CASE OF WOŚ AND 6 OTHER CASES v. POLAND
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Information given by the government concerning measures taken to prevent new violations. Payment of the sums provided for in the judgment
CASE OF WOŚ AND 6 OTHER CASES v. POLAND (CtEDO, 2013)
Rezoluția CM/ResDH(2013)67 Woś, Kadłuczka, Krosta, Kostka, Belka, Czekień și Szal împotriva Poloniei Execuția hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului (denumită în continuare „Documentul nr. 22860/02”, Hotărârea nr. 08/06/2006, finală pe 08/09/2006, Hotărârea nr. 31438/06 din 02/02/2010, finală pe 02/05/2010 Hotărârea nr. 36137/04 din 02/02/2010, finală pe 02/05/2010 Hotărârea nr. 29334/06, hotărârea nr. 16/02/2010, finală la 16/05/2010 Hotărârea nr. 20870/04, hotărârea nr. 18/05/2010, finală la 18/08/2010 Hotărârea nr. 25168/05, finală la 18/05/2010 Hotărârea nr. 41285/02, hotărârea nr. 18/05/2010, finală la 18/08/2010) (Aprobată de Comitetul de Miniștri la 30 aprilie 2013 la a 1169-a ședință a Deputaților Miniștri) Comitetul de miniștri, în conformitate cu art. 46 alineatul (2) din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care prevede că Comitetul supraveghează executarea hotărârilor finale ale Curții Europene a Drepturilor Omului (denumită în continuare „Convenția” și „Curtea”), având în vedere hotărârile finale transmise de Curte Comitetului în cazurile de mai sus și încălcările stabilite; Amintind obligația statului interesat în temeiul articolului 46 alineatul (1) din convenție de a respecta toate hotărârile finale în cazurile în care este parte și că această obligație constă, mai mult decât plata sumelor atribuite de Curte, în adoptarea de către autoritățile statului interesat, dacă este necesar: a măsurilor individuale pentru a pune capăt încălcărilor stabilite și a șterge consecințele acestora, astfel încât să atingă, în măsura posibilului, restabilirea în integritate și a măsurilor generale de prevenire a încălcărilor similare; după ce a invitat Guvernul Statului pârât să informeze Comitetul cu privire la măsurile luate pentru a respecta obligația menționată anterior; După examinarea raportului de acțiune furnizat de guvern în care se indică măsurile adoptate pentru a pune în aplicare hotărârile, inclusiv informațiile furnizate cu privire la plata satisfacției juste acordate de Curte (a se vedea documentul DH-DD(2013)188E Având în vedere că toate măsurile prevăzute la art. 46 alineatul (1) au fost adoptate, DECLARA că a exercitat funcțiile sale în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenție în aceste cazuri și DECIDE pentru a închide examinarea acestuia [1] Informații privind măsurile de a se conforma hotărârilor din Woś împotriva grupului Poloniei de cazuri descriere a cazului Woś, cererea nr. 22860/02, hotărârea din 08/06/2006, final la 08/09/2006 Kadłuczka, cererea nr. 31438/06, hotărârea nr. 02/02/2010, finală la 02/05/2010 Krosta, cerere nr. 36137/04, hotărâre la 02/02/2010, finală la 02/05/2010 Kostka, Hotărârea nr. 29334/06, finală la 16/05/2010 Belka, cerere nr. 20870/04, hotărâre la 18/05/2010, finală la 18/08/2010 Czekień, cerere nr. 25168/05, hotărâre la 18/05/2010, finală la 18/08/2010 Szal, cerere nr. 41285/02, hotărâre din 18/05/2010, finală la 18/08/2010 Informații de bază Aceste cazuri se referă la o încălcare a dreptului de acces al reclamanților la o instanță (violație la art. 6§1) din cauza lipsei de revizuire judiciară a deciziilor Fundației Poloneză-Germană de Reconciliere făcute cu privire la cererile de compensare a victimelor persecuției naziste, sclavi și forțate de muncă, în conformitate cu două scheme de compensare, stabilite în 1991 și, respectiv, 2000. Primul sistem de compensare a fost înființat în cadrul unui acord din 16/10/1991 între Polonia și Republica Federală Germania. În cadrul schemei, în noiembrie 1991, Guvernul Polonez a înființat Fundația (Fundația de Reconciliare Poloneză-Germană), a căror mandat era să compenseze victimele persecuției naziste din fondurile plătite de Guvernul Republicii Federale a Germaniei. A doua schemă de compensare a fost stabilită printr-o declarație comună din 17/07/2000 între o serie de țări, inclusiv Polonia, Republica Federală Germania, Statele Unite și Israel, în scopul de a compensa victimele sclave și forțate de muncă. Fundația poloneză-germană de reconciliare a distribuit plăți de compensare sclavilor și forțați. În acest grup de cazuri, reclamanții încearcă să pună cont de deciziile luate de organele Fundației. Curtea Administrativă Supremă a decis că instanța administrativă nu are competența de a revizui aceste decizii. În plus, în temeiul jurisprudenței Curții Supreme, așa cum s-a constatat în momentul material, dreptul la atribuirea de