AL.K. c. GRÈCE
AL.K. c. GRÈCE (CtEDO, 2013)
SECȚIUNEA I Cererea nr. 63542/11 Al.K. împotriva Greciei introdusă la 7 octombrie 2011 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul este un resortisant iranian născut în 1977 și în prezent fără adăpost în Atena. El este reprezentat în fața Curții de către I.-M. Tzeferakou și A. Theodoropoulou, avocate în Atena. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. L La 13 noiembrie 2010, reclamantul, care pretinde că a fugit din Iran deoarece a fost arestat și deținut pentru participarea la proteste împotriva regimului, a ajuns în Grecia unde a fost reținut de ofițerii de frontieră din Ferres și a declarat că a solicitat azil, dar că cererea sa nu a fost înregistrată de către autorități. Printr-o decizie din 17 noiembrie 2010, directorul Direcției de Poliție din Alexandroupoli a dispus arestarea sa provizorie timp de trei zile până la emiterea unei decizii de expulzare împotriva sa. Reclamantul a fost reținut la Poliția de frontieră din Ferres. Decizia preciza că reclamantul ar putea să fugă. Aceasta indică, de asemenea, că el a fost informat într-o limbă pe care o include (în limba engleză) de motivele deținerii sale și ale drepturilor sale. Reclamantul susține că el nu înțelege limba engleză. Hotărârea de expulzare nu a fost niciodată notificată reclamantului. Reclamantul susține că, pe toată durata detenției sale, el a avut nici o informație cu privire la statutul său, motivele deținerii sale, data de la care a fost relocat și că a fost în afara de a exercita orice cale de atac. Autoritățile ar fi refuzat să își înregistreze cererea de azil. Consiliul elen pentru refugiați a intervenit pentru ca cererea de azil să fie înregistrată, ceea ce a avut loc la 25 noiembrie 2010. La 21 decembrie 2010, pe baza lipsei sale, reclamantul, asistat de Consiliul Elenă pentru Refugiați, a solicitat cazare. La 17 ianuarie 2011, reclamantul a formulat obiecții împotriva detenției sale în fața președintelui Tribunalului Administrativ al Alexandroupoli și și-a declarat condițiile de detenție degradante și posibilitatea de a solicita examinarea cererii sale de azil în termenul prevăzut de trei luni de la detenție. La 21 ianuarie 2011, președintele Tribunalului Administrativ a respins obiecțiile pe motiv că detenția reclamantului era legală, întrucât trebuia să se verifice identitatea sa și condițiile de intrare în Grecia. Decizia a arătat că reclamantul nu deținea o adresă cunoscută în Grecia unde ar putea locui într-un mod stabil și că ar trebui să se asigure desfășurarea rapidă și efectivă a procedurii de azil. La o dată nespecificată, reclamantul a fost transferat poliției de frontieră din Sufli. În aprilie 2011, autoritățile au respins cererea de azil a reclamantului. La 30 aprilie 2011, reclamantul a introdus o acțiune împotriva acestei decizii în fața Comisiei pentru soluționarea contestațiilor de gradul doi. În mai 2011, a făcut grevă a foametei pentru a protesta împotriva condițiilor și a duratei detenției sale. Reclamantul a fost eliberat la 16 mai 2011, adică la două zile după expirarea termenului de șase luni prevăzut de Legea nr 3386/2005. De la eliberarea sa, reclamantul a rămas fără adăpost în diferite locuri și parcuri publice. El nu a primit niciun răspuns cu privire la cererea sa din 21 decembrie 2010. Aceasta este Piața Omonoia din centrul de la care sunt instalați mai mulți solicitanți de azil. Reclamantul se îndreaptă către Consiliul Elenă pentru refugiați pentru a solicita asistență umanitară. Un lucrător social a informat Ministerul Solidarității Sociale și al Sănătății că reclamantul era fără adăpost și trăia în condiții foarte precare, dar autoritățile au luat nici un demers. Condițiile de detenție ale reclamantului Reclamantul a fost reținut timp de șase luni mai întâi în sediul poliției de frontieră din Ferres, apoi în cel al poliției de frontieră din Sufli. Pe