CASE OF BAKSZA v. HUNGARY

Reclamantul s-a născut în 1974 și trăiește în Gödöllő. Reclamantul, căsătorit și tatăl unui minor, a fost arestat la 18 ianuarie 2006, deoarece poliția a găsit mai multe piese de rezervă suspecte, documente de mașini și diferite instrumente în vehiculul său. În aceeași zi a fost interogat pe suspiciune de încercare de larcenie agravată, presupusă comisă în legătură cu o dubă. La 20 ianuarie 2006, urmărirea penală a propus detenția anterioară a reclamantului. Se bazează, în esență, pe dovezile materiale de mai sus, a fost de părere că există suspiciuni rezonabile că reclamantul și complicele sale, împreună cu alte ajutoare necunoscute, au fost active în afacerea furt de autovehicule. În aceeași zi, Curtea de District din Dunakeszi a ordonat detenția preliminară a reclamantului, referindu-se la riscurile de abscondare, coluziune și repetare a crimei, dar nu susținând, a fost reținut și un complice. Reclamantul a apelat, a contestat suspiciunile împotriva lui și a subliniat faptul că situația sa stabilită – el nu a fost niciodată condamnat, a avut venituri legale și a sprijinit mai mulți membri ai familiei – a considerat improbabil riscurile de abscondare și repetare a infracțiunii. Curtea regională a județului Pest a respins recursul la 27 ianuarie 2006, fără să abordeze în detaliu argumentele reclamantului. 10. La 13 februarie 2006, detenția reclamantului a fost prelungită, decizia se referă la opt conturi de furt. În apelul său, reclamantul a subliniat că dovezile materiale referitoare la unul dintre furturile nu au fost în nici un fel capabile să-l conecteze la vehiculul în cauză, în timp ce în ceea ce privește cele șapte conturi rămase, el nu a fost formal implicat în calitate de suspect. 11. La 28 februarie 2006, Curtea Regională a respins recursul. Fără a aborda în detaliu argumentele apărării, Curtea a subliniat că nu a putut evalua dovezile în această etapă a procedurii. 12. La 24 aprilie 2006, reclamantul a solicitat eliberarea sa. El a susținut că condițiile de viață ale celor susținuți de el s-au deteriorat. Cererea sa nu a fost de folos. 13. După aceea, detenția reclamantului a fost prelungită în mod repetat la intervalele legale. Raționarea în deciziile a fost în mare măsură identică cu cea din cele anterioare, iar discrepanța în numărurile de furt cu care reclamantul a fost acuzat a persistat. Solicitările sale de eliberare nu au fost de folos. 14. La 10 iulie 2006, procuratura a propus din nou prelungirea detenției reclamantului. De data aceasta, suspiciunile rezonabile au fost invocate în ceea ce privește patru conturi de furt de autovehicule. Motivele pentru detenția propusă a reclamantului au rămas aceleași. 15. La 14 iulie 2006, Curtea de District a organizat o audiere și a susținut propunerea procurorului, inclusiv în decizia privind suspiciunile de furt de autovehicule. Apelul reclamantului și cererile ulterioare de eliberare nu au fost de folos. 16. La 29 august 2006, un expert a fost desemnat pentru a examina dacă dovezile materiale găsite în mașina reclamantului au fost capabile să-l conecteze la orice furt de autovehicule. 17. Mai multe prelungiri au avut loc la 19 octombrie și 16 noiembrie 2006, cu raționament nemodificat în esență. Solicitațiile de eliberare sau o măsură mai puțin strictă au fost eșuate. 18. La 21 decembrie 2006, reclamantul a fost acuzat de încărcători de furt de autovehicule. 19. La 15 ianuarie 2007, Curtea Regională a Județeanului Pest a prelungit detenția reclamantului. Motivele subiacente erau aceleași ca înainte. În apelul său, reclamantul s-a plâns că avizul expert nu i-a fost niciodată comunicat. 20. După prelungiri suplimentare, la 16 mai 2007 a fost preferată o factură de acuzare. Reclamantul a fost acuzat de cuprins 17 număruri de furt de autovehicule sau tentate de furt de autovehicule și o numără de falsificare de documente. Detenția reclamantului a fost menținută, cu referire la riscul de abscondare și repetare a crimei. 21. Prima audiere a avut loc la 21 noiembrie 2007. Detenția reclamantului a fost susținută deoarece, în opinia instanței de judecată, sancțiunile potențiale severe au generat un risc de absoarbă. Nici un motiv nu a fost dat cu privire la riscul de repetare a infracțiunii. 22. Solicitările ulterioare ale reclamantului de eliberare sau o măsură mai puțin strictă nu au fost de folos. 