- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 20 martie 2013
- Stat pârât
- GRC
AL.K. împotriva Greciei
Traducere în română Auto
SECȚIUNEA I Cererea nr. 63542/11 Al.K. împotriva Greciei introdusă la 7 octombrie 2011 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul este un resortisant iranian născut în 1977 și în prezent fără adăpost în Atena. El este reprezentat în fața Curții de către I.-M. Tzeferakou și A. Theodoropoulou, avocate în Atena. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. L La 13 noiembrie 2010, reclamantul, care pretinde că a fugit din Iran deoarece a fost arestat și deținut pentru participarea la proteste împotriva regimului, a ajuns în Grecia unde a fost reținut de ofițerii de frontieră din Ferres și a declarat că a solicitat azil, dar că cererea sa nu a fost înregistrată de către autorități.
Printr-o decizie din 17 noiembrie 2010, directorul Direcției de Poliție din Alexandroupoli a dispus arestarea sa provizorie timp de trei zile până la emiterea unei decizii de expulzare împotriva sa. Reclamantul a fost reținut la Poliția de frontieră din Ferres. Decizia preciza că reclamantul ar putea să fugă. Aceasta indică, de asemenea, că el a fost informat într-o limbă pe care o include (în limba engleză) de motivele deținerii sale și ale drepturilor sale. Reclamantul susține că el nu înțelege limba engleză. Hotărârea de expulzare nu a fost niciodată notificată reclamantului. Reclamantul susține că, pe toată durata detenției sale, el a avut nici o informație cu privire la statutul său, motivele deținerii sale, data de la care a fost relocat și că a fost în afara de a exercita orice cale de atac.
Autoritățile ar fi refuzat să își înregistreze cererea de azil. Consiliul elen pentru refugiați a intervenit pentru ca cererea de azil să fie înregistrată, ceea ce a avut loc la 25 noiembrie 2010. La 21 decembrie 2010, pe baza lipsei sale, reclamantul, asistat de Consiliul Elenă pentru Refugiați, a solicitat cazare. La 17 ianuarie 2011, reclamantul a formulat obiecții împotriva detenției sale în fața președintelui Tribunalului Administrativ al Alexandroupoli și și-a declarat condițiile de detenție degradante și posibilitatea de a solicita examinarea cererii sale de azil în termenul prevăzut de trei luni de la detenție. La 21 ianuarie 2011, președintele Tribunalului Administrativ a respins obiecțiile pe motiv că detenția reclamantului era legală, întrucât trebuia să se verifice identitatea sa și condițiile de intrare în Grecia.
Decizia a arătat că reclamantul nu deținea o adresă cunoscută în Grecia unde ar putea locui într-un mod stabil și că ar trebui să se asigure desfășurarea rapidă și efectivă a procedurii de azil. La o dată nespecificată, reclamantul a fost transferat poliției de frontieră din Sufli. În aprilie 2011, autoritățile au respins cererea de azil a reclamantului. La 30 aprilie 2011, reclamantul a introdus o acțiune împotriva acestei decizii în fața Comisiei pentru soluționarea contestațiilor de gradul doi. În mai 2011, a făcut grevă a foametei pentru a protesta împotriva condițiilor și a duratei detenției sale. Reclamantul a fost eliberat la 16 mai 2011, adică la două zile după expirarea termenului de șase luni prevăzut de Legea nr 3386/2005.
De la eliberarea sa, reclamantul a rămas fără adăpost în diferite locuri și parcuri publice. El nu a primit niciun răspuns cu privire la cererea sa din 21 decembrie 2010. Aceasta este Piața Omonoia din centrul de la care sunt instalați mai mulți solicitanți de azil. Reclamantul se îndreaptă către Consiliul Elenă pentru refugiați pentru a solicita asistență umanitară. Un lucrător social a informat Ministerul Solidarității Sociale și al Sănătății că reclamantul era fără adăpost și trăia în condiții foarte precare, dar autoritățile au luat nici un demers. Condițiile de detenție ale reclamantului Reclamantul a fost reținut timp de șase luni mai întâi în sediul poliției de frontieră din Ferres, apoi în cel al poliției de frontieră din Sufli.
Pe toată durata detenției sale, reclamantul nu a putut ieși în afara acestor spații, nici să meargă, nici să facă exerciții fizice. A fost ținut în cămine sau în celule disciplinare destinate deținuților de drept comun. Detenția prelungită a provocat sentimente de teamă, de insensibilitate, de suferință și de stres, care i-au dus la coaserea gurii, ca formă finală de protest, și a încercat să se sinucidă. Deținuții dormeau printre apele murdare ale toaletelor sau chiar așezate, iar poliția de frontieră din Ferres avea peste 100 de persoane în care se aflau, iar reclamantul dormea pe podea într - un spațiu cu un miros insuportabil. Accesul la telefon a fost foarte limitat și furnizarea de un card telefonic depindea de buna voință a gardienilor.
