Kruitbosch împotriva României

Secțiunea a treia Cerere nr 25812/03 Johan KRUITBOSCH împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 19 martie 2013 într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Alvina Gyulumyan, Ján Šikuta, Nona Tsotsoria, Kristina Pardalos, Johannes Silvis, Valeriu Grițesco, judecători și Santiago Quesada, grefier de secțiune Având în vedere deportarea dlui Corneliu Biersan, judecător ales în temeiul României (art. 28 din Regulamentul de procedură) și numirea dlui Kristina Pardalos în calitate de judecător ad hoc (art. 4 din Convenție și art. 29 1 din Regulamentul de procedură), având în vedere cererea formulată la 9 iunie 2003, Având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de solicitant, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurentul, dl Johan Krutitbosch, este un resortisant olandez, născut în 1945 și rezident în Biervliet, Țările de Jos.

Acesta este reprezentat în fața Curții de către domnul Rareș Tiberiu Matei, avocat în București. Guvernul român ( guvernul olandez, căruia i-a fost comunicată o copie a cererii în temeiul articolului 44 alineatul (1) litera (a) din Regulamentul de procedură, nu a dorit să își prezinte punctul de vedere cu privire la cauza. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează. Denunțare și activități de supraveghere ale reclamantului În anul 2000, reclamantul și-a găsit un teren disponibil pentru a cultiva cânepă (cannabis) cu o treime, M.D., pentru a face comerț. La scurt timp după aceea, reclamantul ar fi cerut asociatului său să găsească un teren disponibil pentru a cultiva cânepă (cannabis).

Acesta din urmă i-a facilitat închirierea a cinci hectare de teren în acest scop și a fost în măsură să colaboreze pentru cultivarea canabisului. O parte a terenului a fost cultivată cu porumb. La scurt timp după aceea, reclamantul ar fi adus semințe de cânepă și ar fi început să cultive, cu ajutorul M.D. În ianuarie 2001, M.D. l-a denunțat poliției din Cluj, care, de comun acord cu M.D., a decis să desfășoare activități de supraveghere ale reclamantului pentru a colecta probe privind traficul de droguri. În tot acest timp, M.D. a fost implicat de către reclamant în cultivarea canabisului. În perioada mai-august 2001, un procuror districtual al Parchetului din apropierea tribunalului Cluj a autorizat înregistrări audio și video în apropierea plantației de canabis și la domiciliul M.D.

A doua înregistrare a fost autorizată de același procuror pentru perioada septembrie-octombrie 2001, care se referă numai la discuțiile dintre M.D. și reclamant. În septembrie 2001, Parchetul din apropierea Curții Supreme de Justiție a autorizat intervenția a doi agenți infiltrați și a unui colaborator, și anume partea inițială a reclamantului, M.D. Acesta din urmă avea autorizația de a obține de la reclamant o cantitate de 150 kg de canabis. Copii ale proceselor-verbale întocmite de organele de poliție în urma înregistrărilor au fost depuse la dosar. Unele procese-verbale conțin extrase din discuțiile reclamantului. 10. Înregistrările video au fost selectate de organele de poliție și de procurori, care au realizat o casetă video cu anumite etape ale culturii de canabis de către solicitant.

Din acest videocasetă, organele de poliție au realizat un album foto cu 18 fotografii care reprezintă cultura de canabis realizată de solicitant. Acest album foto a fost vărsat în dosarul de anchetă. Condamnarea reclamantului 11. La 22 noiembrie 2001, procurorul a făcut prezentarea reclamantului, care a fost asistat de un avocat, a dosarului de urmărire penală. Cu această ocazie, existența înregistrărilor descrise mai sus a fost adusă la cunoștința reclamantului. 12. Printr-un rechizitoriu din 11 decembrie 2001, reclamantul a fost trimis la tribunal pentru trafic de droguri, în conformitate cu art. 2 din Legea nr. 143/2001, în vigoare la momentul respectiv. 13. La 3 aprilie 2002, tribunalul departamental din Salaj l-a condamnat pe reclamant la trei ani și opt luni de închisoare pentru trafic de droguri.

