- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 9 aprilie 2013
- Stat pârât
- SMR
- Concluzia
- Inadmisibil
Cecchetti împotriva statului San Marino
Traducere în română Auto
Reclamantul, dl Vincent Cecchetti, este un național din San Marinse, care s-a născut în 1956 și locuiește în Dogana. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl P. Reffi, un avocat care practică în San Marino. Guvernul San Marinse (“Guvernul”) a fost reprezentat de Co-Agentul lor, dl G. Bellatti Ceccoli. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. În 1994, Comitetul de evaluare a venitului personal (Comisia degli Accertamenti – „CA”), o autoritate administrativă responsabilă pentru auditarea declarațiilor fiscale, a încercat să asigure corectitatea veniturilor declarate de reclamant pentru anul 1991. Prin o evaluare din 22 septembrie 1994 a constatat că reclamantul nu a declarat o sumă suplimentară de 417.817 lire (aproximativ 215 euro (EUR)).
Prin urmare, acesta a ordonat reclamantului să plătească impozitul pe valoarea menționată plus dobânzi, precum și sancțiunile stabilite prin art. 63 din Legea nr. 91/1984 egală cu suma impozitului plătibil pe valoarea suplimentară a veniturilor nedeclarate. Reclamantul a apelat împotriva deciziei în fața Consiliului de estimare (Giunta di Stima – „GS”), un organism administrativ de jurisdicție litigioasă în materie fiscală, pe baza că nu a putut face o prezentare către CA, în ciuda unei cereri în acest sens. La 28 ianuarie 1998, GS a susținut apelul reclamantului, a declarat constatarea CA inadecvată și a efectuat o nouă evaluare a impozitelor.
Acesta a concluzionat că reclamantul a trebuit să plătească impozitul pe valoarea de venit mai mare (neespecificată), precum și dobânzile pe valoarea respectivă și sancțiunile stabilite de art. 63 din Legea nr. 91/1984 în sumă egală cu un sfert din suma impozitului plătibil pe venitul suplimentar, care a constituit 13,91 EUR în impozit pe valoarea mai mare a veniturilor și o sancțiune de 3,48 EUR. La 23 aprilie 1998, reclamantul a instituit o procedură în fața instanțelor ordinare, cerându-i judecătorului (Commissario della legge) să declare că concluziile SG sunt nule și nu sunt valabile, printre altele, că decizia a fost ultra vire, deoarece GS nu are competența să efectueze noua evaluare fiscală.
Prin hotărârea din 11 aprilie 2002, recursul reclamantului a fost respins. Cu toate acestea, având autoritatea de a examina toate motivele care ar putea lua o decizie nelegitim, și anume competența jurisdicțională, o aplicare necorespunzătoare a legii și de a acționa în ultra vire, Comisia della legge a declarat că decizia GS nu a fost înțelesă și nu a susținut în mod greșit argumentul potrivit căruia ar fi trebuit să se audă argumentele reclamantului. Cazul a fost trimis GS pentru o nouă examinare. Reclamantul a depus un recurs administrativ la 26 februarie 2003 și prin o decizie din 17 februarie 2008, publicată la 6 martie 2008, judecătorul de recurs administrativ a anulat decizia instanței de primă instanță și a susținut recursul.
Acesta a considerat că decizia SG a fost nulă și nulă din motive de non-ul ultrapetita, aceasta din urmă nu a avut competența de a evalua această chestiune, ci mai degrabă a fost obligată să-l trimită înapoi la CA. Judecătorul de recurs administrativ a trimis cazul la CA. Nici una dintre părțile care au recursat împotriva hotărârii, aceasta a devenit finală.
10. În ciuda unei întrebări în acest sens, nici reclamantul, nici Guvernul nu au informat Curtea cu privire la progresul acestor proceduri în urma depunerii cererii în 2008. 11. Secțiunea 40 din Legea nr. 91/1984 („Legea”), în măsura în care este cazul, se citește după cum urmează: „Comitetul de evaluare a venitului personal este autoritatea competentă pentru auditarea veniturilor primite de persoane fizice și impunerea eventualelor sancțiuni administrative” 12. Secțiunea 48(4) din Lege prevede că Consiliul de estimare este competent pentru rectificarea erorilor comise de Comitetul de evaluare a venitului personal. Secțiunea 48 alineatul (5) din Lege prevede că o decizie a Consiliului de estimare poate fi contestată în fața instanțelor obișnuite pe baza unei încălcări sau a aplicării incorecte a legii, a lipsei de competență sau abuzului de putere.
