WILKIE v. THE UNITED KINGDOM

CUARTA DECIZIE DECIZIE Nr. 6200/10 Stuart WILKIE împotriva Regatului Unit Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Quarta Secțiunea), care a stat la 26 martie 2013 în calitate de Cameră compusă din: Ineta Ziemele, Președintele, David Thór Björgvinsson, Päivi Hirvelä, Ledi Bianku, Vincent A. De Gaetano, Paul Mahoney, Faris Vehabović, judecători și Lawrence Early, grefierul secțiunii, Având în vedere cererea depusă la 19 ianuarie 2010, având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 21 decembrie 2012, care solicită Curții să elimine cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTS ȘI PROCEDURĂ Reclamantul, dl Stuart Wilkie, este un național britanic care s-a născut în 1961 și locuiește în Kings Lynn. El nu a fost reprezentat în acțiunea dinaintea Curții. Guvernul Regatului Unit (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna R. Tomlinson, a Oficiului pentru Externe și Commonwealth. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 și al articolului 6 §§ 3 litera (c) din Convenție cu privire la echitate – și mai ales la durata procedurii sale civile. După eșecul încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, prin scrisoarea din 21 decembrie 2012, Guvernul a informat Curtea că propunea să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunilor legate de cerere și a solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „1. Guvernul Regatului Unit acceptă că, în circumstanțele specifice ale prezentului caz, s-a încălcat cerințele privind „tempul rațional” din art. 6 § 1 din Convenție. Acțiunea reclamantului a început la 22 mai 1998 și a fost încheiată până la 28 iulie 2009. Având în vedere natura cauzei și toate circumstanțele, Guvernul Regatului Unit acceptă faptul că acest lucru a fost excesiv, subliniind în special îngrijorarea față de întârzierile exprimate de Curte însăși în aprilie 2003. De fapt, o dovadă nu a început până în noiembrie 2005 și nu a fost finalizată până în decembrie 2006, hotărârea fiind emisă în prima instanță în august 2007. Apelul a fost eliminat în iulie 2009. De la încheierea acțiunii reclamantului, au existat evoluții în vederea îmbunătățirii sistemului de justiție civilă din Scoția. În special: - (a) după un raport al Lord Penrose emis în 2009, acordurile pentru afacerile din interior au fost modificate substanțial. În special, regulamentul Curții a prevăzut, începând cu aprilie 2010, un calendar automat care urmează să fie emis pentru propunerile de recuperare (apelurile) în Casa Internă și pentru o audiere procedurală la care judecătorul de procedură dispune de competențe diferite, inclusiv de competențe pentru a asigura eliminarea rapidă a propunerii de recuperare: Regulamentul Curții de Sesiune (RCS) 38.13, 38.16. Noile aranjamente sunt susținute de o notă de practică nr. 3 din 2011, care a avut efect începând cu 27 septembrie 2011. (b) În 2007, Lord Gill, apoi Justiție-Clerk, și acum Lord Președinte al Curții de Sesiune, a fost comis să efectueze o revizuire extinsă a structurii, jurisdicției, procedurilor și metodelor de lucru ale instanțelor civile scoțiane. Revizuirea sa, publicată în 2009, a făcut 206 recomandări pentru reformă. Pe lângă recomandările privind structurile judiciare, Revizuirea a recomandat o serie de îmbunătățiri ale procedurilor de gestionare a cazurilor și proceselor judiciare. Guvernul scoțian și-a publicat răspunsul la revizuire în 2010, și a fost în mare măsură de acord cu recomandările. Guvernul scoțian a înființat un program de reformă gestionat pentru a facilita punerea în aplicare a recomandărilor și are ca scop consultarea la începutul anului 2013 cu privire la un proiect de proiect de lege. Având în vedere cele de mai sus și în circumstanțele specifice ale cazului reclamantului, Guvernul propune să plătească reclamantului suma de 5,400 EUR (cincă cinci mii patru sute de euro) pentru a acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și orice costuri și cheltuieli, care urmează să fie plătite în kilograme sterline într-un cont bancar nominalizat de către reclamant în termen de trei luni de la data deciziei de izbucnire a Curții în temeiul articolului 37 din convenție. Această plată va constitui o soluționare finală a cazului reclamantului.” Prin scrisoarea din 7 februarie 2013, reclamantul a indicat că el nu a fost satisfăcut cu termenii declarației unilaterale din motivul că el nu a considerat că este o compensare adecvată pentru procedurile care au durat mai mult de unsprezece ani. Curtea reamintește că art. 37 din convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să ia o cerere sau o parte din aceasta din lista cazurilor în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii” Aceasta reamintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere sau o parte a acesteia în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. 10. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 77, ECHR 2003-VI); WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007; și Sulwińska c. Polonia (dec.) nr. 28953/03). 11. Curtea a stabilit în mai multe cazuri, inclusiv în ceea ce privește plângerile referitoare la încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender c. France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella c. Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 69-98, CEDH 2006 ...; Majewski c. Polonia , nr. 52690/99, 11 octombrie 2005; și Wende și Kukówka c. Polonia , nr. 56026/00, 10 mai 2007). 12. Având în vedere natura admiterilor conținute în declarația Guvernului, precum și cuantumul compensației propus – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 litera (c)). 13. Având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu necesită să continue examinarea acestei părți ale cererii (art. 37 § 1 din amenda 14. Curtea înțelege că suma oferită de Guvern ar trebui convertită în kilograme sterling la rata aplicabilă la data plății și plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii Curții emise în conformitate cu art. 37 § 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. În cazul în care nu s-a reglementat în această perioadă, dobânzile simple se plătesc pe valoarea în cauză la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. 15. În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). 16. a examinat plângerea în temeiul articolului 6 § 3 litera (c), dar constată, în lumina tuturor materialelor în posesia sa și în măsura în care chestiunile reclamate sunt din competența sa, că aceasta nu dezvăluie nicio apariție a unei încălcări a drepturilor și libertăților prevăzute în Convenția sau în Protocolurile sale. Din aceste motive, Curtea: ia notă de aceasta: a termenilor declarației guvernului contestat în temeiul articolului 6 din Convenție și a modalităților de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul articol; decide cu majoritate să lovească partea cererii care vizează durata procedurii civile din lista cazurilor sale în conformitate cu art. 37 §§ 1 litera (c) din Convenție; în unanimitate, restul cererii este inadmisibil. Președintele grefierului Lawrence Early Ineta Ziemele