toată durata detenției sale, reclamantul nu a putut ieși în afara acestor spații, nici să meargă, nici să facă exerciții fizice. A fost ținut în cămine sau în celule disciplinare destinate deținuților de drept comun. Detenția prelungită a provocat sentimente de teamă, de insensibilitate, de suferință și de stres, care i-au dus la coaserea gurii, ca formă finală de protest, și a încercat să se sinucidă. Deținuții dormeau printre apele murdare ale toaletelor sau chiar așezate, iar poliția de frontieră din Ferres avea peste 100 de persoane în care se aflau, iar reclamantul dormea pe podea într - un spațiu cu un miros insuportabil. Accesul la telefon a fost foarte limitat și furnizarea de un card telefonic depindea de buna voință a gardienilor. Reclamantul nu a primit nici un produs de igienă corporală. Pături au fost foarte murdare și alimente de o calitate nutrițională foarte scăzută. Deținuții trebuiau să cumpere ei înșiși apă potabilă. Celulele nu aveau scaune, mese, dulapuri. Nu a existat nici încălzire în timpul iernii, în ciuda asprimea lunilor de iarnă în regiunea d avros. În aceste locuri de detenție, el nu a avut nici interpret sau asistență juridică astfel încât deținuții nu au fost informați cu privire la drepturile lor și la procedura de azil. Dreptul intern relevant Legea nr 3386/2005 Articolele relevante în speță din Legea nr. 3386/2005 privind intrarea, șederea și intrarea resortisanților țărilor terțe pe teritoriul elen, astfel cum erau în vigoare la momentul faptelor, cu art. 76 L prezența sa pe teritoriul grec reprezintă o amenințare la adresa ordinii publice sau a securității țării. În cazul în care un străin este considerat a fi susceptibil de a fugi sau de a reprezenta o amenințare la adresa ordinii publice, organele menționate la alineatul precedent dispun reținerea sa provizorie până la adoptarea, în termen de trei zile, a deciziei de expulzare (...). În cazul în care un stat membru decide să acorde o derogare de la obligația de a deține un permis de ședere pe teritoriul său, statul membru în care se află locul de ședere pe teritoriul căruia se află locul de ședere sau locul de ședere pe teritoriul căruia se află locul de ședere pe teritoriul statului membru în care se află locul de ședere pe teritoriul statului membru în care se află locul de ședere pe teritoriul statului membru în care se află locul de ședere pe teritoriul statului membru în care se află locul de ședere pe teritoriul statului membru în care se află locul de ședere pe teritoriul statului membru în care se află locul de ședere pe teritoriul statului membru în care se află locul de ședere pe teritoriul statului membru în care se află locul de ședere pe teritoriul statului membru în care se află locul de ședere pe teritoriul căruia se află locul de ședere pe teritoriul statului membru în care se află locul de ședere, statul membru în care se află locul de ședere pe teritoriul căruia se află locul de ședere pe teritoriul căruia se află locul de ședere pe teritoriul statului membru în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află în care se află în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află locul de ședere care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află în care se află în care se află în care se află în care se află în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află persoana în care se află în care a care a care a care se află persoana în care a care a care se află În cazul în care străinul aflat sub pârghie în vederea expulzării sale nu este considerat a fi susceptibil de a fugi sau de a reprezenta o amenințare la adresa ordinii publice sau în cazul în care președintele Tribunalului administrativ se află în posesia acestuia, se stabilește un termen pentru părăsirea teritoriului, care nu poate depăși 30 de zile. Decizia menționată la alineatele (3) și (4) din acest articol poate fi revocată