23. În afară de cea din 10 iulie 2006, niciuna dintre cererile de detenție prelungită a reclamantului nu făcea trimitere specifică la dovezile reale care subliniază presupusele riscuri care îi revin. Avocatul reclamantului s-a plâns în mod repetat că nu a avut acces la aceste elemente de probă – în special la 17 iulie și 20 noiembrie 2006 – însă, această omisiune nu a fost remediată; și instanțele nu au respins acuzațiile apărării de a nu avea acces. 24. Dintre cele douăzeci și patru de decizii privind detenția reclamantului, numai una dintre ele a conținut argumente separate în ceea ce privește fiecare dintre cei doi co-deținuți. 25. Autoritățile care prelungesc detenția anterioară a reclamantului au considerat posibilitatea de a aplica măsuri mai puțin stricte la 8 mai 14 iulie și 16 noiembrie 2006, dar în cele din urmă nu au profitat de acestea. 26. Reclamantul a fost eliberat în cele din urmă la 2 iunie 2008. L-a impus o interdicție de părăsire a domiciliului. 27. La 24 mai 2011, reclamantul a fost condamnat în prima instanță. Cazul este în prezent în etapa de apel. 28. Legea nr. 28. XIX din 1998 privind Codul de Procedință Penală prevede următoarele: „(1) Detenția prealabilă ordonată înainte de depunerea inculpei poate continua la hotărârea instanței de primă instanță în timpul pregătirilor pentru proces, dar nu poate dura niciodată mai mult de o lună. Detenția preliminară poate fi prelungită de către judecătorul de investigare cu cel mult trei luni în fiecare ocazie, dar perioada generală poate încă nu depășește un an după ordinul de detenție anterioară. După aceea, detenția anterioară poate fi prelungită de către instanța judecătorească care acționează ca un singur judecător cu cel mult două luni în fiecare ocazie, în conformitate cu normele procedurale privind investigarea judecătorilor.” (1) În cazul în care perioada de detenție anterioară ordonată sau menținută după depunerea acuzației a) depășește șase luni și instanța de primă instanță nu a pronunțat o decizie concluzantă, justificarea acestei detenții anterioare este examinată de către instanța de primă instanță, b) depășește un an, justificarea acestei detenții anterioare este examinată de către instanța de a doua instanță. (2) După expirarea perioadei de timp specificate în subsecțiunea (1) b), justificarea detenției anterioare ordonate sau menținute după depunerea inculpei este revizuită de către instanța de a doua instanță sau, în cazul în care procedura este deținută în fața instanței de a treia instanță, de către instanța de a treia instanță, cel puțin o dată la fiecare șase luni.”(3) În sesiunea [care este, acuzația] care a prezentat moțiunea [pentru ordonarea sau prelungirea detenției anterioare] prezintă dovezile care justifică moțiunea în scris sau oral. Cei prezenti li se acordă posibilitatea de a examina – în limitele prevăzute la secțiunea 186 – dovezile părții care au prezentat propunerea. În cazul în care partea notificată nu participă la sesiunea, dar și-a prezentat observațiile în scris, prezentul document este prezentat de judecătorul de investigare.” (1) Orice persoană care are dreptul de a fi prezentă la o acțiune de investigare poate să inspecteze imediat minutele luate. (2) Suspectul, avocatul pentru apărare și victima pot să inspecteze și avizul expertului în cursul anchetei, dar pot inspecta și alte documente numai dacă acest lucru nu dăunează interesele anchetei. (3) Suspectul și avocatul pentru apărare au dreptul să primească o copie a documentelor pe care le pot inspecta. (4) Copia documentelor obținute, obținute, depuse sau atașate în cursul anchetei și care conține mărturia sau datele cu caracter personal ale victimei sau martorului nu indică datele cu caracter personal ale victimei sau martorului. Nicio copie nu poate fi eliberată din proiectele de decizie ale procurorului sau ale autorității de investigare. Nicio copie a documentelor create în cursul comunicărilor dintre procurorul și autoritatea de investigare în conformitate cu secțiunea 165 și 165/A, cu excepția documentelor care conțin punctul de vedere juridic al procurorului și al autorității de investigare în legătură cu acest caz – inclusiv în special documentul care conține instrucțiunile procurorului privind desfășurarea anchetei, cu condiția ca ancheta specifică să fie efectuată – cu condiția ca acest lucru să nu interfereze cu interesele anchetei.”