ANIRAH v. THE UNITED KINGDOM
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
ANIRAH v. THE UNITED KINGDOM (CtEDO, 2013)
CUARTA DECIZIE DECIZIE Nr. 21697/07 Anslem O. ANIRAH împotriva Regatului Unit Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 26 martie 2013 ca Camera compusă din: Ineta Ziemele, Președintele, David Thór Björgvinsson, Päivi Hirvelä, George Nicolaou, Paul Mahoney, Krzysztof Wojtyczek, Faris Vehabović, judecători și Lawrence Early, grefierul secțiunii, Având în vedere cererea depusă la 22 mai 2007, având deliberat, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDIMENTE Reclamantul, dl Anslem O. Anirah, este un național nigerian care s-a născut în 1960 și locuiește în Strathaven. El a fost reprezentat în fața Curții de către dna T. Christou, Centrul Aere, o organizație neguvernamentală din Londra. Guvernul Regatului Unit („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl J. Grainger CMG al Oficiului de Externe și Commonwealth. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum a fost prezentat de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a sosit în Regatul Unit în 1988 ca vizitator. În mai 1994 a primit concediu nedefinit pentru a rămâne pe baza căsătoriei sale cu un cetățean britanic. El are patru copii din această căsătorie născut între martie 1988 și ianuarie 1992. În martie 2001, reclamantul a fost condamnat de o Curtea de Curtea de Curtea de Curtea de Curte pentru a evita interzicerea cocainei și, la o dată neespecificată, a fost condamnat la 10 ani de închisoare. Nu a fost pronunțată nici o ordonanță de deportare. La 18 februarie 2005, soția reclamantului a depus o cerere de divorț. În aceeași dată, secretarul de stat a anunțat reclamantului intenția sa de a pronunța un ordin de deportare împotriva acestuia. El a fost astfel reținut în ceea ce privește procedura de deportare. La 26 mai 2005, reclamantul a apelat la decizia Secretarului de stat de a pronunța o ordonanță de deportare în fața Tribunalului de Azil și Immigrație („AIT”). El a susținut că deportarea sa ar constitui o ingerință disproporționată cu drepturile sale în temeiul articolului 8 din Convenție. La 11 iulie 2005, apelul său a fost refuzat de către AIT. La 13 decembrie 2006, cu privire la reconsiderarea apelului, un judecător superior al imigrației a considerat că decizia inițială ar trebui să existe. La 22 iunie 2007, reclamantul a primit indicații de eliminare pentru 5 Iulie 2007 la 10:15 ore (ora Regatului Unit). Cu toate acestea, datorită procedurii interne în curs, reclamantul nu a fost eliminat din Regatul Unit. 10. Plăcerile reclamantului au fost comunicate guvernului Regatului Unit de către președintele interimar la 2 iulie 2007. La 31 iulie 2007, Guvernul a informat Curtea că a fost prezentată Curtea de Sesiuni din Scoția, în numele reclamantului, o cerere care a făcut referire la argumentele făcute în numele reclamantului la Secretarul de Stat pentru Departamentul de Apropiere, la care nu s-a primit niciun răspuns și a contestat faptul că nu a răspuns. Având în vedere aceste informații, acest caz a fost suspendat de către Camera la 23 octombrie 2007. 11. La 8 noiembrie 2007, petiția a fost respinsă pe baza unui acord că secretarul de stat va răspunde la reprezentanții. 12. La 19 noiembrie 2007, secretarul de stat a respins rapoartele și indicațiile de înlăturare au fost stabilite pentru 29 decembrie 2007. Orientările de înlăturare au fost anulate atunci când reclamantul a prezentat o nouă cerere de reexaminare judiciară. 13. Hotărârea de reexaminare judiciară de fond a avut loc la 18 aprilie 2008 și hotărârea a fost eliberată la 23 mai 2008. Cererea de reexaminare judiciară a fost respinsă. Reclamantul a primit permisiunea de a face recurs. Chestiunea în fața Curții de Apel a fost de a face sau nu o „nouă” cerere de azil îndreptată reclamantului la un drept de recurs în țara respectivă. 