la cererea părților în cazul în care cererea se bazează pe fapte noi (...) art. 77 În termen de cinci zile de la notificarea acesteia (...) hotărârea se pronunță în termen de trei zile lucrătoare de la introducerea căii de atac. În cazul în care detenția este ordonată în același timp cu decizia de expulzare, suspendarea se referă numai la expulzare. art. 78 În cazul în care expulzarea imediată din străinătate nu este posibilă din motive de forță majoră, ministrul Ordinului Public (...) poate decide suspendarea executării hotărârii de expulzare. Printr-o altă decizie, acesta impune măsuri restrictive în străinătate. La art. 55 din Legea nr. 3900/2010, intrată în vigoare la 1 ianuarie 2011, a modificat art. 76 din Legea nr. 3386/2005. Această dispoziție se citește acum în art. 76 La: expulzarea administrativă a unui străin este permisă atunci când (...) prezența sa pe teritoriul grec reprezintă o amenințare la adresa ordinii publice sau a securității țării. (...) La deportare se dispune prin decizia directorului poliției și (...) după ce străinul a beneficiat de un termen de cel puțin 48 de ore pentru a-și depune obiecțiile. În cazul în care se consideră, din cauza împrejurărilor, că ar putea să fugă sau să reprezinte o amenințare la adresa ordinii publice, atunci când acesta împiedică sau împiedică pregătirea îndepărtării sale, organele menționate la alineatul precedent dispun de detenție provizorie până la data adoptării, în termen de trei zile, a deciziei de expulzare (...) Când decizia de expulzare este adoptată, detenția este menținută până la executarea deportării, dar nu poate depăși în niciun caz șase luni. În cazul în care expulzarea este amânată pentru că persoana refuză să coopereze sau pentru că documentele necesare pentru executarea măsurii, care trebuie să fie stabilite în țara de origine sau țara de tranzit, nu au fost primite, detenția poate fi prelungită pentru o perioadă de maximum 12 luni (...) În cazul în care străinul aflat sub pârghie în vederea expulzării sale nu este considerat a fi susceptibil de a fugi sau de a reprezenta o amenințare la adresa ordinii publice sau în cazul în care președintele instanței administrative se referă la detenția sa, se stabilește la mai târziu un termen pentru a părăsi teritoriul, care nu poate depăși 30 de zile (...) Decizia menționată la alineatele (3) și (4) din prezentul articol poate fi revocată la cererea părților, în cazul în care cererea lor se bazează pe fapte noi (...) Decretul prezidențial nr. 114/2010 privind statutul de refugiat și procedura unică aplicabilă străinilor și persoanelor care nu fac parte din acesta, intrat în vigoare la 22 noiembrie 2010, prevede că Un resortisant al unei țări terțe sau un nenațional care solicită protecție internațională nu poate fi deținut numai pe motiv că a intrat ilegal pe teritoriul respectiv și că își are reședința pe teritoriul respectiv. Persoana care depune o cerere de protecție internațională în timpul detenției rămâne în detenție dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alineatul (2). Detenția reclamanților într-un spațiu adecvat este permisă în mod excepțional și în cazul în care măsurile alternative nu pot fi aplicate din unul din următoarele motive: reclamantul nu dispune de documente de călătorie sau le-a distrus și este necesar să se verifice identitatea sa, condițiile de intrare pe teritoriu și datele privind originea sa reală (...) acesta reprezintă o amenințare la adresa securității naționale sau a ordinii publice din motive care trebuie să fie expuse în detaliu în decizia de detenție detenția este considerată necesară pentru o examinare rapidă și eficientă a cererii. (...) Detenția este impusă pentru perioada strict necesară și nu poate în nici un caz să depășească 90 de zile. Dacă reclamantul a fost reținut anterior în vederea expulzării administrative, durata totală a detenției sale nu