FOURTH SECTION

DECISION

Application no. 6200/10

Stuart WILKIE

against the United Kingdom

The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 26

March 2013 as a Chamber composed of:

Ineta Ziemele,

President,

David Thór Björgvinsson,

Päivi Hirvelä,

Ledi Bianku,

Vincent A. De Gaetano,

Paul Mahoney,

Faris Vehabović,

judges,

and Lawrence Early,

Section Registrar,

Having regard to the above application lodged on 19 January 2010,

Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 21 December 2012 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration,

Having deliberated, decides as follows:

FACTS AND PROCEDURE

1.

The applicant, Mr Stuart Wilkie, is a British national who was born in 1961 and lives in Kings Lynn. He was not represented in the proceedings before the Court.

2.

The United Kingdom Government (“the Government”) were represented by their Agent, Ms R. Tomlinson of the Foreign and Commonwealth Office.

3.

The applicant complained under Article 6 § 1 and Article 6 § 3(c) of the Convention about the fairness – and more particularly about the length –of his civil proceedings.

4.

His complaint concerning the length of domestic proceedings was communicated to the Government

.

THE LAW

5.

After the failure of attempts to reach a friendly settlement, by a letter of 21 December 2012 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.

6.

The declaration provided as follows:

“1.

The Government of the United Kingdom accept that, in the particular circumstances of this case, there has been a breach of the “reasonable time” requirement of Article 6 § 1 of the Convention.

2.

The applicant’s action commenced on 22 May 1998 and was not concluded until 28 July 2009. Having regard to the nature of the case and to all the circumstances, the United Kingdom Government accept that this was excessive. It notes in particular the concern about delays expressed by the Court itself in April 2003. A proof was not in fact commenced until November 2005 and was not completed until December 2006, with the decision at first instance being issued in August 2007. The appeal was disposed of in July 2009.

