CINCIEMĂ SECȚIUNEA Cerere nr. 27081/13 Oumo Fadil SOW împotriva Belgiei introdusă la 22 aprilie 2013 EXPOSAT DE FAPTE recurenta, Oumou Fadil Sow este un resortisant guinean născut la Conakry (Guineea) și rezident în prezent în Belgia. Ea este reprezentată în fața Curții de către domnul S. Sarolea, avocată la Nivelles. Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de reclamantă, pot fi rezumate după cum urmează. La 27 aprilie 2011, recurenta a depus o primă cerere de azil la autoritățile belgiene. La 25 iulie 2011, secția generală pentru refugiați și apatrizi ( A respins cererea sa pe motiv că relatarea sa despre căsătoria forțată de care ar fi făcut obiectul nu era credibilă, deoarece nu a putut să detalieze în mod concret și precis desfășurarea ceremoniei, precum și să descrie fizic soțul ei. Prin urmare, aceasta nu ar fi putut fi supusă unei reexcizii, iar situația generală din Guineea S a fost în mod clar calmată și îmbunătățită de la alegerea președintelui Alfa Condé, astfel încât nu a fost posibil să se ajungă la o situație de violență oarbă. În ceea ce privește riscul de re-excizie, CGRA a considerat că teama legată de noi mutilări genitale nu a fost stabilită, având în vedere că a rezultat dintr-un raport că re-excizie în Guineea, dacă are loc, se face, în general, imediat după prima excizie, în timpul convalescenței ; [...] presupunând că soțul ei îi cere o a doua excizie, soția adultă ar putea să se opună și să-și părăsească soțul, în măsura în care, deja excizată, ea a beneficiat de recunoaștere socială la 20 ianuarie 2012, consiliul de jurisdicție al străinilor ( În ceea ce privește riscul de reexcizie, CCE a considerat că recurenta nu a furnizat nicio informație sau indicație credibilă sau orice început de dovadă pentru a-și stabili teama. În cele din urmă, informațiile disponibile au arătat că nu există nici o situație de violență oarbă în Guineea în momentul examinării recursului. La 17 februarie 2012, recurenta a depus o a doua cerere de azil pe baza acelorași fapte ca cele invocate în cererea anterioară, dar susținută de noi documente (trei convocări adresate poliției, corespondențe ale mamei sale și ale unui prieten, fotografii ale familiei sale). La 11 iunie 2012, CGRA și-a respins cererea și a considerat că noile elemente invocate de recurentă nu erau de natură să justifice o concluzie diferită. La 9 august 2012, CCE a respins cererea în anulare formulată de reclamantă. Noile elemente aduse nu au putut stabili realitatea faptelor menționate. În plus, simpla invocare a unor rapoarte care menționează în general încălcări ale drepturilor omului nu a fost suficientă pentru a stabili că orice cetățean al acestei țări avea o teamă întemeiată de persecuție. La 26 martie 2013, a fost notificată reclamantei un ordin de părăsire a teritoriului. La 4 aprilie 2013, recurenta a depus o a treia cerere de azil, furnizând certificate medicale care atestă mutilarea genitală parțială suferită (mutilare de tip I). La 8 aprilie 2013, reclamantul a primit un ordin de părăsire a teritoriului cu o decizie de menținere într-un anumit loc. La 10 aprilie 2013, la data de 10 aprilie 2013, la cererea de azil a recurentei, la care a fost respinsă a treia cerere de azil din partea reclamantei, pe motiv că elementele produse ar fi putut fi prezentate în cadrul unei cereri de azil anterioare. Recurenta a introdus o cerere de suspendare foarte urgentă, precum și o acțiune în anulare în fața CCE. La 15 aprilie 2013, CCE a respins cererea de suspendare de urgență profundă pe motiv că elementele de probă prezentate ar fi putut fi prezentate într-o etapă anterioară a procedurii, în măsura în care recurenta ar fi putut consulta un medic mai devreme și nu ar fi putut face acest lucru înainte. La 23 aprilie 2013, Curtea a acceptat cererea de aplicare a articolului 39 din Regulamentul său de procedură și a invitat guvernul belgian să suspende măsura de decădere a recurentei pe durata procedurii în fața Curții. GRIFS Invocând art. 3 din convenție, recurenta se teme că va fi supusă unei reexcizii în caz de trimitere la Guineea, țara sa de origine. Invocând art. 13 din Convenție, reclamanta susține că nu are nici o acțiune efectivă de suspendare a trimiterii sale către Guineea, dat fiind că consiliul de judecată al străinilor și-a respins cererea în regim de suspendare foarte urgentă. Este posibil ca reclamanta să fie supusă unui tratament contrar articolului 3 din convenție, în speță o reexcizie, în cazul trimiterii la Guineea? Părțile sunt invitate să furnizeze orice document relevant în sprijinul observațiilor lor, în special o copie a convocărilor adresate recurentei de poliția guineeană.