Pentru a-și fundamenta decizia, tribunalul salaj, printre altele, pe cele optsprezece fotografii extrase din înregistrarea video, înregistrările audio efectuate la domiciliul M.D., rapoartele tehnice om de știință, declarațiile reclamantului și ale martorilor, procesele-verbale întocmite de agenții sub acoperire și de polițiștii care au efectuat înregistrările audio și video, procesele-verbale de percheziție la domiciliul reclamantului și confiscarea canabisului. 14. Reclamantul și procurorul au solicitat această hotărâre. În mijloacele sale de apel, reclamantul a invocat activitatea de instigare din partea M.D., colaborator cu organele de poliție, care l-ar fi determinat să continue cultura de canabis.

Parchetul a solicitat creșterea pedepsei cu închisoarea, din cauza amplorii activității delictuale a reclamantului. 15. Prin hotărârea din 2 iulie 2002, instanța de apel a lui Cluj a primit recursul judecătoresc, a pronunțat sentința și l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsă de opt ani de închisoare fermă. Curtea de apel a respins apelul reclamantului din cauza tuturor dovezilor care atestă vinovăția sa și a modului în care el însuși organizase activitatea delictoasă. Reclamantul a formulat un recurs împotriva acestei decizii, solicitând ca o pedeapsă mai indulgentă să fie stabilită din cauza stării sale precare de sănătate și a atitudinii sale de cooperare cu organele judiciare. 16. Prin hotărârea din 17 aprilie 2003, Curtea Supremă de Justiție a pronunțat recursul reclamantului, a pronunțat hotărârea instanței judecătorești în ceea ce privește cuantumul pedepsei și a redus-o la cinci ani.

Curtea Supremă a luat în considerare starea precară de sănătate a reclamantului și atitudinea sa cooperativă cu organele judiciare. 17. Conform celor mai recente informații din 16 martie 2010, reclamantul ar fi executat o pedeapsă de trei ani și cinci luni în România și a fost ulterior transferat în Țările de Jos, unde și-a executat restul pedepsei înainte de a fi eliberat la o dată nespecificată. (n 71525/01, § 44 și urm.: 26 aprilie 2007). GRIEF 19. Reclamantul se plânge în esență de o încălcare a vieții sale private, astfel cum este garantată prin art. 8 din convenție, din cauza înregistrărilor audio și video ilegale efectuate de poliție, prin intermediul M.D., colaborator al organelor de poliție.

20. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge că a fost condamnat pe baza unor mijloace de probă care nu ar fi fost colectate în mod regulat în temeiul dreptului intern. El adaugă că înregistrările audio ale conversațiilor și înregistrările video care au servit la condamnarea sa au fost făcute la inițiativa Parchetului, care le-a produs, fără ca instanțele să le verifice legalitatea. Reclamantul indică, de asemenea, că înregistrările efectuate de Parchet nu au îndeplinit standardele interne în acest domeniu, casetele care nu conțin numere, transcrierile nu sunt integrale sau contrasemnate de un procuror.

21. Pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de altă parte, pe de natură, pe de natură, pe de natură, pe de natură, pe de natură, pe de natură, pe de natură, pe de altă parte, pe de natură, pe de altă parte, pe de natură,

pe de o parte, pe de natură, pe de o parte, pe de o parte, pe de o parte, pe de natură, pe de natură, pe de o parte, pe de o parte, pe de o parte, pe de o parte, pe de o parte, pe de o parte, pe de o parte, pe de o parte, pe de o parte, pe de o parte, pe de o parte, pe de o parte, pe de o parte, pe de o parte, pe de o parte, pe de o parte, pe de o parte, pe de o parte, pe de Invocând art. 8 din Convenție, reclamantul se plânge de la … Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private și familiale, a domiciliului și a corespondenței sale.

Nu poate interveni o autoritate publică în exercitarea acestui drept decât în măsura în care această interferență este prevăzută de lege și constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, securitatea publică, binele public să fie economic al țării, să apere ordinea și să prevină infracțiunile, să protejeze sănătatea sau moralitatea, sau să protejeze drepturile și libertățile care decurg din aceasta 23. În primul rând, guvernul arată că reclamantul nu a ascultat să invoce în fața Curții o încălcare a vieții sale private ca urmare a înregistrării conversațiilor sale telefonice, ci un Ö Õ întemeiat pe art. 6 din Convenție pentru a-și denunța condamnarea pe baza dovezilor pe care le-a obținut în mod ilegal.

