2ra-63/25 — Încasarea salariului restant, a indemnizatiei de concediu anual de odihnă, a plătii suplimentare de întârziere a achitării salariului si indemnizatiei de concediu anual de odihnă

La 07 octombrie 2022, Vladislav Pîslari a depus cerere de chemare în judecată (f. d. 2-7, vol. I), concretizată la 31 ianuarie 2023, împotriva SC „Avtomagistrali-Pivdeni International” SRL cu privire la încasarea salariului restant, a indemnizației de concediu anual de odihnă, a plății suplimentare de întârziere a achitării salariului și indemnizației de concediu anual de odihnă (f. d. 68-68-verso, vol. I).

În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamantul Vladislav Pîslari a indicat că la 14 mai 2019 cu SC „Avtomagistrali-Pivdeni International” a fost încheiat contractul individual de muncă nr.33, în baza căruia a fost angajat în calitate de jurist.

Potrivit pct.3 al contractului, mărimea netă a salariului a fost stabilită în următorul mod: pentru perioada de probă de două luni 13 mai 2019 -13 iulie 2019, mărimea netă a salariului este de 800 de euro lunar, iar după perioada de probă suma netă a salariului crește până la 1 000 de euro pe lună.

În conformitate cu pct.3 al contractului, salariul se va achita în lei moldovenești, la cursul oficial de schimb valutar, stabilit de Banca Națională a Moldovei pentru ultima zi din luna pentru care se plătește.

Totodată, reclamantul a menționat că, în urma încheierii contractului, pârâta SC „Avtomagistrali-Pivdeni International” SRL a deschis pe numele său un cont bancar cu IBAN XXXXX la BC „Mobiasbanca” SA pentru transferarea salariului.

Prin urmare, a relevat că, potrivit extrasului de pe contul bancar enunțat, dânsul a primit următoarele sume bănești: 14 iunie 2019 – 12 228,11 de lei, ceea ce constituia 596 de euro, potrivit cursului oficial pentru perioada 1 respectivă; 12 iulie 2019 – 16 518,72 de lei, ceea ce constituia 823 de euro, potrivit cursului oficial pentru perioada respectivă; 13 august 2019 – 15 816,16 de lei, ceea ce constituia 805 de euro, potrivit cursului oficial pentru perioada respectivă; 11 septembrie 2019 – 11 848,92 de lei, ceea ce constituia 602 de euro, potrivit cursului oficial pentru perioada respectivă; 11 octombrie 2019 – 13 577,13 de lei, ceea ce constituia 700 de euro, potrivit cursului oficial pentru perioada respectivă; 16 decembrie 2019 – 2 484,88 de lei, ceea ce constituia 128 de euro, potrivit cursului oficial pentru perioada respectivă.

Potrivit calculelor reclamantului, suma totală a salariului achitat de către pârâtă pentru perioada 13 mai 2019 – 31 decembrie 2019 (7,5 luni), constituie 3 654 de euro.

Reclamantul Vladislav Pîslari a relatat că, la sfârșitul lunii noiembrie și pe parcursul lunii decembrie relațiile cu administrația companiei au ajuns la nivel de provocări, insinuări neîntemeiate din partea conducerii.

De asemenea, a declarat că, a primit de la administrația companiei angajatorului unele scrisori oficiale prin intermediul poștei prin care administrația a cerut de la reclamant explicații referitoare la presupusa lipsă de la serviciu în luna august și septembrie (copiile se anexează). În acest sens, a considerat că, unicul motiv pentru înaintarea acestor scrisori a fost intenția administrației de a se eschiva de la achitarea restanței salariale.

Ținând cont de faptul neachitării salariului, relațiile complicate cu administrația companiei, provocările, discuțiile aspre, dânsul a decis să înceteze relațiile de muncă cu angajatorul, începând cu data de 01 ianuarie 2020 și a comunicat acest fapt conducerii prin telefon.