Requête n
o
27081/13
Oumou Fadil SOW
contre la Belgique
introduite le 22 avril 2013
La requérante, Oumou Fadil Sow est une ressortissante guinéenne née à Conakry (Guinée) et résidant actuellement en Belgique. Elle est représentée devant la Cour par M
e
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par la requérante, peuvent se résumer comme suit.
Le 27 avril 2011, la requérante introduisit une première demande d’asile auprès des autorités belges.
Le 25 juillet 2011, le commissariat général aux réfugiés et aux apatrides («
CGRA
») rejeta sa demande au motif que son récit concernant le mariage forcé dont elle aurait fait l’objet n’était pas crédible étant donné qu’elle était restée en défaut de détailler de manière concrète et précise le déroulement de la cérémonie ainsi que de décrire physiquement son époux. Aussi, elle ne risquait pas de subir une ré-excision et la situation générale en Guinée s’était nettement apaisée et améliorée depuis l’élection du président Alpha Condé de sorte qu’il n’était pas possible de conclure à une situation de violence aveugle. Concernant le risque de ré-excision, le CGRA considéra que la crainte liée à de nouvelles mutilations génitales n’était pas établie étant donné qu’il ressortait d’un rapport que «
la ré-excision en Guinée, si elle a lieu, se fait en général juste après la première excision, pendant la convalescence
; [...] à supposer que son mari lui demande une seconde excision, la femme adulte pourrait s’y opposer et quitter son mari, dans la mesure où, déjà excisée, elle bénéficie de la reconnaissance sociale
».
Le 20 janvier 2012, le conseil du contentieux des étrangers («
CCE
») confirma cette décision et rejeta la requête en annulation. La requérante n’avait apporté aucun éclaircissement ou information de nature à convaincre le CCE de la réalité des faits relatés. Au sujet du risque de ré-excision, le CCE considéra que la requérante n’avait fourni aucune information ou indication crédible ou un quelconque commencement de preuve pour établir sa crainte. Enfin, il ressortait des informations disponibles qu’il n’existait aucune situation de violence aveugle en Guinée au moment de l’examen du recours.
Le 17 février 2012, la requérante introduisit une seconde demande d’asile sur la base des mêmes faits que ceux invoqués lors de la précédente demande mais étayée de nouveaux documents (trois convocations à la police, des courriers de sa mère et d’un ami, des photographies de sa famille).
Le 11 juin 2012, le CGRA rejeta sa demande. Il considéra que les nouveaux éléments invoqués par la requérante n’étaient pas de nature à justifier une conclusion différente.
Le 9 août 2012, le CCE rejeta la requête en annulation introduite par la requérante. Il considéra qu’elle n’avait formulé aucun argument convaincant de nature à justifier une autre conclusion. Les éléments nouveaux apportés ne pouvaient établir la réalité des faits relatés. De plus, la simple invocation de rapports faisant état de manière générale de violations des droits de l’homme ne suffisait pas à établir que tout ressortissant de ce pays avait une crainte fondée de persécution.
Le 22 février 2013, l’office des étrangers («
OE
») notifia à la requérante un ordre de quitter le territoire.
Le 26 mars 2013, un nouvel ordre de quitter le territoire avec maintien en vue d’éloignement fut notifié à la requérante.
Le 4 avril 2013, la requérante introduisit une troisième demande d’asile, en apportant des certificats médicaux attestant de la mutilation génitale partielle subie (mutilation de type I).
Le 8 avril 2013, l’OE notifia à la requérante un ordre de quitter le territoire assorti d’une décision de maintien dans un lieu déterminé.
Le 10 avril 2013, l’OE rejeta la troisième demande d’asile de la requérante au motif que les éléments produits auraient pu être présentés lors d’une demande d’asile antérieure.
La requérante introduisit une requête en suspension d’extrême urgence ainsi qu’un recours en annulation devant le CCE.
Le 15 avril 2013, le CCE rejeta la requête en suspension d’extrême urgence au motif que les éléments de preuve produits auraient pu être présentés dans une phase antérieure de la procédure dès lors que la requérante aurait pu consulter un médecin plus tôt et qu’elle n’expliquait pas en quoi cela lui avait été impossible auparavant.
Le recours en annulation devant le CCE est toujours pendant.
Le 23 avril 2013, la Cour fit droit à la demande d’appliquer l’article
39 de son Règlement et indiqua au gouvernement belge de suspendre la mesure d’éloignement de la requérante pendant la durée de la procédure devant la Cour.
Invoquant l’article 3 de la Convention, la requérante craint d’être soumise à une ré-excision en cas de renvoi vers la Guinée, son pays d’origine.
Invoquant l’article 13 de la Convention, la requérante soutient qu’elle n’a pas de recours effectif pour suspendre son renvoi vers la Guinée étant donné que le conseil du contentieux des étrangers a rejeté sa requête en suspension d’extrême urgence.
La requérante risque-t-elle de subir un traitement contraire à l’article 3 de la Convention, en l’espèce une ré-excision, en cas de renvoi vers la Guinée
? Les parties sont invitées à fournir tout document pertinent à l’appui de leurs observations, et en particulier copie des convocations adressées par la police guinéenne à la requérante.