14. La 26 februarie 2009, Curtea de Apel a permis apelul reclamantului. Guvernul, totuși, a primit permisiunea de a apela la Camera Lordilor. La 26 noiembrie 2009, Camera Lordilor a respins acest recurs. 15. După decizia respectivă, reclamantul a solicitat revocarea ordinului de deportare. Această cerere a fost respinsă la 15 decembrie 2010. Reclamantul a apelat la Tribunalul din Primul Tier (Asilum and Immigration Chamber). La 23 martie 2011, Tribunalul a permis apelul reclamantului din motive ale drepturilor omului și a revocat ordonanța de deportare. În septembrie 2011, reclamantul a primit șase luni de concediu pentru a rămâne. 16. La 14 noiembrie 2011, reprezentantul reclamantului a scris Agenției de Frontieră a Regatului Unit cerând să reconsidere decizia de a-i acorda permisiunea discrețională de a rămâne timp de șase luni în loc de trei ani. La 16 noiembrie 2011, Guvernul a refuzat această cerere. 17. Într-o scrisoare din 16 noiembrie 2011, Guvernul a informat Curtea că „Este important să menționăm că reclamantul nu va fi luat în considerare pentru înlăturarea din Regatul Unit în timp ce circumstanțele sale actuale rămân; adică, în timp ce își menține viața de familie cu copiii săi în Regatul Unit. În cazul în care circumstanțele reclamantului se schimbă, fie pozitiv, fie negativ, ar fi făcută o analiză detaliată a statutului reclamantului. Orice decizie de înlăturare a reclamantului ar fi supusă provocării juridice interne de către solicitant.” 18. Înainte de expirarea concediului reclamantului la 26 martie 2012, el a solicitat un concediu discrețional de trei ani sau o concediu nedefinită pentru a rămâne. 19. La 28 decembrie 2012, Oficiul Intern a refuzat să modifice concediul reclamantului pentru a rămâne. La 7 ianuarie 2013, reclamantul a depus un recurs împotriva acestei decizii. COMPLAINT 20. Reclamantul se plânge în temeiul articolului 8 din Convenție că decizia de deportare a acestuia a constituit o interferență nejustificată cu dreptul său la respectarea vieții sale private și de familie. Prezenta cerere a fost suspendată timp de cinci ani și jumătate până la rezultatul procedurii interne care nu au fost încă rezolvate. Reclamantul este în prezent în apel la Tribunalul Primului Târ (Asilum și Camera de Immigrație) împotriva refuzului Secretarului de Stat de a varia concediul pentru a rămâne. În cazul în care acest recurs nu are succes, el ar putea apela la Tribunalul Superior (Asylum și Camera de Immigrație) și de acolo la Curtea de Apel. Prin urmare, nu există motive de a crede că procedura internă va fi rezolvată în curând. 22. În plus, nu există dovezi în fața Curții care ar sugera că reclamantul se confruntă cu îndepărtarea iminentă. De fapt, la 16 decembrie 2011, Guvernul a indicat Curții că nu va fi eliminat în timp ce relația sa cu copiii săi a rămas neschimbată și, în orice caz, orice decizie de înlăturare a acestuia ar fi supus unei provocări juridice interne. Nici o parte nu a indicat că a existat o modificare a relației reclamantului cu copiii săi și, prin urmare, nu pare să existe o perspectiva iminentă de înlăturare a acestuia. 23. Prin urmare, Curtea consideră că, în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție, nu mai este justificat să continue examinarea cererii. 24. În plus , în conformitate cu art. 37 § 1 în amendă , Curtea nu constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale care necesită examinarea continuă a cazului. 25. Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din listă, fără a aduce atingere dreptului reclamantului de a reintroduce cererile sale la Curte, în rezoluția procedurii interne. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să excludă aplicarea din lista cazurilor sale. Președintele grefierului Lawrence Ineta Ziemele