13. Secțiunea 63 din Lege, în ceea ce privește omisiunea, incompletitatea și declarațiile false, în măsura în care este cazul, se citește după cum urmează: „Dacă declarația nu conține unul sau mai multe active din care se obține venituri, penalitatea monetară poate varia între un sfert și de două ori suma impozitului datorată și impozitul datorat în ceea ce privește veniturile primite din activele nedeclarate… [I]f, cu excepția dispozițiilor menționate mai sus, un individ a declarat un venit net sub cel evaluat, sancțiunile aplicabile pot varia între un sfert și de două ori suma impozitului datorată în ceea ce privește suma nedeclarată. Sancțiunile sunt majorate cu un sfert dacă diferența dintre venitul evaluat și cel declarat include venitul primit din străinătate și sunt reduse la jumătate în cazul în care impozitul dator în ceea ce privește valoarea nedeclarată este mai puțin de un sfert din cel evaluat…
Nicio sancțiune administrativă nu este aplicabilă dacă contribuabilul a comis o eroare importantă sau o omisie sau falsitate în declarația sa, în cazul în care nu a existat intenții penale (dolo), în măsura în care sunt prezentate motive bine fundamentate.”
1. The applicant, Mr Vincent Cecchetti, is a San Marinese national, who was born in 1956 and lives in Dogana. He was represented before the Court by Mr P. Reffi, a lawyer practising in San Marino.
The San Marinese Government (“the Government”) were represented by their Co-Agent, Mr G. Bellatti Ceccoli.
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
In 1994 the Personal Income Assessment Committee (Commissione degli Accertamenti – “the CA”), an administrative authority responsible for auditing tax declarations, sought to ascertain the correctness of the income declared by the applicant for the year 1991. By an assessment dated 22 September 1994 it found that the applicant had failed to declare an additional sum of 417,817 liras (approximately 215 euros (EUR)). It therefore ordered the applicant to pay tax on the aforementioned amount plus interest, and the sanction established by section 63 of Law no. 91/1984 equal to the amount of tax payable on the additional amount of undeclared income.
The applicant appealed against the decision before the Board of Estimate (Giunta di Stima – “the GS”), an administrative body of contentious jurisdiction in fiscal matters, on the basis that he had been unable to make submissions to the CA, notwithstanding a request to that effect. On 28 January 1998 the GS upheld the applicant’s appeal, declared the CA’s findings inadequate and proceeded with a new tax assessment. It concluded that the applicant had to pay income tax on the higher (unspecified) amount, together with interest on that amount and the sanction established by section 63 of Law no. 91/1984 in an amount equal to a quarter of the amount of tax payable on the additional income. This amounted to EUR 13.91 in tax on the higher amount of income and a sanction amounting to EUR 3.48.
On 23 April 1998 the applicant instituted proceedings before the ordinary courts, asking the judge (Commissario della legge) to declare the GS’s findings null and void on the basis, inter alia, that the decision had been ultra vires, as the GS did not have the competence to proceed with the new tax assessment.
By a judgment of 11 April 2002 the applicant’s appeal was dismissed. However, having authority to look at all the reasons which could make a decision illegitimate, namely jurisdictional competence, an incorrect application of the law and acting ultra vires, the Commissario della legge declared the GS’s decision null and void on the grounds that the latter had wrongly upheld the argument that the applicant’s submissions should have been heard. The case was remitted to the GS for fresh consideration.
The applicant lodged an administrative appeal on 26 February 2003 and by a decision of 17 February 2008, published on 6 March 2008, the administrative appeal judge quashed the first-instance court’s decision and upheld the appeal. It considered that the GS’s decision had been null and void on grounds of non ultra petita, the latter not having had the competence to assess the matter but rather having been under the obligation to send it back to the CA. The administrative appeal judge remitted the case to the CA.
None of the parties having appealed against the judgment, it became final.
The remittal of the case required proceedings to be restarted before the CA. Despite a question to that effect, neither the applicant nor the Government have informed the Court of the progress of those proceedings following the lodging of the application in 2008.
Section 40 of Law no. 91/1984 (“the Law”), in so far as relevant, reads as follows: “The Personal Income Assessment Committee is the competent authority for the auditing of income received by physical persons and the imposition of any eventual administrative sanctions.”
Section 48(4) of the Law provides that the Board of Estimate is competent to rectify errors committed by the Personal Income Assessment Committee. Section 48(5) of the Law provides that a decision of the Board of Estimate can be challenged before the ordinary courts on the basis of a violation or incorrect application of the law, lack of competence or abuse of power.
Section 63 of the Law, regarding omission, incompleteness and false declarations, in so far as relevant, reads as follows: “If the declaration does not contain one or more assets from which income is derived, the monetary penalty may vary between a quarter and twice the amount of the tax due and the tax owed in respect of the income received from the undeclared assets… [I]f, save for the above-mentioned provisions, an individual has declared a net income below that assessed, the penalty applicable may vary between a quarter and twice the amount of the tax due in respect of the undeclared amount. The sanction is increased by a quarter if the difference between the assessed income and that declared includes income received from abroad, and is halved if the tax due in respect of the undeclared amount is less than a quarter of that assessed… No administrative sanction is applicable if the taxpayer has committed a material error or omission or falsity in his or her declaration where there was no criminal intent (dolo), in so far as well-founded reasons are presented.”