poate depăși 180 de zile. Reclamanții deținuți în temeiul alineatelor anterioare au dreptul de a exercita căi de atac și de a formula obiecțiile prevăzute la alineatul (3) din art. 76 din Legea nr. 3386/2005, astfel cum este în vigoare. În cazul în care reclamanții sunt în detenție, autoritățile competente au responsabilitatea de a primi și de a examina cererile (...) s asigurarea dreptului deținuților la reprezentare juridică pentru a se asigura că deținuții sunt informați cu privire la motivele și durata detenției lor. Textele internaționale Constatările Comitetului European pentru prevenirea torturii și a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante (CPT) în raportul din 10 ianuarie 2012, întocmit în urma vizitei din 19-27 ianuarie 2011 Secția de poliție și stația de frontieră Suflli erau construite dintr-o clădire cu etaj pentru detenție. Clădirea includea două dormitoare înguste separate de un paravan; fiecare dintre ele avea o platformă pe care deținuții dormeau. De asemenea, era un spațiu comun care permitea accesul la o baie și o toaletă. Suprafața totală a spațiului de detenție era de 110 m2. În ziua vizitei delegației CPT, 146 de oameni erau ținuți acolo. Pentru a ajunge la dormitoare, trebuia să se treacă peste corpuri, pentru că fiecare centimetru pătrat al solului era ocupat. Unii deținuți dormeau chiar și în spațiu între tavanul dușului și acoperiș. O singură toaletă funcționa, precum și un duș cu apă rece. Mai mulți oameni au raportat delegației că urinau dimineața în sticle sau pungi de plastic. Iluminarea și ventilația erau insuficiente. Nu exista nici o posibilitate de exerciții fizice în exterior. Mâncarea era la fel de insuficientă și existau plângeri că cei mai puternici dintre deținuți îi împiedicau pe alții să - și mănânce rația. Aproximativ 65 de persoane fuseseră ținute în centru pentru mai mult de patru săptămâni și 13 pentru mai mult de trei luni și jumătate. În ziua vizitei delegației la secția de poliție și la stația de frontieră Ferres, peste 70 de bărbați erau înghesuiți într-o celulă de 45 m2 și 37 de femei într-o celulă de 30 m2. 30 de femei suplimentare și 2 bărbați erau găzduiți într-o altă celulă de 40 m2. Lumina naturală era minimă și lumina artificială insuficientă. Toți deținuții aveau acces limitat în timpul zilei pe una dintre cele două cursuri mici din exterior. Toaleta pentru bărbați era degradată și murdară și aveau nevoie urgentă de reparații. Doar una din cele două toalete funcționa. Modul în care mâncarea era distribuită era complet nepotrivit. De exemplu, la ora 11:00, o cutie mare de carton care conținea micul dejun (pâine și câteva sucuri de fructe) era pusă pe podea în baia femeilor, astfel încât acestea să poată fi folosite. Mulți deținuți se plângeau de frigul, cantitatea și calitatea insuficientă a hranei, de faptul că purtau aceleași haine timp de mai mult de o lună (în timp ce aveau haine de schimb în afacerile lor, dar care fuseseră retrase la sosirea lor), de lipsa de încălzire și de apă caldă și de lipsa de informații privind durata deținerii lor. Reprezentantul în Grecia al Înaltului Comisariat al Organizației Națiunilor Unite pentru Refugiați printr-o scrisoare adresată Consiliului Grec pentru Refugiați, reprezentantul în Grecia al Înaltului Comisar al Organizației Națiunilor Unite pentru Refugiați, din 29 septembrie până în 1 octombrie 2010. Reprezentantul a observat că spațiul de detenție era format din două dormitoare, fără separare, cu paturi de ciment și saltele în serie. Pe lângă acestea, pe coridoare înguste, erau somiere din lemn, acoperite cu cutii și pături care serveau drept paturi pentru deținuții supranumărați. Spațiul era aglomerat din cauza numărului mare de deținuți și trecerea de la un dormitor la altul a fost imposibilă. atmosfera dormitorului era sufocantă deoarece insuficient ventilată. Ferestrele erau în înălțime și nu asigurau