MISCHIE c. ROUMANIE

MISCHIE c. ROUMANIE (CtEDO, 2013)

SECȚIUNEA A TREIA DECIZIE Cerere nr. 50224/07 Nicolae MISCHIE împotriva României Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are loc la 30 aprilie 2013 într-o Cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Alvina Gyulumyan, Ján Šikuta, Luis López Guerra, Nona Tsotsoria, Kristina Pardalos, Valeriu Gritco, judecători, și Marialena Tsirli, asistentă de secțiune, Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 24 octombrie 2007, După ce a deliberat, face următoarea decizie DEFICIENTUL, dl Nicolae Mischie, este un resortisant român născut în 1945 și rezident în Târgu-Jiu. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează. În perioada 1996-2004, reclamantul, membru al Partidului Social Democrat din România, a fost președintele consiliului general al Gorj. Comunicatul de presă al Parchetului Național Anticorupție din 30 aprilie 2004, Parchetul Național Anticorupție (PNA) A publicat un comunicat de presă cu privire la urmărirea penală împotriva reclamantului. Potrivit acestui comunicat, reclamantul ar fi primit sume de mai multe miliarde de lei românești din partea mai multor societăți comerciale pentru a le favoriza în cadrul achizițiilor publice. La o dată nespecificată, reclamantul ar fi sesizat procurorul-șef al PNA cu privire la o plângere în care invoca o încălcare a prezumției de nevinovăție din cauza modului în care a fost redactat comunicatul de presă. Reclamantul nu a precizat care a fost răspunsul PNA la plângerea sa. Prin hotărârea din 26 ianuarie 2005, Tribunalul de Primă Instanță din Târgu-Jiu l-a pus în arest provizoriu pe reclamant pentru o perioadă de cinci zile. În lipsa reînnoirii acestei măsuri, reclamantul a fost eliberat ulterior. În noiembrie 2002, au fost deschise urmăriri penale împotriva reclamantului, care era suspectat că a introdus ilegal în România, în 1997, o pușcă de vânătoare pe care o cumpărase în Elveția. În anii 2003 și 2004, reclamantul a fost ascultat de către Parchet de mai multe ori. El a recunoscut că a cumpărat pușca, la 11 octombrie. De la un armurier din Lausanne, în timp ce a fost în compania a trei persoane, inclusiv B.E., rezident elvețian de origine română. Constatând ulterior că pușca nu funcționa, el l-a lăsat în urmă la B.E. pentru ca acesta să se ocupe de reparații. El a recuperat pușca la 9 februarie 2003, la aeroportul Roma unde B.E. a fost mutat în acest scop. El nu a declarat pușca la aeroportul din Roma, nici la aeroportul din București, pentru că personalul din aeroportul din București nu a verificat bagajele sale, deși arma nu a fost ascuns. El a avut dreptul de a face demersurile la biroul vamal de la locul său de domiciliu, ceea ce, apropo, a făcut. 10. Parchetul audiat, de asemenea, mai mulți martori, printre care și cei doi persoane care erau prezente în momentul cumpărării puștii, șoferul reclamantului, persoane care făceau parte din Asociația Locală de Vânătoare și soția reclamantului. Ei au confirmat cu toții versiunea reclamantului în ceea ce privește achiziționarea puștii, dar niciunul nu a putut oferi informații directe și exacte cu privire la modul în care reclamantul a introdus pușca în România. Șoferul reclamantului a declarat că, la 9 februarie 2003, când a fost încărcat la aeroport cu bagajele reclamantului, el a crezut că a văzut o armă. 11. La 21 iulie 2003, Institutul de Criminalistică și-a prezentat raportul de expertiză balistică în litigiu. Potrivit concluziilor raportului, arma reclamantului prezenta urme de degradare, prin utilizarea unei șurubelnițe neadecvate și intervenția a fost probabil făcută de o persoană neprofesională (adică un neprofesionist în Domeniul Armelor). La 9 septembrie 2004, B.E. a fost interogat cu privire la comisia rogatorie de către judecătorul judecător al cantonului Vaud, în prezența unui inspector de poliție și a unui grefier elvețian. B.E. a declarat că a fost prezent atunci când a cumpărat pușca și nu a mai revăzut pușca de atunci. El a precizat că, cu puțin timp înainte, reclamantul l-a chemat să-i ceară să confirme versiunea sa a faptelor, în special în ceea ce privește presupusa sa călătorie la aeroportul din Roma, dar a refuzat. 