CECCHETTI v. SAN MARINO

Reclamantul, dl Vincent Cecchetti, este un național din San Marinse, care s-a născut în 1956 și locuiește în Dogana. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl P. Reffi, un avocat care practică în San Marino. Guvernul San Marinse (“Guvernul”) a fost reprezentat de Co-Agentul lor, dl G. Bellatti Ceccoli. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. În 1994, Comitetul de evaluare a venitului personal (Comisia degli Accertamenti – „CA”), o autoritate administrativă responsabilă pentru auditarea declarațiilor fiscale, a încercat să asigure corectitatea veniturilor declarate de reclamant pentru anul 1991. Prin o evaluare din 22 septembrie 1994 a constatat că reclamantul nu a declarat o sumă suplimentară de 417.817 lire (aproximativ 215 euro (EUR)). Prin urmare, acesta a ordonat reclamantului să plătească impozitul pe valoarea menționată plus dobânzi, precum și sancțiunile stabilite prin art. 63 din Legea nr. 91/1984 egală cu suma impozitului plătibil pe valoarea suplimentară a veniturilor nedeclarate. Reclamantul a apelat împotriva deciziei în fața Consiliului de estimare (Giunta di Stima – „GS”), un organism administrativ de jurisdicție litigioasă în materie fiscală, pe baza că nu a putut face o prezentare către CA, în ciuda unei cereri în acest sens. La 28 ianuarie 1998, GS a susținut apelul reclamantului, a declarat constatarea CA inadecvată și a efectuat o nouă evaluare a impozitelor. Acesta a concluzionat că reclamantul a trebuit să plătească impozitul pe valoarea de venit mai mare (neespecificată), precum și dobânzile pe valoarea respectivă și sancțiunile stabilite de art. 63 din Legea nr. 91/1984 în sumă egală cu un sfert din suma impozitului plătibil pe venitul suplimentar, care a constituit 13,91 EUR în impozit pe valoarea mai mare a veniturilor și o sancțiune de 3,48 EUR. La 23 aprilie 1998, reclamantul a instituit o procedură în fața instanțelor ordinare, cerându-i judecătorului (Commissario della legge) să declare că concluziile SG sunt nule și nu sunt valabile, printre altele, că decizia a fost ultra vire, deoarece GS nu are competența să efectueze noua evaluare fiscală. Prin hotărârea din 11 aprilie 2002, recursul reclamantului a fost respins. Cu toate acestea, având autoritatea de a examina toate motivele care ar putea lua o decizie nelegitim, și anume competența jurisdicțională, o aplicare necorespunzătoare a legii și de a acționa în ultra vire, Comisia della legge a declarat că decizia GS nu a fost înțelesă și nu a susținut în mod greșit argumentul potrivit căruia ar fi trebuit să se audă argumentele reclamantului. Cazul a fost trimis GS pentru o nouă examinare. Reclamantul a depus un recurs administrativ la 26 februarie 2003 și prin o decizie din 17 februarie 2008, publicată la 6 martie 2008, judecătorul de recurs administrativ a anulat decizia instanței de primă instanță și a susținut recursul. Acesta a considerat că decizia SG a fost nulă și nulă din motive de non-ul ultrapetita, aceasta din urmă nu a avut competența de a evalua această chestiune, ci mai degrabă a fost obligată să-l trimită înapoi la CA. Judecătorul de recurs administrativ a trimis cazul la CA. Nici una dintre părțile care au recursat împotriva hotărârii, aceasta a devenit finală. 10. În ciuda unei întrebări în acest sens, nici reclamantul, nici Guvernul nu au informat Curtea cu privire la progresul acestor proceduri în urma depunerii cererii în 2008. 11. Secțiunea 40 din Legea nr. 91/1984 („Legea”), în măsura în care este cazul, se citește după cum urmează: „Comitetul de evaluare a venitului personal este autoritatea competentă pentru auditarea veniturilor primite de persoane fizice și impunerea eventualelor sancțiuni administrative” 12. Secțiunea 48(4) din Lege prevede că Consiliul de estimare este competent pentru rectificarea erorilor comise de Comitetul de evaluare a venitului personal. Secțiunea 48 alineatul (5) din Lege prevede că o decizie a Consiliului de estimare poate fi contestată în fața instanțelor obișnuite pe baza unei încălcări sau a aplicării incorecte a legii, a lipsei de competență sau abuzului de putere. 13. Secțiunea 63 din Lege, în ceea ce privește omisiunea, incompletitatea și declarațiile false, în măsura în care este cazul, se citește după cum urmează: „Dacă declarația nu conține unul sau mai multe active din care se obține venituri, penalitatea monetară poate varia între un sfert și de două ori suma impozitului datorată și impozitul datorat în ceea ce privește veniturile primite din activele nedeclarate. ... [I]f, cu excepția dispozițiilor menționate mai sus, un individ a declarat un venit net sub cel evaluat, sancțiunile aplicabile pot varia între un sfert și de două ori suma impozitului datorată în ceea ce privește suma nedeclarată. Sancțiunile sunt majorate cu un sfert dacă diferența dintre venitul evaluat și cel declarat include venitul primit din străinătate și sunt reduse la jumătate în cazul în care impozitul dator în ceea ce privește valoarea nedeclarată este mai puțin de un sfert din cel evaluat. ... Nicio sancțiune administrativă nu este aplicabilă dacă contribuabilul a comis o eroare importantă sau o omisie sau falsitate în declarația sa, în cazul în care nu a existat intenții penale (dolo), în măsura în care sunt prezentate motive bine fundamentate.”