De asemenea, acesta excită din cauza întârzierii acestui aspect, susținând că existența acestor înregistrări a fost adusă la cunoștința reclamantului până la 22 noiembrie 2001 cel târziu, în momentul prezentării de către Parchet a dosarului de urmărire penală și pe care l-a sesizat Curtea cu privire la acest aspect la 9 iunie 2003. 24. Reclamantul consideră că, în lipsa unei căi de atac interne pentru a se plânge de înregistrările în cauză, termenul de șase luni ar trebui să înceapă să curgă de la data deciziei interne definitive pronunțate în procedura penală urmată împotriva sa, adică 17 aprilie 2003. 25. Curtea ia notă de faptul că reclamantul se plânge de neconformitatea legii interne care reglementează înregistrările convorbirilor telefonice cu Convenția.

În această privință, Comisia reamintește că a considerat deja că, la momentul faptei, nu exista nicio cale de atac eficientă la nivel național pentru a contesta la nivel național ingerința în dreptul reclamantului de a-și respecta viața privată din cauza activității de supraveghere care include înregistrări video și audio pe bandă magnetică (Dumitru Popescu (n, citată anterior, §§ 69 in fine) Prin urmare, reclamantul ar fi trebuit să sesizeze Curtea în acest sens în termen de șase luni de la data la care a luat cunoștință de existența înregistrărilor în cauză (Begu c. România, n 20448/02, § 148, 15 martie 2011, Antal și Mezea c. România (dec.), nr 31140/04 și 43837/07, 11 septembrie 2012). În cazul de față, reclamantul a luat cunoștință de existența acestor înregistrări cel târziu la prezentarea dosarului de urmărire penală, la 22 noiembrie 2001. Or, a sesizat Curtea cu privire la acest aspect la 9 iunie 2003. Prin urmare, este necesar să se accepte excepția guvernului și să se respingă acest termen mai târziu, în conformitate cu art. 35 alineatul (1) și cu art. 4 din Convenție.

În ceea ce privește restul cererii 26, în ceea ce privește afirmațiile reclamantului referitoare la utilizarea de către instanțele naționale a mijloacelor de probă care nu ar fi fost colectate în mod regulat în temeiul dreptului intern și al articolului 8 din convenție, Curtea consideră că este necesar să fie examinate în cadrul articolului 6 alineatul (1) din convenție. Presupunând chiar că reclamantul a invocat în ordinea internă acest aspect, în speță, instanțele interne s-au confruntat cu înregistrări cu alte elemente de probă, cum ar fi procesele-verbale care atestă percheziția domiciliului reclamantului și confiscarea canabisului, declarațiile martorilor, o expertiză tehnicăo-știincifică, atât de multe dintre acestea, printre care și înregistrările în cauză au fost incluse în decizia judecătorilor naționali de a-l condamna pe solicitant, dar fără a constitui elementul determinant care a creat convingerea lor fermă cu privire la vinovăția sa.

Prin urmare, acest aspect este vădit nefondat și trebuie respins în conformitate cu articolul Õ alineatul (3) litera (a) și cu art. 4 din convenție. 27. În ceea ce privește celelalte obiecțiuni ale reclamantului, Curtea constată că, având în vedere ansamblul elementelor aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, aceasta nu indică nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de articolele convenției. În consecință, aceste obiecții sunt în mod evident greșit întemeiate și trebuie respinse în conformitate cu art. 35 § 3 și 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Santiago Quesada Josep Casadevall grefier

TROISIÈME SECTION

DÉCISION Requête n o 25812/03 Johan KRUITBOSCH contre la Roumanie La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 19 mars 2013 en une chambre composée de : Josep Casadevall, président, Alvina Gyulumyan, Ján Šikuta, Nona Tsotsoria, Kristina Pardalos, Johannes Silvis, Valeriu Grițco, juges, et de Santiago Quesada, greffier de section , Vu le déport de M. Corneliu Bîrsan, juge élu au titre de la Roumanie (article 28 du règlement), et la désignation, par le président de la chambre, de M me Kristina Pardalos pour siéger en qualité de juge ad hoc (article 26 § 4 de la Convention et article 29 § 1 du règlement), Vu la requête susmentionnée introduite le 9 juin 2003, Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par le requérant, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT