transferul de bunuri, știind că acestea sunt derivate din activitate penală...
infracțiunile comise prin calculatoare; infracțiunile comise prin carduri de credit în vederea ascunderii sau dezvăluirii originei lor ilicite, precum și asistența acordată persoanelor care sunt implicate în astfel de activități sau care sunt suspectate de încercarea de a scăpa de consecințele juridice ale acțiunilor lor; (c) achiziționarea, posesia sau utilizarea unor astfel de bunuri, cu conștientizare că aceasta provine de la una dintre infracțiunile prevăzute la alineatul (1) litera (a).” 17. La 12 decembrie 2002, a intrat în vigoare o nouă versiune a Legii privind prevenirea și penamentul de bani (Legea nr. 656/2002), care conține o interdicție similară în temeiul articolului 23. 18. art. 29 din Legea privind comerțul electronic (care a intrat în vigoare la 5 iulie 2002) interzice orice operațiune neautorizată în sistemele de prelucrare a datelor.
19. Un exemplu de opinie juridică în momentul material cu privire la ceea ce constituie obiectul unui furt este următorul: „Lotul poate se referă numai la activele corporale (bunuri corporale)... art. 208 § 2 include documente în domeniul bunurilor mobiliare... este irelevant dacă documentul are o valoare intrinsecă (de exemplu un document istoric) sau dacă acesta are doar o valoare economică pe care o poartă și cu care este legată inextricabil (de exemplu o cotă). Acesta este o excepție de reglementarea conform căreia obiectul furtului trebuie să fie un bun tangibile, deoarece ceea ce este luat în acest caz este un bun imaterial.” (Costica Bulai, Avram Filipas, Constantin Mitrache, Institutii de drept penal, Ed. Trei, 2001, p. 347) 20. La cererea Curții, Guvernul a prezentat informații privind modul în care cazurile similare au fost tratate de instanțe interne.
Singura instanță care a tratat cazuri similare cu cele ale reclamantului a fost Curtea de Apel din București, care a aplicat Codul Penal în acțiunile desfășurate. Curtea a dat o decizie la 2 octombrie 2007, în care a condamnat acuzatul de furt similar. 21. Convenția Consiliului Europei privind crima cibernetică (ETS nr. 185) a fost deschisă pentru semnătură la 23 noiembrie 2001 la Budapesta.
Acesta a intrat în vigoare la 1 iulie 2004. Convenția a fost ratificată de România la 12 mai 2004 și a devenit obligatorie pentru Statul pârât la 1 septembrie 2004. art. 7 din Convenția privind crima cibernetică se citește după cum urmează: „Fiecare parte adoptă astfel de măsuri legislative și de altă natură necesară pentru a stabili ca infracțiuni penale în temeiul dreptului său intern, atunci când a fost comisă intenționat și fără drept, intrarea, modificarea, eliminarea sau suprimarea datelor informatice, rezultând în date inautentice, cu intenția de a fi considerate sau acționate în scopuri juridice ca și cum ar fi autentice, indiferent dacă datele sunt sau nu legibile direct și inteligibile.
O parte poate solicita o intenție de a strica, sau o intenție necorespunzătoare similară, înainte de a se atașa răspunderea penală.”
1. The applicant, Mr Miron Victor Panaitescu, is a Romanian national, who was born in 1974 and lives in Bucharest. He was represented before the Court by Mrs Elena Panaitescu, his mother. The Romanian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr Răzvan Horațiu Radu, of the Ministry of Foreign Affairs.
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
On 8 December 1999 the applicant was arrested on suspicion of aggravated theft, which he had allegedly committed between 29 and 30 June 1999.
On 16 December 1999 the prosecutor of the Bucharest Court of Appeal committed the applicant and two other individuals for trial on charges of aggravated theft. They were accused of having illegally transferred stocks from investment fund portfolios with the intention of using them on the stock market and then returning them to their real owner before their absence was noticed.
Before the Bucharest County Court the applicant submitted that his actions could not be classified as theft, as at that time the Criminal Code and legal opinion excluded intangible goods, and thus stocks, from being the object of a theft. In the applicant’s view, his actions could be interpreted as unauthorised stock trading under Article 114 of the Securities and Stock Exchanges Act (Law no. 52/1994) or under the 2001 Convention on Cybercrime. During the proceedings, he requested that the evidence be considered under Article 29 of the Electronic Commerce Act (Law no. 365/2002), which in his view was a more lenient piece of legislation.
On 3 October 2002 the Bucharest County Court found the applicant guilty of aiding and abetting in theft (complicitate la furt) pursuant to Articles 208 and 209 of the Criminal Code and of money laundering pursuant to Article 23(1)(c) of the Prevention and Punishment of Money Laundering Act (Law no. 21/1999). He was sentenced to eleven years’ imprisonment and received a five-year restriction on his rights to vote and to hold a position of power (Article 64 (a) and (b) of the Criminal Code as in force at the material time).