către Fundație nu era o chestiune de drept civil și nici instanțele naționale de jurisdicție generală nu erau competente pentru a face față cererilor de drept. Curtea Europeană a susținut că acțiunile Fundației, în ceea ce privește ambele scheme de compensare, au implicat responsabilitatea statului polonez și că dreptul de a aplica Fundației pentru compensare este un drept civil în sensul articolului 6§1 din Convenție. Cu toate acestea, a susținut că decizia Fundației nu s-au putut considera organisme, Comisia de verificare și Comisia de verificare a apelului, drept tribunale în sensul articolului 6§1, având în vedere, în special, faptul că membrii acestora au fost desemnați și respinși de Consiliul de administrație și, respectiv, de Consiliul de supraveghere al Fundației. În consecință, prin excluderea tuturor revizuirii judiciare a deciziilor acestor consilii în cazuri individuale, instanța internă a părăsit reclamanții fără posibilitatea de a le reexamina de către un tribunal, în conformitate cu art. 6§1 din Convenție. Curtea Europeană a acordat reclamanților cu satisfacție echitabilă în ceea ce privește daunele nemateriale (nu doar satisfacția acordată în cazurile Krosta și Kadłuczka). Curtea Europeană a confirmat că înainte de 27/06/2007 (rezoluția Curții Supreme, a se vedea mai jos în descrierea măsurilor generale) nu s-a stabilit disponibilitatea revizuirii judiciare în ceea ce privește deciziile Fundației. După rezoluția Curții Supreme din 27/06/2007, reclamanții au putut contesta deciziile Fundației de reconciliare poloneză-germană în fața instanțelor de competență generală. Aplicarea rezoluției permițând reclamanților să solicite revizuirea judiciară a deciziilor Fundației în fața instanțelor de competență generală a fost confirmată în practică, în cazul inițiat de procurorul public în numele unuia dintre solicitanți (Walentyna Belka), contestand refuzul de a acorda compensația financiară în temeiul celui de-al doilea sistem de compensare (a se vedea măsurile generale de mai jos pentru mai multe detalii). În aceste circumstanțe, nu este necesară nicio altă măsură individuală. Măsuri generale Curtea Supremă, în rezoluția sa din 27/06/2007, răspunde la o întrebare cu privire la punctul de drept din partea Ombudsmanului Polonez în cauza nr. III CZP 152/06, a susținut că instanțele de competență generală au competența în cazul în care un reclamant – din cauza unei decizii nefavorabile de către Fundația de Reconciliare Poloneză-Germană – caută o plată de la Fundație în ceea ce privește persecuția nazistă. Curtea Supremă a revizuit practicile existente și a susținut că plângerile împotriva Fundației Poloneze în ceea ce privește persecuția nazistă sunt reclamații civile în sens oficial. Această poziție a fost confirmată în continuare de Tribunalul Constituțional Polonez, în decizia sa de 14 Noiembrie 2007. Tribunalul Constituțional, hotărând asupra inadmisibilității cererii depuse de unul dintre reclamanți - dl Stanisław Kostka, a constatat că nu a obținut o „decizie finală” în sensul art. 79 din Constituție, deoarece a acuzat în mod greșit instanțele administrative și nu instanțelor de competență generală de a urmări recursul împotriva unei decizii ale „Polonezului” Fundația Reconcilierii Germane. Asistența financiară din fondurile contribuționate de Guvernul Republicii Federale a Germaniei, pe baza acordului din 16 octombrie 1991, a fost acordată până în iunie 2002, prin Rezoluția nr. 11/2002 din 7 iunie 2002, Consiliul de Supraveghere al Fundației a încheiat plățile în cadrul primului sistem de compensare, fondurile guvernului german au fost epuizate. Începând cu 30 septembrie 2006, așa-numitul al doilea sistem de compensare, instituit în cadrul declarației comune din 17 iulie 2000, și-a încetat exploatarea. Hotărârea Woś a fost tradusă și publicată pe site-ul Ministerului Justiției, a fost, de asemenea, difuzată către președinții instanțelor de recurs. A fost, de asemenea, publicată în Buletinul publicat de Biroul de Informații din Varșovia al Consiliului Europei (nr. 2006/III) cu comentariul „Forța obligatorie a hotărârii în cazul Woś pentru instanțe interne”. În aceste circumstanțe, nu este necesară nicio altă măsură generală. Concluzii statului care răspunde Guvernul consideră că alte măsuri individuale nu sunt necesare în acest caz și că măsurile generale adoptate, în special modificările legislative, publicarea și difuzarea hotărârii Curții Europene a Drepturilor Omului vor fi suficiente pentru a concluziona că Polonia a respectat obligațiile sale în temeiul articolului 46 alineatul (1) din convenție în ceea ce privește încălcarea articolului 6 § 1 din convenție. [1] Informații transmise de autoritățile poloneze la 20 februarie 2013.