- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 4 aprilie 2013
- Stat pârât
- RUS
- Articole
- Articolul 41
- Concluzia
- Pecuniary and non-pecuniary damage - award
Tkachevy împotriva Rusiei
Traducere în română Auto
PRIMEI SECȚIUNI CAUZĂ DE TKACHEVY c. RUSSIA (Declarația nr. 35430/05) HOTĂRÂREA (Dar satisfacție) STRASBOURG 4 aprilie 2013 FINAL 04/07/2013 Această hotărâre a devenit finală în temeiul art. 44 § 2 din Convenție. Poate fi supusă revizuirii editoriale.
În cazul Tkachevy c. Rusia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința ca Cameră compusă din: Isabelle Berro-Lefèvre, Președintele Elisabeth Steiner, Khanlar Hajiyev, Mirjana Lazarova Trajkovska, Julia Laffranque, Linos-Alexandre Sicilianos, Dmitry Dedov, judecători și Søren Nielsen, grefierul secțiunii, având deliberat în privat la 12 martie 2013, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 35430/05) împotriva Federației Ruse depusă Curții în temeiul art. 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de doi resortisanți ruși, dl Viktor Nikolayevich Tkachev și dna Elvira Eduardovna Tkacheva („reclamanții”), la 15 iunie 2005. Guvernul rus („Guvernul”) a fost reprezentat de dl Matyushkin, reprezentant al Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului.
Într-o hotărâre pronunțată la 14 februarie 2012 („hotărârea principală”), Curtea a decis să se pronunțe cu privire la admisibilitatea și meritul cererii în același timp (art. 29 § 1), a declarat plângerea în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 admisibil și a susținut că a existat o încălcare a acelui articol în faptul că expropriarea apartamentului reclamanților din centrul Moscovei nu a demonstrat un interes public convingător. În temeiul articolului 41 din Convenție, reclamanții au solicitat satisfacție echitabilă în valoarea totală de 2.029.270 euro (“EUR”). Întrucât întrebarea de aplicare a articolului 41 nu a fost pregătită pentru hotărâre în ceea ce privește daunele, Curtea a rezervat-o și a invitat Guvernul și reclamanții să reintroducă, în termen de trei luni, observațiile lor scrise cu privire la această chestiune și, în special, să notifice Curții orice acord pe care le-ar putea ajunge.
Reclamanții și guvernul au depus observații, dar nu au ajuns la un acord. Curtea a invitat părțile să aleagă un expert care va evalua prejudiciile materiale suportate de solicitanți. Întrucât părțile nu au ajuns la un acord cu privire la expert, președintele Camerei a încredințat sarcinii, pe cheltuiala Guvernului, dlui M. În art. 41 din Convenție se spune: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltului Parte contractantă în cauză permite doar repararea parțială, Curtea oferă, dacă este necesar, satisfacție echitabilă pentru partea vătămată.” Restituirea Mai presus de toate reclamanții au dorit să recupereze titlul apartamentului expropriat, cel situat la 9/12-1 Znamenka Street din Moscova („Znamenka”).
Ei au subliniat legăturile practice și emoționale cu acest cartier și-au plâns pierderea conforturilor sale, istoricitatea și prestigiul. Ei au contrast Znamenka cu apartamentul de înlocuire, cel situat la 26 Krasnoprudnaya Street („Krasnoprudnaya”). Apartamentul de înlocuire, potrivit reclamanților, se afla în mijlocul zonei de transport și industrială a capitalului și a suferit de poluare, de trecere de mulțimi, de fără adăpost și de crimă. Guvernul a reținut că restituirea a fost imposibilă. În primul rând, Znamenka era în mâini private și nu mai aparținea guvernului Moscova. În al doilea rând, după relocarea reclamanților apartamentul a fost reconfigurat și nu mai exista în forma sa fostă.
În al treilea rând, noul proprietar al apartamentului a investit fonduri proprii substanțiale în reconstrucția sa, iar reclamanții ar putea să nu susțină aceste îmbunătățiri. Curtea reiterează că, pentru a remedia o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1, este cu adevărat cel mai bine să restabiliți proprietatea victimelor (a se vedea, de exemplu, Papamichalopoulos și alții v. Grecia (art. 50), 31 octombrie 1995, § 34, Serie A nr. 330 B). În astfel de cazuri, se preconizează ca guvernul contestat să revină situația în statul său anterior la breșă (a se vedea Assanidze v. Georgia [GC], nr. 71503/01, § 198, ECHR 2004 II). Cu toate acestea, în circumstanțele prezentului caz, o restituire ar fi imposibilă din punct de vedere tehnic.
Potrivit expertului, Znamenka a fost redezvoltată și redusă drastic de la 121,8 m2 la 85,8 m2. În esență, fostul apartament al reclamanților nu mai este. 10. Prin urmare, Curtea va trebui să studieze alte mijloace de remediere. Prejudiciu material 11. În cazul în care restituirea s-a dovedit imposibilă, reclamanții au solicitat Curții să își reducă pierderea pecuniară de 2.006.000 EUR. În estimarea lor, acesta a fost prețul actual de piață al unui apartament de la Znamenka egal cu cel expropriat. Au ajuns la această sumă prin consultarea ofertelor de agenți imobiliari pe Internet. 12. Guvernul s-a opus acestei cereri. În primul rând, reclamanții nu au suferit nici o pierdere, deoarece, așa cum o instanță internă a constatat în 2005, la momentul relocației lor, apartamentul de înlocuire era mai drag ca cel expropriat.
În al doilea rând, reclamanții au bazat reclamația lor pe prețurile proprietăților de upmarketing, în timp ce a lor era, dar „shabby”. În al treilea rând, reclamanții au supraestimat prețurile pieței și, în realitate, un apartament echivalent la costul Znamenka, cel mult 938.000 EUR. În sfârșit, evaluarea apartamentelor a fost în cadrul marjei de apreciere a autorităților interne, instanțele interne au constatat că Krasnoprudnaya a fost un înlocuitor echitabil, iar Curtea ar trebui să părăsească această concluzie la odihnă. 13. Curtea consideră că pierderea pecuniară a reclamanților ar trebui estimată, dacă este cazul, în ceea ce privește prețurile proprietăților din aprilie 2005, momentul ordinului de evacuare.
Pentru că există prea multe variabile în prețurile casei, în special într-o zonă metropolitană dinamică, și orice reflecție asupra cât de mult ar fi valorat casa reclamanților Znamenka astăzi dacă ar fi rămas în ea, ar fi mai aproape precare de speculații. 14. Curtea recunoaște, de asemenea, că, fiind o jurisdicție internațională, facultatea sa de judecată este, în mod natural, limitată în întrebări precum cea actuală, în care realitatea terenului intern trebuie evaluată într-un subsistem economic atât de complex ca și imobiliar. De aceea, Curtea a decis să recurgă la expertizia unui evaluator profesional cu acreditări solide și experiență. 15. Potrivit expertului, la momentul expropiării Znamenka era de 142.000 EUR mai dragă decât Krasnoprudnaya.
Expertul a ajuns la această concluzie prin intermediul unei abordări de comparare a vânzărilor, adică. după compararea valorii de piață a apartamentelor similare cu Znamenka și Krasnopurdnaya și oferite pentru vânzare în aprilie 2005, „valoare de piață” fiind înțeles ca prețul de vânzare mai lise într-o piață competitivă deschisă între rezonabil, cunoaștetor și gratuit cumpărător și vânzător. Curtea este satisfăcută cu metoda angajată de expert și modul în care el și-a efectuat studiul. Curtea remarcă că metoda de evaluare respectă standardele Ministerului Rus al Dezvoltării Economice, Consiliului Internațional al Normelor de Valuare și Asociațiilor Grupului European de Valori. Curtea salută, de asemenea, că expertul a intervievat atât reclamanții, cât și guvernul pentru a ajunge la o concluzie pregătită.
16. Curtea reamintește că, înainte de adoptarea hotărârii principale, reclamanții au solicitat, de asemenea, costurile lor de transport, cheltuielile de soluționare, costul unei linii telefonice și medicamentele de ameliorare a stresului de 1000 EUR. Cu toate acestea, reclamanții au omit aceste cheltuieli din reclamația lor reformulată și nu există motive de examinare a acestora. 17. Având în vedere cele de mai sus, Curtea acordă 142.000 EUR în ceea ce privește prejudiciu material. Prejudiciu moral 18. În plus, fiecare reclamant a solicitat 5.000 EUR pentru suferința morală cauzată de relocarea lor forțată. În supunerea lor, în cei patru ani în care familia a trăit la Znamenka reclamanții și copiii lor s-au obișnuit cu vecinătatea și conforturile sale, și tăierea legăturilor și reajustarea stilului de viață la noul loc au fost dureroase.
Jucătorii care au fost evacuați de familie au fost însoțiți de polițiști înarmați, iar vederea puștilor de asalt i-a speriat și a suferit pe copii. 19. Guvernul a recunoscut că situația ar fi putut afecta reclamanții, considerând că o compensare adecvată este de 7.500–10.000 EUR pe persoană. Ei au remarcat că nu ar trebui acordată nicio atribuire în ceea ce privește copiii, deoarece formal au fost în afara listei reclamanților. 20. Curtea este de acord cu părțile că este justificată o atribuire a prejudiciilor morale. Curtea face evaluarea sa pe o bază echitabilă, acordă reclamanților 10 000 EUR în comun sub acest șef. Costuri și cheltuieli 21. Curtea reamintește că a făcut deja o atribuire în temeiul acestui șef în hotărârea principală.
Curtea consideră oportun ca rata dobânzii implicite să se bazeze pe rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.
Pentru aceste motive, CURTA UNANIMOUSY deține (a) că statul pârât trebuie să plătească reclamanților, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție următoarele sume, care urmează să fie convertite în ruble ruse la rata aplicabilă la data de decontare: (i) 142.000 EUR (o sută patruzeci și doi mii de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciu material; (ii) 10.000 EUR (o sută de mii de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamanților pentru o justă satisfacție.
Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 4 aprilie 2013, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Søren Nielsen Isabelle Berro-Lefèvre Președintele grefierului
FIRST SECTION
CASE OF TKACHEVY v. RUSSIA (Application no. 35430/05) JUDGMENT (Just satisfaction) STRASBOURG 4 April 2013 FINAL 04/07/2013 This judgment has become final under Article 44 § 2 of the Convention. It may be subject to editorial revision. In the case of Tkachevy v. Russia, The European Court of Human Rights (First Section), sitting as a Chamber composed of: Isabelle Berro-Lefèvre, President, Elisabeth Steiner, Khanlar Hajiyev, Mirjana Lazarova Trajkovska, Julia Laffranque, Linos-Alexandre Sicilianos, Dmitry Dedov, judges, and Søren Nielsen, Section Registrar, Having deliberated in private on 12 March 2013, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 35430/05) against the Russian Federation lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by two Russian nationals, Mr Viktor Nikolayevich Tkachev and Mrs Elvira Eduardovna Tkacheva (“the applicants”), on 15 June 2005.
The Russian Government (“the Government”) were represented by Mr G. Matyushkin, Representative of the Russian Federation at the European Court of Human Rights.
In a judgment delivered on 14 February 2012 (“the principal judgment”) the Court decided to rule on the admissibility and merits of the application at the same time (Article 29 § 1), declared the complaint under Article 1 of Protocol No. 1 admissible, and held that there had been a violation of that Article in that the expropriation of the applicants’ flat in downtown Moscow had lacked a convincingly demonstrated public interest. Under Article 41 of the Convention the applicants sought just satisfaction in the total amount of 2,029,270 euros (“EUR”).
Since the question of the application of Article 41 was not ready for decision as regards damage, the Court reserved it and invited the Government and the applicants to resubmit, within three months, their written observations on that issue and, in particular, to notify the Court of any agreement they might reach.
The applicants and the Government each filed observations but failed to reach an agreement. The Court invited the parties to choose an expert who would assess the pecuniary damage sustained by the applicants. As the parties have failed to agree on the expert, the President of the Chamber entrusted the task, at the Government’s expense, to Mr M. Rodin of “Professional Experts’ and Valuators’ Society” (“the expert”). THE LAW
Article 41 of the Convention reads: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” A. Restitution
Above all the applicants wished to regain the title to the expropriated flat, the one located at 9/12–1 Znamenka Street in Moscow (“Znamenka”). They stressed their practical and emotional ties with that neighbourhood and lamented their loss of its comforts, historicity, and prestige. They contrasted Znamenka with the replacement flat, the one located at 26 Krasnoprudnaya Street (“Krasnoprudnaya”). The replacement flat, according to the applicants, lay amid the capital’s transport and industrial zone and suffered of pollution, passerby crowds, the homeless, and crime.
The Government retorted that the restitution had been impossible. First, Znamenka was in private hands and no more belonged to the Moscow Government. Second, after the applicants’ resettlement the flat had been reconfigured and no longer existed in its former shape. Third, the flat’s new owner had invested substantial own funds into its reconstruction, and the applicants might not lay claim to those improvements.
The Court reiterates that to redress a violation of Article 1 of Protocol No. 1 it is indeed best to restore victims’ ownership (see, for example, Papamichalopoulos and Others v. Greece (Article 50), 31 October 1995, § 34, Series A no. 330 B). In such cases the respondent Government is expected to revert the situation to its pre-breach state (see Assanidze v. Georgia [GC], no. 71503/01, § 198, ECHR 2004 II). Yet in the circumstances of the present case a restitution would be technically impossible. According to the expert, Znamenka has been drastically redeveloped and downsized from 121.8 m² to 85.8 m². Essentially, the applicants’ former flat is no more.
The Court will therefore have to study other means of redress. B. Pecuniary damage
If the restitution proved impossible, the applicants asked the Court to make good their pecuniary loss of EUR 2,006,000. In their estimate this was the current market price of a flat at Znamenka equal to the expropriated one. They arrived at that amount by consulting estate agents’ offers on the Internet.
The Government opposed that claim. First, the applicants had suffered no loss at all, because, as a domestic court had found in 2005, at the time of their resettlement the replacement flat had been dearer that the expropriated one. Second, the applicants had based their claim on prices of upmarket properties whereas theirs had been but “shabby”. Third, the applicants had overestimated the market prices and in reality an equivalent flat at Znamenka cost EUR 938,000 at most. And last, the evaluation of the flats had been within the domestic authorities’ margin of appreciation, the domestic courts had found that Krasnoprudnaya had been a fair replacement, and the Court should leave this finding at rest.
The Court considers that the applicants’ pecuniary loss, if any, should be estimated with reference to property prices of April 2005, the time of the eviction order. For there are far too many variables in house prices, especially in a dynamic metropolitan area, and any reflection on how much the applicants’ Znamenka home would have been worth today if they had stayed in it, would veer precariously close to speculation.
The Court also admits that, being an international jurisdiction, its faculty of judgment is naturally limited in questions like the present one where domestic ground reality has to be assessed in such a complex economic subsystem as real estate. This is why the Court has decided to resort to the expertise of a professional valuer with solid credentials and experience.
According to the expert, at the time of its expropriation Znamenka was EUR 142,000 dearer than Krasnoprudnaya. The expert reached that conclusion through sales comparison approach, i.e. after comparing market value of flats similar to Znamenka and Krasnopurdnaya and offered for sale in April 2005, “market value” being understood as the likeliest sale price in an open competitive market between reasonable, knowledgeable, and free buyer and seller. The Court is satisfied with the method employed by the expert and the way he conducted his study. The Court notes that the valuation method complied with standards of the Russian Ministry of Economic Development, the International Valuation Standards Council, and the European Group of Valuers’ Associations. The Court also welcomes that the expert had interviewed both the applicants and the Government so as to reach a poised conclusion.
The Court recalls that before the principal judgment was passed the applicants had also claimed their commuting costs, settling-in expenses, cost of a telephone line, and stress reliever medicines totalling EUR 1,000. However, the applicants have omitted these expenses from their reformulated claim, and there is no ground to examine them.
In view of the above, the Court awards EUR 142,000 in respect of pecuniary damage. C. Non-pecuniary damage
In addition, each applicant claimed EUR 5,000 for moral suffering caused by their forced resettlement. In their submission, during the four years that the family had lived at Znamenka the applicants and their children had got used to the neighbourhood and its comforts, and cutting those ties and readjusting their lifestyle to the new place had been painful. The bailiffs who had evicted the family had been accompanied by armed policemen, and the sight of the assault rifles had scared and anguished the children.
The Government admitted that the situation could have distressed the applicants. They considered adequate compensation to be EUR 7,500–10,000 per person. They remarked that no award should be made in respect of the children because formally they had been off the applicants list.
The Court agrees with the parties that an award of non-pecuniary damages is justified. Making its assessment on an equitable basis, the Court awards to the applicants jointly EUR 10,000 under this head. D. Costs and expenses
The Court recalls that it has already made an award under this head in the principal judgment. E. Default interest
The Court considers it appropriate that the default interest rate should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.
FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY
1. Holds (a) that the respondent State is to pay the applicants, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article 44 § 2 of the Convention the following amounts, to be converted into Russian roubles at the rate applicable at the date of settlement: (i) EUR 142,000 (one hundred forty-two thousand euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of pecuniary damage; (ii) EUR 10,000 (ten thousand euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of non-pecuniary damage; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; 2. Dismisses the remainder of the applicants’ claim for just satisfaction.
Done in English, and notified in writing on 4 April 2013, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Søren Nielsen Isabelle Berro-Lefèvre Registrar President