13. Printr-un rechizitoriu din 26 ianuarie 2005, Parchetul din Gorj l-a trimis pe reclamant înapoi în judecată pe șefii de încălcare a regimului armelor și munițiilor, falsurilor și contrabandei. Pe baza concluziilor raportului de expertiză și pe baza declarațiilor B.E., Parchetul consideră că reclamantul a introdus în mod ilegal arma în România în 1997 fără a declara acest lucru și că, după inițierea urmăririi penale, a elaborat un plan de a face să se creadă că Ö nu l-a introdus decât în 2003 14. Tribunalul a fost înregistrat de tribunalul departamental din Gorj, care a ținut mai multe audieri pentru audierea martorilor. Tribunalul nu s-a referit la o nouă audiere a B.E. în cadrul comisiei de recurs. printr-o hotărâre din 25 octombrie 2005, Tribunalul l-a pronunțat pe reclamant. Instanța a respins declarația de la B.E., pe motiv că nu a fost reținută de alte elemente de probă și a ajuns la concluzia că reclamantul a introdus pușca în România în februarie 2003 fără a face demersurile legale, dar că, din cauza circumstanțelor cauzei, acțiunea sa nu prezenta gradul de pericol social al unei infracțiuni. Parchetul a făcut apel și a contestat hotărârea Tribunalului, pe motiv că acesta a interpretat greșit situația de fapt. Parchetul slam-a bazat pe declarația de la B.E. și pe lipsa unei dovezi directe a pretinsei reparații a pușcă în Elveția și a susținut că nici un martor direct nu a confirmat teza de introducere a puștii în România în 2003 16. Prin hotărârea din 20 octombrie 2006, Curtea de Apel din Craiova a respins recursul la Parchet și a confirmat hotărârea tribunalului județean. În ceea ce privește declarația de la B.E., Curtea de apel din Craiova a respins din motive de echitate de procedură. Pe de altă parte, pe de altă parte, Hotărârea Unterpertinger c. Austria (24 noiembrie 1986, seria A n 110), Delta c. Franța (19 decembrie 1990, seria A n 191 A) și Lüdi c. Elveția (15 iunie 1992, seria A n 238), instanța de apel a judecat că o condamnare bazată pe declarațiile făcute în timpul anchetei, de un martor pe care reclamantul nu l-a putut interoga ulterior pentru a-i controla credibilitatea era contrară principiilor procesului echitabil 17. Parchetul a formulat un recurs în recurs întemeiat, precum și recursul la recurs, pe baza erorii de fapt. În cursul inaugurării din 18 aprilie 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție l-a inculpat pe reclamant care își menține declarația.Înalta Curte nu a efectuat o nouă audiere a martorilor. 18. Printr-o hotărâre din 25 aprilie 2007, Înalta Curte a acceptat recursul la Parchet și l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsă de un an de închisoare cu suspendare. Înalta Curte a statuat că instanțele de primă instanță și decădere au respins în mod eronat declarația B.E. care fusese colectată în conformitate cu prevederile Convenției europene privind justiția în materie penală și cu protocolul său adițional, pe care România îl ratificatese și pe care reclamantul i-ar fi putut adresa întrebări în scris. credibil, pe motiv că nu s-ar fi expus, pentru o perioadă considerabilă, riscului de a impune sancțiuni penale pentru posesia ilegală a puștii și pentru transportul acesteia la aeroportul din Roma, cu atât mai mult cu cât măsurile de securitate au fost consolidate puternic în aeroporturi după 2001. Raportul de expertiză a concluzionat, de asemenea, la o reparație superficială, ceea ce contrazicea teza reclamantului potrivit căreia ar fi lăsat pușca în Elveția în vederea reparării de către armurier. a publicat un articol despre un anumit B.P., un prieten al cărui solicitant tolerase comportamente ilegale cu privire la o proprietate imobiliară și la accesul la fonduri PHARE. La articolul făcea referire la faptul că B.P. era fratele B.E. care oferise reclamantului o armă de vânătoare în timpul deplasării sale în Elveția. 