3.

Since the conclusion of the applicant’s action, there have been developments directed to improving the civil justice system in Scotland. In particular: -

(a)

following a report by Lord Penrose issued in 2009, the arrangements for Inner House business have been substantially amended. In particular, the Rules of Court have, since April 2010, provided for an automatic timetable to be issued for reclaiming motions (appeals) in the Inner House, and for a procedural hearing to be held at which the procedural judge has various powers, including powers to make orders to secure the expeditious disposal of the reclaiming motion: Rules of the Court of Session (RCS) 38.13, 38.16. The new arrangements are supported by a Practice Note, No. 3 of 2011, which had effect from 27 September 2011.

(b)

In 2007 Lord Gill, then Justice-Clerk, and now Lord President of the Court of Session, was commissioned to undertake an extensive review of the structure, jurisdiction, procedures and working methods of the Scottish civil courts. His review, published in 2009, made 206 recommendations for reform. As well as making recommendations about court structures, the Review recommended a number of improvements to case management procedures and court processes. The Scottish Government published its response to the review in 2010, and largely agreed with the recommendations. The Scottish Government has set up a managed programme of reform to facilitate implementation of the recommendations and aims to consult early in 2013 on a draft bill.

4.

In light of the above and in the particular circumstances of the applicant’s case, the Government offers to pay the applicant the amount of EUR 5,400 (five thousand four hundred Euros) to cover any and all pecuniary and non-pecuniary damage as well as any costs and expenses, to be paid in pounds sterling into a bank account nominated by the applicant within three months from the date of the striking-out decision of the Court pursuant to Article 37 of the Convention. This payment will constitute final settlement of the applicant’s case.”

7.

By a letter of 7 February 2013, the applicant indicated that he was not satisfied with the terms of the unilateral declaration on the ground that he did not consider it to be adequate compensation for proceedings which had lasted more than eleven years.

8.

The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application or part thereof out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article

37 §

1

(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:

“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”

.

9.

It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application or part thereof under Article 37 § 1(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.

10.

To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the

Tahsin

Acar

judgment (

Tahsin Acar v. Turkey

, [GC], no.

26307/95, §§

75

‑

77, ECHR 2003-VI);

WAZA Spółka z o.o. v. Poland

(dec.) no.

11602/02, 26 June 2007; and

Sulwińska v. Poland

(dec.) no. 28953/03).

11.

The Court has established in a number of cases, including its practice concerning complaints about the violation of one’s right to a hearing within a reasonable time (see, for example,

Frydlender v. France

[GC], no.

30979/96, § 43, ECHR 2000-VII;

Cocchiarella v.

Italy

[GC], no.

64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006

‑

....;

Majewski v. Poland

, no. 52690/99, 11 October 2005; and

Wende and Kukówka v. Poland

, no. 56026/00, 10

May 2007).

12.

Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1(c)).

37 § 1

in fine

).

14.

The Court understands that the amount offered by the Government should be converted into pounds sterling at the rate applicable at the date of payment, and paid within three months from the date of notification of the Court’s decision issued in accordance with Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to settle within this period, simple interest shall be payable on the amount in question at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank plus three percentage points.

15.

Finally, the Court emphasises that, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declaration, the application could be restored to the list in accordance with Article 37 § 2 of the Convention (

Josipović v. Serbia

(dec.), no. 18369/07, 4

March 2008).

16.

The Court

has also

examined the complaint under Article 6 § 3(c) but finds, in the light of all the material in its possession and in so far as the matters complained of are within its competence, that it does not disclose any appearance of a violation of the rights and freedoms set out in the Convention or its Protocols.

For these reasons, the Court:

1.

Takes note

of the terms of the respondent Government’s declaration under Article 6 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;

2.

Decides

by a majority to strike the part of the application which concerns the length of the civil proceedings out of its list of cases in accordance with Article 37 §§ 1 (c) of the Convention;

3.

Declares

unanimously the remainder of the application inadmissible.

Lawrence Early

Ineta Ziemele

Registrar

President