nici aerisire, nici iluminare suficientă. Saltelele și păturile erau murdare. Cele două toalete și cele două dușuri se aflau în spațiul de detenție și erau murdare și pline de gunoi. Majoritatea deținuților erau legați deoarece nu exista spațiu pentru circulație. Nici o broșură informativă cu privire la statutul legal al deținuților și drepturile lor nu erau disponibile. Femeile deținute își exprimaseră dezamăgirea și disperarea pentru condițiile lor de detenție care, potrivit afirmațiilor lor, erau insuportabile. : saltele și pături murdare, spațiu comun de detenție cu bărbați, toaletă comună murdară, imposibilitatea de a fi curat, lipsa de produse de toaletă (săpun, sampon, hârtie igienică, prosoape igienice, periuță de dinți și pastă de dinți), imposibilitatea de a spăla îmbrăcăminte și lenjerie de corp și imposibilitatea de a face exerciții fizice. Mulți deținuți se plângeau de boli dermatologice și gastrice, precum și de faptul că medicul nu vizita dormitorul pentru a - i examina pe deținuți, ci distribuia analgezice prin gratiile ușii. Deținuții trebuiau, de asemenea, să plătească pentru fotografiile de identitate luate de autorități pentru a le aplica pe diferite documente. Scrisoarea concluziona că situația de la punctul de frontieră aducea atingere demnității umane și punea în pericol nu numai drepturile fundamentale ale omului, ci și viața lor. Invocând art. 3 din Convenție, reclamantul se plânge de condițiile detenției sale la sediul poliției de frontieră din Sufli și al poliției de frontieră din Ferres. Invocând art. 3 din Convenția combinată cu art. 13 din aceasta, reclamantul nu dispune de nici o acțiune efectivă pentru a se plânge de condițiile sale de detenție. Invocând art. 3 din Convenție, reclamantul se plânge de situația de sărăcie totală în care a fost găsit de la eliberarea sa. Invocând art. 5 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plânge că deținerea sa era ilegală, întrucât aceasta era contrară dispozițiilor art. 13 din Decretul 114/2010, decis în timp ce autoritățile au refuzat să își înregistreze cererea de azil, menținută în ciuda faptului că expulzarea nu era executorie imediat și executată în condiții contrare art. 3 din Convenție. Invocând art. 5 alin. (2) din Convenție, reclamantul se plânge că nu a fost informat într-o limbă pe care a inclus motivele deținerii sale și căile de atac disponibile celor reținuți în vederea expulzării. Invocând art. 5 alin. (4) din Convenție, reclamantul se plânge că nu a avut acces, încă de la începutul detenției sale, la căile de atac oferite de dreptul elen. Acesta se plânge, de asemenea, că posibilitatea de a formula obiecții împotriva detenției nu constituie o acțiune eficientă, din cauza faptului că instanța administrativă a examinat condițiile de detenție și a lipsei unei acțiuni în fața unui al doilea grad de jurisdicție în caz de respingere a acestor obiecții. Condițiile de detenție ale reclamantului au constituit un tratament inuman și degradant în sensul articolului 3 din convenție Reclamantul dispunea de o cale de atac eficientă, în sensul articolului 13 din convenție, pentru a se plânge de condițiile sale de detenție, ținând seama în special de modul în care tribunalul administrativ al Alexandroupoli și-a respins afirmațiile cu privire la acestea, având în vedere hotărârea M.S.S.c. Belgia și Grecia ([GC] n 30696/09, 21 ianuarie 2011), condițiile de existență ale reclamantului de la punerea sa în libertate și în timp ce cererea sa de azil era supusă examinării, au constituit ele un tratament inuman și degradant în sensul art. 3 din Convenție Deținerea reclamantului în vederea trimiterii sale a fost În ceea ce privește dreptul de proprietate, a oferit reclamantului posibilitatea de a obține o hotărâre a unei instanțe judecătorești interne cu privire la legalitatea deținerii sale, astfel cum se prevede la art. 5 alineatul (4) din convenție