In deciding that the crime committed should be classified as theft, the County Court stated: “...[S]tocks are intangible goods [bun incorporal] of economic value... and can be made subject to charge. Therefore, stocks may constitute the object of a theft... The ‘taking’ consisted of a virtual, electronic operation, a data transfer - that is to say, the stocks were moved from one account to another… The evidence shows that the purpose of this action was to acquire the stocks illegitimately, not just to use them.”
The County Court considered that, although the applicant had not been the person making the transfers, he had been behind the operation and was therefore an accomplice.
The County Court excluded the applicability of the Security and Stock Exchanges Act as the culprits’ actions could not be classified as broking for the purposes of that Act. It also excluded the applicability of the Electronic Commerce Act to the offence, as the culprits had not carried out any “electronic commerce” activities for the purposes of that Act.
The applicant appealed, alleging in particular that the offence could not be classified as theft. He requested that the Electronic Commerce Act and the Prevention and Punishment of Money Laundering Act be applied to his case.
In a decision given on 28 January 2003, the Bucharest Court of Appeal dismissed the applicant’s arguments concerning the legal classification of the crime he had committed, endorsing the reasons given by the firstinstance court on that point. However, the court amended the firstinstance judgment, acquitting the applicant of money laundering. The sentence remained unchanged.
The applicant lodged an appeal on points of law with the High Court of Cassation and Justice, relying on his previous arguments regarding the classification of the crime.
In a final decision of 12 November 2003 the High Court dismissed the appeal, for reasons similar to the ones given by the lower courts.
The applicant served his sentence and on 24 April 2007 he was released and placed on probation.
The relevant Articles of the Criminal Code in force at the material time read as follows: “(1) The act of taking a movable asset from another person’s possession or detainment, without the latter’s consent, in order to make it one’s own without right, shall be punishable by one to twelve years’ imprisonment. (2) Movable assets shall also mean any form of energy that has economic value, as well as documents.” “(1) Theft committed in the following circumstances: (a) by two or more persons together; ... shall be punishable by three to fifteen years’ imprisonment.”
The relevant provision of the Prevention and Punishment of Money Laundering Act (which entered into force on 21 April 1999) reads as follows: “(1) The following shall be considered money laundering and shall be punishable by three to twelve years’ imprisonment: (a) ... the exchange or transfer of assets, knowing that they are derived from criminal activity... offences committed through computers; offences committed through credit cards with a view to concealing or disguising their illicit origin, and assistance to persons who are involved in such activities or under suspicion of trying to escape the legal consequences of their actions; (c) the acquisition, possession or use of such property, knowing that it derives from one of the offences under paragraph 1(a).”
On 12 December 2002, a new version of the Prevention and Punishment of Money Laundering Act entered into force (Law no. 656/2002), which contains a similar prohibition under its Article 23.
Article 29 of the Electronic Commerce Act (which entered into force on 5 July 2002) prohibits any unauthorised operations in data-processing systems.
An example of legal opinion at the material time on what constitutes the object of a theft is as follows: “Theft can only concern tangible assets (bunuri corporale)... Article 208 § 2 includes documents in the sphere of movable assets... it is irrelevant whether the document has an intrinsic value (for example a historical document) or whether it only carries an economic value that it bears and with which it is inextricably linked (for example a share). The latter case is an exception from the rule that the object of a theft must be a tangible asset, as what is taken in this case is an intangible asset.” (Costica Bulai, Avram Filipas, Constantin Mitrache, Institutii de drept penal, Ed. Trei, 2001, p. 347)
At the Court’s request, the Government submitted information on how similar cases had been treated by the domestic courts. The only court which had dealt with similar cases to that of the applicant was the Bucharest Court of Appeal, which applied the Criminal Code to the actions carried out. That court gave a decision on 2 October 2007, in which it convicted the accused of a similar theft.
The Council of Europe’s Convention on Cybercrime (ETS no. 185) was opened for signature on 23 November 2001 in Budapest. It entered into force on 1 July 2004. The Convention was ratified by Romania on 12 May 2004 and became binding on the respondent State on 1 September 2004. Article 7 of the Convention on Cybercrime reads as follows: “Each Party shall adopt such legislative and other measures as may be necessary to establish as criminal offences under its domestic law, when committed intentionally and without right, the input, alteration, deletion, or suppression of computer data, resulting in inauthentic data with the intent that it be considered or acted upon for legal purposes as if it were authentic, regardless whether or not the data is directly readable and intelligible. A Party may require an intent to defraud, or similar dishonest intent, before criminal liability attaches.”