Reclamantul nu a primit nici un produs de igienă corporală. Pături au fost foarte murdare și alimente de o calitate nutrițională foarte scăzută. Deținuții trebuiau să cumpere ei înșiși apă potabilă. Celulele nu aveau scaune, mese, dulapuri. Nu a existat nici încălzire în timpul iernii, în ciuda asprimea lunilor de iarnă în regiunea d avros. În aceste locuri de detenție, el nu a avut nici interpret sau asistență juridică astfel încât deținuții nu au fost informați cu privire la drepturile lor și la procedura de azil. Dreptul intern relevant Legea nr 3386/2005 Articolele relevante în speță din Legea nr. 3386/2005 privind intrarea, șederea și intrarea resortisanților țărilor terțe pe teritoriul elen, astfel cum erau în vigoare la momentul faptelor, cu art. 76 L prezența sa pe teritoriul grec reprezintă o amenințare la adresa ordinii publice sau a securității țării.
În cazul în care un străin este considerat a fi susceptibil de a fugi sau de a reprezenta o amenințare la adresa ordinii publice, organele menționate la alineatul precedent dispun reținerea sa provizorie până la adoptarea, în termen de trei zile, a deciziei de expulzare (...).
În cazul în care un stat membru decide să acorde o derogare de la obligația de a deține un permis de ședere pe teritoriul său, statul membru în care se află locul de ședere pe teritoriul căruia se află locul de ședere sau locul de ședere pe teritoriul căruia se află locul de ședere pe teritoriul statului membru în care se află locul de ședere pe teritoriul statului membru în care se află locul de ședere pe teritoriul statului membru în care se află locul de ședere pe teritoriul statului membru în care se află locul de ședere pe teritoriul statului membru în care se află locul de ședere pe teritoriul statului membru în care se află locul de ședere pe teritoriul statului membru în care se află locul de ședere pe teritoriul statului membru în care se află locul de ședere pe teritoriul statului membru în care se află locul de ședere pe teritoriul căruia se află locul de ședere pe teritoriul statului membru în care se află locul de ședere,
statul membru în care se află locul de ședere pe teritoriul căruia se află locul de ședere pe teritoriul căruia se află locul de ședere pe teritoriul statului membru în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află în care se află în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află locul de ședere care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află în care se află în care se află în care se află în care
se află în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află în care a care a care a care se află persoana în care a care a care se află În cazul în care străinul aflat sub pârghie în vederea expulzării sale nu este considerat a fi susceptibil de a fugi sau de a reprezenta o amenințare la adresa ordinii publice sau în cazul în care președintele Tribunalului administrativ se află în posesia acestuia, se stabilește un termen pentru părăsirea teritoriului, care nu poate depăși 30 de zile. Decizia menționată la alineatele (3) și (4) din acest articol poate fi revocată la cererea părților în cazul în care cererea se bazează pe fapte noi (...) art. 77 În termen de cinci zile de la notificarea acesteia (...) hotărârea se pronunță în termen de trei zile lucrătoare de la introducerea căii de atac.
În cazul în care detenția este ordonată în același timp cu decizia de expulzare, suspendarea se referă numai la expulzare. art. 78 În cazul în care expulzarea imediată din străinătate nu este posibilă din motive de forță majoră, ministrul Ordinului Public (...) poate decide suspendarea executării hotărârii de expulzare. Printr-o altă decizie, acesta impune măsuri restrictive în străinătate. La art. 55 din Legea nr. 3900/2010, intrată în vigoare la 1 ianuarie 2011, a modificat art. 76 din Legea nr. 3386/2005. Această dispoziție se citește acum în art. 76 La: expulzarea administrativă a unui străin este permisă atunci când (...) prezența sa pe teritoriul grec reprezintă o amenințare la adresa ordinii publice sau a securității țării.
(...) La deportare se dispune prin decizia directorului poliției și (...) după ce străinul a beneficiat de un termen de cel puțin 48 de ore pentru a-și depune obiecțiile. În cazul în care se consideră, din cauza împrejurărilor, că ar putea să fugă sau să reprezinte o amenințare la adresa ordinii publice, atunci când acesta împiedică sau împiedică pregătirea îndepărtării sale, organele menționate la alineatul precedent dispun de detenție provizorie până la data adoptării, în termen de trei zile, a deciziei de expulzare (...) Când decizia de expulzare este adoptată, detenția este menținută până la executarea deportării, dar nu poate depăși în niciun caz șase luni.
În cazul în care expulzarea este amânată pentru că persoana refuză să coopereze sau pentru că documentele necesare pentru executarea măsurii, care trebuie să fie stabilite în țara de origine sau țara de tranzit, nu au fost primite, detenția poate fi prelungită pentru o perioadă de maximum 12 luni (...) În cazul în care străinul aflat sub pârghie în vederea expulzării sale nu este considerat a fi susceptibil de a fugi sau de a reprezenta o amenințare la adresa ordinii publice sau în cazul în care președintele instanței administrative se referă la detenția sa, se stabilește la mai târziu un termen pentru a părăsi teritoriul, care nu poate depăși 30 de zile (...) Decizia menționată la alineatele (3) și (4) din prezentul articol poate fi revocată la cererea părților, în cazul în care cererea lor se bazează pe fapte noi (...) Decretul prezidențial nr. 114/2010 privind statutul de refugiat și procedura unică aplicabilă străinilor și persoanelor care nu fac parte din acesta, intrat în vigoare la 22 noiembrie 2010, prevede că Un resortisant al unei țări terțe sau un nenațional care solicită protecție internațională nu poate fi deținut numai pe motiv că a intrat ilegal pe teritoriul respectiv și că își are reședința pe teritoriul respectiv.
Persoana care depune o cerere de protecție internațională în timpul detenției rămâne în detenție dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alineatul (2). Detenția reclamanților într-un spațiu adecvat este permisă în mod excepțional și în cazul în care măsurile alternative nu pot fi aplicate din unul din următoarele motive: reclamantul nu dispune de documente de călătorie sau le-a distrus și este necesar să se verifice identitatea sa, condițiile de intrare pe teritoriu și datele privind originea sa reală (...) acesta reprezintă o amenințare la adresa securității naționale sau a ordinii publice din motive care trebuie să fie expuse în detaliu în decizia de detenție detenția este considerată necesară pentru o examinare rapidă și eficientă a cererii.
(...) Detenția este impusă pentru perioada strict necesară și nu poate în nici un caz să depășească 90 de zile. Dacă reclamantul a fost reținut anterior în vederea expulzării administrative, durata totală a detenției sale nu poate depăși 180 de zile. Reclamanții deținuți în temeiul alineatelor anterioare au dreptul de a exercita căi de atac și de a formula obiecțiile prevăzute la alineatul (3) din art. 76 din Legea nr. 3386/2005, astfel cum este în vigoare. În cazul în care reclamanții sunt în detenție, autoritățile competente au responsabilitatea de a primi și de a examina cererile (...) s asigurarea dreptului deținuților la reprezentare juridică pentru a se asigura că deținuții sunt informați cu privire la motivele și durata detenției lor.
Textele internaționale Constatările Comitetului European pentru prevenirea torturii și a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante (CPT) în raportul din 10 ianuarie 2012, întocmit în urma vizitei din 19-27 ianuarie 2011 Secția de poliție și stația de frontieră Suflli erau construite dintr-o clădire cu etaj pentru detenție. Clădirea includea două dormitoare înguste separate de un paravan; fiecare dintre ele avea o platformă pe care deținuții dormeau. De asemenea, era un spațiu comun care permitea accesul la o baie și o toaletă. Suprafața totală a spațiului de detenție era de 110 m2. În ziua vizitei delegației CPT, 146 de oameni erau ținuți acolo. Pentru a ajunge la dormitoare, trebuia să se treacă peste corpuri, pentru că fiecare centimetru pătrat al solului era ocupat.
Unii deținuți dormeau chiar și în spațiu între tavanul dușului și acoperiș. O singură toaletă funcționa, precum și un duș cu apă rece. Mai mulți oameni au raportat delegației că urinau dimineața în sticle sau pungi de plastic. Iluminarea și ventilația erau insuficiente. Nu exista nici o posibilitate de exerciții fizice în exterior. Mâncarea era la fel de insuficientă și existau plângeri că cei mai puternici dintre deținuți îi împiedicau pe alții să - și mănânce rația. Aproximativ 65 de persoane fuseseră ținute în centru pentru mai mult de patru săptămâni și 13 pentru mai mult de trei luni și jumătate. În ziua vizitei delegației la secția de poliție și la stația de frontieră Ferres, peste 70 de bărbați erau înghesuiți într-o celulă de 45 m2 și 37 de femei într-o celulă de 30 m2.
30 de femei suplimentare și 2 bărbați erau găzduiți într-o altă celulă de 40 m2. Lumina naturală era minimă și lumina artificială insuficientă. Toți deținuții aveau acces limitat în timpul zilei pe una dintre cele două cursuri mici din exterior. Toaleta pentru bărbați era degradată și murdară și aveau nevoie urgentă de reparații. Doar una din cele două toalete funcționa. Modul în care mâncarea era distribuită era complet nepotrivit. De exemplu, la ora 11:00, o cutie mare de carton care conținea micul dejun (pâine și câteva sucuri de fructe) era pusă pe podea în baia femeilor, astfel încât acestea să poată fi folosite. Mulți deținuți se plângeau de frigul, cantitatea și calitatea insuficientă a hranei, de faptul că purtau aceleași haine timp de mai mult de o lună (în timp ce aveau haine de schimb în afacerile lor, dar care fuseseră retrase la sosirea lor), de lipsa de încălzire și de apă caldă și de lipsa de informații privind durata deținerii lor.
Reprezentantul în Grecia al Înaltului Comisariat al Organizației Națiunilor Unite pentru Refugiați printr-o scrisoare adresată Consiliului Grec pentru Refugiați, reprezentantul în Grecia al Înaltului Comisar al Organizației Națiunilor Unite pentru Refugiați, din 29 septembrie până în 1 octombrie 2010. Reprezentantul a observat că spațiul de detenție era format din două dormitoare, fără separare, cu paturi de ciment și saltele în serie. Pe lângă acestea, pe coridoare înguste, erau somiere din lemn, acoperite cu cutii și pături care serveau drept paturi pentru deținuții supranumărați. Spațiul era aglomerat din cauza numărului mare de deținuți și trecerea de la un dormitor la altul a fost imposibilă.
atmosfera dormitorului era sufocantă deoarece insuficient ventilată. Ferestrele erau în înălțime și nu asigurau nici aerisire, nici iluminare suficientă. Saltelele și păturile erau murdare. Cele două toalete și cele două dușuri se aflau în spațiul de detenție și erau murdare și pline de gunoi. Majoritatea deținuților erau legați deoarece nu exista spațiu pentru circulație. Nici o broșură informativă cu privire la statutul legal al deținuților și drepturile lor nu erau disponibile. Femeile deținute își exprimaseră dezamăgirea și disperarea pentru condițiile lor de detenție care, potrivit afirmațiilor lor, erau insuportabile. : saltele și pături murdare, spațiu comun de detenție cu bărbați, toaletă comună murdară, imposibilitatea de a fi curat, lipsa de produse de toaletă (săpun, sampon, hârtie igienică, prosoape igienice, periuță de dinți și pastă de dinți), imposibilitatea de a spăla îmbrăcăminte și lenjerie de corp și imposibilitatea de a face exerciții fizice.
Mulți deținuți se plângeau de boli dermatologice și gastrice, precum și de faptul că medicul nu vizita dormitorul pentru a - i examina pe deținuți, ci distribuia analgezice prin gratiile ușii. Deținuții trebuiau, de asemenea, să plătească pentru fotografiile de identitate luate de autorități pentru a le aplica pe diferite documente. Scrisoarea concluziona că situația de la punctul de frontieră aducea atingere demnității umane și punea în pericol nu numai drepturile fundamentale ale omului, ci și viața lor. Invocând art. 3 din Convenție, reclamantul se plânge de condițiile detenției sale la sediul poliției de frontieră din Sufli și al poliției de frontieră din Ferres. Invocând art. 3 din Convenția combinată cu art. 13 din aceasta, reclamantul nu dispune de nici o acțiune efectivă pentru a se plânge de condițiile sale de detenție.
Invocând art. 3 din Convenție, reclamantul se plânge de situația de sărăcie totală în care a fost găsit de la eliberarea sa. Invocând art. 5 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge că deținerea sa era ilegală, întrucât aceasta era contrară dispozițiilor art. 13 din Decretul 114/2010, decis în timp ce autoritățile au refuzat să își înregistreze cererea de azil, menținută în ciuda faptului că expulzarea nu era executorie imediat și executată în condiții contrare art. 3 din Convenție. Invocând art. 5 alin. (2) din Convenție, reclamantul se plânge că nu a fost informat într-o limbă pe care a inclus motivele deținerii sale și căile de atac disponibile celor reținuți în vederea expulzării. Invocând art. 5 alin. (4) din Convenție, reclamantul se plânge că nu a avut acces, încă de la începutul detenției sale, la căile de atac oferite de dreptul elen.
Acesta se plânge, de asemenea, că posibilitatea de a formula obiecții împotriva detenției nu constituie o acțiune eficientă, din cauza faptului că instanța administrativă a examinat condițiile de detenție și a lipsei unei acțiuni în fața unui al doilea grad de jurisdicție în caz de respingere a acestor obiecții. Condițiile de detenție ale reclamantului au constituit un tratament inuman și degradant în sensul articolului 3 din convenție Reclamantul dispunea de o cale de atac eficientă, în sensul articolului 13 din convenție, pentru a se plânge de condițiile sale de detenție, ținând seama în special de modul în care tribunalul administrativ al Alexandroupoli și-a respins afirmațiile cu privire la acestea, având în vedere hotărârea M.S.S.c.
Belgia și Grecia ([GC] n 30696/09, 21 ianuarie 2011), condițiile de existență ale reclamantului de la punerea sa în libertate și în timp ce cererea sa de azil era supusă examinării, au constituit ele un tratament inuman și degradant în sensul art. 3 din Convenție Deținerea reclamantului în vederea trimiterii sale a fost În ceea ce privește dreptul de proprietate, a oferit reclamantului posibilitatea de a obține o hotărâre a unei instanțe judecătorești interne cu privire la legalitatea deținerii sale, astfel cum se prevede la art. 5 alineatul (4) din convenție
PREMIÈRE SECTION
Requête n o 63542/11 Al.K. contre la Grèce introduite le 7 octobre 2011
EXPOSÉ DES FAITS
Le requérant est un ressortissant iranien né en 1977 et actuellement sans abri à Athènes. Il est représenté devant la Cour par M es I.-M. Tzeferakou et A. Theodoropoulou, avocates à Athènes. A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
L’arrestation et la détention du requérant en vue de son expulsion Le 13 novembre 2010, le requérant, qui prétend avoir fui l’Iran car arrêté et détenu pour avoir participé à des manifestations contre le régime, arriva en Grèce où il fut appréhendé par les officiers de la police des frontières de Ferres. Il affirme qu’il demanda de déposer une demande d’asile mais que sa demande ne fut enregistrée par les autorités. Par une décision du 17 novembre 2010, le directeur de la Direction de police d’Alexandroupoli ordonna sa détention provisoire pendant trois jours jusqu’à l’émission d’une décision d’expulsion à son encontre. Le requérant fut détenu à la police des frontières de Ferres. La décision précisait que le requérant risquait de fuir. Elle indiquait aussi qu’il avait été informé dans une langue qu’il comprenait (l’anglais) des motifs de sa détention et de ses droits. Le requérant prétend qu’il ne comprend pas l’anglais. La décision d’expulsion qui s’ensuivit ne fut jamais notifiée au requérant. Le requérant prétend que pendant toute la durée de sa détention il n’avait eu aucune information sur son statut, les motifs de sa détention, la date de l’expulsion et qu’il était dans l’impossibilité d’exercer une quelconque voie de recours. Les autorités auraient refusé d’enregistrer sa demande d’asile. Le Conseil hellénique pour les réfugiés intervint pour que la demande d’asile soit enregistrée, ce qui eut lieu le 25 novembre 2010. Le 21 décembre 2010, se prévalant de son indigence, le requérant, assisté par le Conseil hellénique pour les réfugiés, demanda à bénéficier d’un hébergement. Le 17 janvier 2011, le requérant formula des objections contre sa détention auprès du président du tribunal administratif d’Alexandroupoli. Il dénonçait ses conditions de détention dégradantes et l’impossibilité de faire examiner sa demande d’asile dans le délai prévu de trois mois à compter de la mise en détention. Il invoquait une violation des articles 5 de la Convention et 13 du décret présidentiel 114/2010. Le 21 janvier 2011, le président du tribunal administratif rejeta les objections au motif que la détention du requérant était légale car il fallait vérifier son identité et les conditions de son entrée en Grèce. La décision relevait que le requérant n’avait pas d’adresse connue en Grèce où il pourrait résider de manière stable et qu’il fallait assurer le déroulement rapide et effectif de la procédure d’asile. A une date non précisée, le requérant fut transférée à la police des frontières de Soufli. En avril 2011, les autorités rejetèrent la demande d’asile du requérant. Le 30 avril 2011, le requérant introduisit un recours contre cette décision devant la commission des recours de deuxième degré. En mai 2011, il fit une grève de la faim pour protester contre les conditions et la durée de sa détention. Le requérant fut mis en liberté le 16 mai 2011, soit deux jours après l’expiration du délai de six mois prévu par la loi n o 3386/2005. A partir de sa libération, le requérant resta sans abri dans différents places et parcs publics. Il ne reçut aucune réponse concernant sa demande du 21 décembre 2010. Le récépissé de la demande d’asile qu’il reçut mentionnait comme lieu de résidence « Omonoia », à savoir la place Omonoia au centre d’Athènes où plusieurs demandeurs d’asile sont installés. Le requérant se rendit au Conseil hellénique pour les réfugiés pour demander une assistance humanitaire. Un travailleur social informa le ministère de la Solidarité sociale et de la santé que le requérant était sans abri et vivait dans des conditions très précaires, mais les autorités n’entreprirent aucune démarche.
Les conditions de détention du requérant Le requérant fut détenu pendant six mois d’abord dans les locaux de la police des frontières de Ferres, puis dans ceux de la police des frontières de Soufli. Pendant toute la durée de sa détention, le requérant ne put sortir à l’extérieur de ces locaux, ni marcher ni faire de l’exercice. Il était détenu dans des dortoirs ou dans des cellules disciplinaires destinées à des détenus de droit commun. La détention prolongée provoqua des sentiments de peur, d’infériorité, de détresse et de stress qui l’amena à se coudre sa bouche, comme forme ultime de protestation, et tenter de se suicider. Les locaux de la police des frontières de Soufli accueillaient entre 100 et 200 détenus dans un espace ayant une capacité de 25 personnes. Les détenus dormaient parmi les eaux sales des toilettes ou même assis. La même situation régnait à la police des frontières de Ferres où plus de 100 personnes étaient détenues. Le requérant dormait à même le sol dans un espace ayant une odeur insoutenable. L’accès au téléphone était très limité et la fourniture d’une carte téléphonique dépendait du bon vouloir des gardiens. Le requérant ne reçut aucun produit d’hygiène corporelle. Les couvertures étaient très sales et la nourriture d’une qualité nutritionnelle très basse. Les détenus devaient acheter eux-mêmes de l’eau potable. Les cellules ne disposaient ni chaises, ni tables, ni armoires. Il n’y avait pas de chauffage en hiver malgré la rudesse des mois d’hiver dans la région d’Evros. Sur ces lieux de détention, il n’y avait ni interprète ni assistance juridique de sorte que les détenus n’étaient pas informés de leurs droits et de la procédure d’asile. B. Le droit interne pertinent 1. La loi n o 3386/2005 Les articles pertinents en l’espèce de la loi n o 3386/2005 relative à l’entrée, au séjour et à l’insertion des ressortissants de pays tiers dans le territoire grec, tels qu’ils étaient en vigueur à l’époque des faits, disposaient : Article 76 « 1. L’expulsion administrative d’un étranger est permise lorsque : (...) c) sa présence sur le territoire grec représente une menace pour l’ordre public ou la sécurité du pays. 2. L’expulsion est ordonnée par décision du directeur de la police et (...) après que l’étranger a bénéficié d’un délai d’au moins quarante-huit heures pour déposer ses objections.
Lorsque l’étranger est considéré comme susceptible de fuir ou de représenter une menace pour l’ordre public, les organes mentionnés au paragraphe précédent ordonnent sa détention provisoire jusqu’à l’adoption, dans un délai de trois jours, de la décision d’expulsion (...). L’étranger détenu peut (...) former des objections devant le président (...) du tribunal administratif à l’encontre de la décision ordonnant la détention (...)
Lorsque l’étranger sous écrou en vue de son expulsion n’est pas considéré comme susceptible de fuir ou de représenter une menace pour l’ordre public ou lorsque le président du tribunal administratif s’oppose à la détention de l’intéressé, il est fixé à celui-ci un délai pour quitter le territoire, qui ne peut dépasser trente jours.
La décision mentionnée aux paragraphes 3 et 4 de cet article peut être révoquée à la requête des parties si la demande est fondée sur des faits nouveaux (...) » Article 77 « L’étranger a le droit d’exercer un recours contre la décision d’expulsion auprès du ministre de l’Ordre public dans un délai de cinq jours à compter de sa notification (...) La décision est rendue dans un délai de trois jours ouvrables à compter de l’introduction du recours. L’exercice du recours entraîne la suspension de l’exécution de la décision. Dans le cas où la détention est ordonnée en même temps que la décision d’expulsion, la suspension concerne seulement l’expulsion. » Article 78 « Si l’expulsion immédiate de l’étranger n’est pas possible pour des motifs de force majeure, le ministre de l’Ordre public (...) peut décider de suspendre l’exécution de la décision d’expulsion. Par une autre décision, il impose à l’étranger des mesures restrictives. » L’article 55 de la loi n o 3900/2010, entrée en vigueur le 1 er janvier 2011, a amendé l’article 76 de la loi n o 3386/2005. Cette disposition se lit désormais ainsi : Article 76 « 1. L’expulsion administrative d’un étranger est permise lorsque : (...) c) sa présence sur le territoire grec représente une menace pour l’ordre public ou la sécurité du pays. (...) 2. L’expulsion est ordonnée par décision du directeur de la police et (...) après que l’étranger a bénéficié d’un délai d’au moins quarante-huit heures pour déposer ses objections. 3. Lorsque l’étranger est considéré, en raison des circonstances, comme susceptible de fuir ou de représenter une menace pour l’ordre public, lorsqu’il fait obstacle à ou empêche la préparation de son éloignement, les organes mentionnés au paragraphe précédent ordonnent sa détention provisoire jusqu’à l’adoption, dans un délai de trois jours, de la décision d’expulsion (...) Lorsque la décision d’expulsion est adoptée, la détention est maintenue jusqu’à l’exécution de l’expulsion mais elle ne peut en aucun cas dépasser six mois. Dans le cas où l’expulsion est repoussée parce que l’intéressé refuse de coopérer ou que les documents nécessaires à l’exécution de la mesure, devant être établis dans le pays d’origine ou le pays de transit, n’ont pas été réceptionnés, la détention peut être prolongée pour une durée maximum de douze mois (...) » 4. Lorsque l’étranger sous écrou en vue de son expulsion n’est pas considéré comme susceptible de fuir ou de représenter une menace pour l’ordre public, ou lorsque le président du tribunal administratif s’oppose à sa détention, il est fixé à l’intéressé un délai pour quitter le territoire, qui ne peut dépasser trente jours (...) 5. La décision mentionnée aux paragraphes 3 et 4 du présent article peut être révoquée à la requête des parties, si leur demande est fondée sur des faits nouveaux (...) » 2. Le décret présidentiel n o 114/2010 relatif au statut de réfugié et à la procédure unique applicable aux étrangers et aux non-nationaux L’article 13 de ce décret, entré en vigueur le 22 novembre 2010, prévoit : « 1. Un ressortissant d’un pays tiers ou un non-national qui demande la protection internationale ne peut être détenu au seul motif qu’il est entré illégalement sur le territoire et qu’il y réside. La personne qui, pendant sa détention, dépose une demande de protection internationale reste en détention si les conditions du paragraphe 2 sont réunies. 2. La détention des demandeurs dans un espace approprié est permise exceptionnellement et lorsque des mesures alternatives ne peuvent pas être appliquées pour l’une des raisons suivantes : a) le demandeur ne dispose pas de documents de voyage ou les a détruits et il est nécessaire de vérifier son identité, les conditions de son entrée sur le territoire et les données relatives à ses véritables origines (...) ; b) il représente une menace pour la sécurité nationale ou l’ordre public pour des motifs qui doivent être exposés en détail dans la décision de détention ; c) la détention est jugée nécessaire pour un examen rapide et efficace de la demande. (...) 4. La détention est imposée pour la durée strictement nécessaire et ne peut en aucun cas dépasser quatre-vingt-dix jours. Si le demandeur a été détenu auparavant en vue d’une expulsion administrative, la durée totale de sa détention ne pourra pas dépasser cent quatre-vingts jours. 5. Les demandeurs détenus en vertu des paragraphes précédents ont le droit d’exercer les recours et de formuler les objections prévus au paragraphe 3 de l’article 76 de la loi n o 3386/2005 telle qu’en vigueur.
Si des demandeurs sont en détention, les autorités compétentes chargées de recevoir et d’examiner les demandes (...) s’engagent à : (...) d) fournir aux détenus les soins médicaux requis ; e) garantir le droit des détenus à une représentation juridique ; f) veiller à ce que les détenus soient informés des motifs et de la durée de leur détention. » C. Les textes internationaux 1. Les constats du Comité européen pour la prévention de la torture et des peines ou traitements inhumains ou dégradants (CPT) Dans le rapport du 10 janvier 2012, établi suite à la visite du 19 au 27 janvier 2011 Le commissariat de police et le poste frontière de Soufli consistaient en un bâtiment d’un étage destiné à la détention. Le bâtiment incluait deux dortoirs étroits séparés par un paravent ; chacun d’eux avait une plateforme surélevée sur laquelle les détenus dormaient. Il y avait aussi un espace commun donnant accès à une salle de douche et une toilette. La superficie totale de l’espace de détention était 110 m². Le jour de la visite de la délégation du CPT, 146 hommes y étaient détenus. Pour accéder aux dortoirs, il fallait enjamber des corps car chaque centimètre carré du sol était occupé. Certains détenus dormaient même dans l’espace entre le plafond de la douche et le toit. L’odeur des corps était accablante. Une seule toilette fonctionnait ainsi qu’une douche à l’eau froide. Plusieurs personnes ont rapporté à la délégation qu’elles urinaient le matin dans des bouteilles ou des sacs en plastique. L’éclairage et la ventilation étaient insuffisants. Il n’y avait pas de possibilité d’exercice physique à l’extérieur. La nourriture était aussi insuffisante et il y avait des plaintes que les plus forts parmi les détenus empêchaient d’autres à manger leur ration. Environ 65 personnes avaient été détenues dans le centre pour plus de quatre semaines et 13 pour plus de trois mois et demi. Le jour de la visite de la délégation au commissariat de police et au poste frontière de Ferres, plus de 70 hommes étaient entassés dans une cellule de 45 m² et 37 femmes dans une cellule de 30 m². 30 femmes supplémentaires et 2 hommes étaient accueillis dans une autre cellule de 40 m². La lumière naturelle était minime et la lumière artificielle insuffisante. Tous les détenus avaient un accès limité pendant la journée à l’une des deux petites cours extérieures. Les toilettes pour hommes étaient dégradées et crasseuses et avaient un besoin urgent de réparation. Seulement une des deux toilettes fonctionnait. La manière dont la nourriture était distribuée était totalement inappropriée. Par exemple, à 11 h 00, une grande boîte en carton contenant le petit-déjeuner (du pain et quelques jus de fruit) était posé par terre dans les sanitaires des femmes afin qu’elles puissent se servir. Plusieurs détenus se plaignaient du froid, de la quantité et de la qualité insuffisantes de la nourriture, du fait qu’ils portaient les mêmes vêtements pendant plus d’un mois (alors qu’ils avaient des vêtements de rechange dans leurs affaires mais qui leur avaient été retirés au moment de leur arrivée), du manque de chauffage et d’eau chaude et du manque d’informations concernant la durée de leur détention. 