21. La 29 ianuarie 2005, Impactul Gorj a publicat două articole. L. Un reținea afirmațiile procurorului care se ocupa de caz, care considera că armele reclamantului trebuiau confiscate din cauza arestării sale și deplângea refuzul instanțelor de a autoriza o percheziție la domiciliul său. La al doilea menționa desfășurarea instanței publice din Gorj privind detenția reclamantului (procedura din 2). Alte două articole, publicate de același ziar, din 13 aprilie și 11 mai 2005, au prezentat desfășurarea audierilor publice în cadrul procesului penal al reclamantului și au comentat strategia sa de apărare sau declarațiile martorilor (procedura din 3). Reclamantul a trimis copii ale altor articole prezentate în presa locală cu privire la aceasta, care se referă la activitatea sa politică și menționează, printre altele, procedurile penale pendinte împotriva sa. Dreptul și practica internă relevante 24. Dispozițiile relevante ale Codului de procedură penală în vigoare la data la care au avut loc faptele referitoare la competențele instanței de apel, precum și modificările aduse în septembrie 2006 sunt descrise în cauza Gaitanaru c. România 26082/05, § 17-18, 26 iunie 2012 25. România a ratificat Convenția europeană privind asistența juridică reciprocă în materie penală la 17 martie 1999. Legea nr. 302 din 30 august 2004 privind cooperarea juridică internațională în materie penală preia principiile acesteia. 26. Prin hotărârea nr. 6827 din 22 noiembrie 2006, Înalta Curte de Casație și Justiție, în cadrul unei proceduri penale pentru înșelăciune, a dat dreptul la recurs în recurs împotriva instanței inculpate și a încălcat hotărârile instanțelor inferioare, pe motiv că nu a reușit să interogheze, în ședință publică, martorii acuzați. Înalța Curte reține, printre altele, următoarele: ... probele colectate în cursul anchetei trebuie verificate de către judecătorul care le examinează în ședință publică, oral, fără intermediari și în contradictoriu. GRIFS 27. Invocând, în esență, art. 5 alineatul (1) din convenție, reclamantul se plânge de arestarea sa provizorie pe o perioadă de cinci zile, la 26 ianuarie 2005. 28. Invocând art. 6 alineatele (1) și (3) litera (d) din Convenție, acesta se plânge de o încălcare a dreptului său la apărare, pe de o parte, că Înalta Curte de Casație și Justiție a fost condamnată fără a examina noi dovezi și, pe de altă parte, că nu a putut cere să se interogheze martorul B.E. 29. Invocând art. 6 alineatul (2) din Convenție, acesta invocă o încălcare a prezumției de nevinovăție din cauza conținutului comunicatului de presă al PNA din 30 aprilie 2004, precum și a articolelor de presă publicate cu privire la acesta. Reclamantul se plânge de o încălcare a dreptului său la apărare, pe motiv că, pe de o parte, Înalta Curte de Casație și Justiție a condamnat fără a examina noi dovezi și, pe de altă parte, nu a reușit să interogheze martorul B.E. (1) Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...) care va decide... dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei are dreptul în special la: (...) să interogheze sau să interogheze martorii acuzați și să obțină convocarea și interogarea martorilor cu descărcare de gestiune în aceleași condiții ca și martorii acuzați 31. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu consideră că este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestor obiecțiuni și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură. Grief întemeiat pe art. 6 alineatul (2) din Convenția 32. Reclamantul se plânge de o încălcare a prezumției de nevinovăție, din cauza articolelor prezentate în presa locală cu privire la procedura penală împotriva sa. Curtea amintește că principiul prezumției de nevinovăție consacrat de alineatul (2) al articolului 6 nu se limitează la o garanție procedurală în materie penală: domeniul său de aplicare este mai extins și demască faptul că mai mult de un reprezentant al statului nu declară că o persoană este vinovată de o infracțiune înainte de stabilirea vinovăției sale de către o instanță ( Allenet de Ribemont c. Franța , 10 februarie 1995, § 35-36, seria A n 308. În plus, o încălcare a prezumției de nevinovăție poate avea loc nu numai din partea unui judecător sau a unei instanțe judecătorești, ci și din partea altor autorități publice (Daktaras c. Lituania, n 4990/98, § 41 42, CEDH 2000-X). 34. Curtea recunoaște că art. 6 alin. (2) nu poate împiedica, în temeiul art. 10 din Convenție, autoritățile să informeze publicul cu privire la investigațiile penale în curs, dar solicită ca acestea să facă acest lucru cu discreție și rezervă ( Allenet de Ribemont). , citată anterior, punctul 38. În anumite cazuri, o campanie de presă virulentă poate afecta echitatea procesului, influențând opinia publică (a se vedea Akay c. Turcia (dec.), n 34501/97, 19 februarie 2002 și Priebke c. Italia (dec.), n 4899/99, 5 aprilie 2001). 35. Reflectând spre faptele din speță, Curtea constată de prima dată că poziția pe care o deținea reclamantul justifica interesul atât al autorităților naționale, cât și al publicului larg pentru desfășurarea procesului penal, în special în contextul luptei împotriva corupției (Viorel Burzo c. România, nr 75109/01 și 12639/02, § 160, 30 iunie 2009). 36. Comisia observă apoi că articolele depuse la dosar au fost publicate în cursul procedurii în primă instanță în care reclamantul a fost achitat și că acesta nu a susținut că informațiile cuprinse în aceste articole erau false, unde ar fi fost comunicate în mod ilegal presei de către reprezentanții autorităților publice. Într-adevăr, trei dintre aceste articole au fost publicate în cadrul audierilor publice la care presa, probabil, a asistat. 37. În ceea ce privește declarațiile procurorului însărcinat cu cauza (punctul 21 de mai sus), Curtea ia notă de faptul că acesta din urmă a acționat în scopul de a informa publicul cu privire la desfășurarea anchetei penale și că, prin conținutul și forma lor, informațiile furnizate nu lăsau să se exprime nicio consideraie cu privire la vinovăia reclamantului (retro Allenet de Ribemont, citată anterior, punctul 41). 38. În cele din urmă, Curtea este de acord cu faptul că nu a avut în speță o campanie mass-media virulentă, care ar fi influențat sau ar fi putut fi de natură să afecteze formarea de limbă juridică a judecătorilor, a profesioniștilor formați în mod corespunzător, sau la sfârșitul deliberării (Mircea c. România, nr. 41250/02, § 75, 29 martie 2007 și Jiga c. România, nr. 14352/04, § 94 95, 16 martie 2010). 39. Prin urmare, acest aspect este în mod evident nefondat și trebuie respins, în temeiul articolului 35 alineatul (3) litera (a) și al articolului 4 din convenție. Alte obiecțiuni 40. În ceea ce privește celelalte obiecțiuni, având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, Curtea nu a constatat nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de convenție sau de protocoalele sale. 41. Prin urmare, această parte a cererii este în mod clar greșit întemeiată și trebuie respinsă, în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea obiecțiunilor reclamantului care au fost formulate în temeiul articolului 6 alineatul (1) și al articolului 3 litera (d) din convenție. Marialena Tsirli Josep Casadevalliere adjunctă Președintele