Reclamantul a invocat faptul că, nu a primit ordinul de concediere și nici restanța pentru salariul neachitat. Astfel, dânsul a susținut că, salariul pentru perioada 13 mai - 13 iulie 2019 (perioada de probă de 2 luni) s-a achitat conform contractului. De asemenea, reclamantul a menționat următoarele restanțe: iulie - 134 de euro; august - 398 de euro; septembrie – 300 de euro; octombrie – 1 000 de euro; noiembrie – 872 de euro; decembrie – 1 000 de euro. Astfel, pentru perioada 13 mai 2019 - 31 decembrie 2019, restanța pentru salariului neachitat, pretinsă de reclamant constituie 3 704 de euro. 2

Suplimentar, reclamantul a invocat că, nu a fost achitat nici concediul de odihnă anual în mărime de 772 de euro, penalitatea pentru neachitarea salariului în sumă de 11 110 de euro, penalitatea pentru neachitarea concediului anual plătit de 2 300 de euro.

Reclamantul a mai menționat că, la 02 septembrie 2022 a înaintat o pretenție către pârâtă solicitând achitarea deplină a drepturilor salariale, care la 20 septembrie 2022 a fost recepționată de pârâtă, însă, la data adresării în instanța de judecată răspunsul nu a fost primit.

În drept, reclamantul Vladislav Pîslari și-a întemeiat pretențiile pe prevederile art. 117, 142, 320 alin. (2), 330, 332 din Codul muncii, 166, 167, 2762, 2763, 2764 din Codul de procedură civilă.

La 31 ianuarie 2023, reclamantul Vladislav Pîslari a depus cerere concretizată (f. d. 68-68-verso, vol. I), prin care a solicitat încasarea de la SC „Avtomagistrali-Pivdeni International” SRL în beneficiul lui Vladislav Pîslari salariul restant în sumă de 3 704 de euro, indemnizația de concediu anual de odihnă în sumă de 772 de euro, penalitatea pentru neachitarea la timp a salariului în sumă de 12 398,76 de euro, penalitatea pentru neachitarea la timp a concediului anual de odihnă, în sumă de 2 566,8 de euro, iar în total suma de 19 441,56 de euro.

Fiind investită cu judecarea cauzei în fond, instanța de apel a reținut că, prima instanță a constatat și a elucidat pe deplin circumstanțele importante pentru soluționarea cauzei, a interpretat și aplicat corect normele de drept material și a pronunțat o hotărâre legală și întemeiată.

Din lucrările dosarului, instanța de apel a constat că, la 14 mai 2019, între SC „Avtomagistrali-Pivdeni International” SRL, reprezentat de Anton Kramarenko în baza procurii nr.3373 din 04 septembrie 2019, în calitate de angajator și Vladislav Pîslari, în calitate de salariat a fost încheiat contractul individual de muncă (f. d. 8-12).

Instanța de apel a reținut că potrivit pct. 3 din contractul individual de muncă, remunerarea a fost stabilită în modul următor: mărimea netă de 800 de euro pe lună pentru perioada de probă de două luni, ulterior, după perioada de probă suma salariului va crește până la 1 000 de euro, lunar. De asemenea, s-a specificat că, salariul se va achita în lei moldovenești, la cursul oficial de schimb valutar stabilit de Banca Națională a Moldovei pentru ultima zi din luna pentru care se plătește. Salariul se va achita până la data de 10 a lunii următoare (f. d. 8). 4

Totodată, instanța de apel a constatat că, în corespundere cu extrasul de pe contul bancar deschis de SC „Avtomagistrali-Pivdeni International” SRL, pe numele lui Vladislav Pîslari la BC „Mobiasbancă” SA pentru transferarea salariului, suma totală a salariului achitat de către pârâtă pentru perioada 13 mai 2019 – 31 decembrie 2019 (7,5 luni), a constituit 3 654 de euro.

Relevant speței este şi constatarea faptului că, la 02 septembrie 2022, apelantul a solicitat angajatorului achitarea deplină a drepturilor salariale, solicitate care a rămas fără rezultat în sensul respectiv.

Raportând prevederile art. 9 alin. (1) lit. d), 10 alin.(2) lit. h), 45, 128 alin. (1) din Codul muncii la circumstanțele de fapt ale cauzei deduse judecății, instanța de apel a conchis că, angajatorul SC „Avtomagistrali- Pivdeni International” SRL nu și-a exercitat corespunzător obligațiile prevăzute de legislația în vigoare și asumate prin contractul individual de muncă încheiat cu Vladislav Pîslari și nu a achitat la timp plățile corespunzătoare salariatului și a admis restanțe la achitarea salariului.

Conform contractului individual de muncă, angajatorul urma să achite un salariu în mărime de 800 de euro lunar pentru perioada de probă de două luni, 13 mai 2019 – 13 iulie 2019 și un salariu de până la 1 000 de euro lunar pentru următoarele perioade.

La acest capitol, instanța de apel a reținut că, angajatorul/intimat a înregistrat restanțe la achitarea salariului către salariatul Vladislav Pîslari, după cum urmează: iulie – 134 de euro; august – 398 de euro; septembrie – 300 de euro; octombrie – 1 000 de euro; noiembrie – 872 de euro; decembrie – 1000 de euro, iar în total suma de 3 704 de euro.

Având în vedere că, restanțele salariale sunt dovedite și angajatorul nu a respectat obligațiile legale și contractuale, Curtea de Apel Chişinău a conchis că este justificată pretenția apelantului, cu admiterea integrală a acestora, în valoare de 3 704 de euro.

Conform art. 123 alin. (1) din Codul muncii, la caz, în contractul de muncă al salariatului se prevede expres dreptul acestuia de a beneficia de 5 concediu anual plătit de 28 de zile, iar angajatorul avea obligația de a respecta această prevedere, conform legislației în vigoare.

În perioada de activitate a reclamantului 13 mai 2019 – 31 decembrie 2019, salariatul nu a beneficiat efectiv de concediu anual. Astfel, reclamantul a solicitat plata unei indemnizații pentru 17 zile de concediu anual, corespunzătoare perioadei lucrate (în jur de 7,5 luni de activitate). Calculul acestuia se face proporțional cu durata muncii efectuate.

Instanța de apel a conchis că soluția instanței de fond prin care a dispus încasarea sumei de 772 de euro, cu titlu de indemnizație de concediu anual de odihnă, este în corespundere cu norma legală și cu termenii contractului individual de muncă, care stipulează dreptul salariatului la un concediu anual plătit. Or, prima instanță corect a calculat indemnizația proporțional cu perioada lucrată, în acord cu principiul legalității drepturilor salariatului și al protecției acestora.

În conformitate cu art. 330 alin.(2), 142, 117, 143, 123, 124, 127, 139, 186, 225 alin. (8) din Codul muncii, Vladislav Pîslari a pretins cu titlu de prejudiciu material suma de 12 398,76 de euro, ceea ce constituie penalitatea pentru neachitarea la timp a salariului şi suma de 2 566,8 de euro, ceea ce constituie penalitatea pentru neachitarea la timp a concediului anual de odihnă.

În opinia instanței de apel, instanța de fond a considerat că, suma solicitată de 12 398,76 de euro, penalitatea pentru neachitarea la timp a salariului şi suma de 2 566,8 de euro, penalitatea pentru neachitarea la timp a concediului anual de odihnă, este disproporționată în raport cu mărimea salariului restant și a indemnizației pentru concediul anual de odihnă neachitate. Or, încasarea acesteia ar produce un dezechilibru și nu ar fi echitabilă, așa cum aceasta depășește cuantumul sumei datorate de angajator, fiind excesivă. Instanței de judecată îi revine sarcina de a aprecia adecvat coraportul dintre mărimea penalității stabilite şi mărimea prejudiciului real suportat de salariat.

Din considerentele expuse, în opinia instanței de apel, prima instanță a apreciat ca fiind drept echitabilă reducerea penalității până la suma integrală a restanței salariale și a indemnizației pentru concediul de odihnă anual nefolosit, adică suma de 4 476 de euro. 6

Instanța de apel a reiterat că, micșorarea penalității pentru întârzierea plății salariului și a indemnizației de concediu anual în speță este justificată prin prisma principiilor generale ale dreptului muncii, dar și prin evaluarea echității și proporționalității.

Astfel, instanța de apel a reținut că, apelul declarat nu conține careva argumente noi și întemeiate, în urma cărora s-ar constata netemeinicia hotărârii primei instanțe în raport cu împrejurările cauzei, apelantul indicând aceleași argumente care se referă la starea de fapt, care au fost invocate în prima instanță și cărora prima instanță le-a dat apreciere corectă.

Art. 434 alin. (1), (2) din Codul de procedură civilă: „(1) Recursul se declară în termen de 2 luni de la data comunicării hotărârii sau a deciziei integrale, dacă legea nu prevede altfel. (2) Termenul de 2 luni este termen de decădere şi nu poate fi restabilit.”

Completul de judecată conchide că recurentul s-a conformat prevederilor art. 434 alin. (1) din Codul de procedură civilă și a depus în termen recursul, or, copia deciziei motivate a fost expediată la 04 decembrie 2024, în adresa recurentului, fapt ce se confirmă prin scrisoarea de expediere (f. d. 22, vol. II), însă date privind recepționarea acesteia la dosar lipsesc, iar cererea de recurs a fost depusă la 04 februarie 2025 (f. d. 33-43, vol. II).

La 30 mai 2025, prin intermediul poştei electronice, în adresa SC „Avtomagistrali-Pivdeni International” SRL a fost expediat copia recursului şi suplimentul la recurs declarat de Vladislav Pîslari, cu înştiinţarea despre necesitatea depunerii referinţei timp de o lună de la data primirii corespondenței, fapt ce se confirmă prin scrisoarea de însoţire anexată la materialele dosarului (f. d. 54-54-verso, vol. II).

Până la data stabilită pentru examinarea admisibilității recursului, SC „Avtomagistrali-Pivdeni International” SRL nu a făcut uz de dreptul său procedural de a depune referință.

Art. 432 alin. (1), (2) din Codul de procedură civilă (1) Recursul este admis dacă: a) interpretarea legii din hotărârea contestată este contrară jurisprudenţei uniforme a Curţii Supreme de Justiţie; b) prin admiterea recursului, se schimbă sau se consolidează jurisprudenţa Curţii Supreme de Justiţie; c) a fost admis neîntemeiat un apel introdus tardiv sau a fost respins ca fiind tardiv un apel depus în termen; d) hotărârea sau decizia vizează drepturile persoanei care nu a fost atrasă în proces; e) hotărârea sau decizia este arbitrară ori se bazează în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor; f) instanţa nu a fost compusă potrivit legii sau hotărârea a fost pronunţată cu încălcarea competenţei jurisdicţionale. 8 (2) Temeiurile menţionate la alin.(1) lit.d)–f) pot fi invocate în recurs doar dacă au fost invocate în apel sau dacă încălcarea a avut loc în instanţa de apel.

Art. 440 alin. (1), (2) din Codul de procedură civilă „(1) În cazul în care se constată existența unuia dintre temeiurile prevăzute la art. 433, completul din 3 judecători, printr-o încheiere irevocabilă adoptată în lipsa părților, declară recursul inadmisibil. (2) Încheierea privind inadmisibilitatea recursului, care conține sumar faptele cauzei, motivele și temeiul inadmisibilității, se publică pe pagina web oficială a Curții Supreme de Justiție și se expediază părților.”

În această ordine de idei, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție reține că, Codul de procedură civilă dezvoltă nu doar caracterul nedevolutiv al recursului, dar și cerința de seriozitate a cererii din perspectiva invocării unor veritabile și esențiale încălcări de drept procedural și material capabile să răstoarne deciziile instanței de apel contestate.

Completul Curții Supreme de Justiție notează că pentru a trece testul de admisibilitate, cererea de recurs trebuie să conțină o motivare convingătoare și întemeiată în condițiile nominalizate mai sus. În consecutivitate, motivarea cererii de recurs în circumstanțele expuse se referă la formalitățile pe care trebuie să le întrunească cererea în vederea rezistării testului și filtrului de admisibilitate.

Instanța de recurs atestă că motivele de casare, invocate în recurs, nu se încadrează în temeiurile prevăzute la art. 432 din Codul de procedură civilă, deoarece se referă la dezacordul recurentului cu soluția pronunțata de către Curtea de Apel Chişinău și nu relevă că aceasta s-ar baza în mod determinant pe aprecierea vădit nerezonabilă a probelor, respectiv nu constituie temei de casare a deciziei recurate.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție notează faptul că 9 dezvoltarea recursului trebuie să cuprindă o motivare corespunzătoare, în sensul arătării cu claritate a acelor critici, care sunt de natură a învedera netemeinicia hotărârii/deciziei și care se încadrează în temeiurile prevăzute la art.432 din Codul de procedură civilă.

Nu este suficientă simpla expunere a circumstanțelor faptice ale cauzei, fiind necesară motivarea recursului cu indicarea motivelor de netemeinicie pe care se bazează, precum și dezvoltarea lor. Motivarea recursului însemnând nu doar exprimarea nemulțumirii față de actul de dispoziție pronunțat în apel, ci expunerea tuturor motivelor pentru care, din punctul de vedere al părții, instanța a pronunțat o hotărâre neîntemeiată.

Recursul nu se poate limita la o simplă indicare a textelor de lege, ci implică determinarea greșelilor imputate instanței de apel și o minimă argumentare a criticii în fapt și în drept, precum și indicarea probelor pe care se bazează aceste critici. Simpla trimitere la un text de lege, fără explicarea pretinsei interpretări și/sau aplicări eronate a prevederilor legale de către instanța de apel, nu echivalează cu un argument. Dacă ar proceda la examinarea unui asemenea pretins argument, Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție s-ar substitui autorului recursului, fapt care ar echivala cu un control efectuat din oficiu.

Completul de judecată al Curții Supreme de Justiție accentuează că admisibilitatea recursului trebuie privită și în contextul rolului și funcției legale a instanței judecătorești supreme care constă, în special, în asigurarea și interpretarea uniformă a legilor la examinarea cauzelor. Astfel, motivarea oricărei cereri de recurs trebuie să țină cont pentru a trece filtrul de admisibilitate și a avea succes, de aceste însușiri de ordin legal fundamental.

În acest sens, CtEDO în jurisprudența sa constantă statuează că dreptul de acces la instanțe nu este absolut. Există limitări implicit admise [Golder împotriva Regatului Unit, pct. 38; Stanev împotriva Bulgariei (MC), pct. 230]. Acesta este în special cazul condițiilor de admisibilitate a unui recurs, întrucât prin însăși natura sa necesită o reglementare din partea statului, care se bucură în această privință de o anumită marjă de apreciere (Luordo împotriva Italiei, pct. 85). Condițiile de admisibilitate ale unui recurs pot fi mai stricte decât pentru un apel (Levages Prestations Services împotriva Franței, pct. 45). 10

Curtea a mai reiterat că modul de aplicare a articolului 6 procedurilor în fața instanțelor ierarhic superioare depinde de caracteristicile speciale ale procedurilor respective, urmând de ținut cont de totalitatea procedurilor în sistemul de drept național și de rolul instanțelor ierarhic superioare în acest sistem. (Botten v. Norway, hotărâre din 19 februarie 1996, Reports 1996-1, p.141, § 39). La fel, conform jurisprudenței CtEDO, procedurile cu privire la admisibilitatea căii de atac și procedurile care implică doar chestiuni de drept, și nu chestiuni de fapt, pot fi conforme cu cerințele articolului 6 § 1 (a se vedea Helmers c. Suediei 09 octombrie 1991, § 31, Seria A, nr. 212-A).

În astfel de circumstanțe, Completul de judecată al Curţii Supreme de Justiţie concluzionează de a aprecia recursul declarat de Vladislav Pîslari, ca fiind inadmisibil.

Ținând cont de cele expuse supra şi în temeiul art. 431 alin. (1) și (2), art. 433 alin. (1) lit. f), 440 alin. (1) și (2) din Codul de procedură civilă. COMPLETUL, CU UNANIMITATE DE VOTURI, Declară inadmisibil recursul depus de Vladislav Pîslari, împotriva deciziei din 08 octombrie 2024 a Curții de Apel Chişinău. Încheierea este irevocabilă. Președinte Stela Procopciuc Judecători Diana Stănilă Oxana Parfeni 11