2. Le représentant en Grèce du Haut Commissariat des Nations-Unies pour les Réfugiés Par une lettre adressée au Conseil grec pour les réfugiés, le représentant en Grèce du Haut Commissariat des Nations-Unies pour les Réfugiés faisait état des constats d’une visite au poste frontière de Soufli, effectuée du 29 septembre au 1 er octobre 2010. Le représentant constatait que l’espace de détention était composé de deux dortoirs, sans séparation, avec des lits en ciment et des matelas en série. A côté de ceux-ci, dans des couloirs étroits, il y avait des sommiers en bois, couverts de cartons et des couvertures qui servaient de lits pour les détenus en surnombre. L’espace était bondé en raison du grand nombre de détenus et le passage d’un dortoir à l’autre était impossible. L’atmosphère du dortoir était étouffante car insuffisamment ventilé. Les fenêtres étaient en hauteur et n’assuraient ni une aération ni un éclairage suffisants. Les matelas et les couvertures étaient sales. Les deux toilettes et les deux douches se trouvaient dans l’espace de détention et étaient sales et pleines de détritus. La plupart des détenus étaient couchés car il n’y avait pas d’espace pour circuler. Aucune brochure d’information concernant le statut légal des détenus et leurs droits n’était disponible. Les femmes détenues avait exprimé leur désarroi et leur désespoir pour leurs conditions de détention lesquelles, d’après leurs allégations, étaient insupportables : matelas et couvertures sales, espace commun de détention avec les hommes, toilettes communes sales, impossibilité d’être propre, manque de produits de toilette (savon, shampooing, papier toilette, serviettes hygiéniques, brosse à dents et dentifrice), impossibilité de laver les vêtements et les sous-vêtements et impossibilité de faire de l’exercice physique. Plusieurs détenus se plaignaient de maladies dermatologiques et gastriques ainsi que du fait que le médecin ne rendait pas de visite dans le dortoir pour examiner les détenus, mais distribuait des analgésiques à travers les barreaux de la porte. Si des détenus avaient besoin d’un autre type de soins médicaux, ils devaient en assumer les frais. Les détenus devaient aussi payer pour les photos d’identité prises par les autorités pour les apposer sur les différents documents. La lettre concluait que la situation qui régnait au poste frontière portait atteinte à la dignité humaine et mettait en péril non seulement les droits fondamentaux de l’homme mais leur vie même. GRIEFS Invoquant l’article 3 de la Convention, le requérant se plaint des conditions de sa détention dans les locaux de la police des frontières de Soufli et de la police des frontières de Ferres. Invoquant l’article 3 de la Convention combiné avec l’article 13 de celle-ci, le requérant se plaint qu’il ne disposait d’aucun recours effectif pour se plaindre de ses conditions de détention. Invoquant l’article 3 de la Convention, le requérant se plaint de la situation de dénuement total dans lequel il s’est trouvé depuis sa mise en liberté. Invoquant l’article 5 § 1 de la Convention, le requérant se plaint que sa détention était illégale car elle était contraire aux dispositions de l’article 13 du décret 114/2010, décidée alors que les autorités ont refusé d’enregistrer sa demande d’asile, maintenue en dépit du fait que l’expulsion n’était pas immédiatement exécutoire et exécutée dans des conditions contraires à l’article 3 de la Convention. Invoquant l’article 5 § 2 de la Convention, le requérant se plaint qu’il n’a pas été informé dans une langue qu’il comprenait des motifs de sa détention et des voies de recours disponibles à ceux qui sont détenus en vue de leur expulsion. Invoquant l’article 5 § 4 de la Convention, le requérant se plaint du fait qu’il n’avait pas accès, dès le début de sa détention, aux voies de recours offertes par le droit grec. Il se plaint aussi que la possibilité de formuler des objections contre la détention ne constitue pas un recours efficace, faute pour le tribunal administratif d’examiner les conditions de détention et faute d’un recours devant un deuxième degré de juridiction en cas de rejet de ces objections.
QUESTIONS AUX PARTIES
1. Les conditions de détention du requérant ont-elles constitué un traitement inhumain et dégradant au sens de l’article 3 de la Convention ? 2. Le requérant disposait-il d’un recours effectif, au sens de l’article 13 de la Convention, pour se plaindre de ses conditions de détention, compte tenu notamment de la manière dont le tribunal administratif d’Alexandroupoli a rejeté ses allégations relatives à celles-ci ? 3. Eu égard à l’arrêt M.S.S.
c. Belgique et Grèce ([GC] n o 30696/09, 21 janvier 2011), les conditions d’existence du requérant depuis sa mise en liberté et alors que sa demande d’asile était sous examen, ont-elles constitué un traitement inhumain et dégradant au sens de l’article 3 de la Convention ? 4. La détention du requérant en vue de son renvoi a-t-elle été « régulière » au sens de l’article 5 § 1 de la Convention ? 5. L’ordre juridique grec a-t-il offert au requérant la possibilité d’obtenir une décision d’une juridiction interne sur la légalité de sa détention, comme l’exige l’article 5 § 4 de la Convention ?