TROISIÈME SECTION

DÉCISION

Requête n

o

50224/07

Nicolae MISCHIE

contre la Roumanie

La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant le 30 avril 2013 en une Chambre composée de

:

Josep Casadevall,

président,

Alvina Gyulumyan,

Ján Šikuta,

Luis López Guerra,

Nona Tsotsoria,

Kristina Pardalos,

Valeriu Grițco,

juges,

et de Marialena Tsirli,

greffière adjointe de section,

Vu la requête susmentionnée introduite le 24 octobre 2007,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

1.

Le requérant, M. Nicolae Mischie, est un ressortissant roumain né en 1945 et résidant à Târgu-Jiu.

A.

Les circonstances de l’espèce

2.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

3.

Entre 1996 et 2004, le requérant, membre du Parti Social Démocrate roumain, a été le président du conseil général de Gorj.

1.

Le communiqué de presse du Parquet National Anticorruption

4.

Le 30 avril 2004, le Parquet National Anticorruption (le «

PNA

») publia un communiqué de presse au sujet des poursuites pénales ouvertes à l’encontre du requérant. Selon ce communiqué, le requérant aurait reçu des sommes de plusieurs milliards de lei roumains de la part de plusieurs sociétés commerciales afin de les favoriser lors de la passation de marchés publics.

5.

A une date non précisée, le requérant aurait saisi le procureur en chef du PNA d’une plainte dans laquelle il invoquait une violation de la présomption d’innocence en raison de la manière dont ce communiqué de presse avait été rédigé.

6.

Le requérant n’a pas précisé quelle a été la réponse du PNA à sa plainte.

2.

La détention provisoire du requérant

7.

Par une décision avant dire droit du 26 janvier 2005, le tribunal de première instance de Târgu-Jiu plaça le requérant en détention provisoire pour une durée de cinq jours. A défaut de renouvellement de cette mesure, le requérant fut remis en liberté par la suite.

3.

La procédure pénale pour non-respect du régime des armes et des munitions

8.

En novembre 2002, des poursuites pénales furent ouvertes à l’encontre du requérant, qui était soupçonné d’avoir illégalement introduit en Roumanie, en 1997, un fusil de chasse qu’il avait acheté en Suisse.

9.

Au cours des années 2003 et 2004, le requérant fut entendu par le parquet à plusieurs reprises. Il reconnut avoir acheté le fusil, le 11

octobre

1997, d’un armurier de Lausanne, alors qu’il était en compagnie de trois personnes, dont B.E., résidant suisse d’origine roumaine. Constatant par la suite que le fusil ne fonctionnait pas, il l’avait laissé à B.E. pour que celui-ci se charge de la réparation. Il avait récupéré le fusil, le 9 février 2003, à l’aéroport de Rome où B.E. s’était déplacé à cette fin. Il ne déclara pas le fusil à l’aéroport de Rome, ni à l’aéroport de Bucarest, parce que le personnel aéroportuaire n’avait pas vérifié ses bagages, bien que l’arme ne fusse pas dissimulée. Il avait l’intention de faire les démarches au bureau des douanes de son lieu de domicile, ce que, d’ailleurs, il fit.

10.

Le parquet entendit également plusieurs témoins, dont les deux

personnes qui était présentes au moment de l’achat du fusil, le chauffeur du requérant, des personnes qui faisaient partie de l’association locale de chasse et l’épouse du requérant. Ils confirmèrent tous la version du requérant s’agissant de l’achat du fusil, mais aucun ne put donner de renseignements directs et exacts sur la manière dont le requérant avait introduit ce fusil en Roumanie. Le chauffeur du requérant déclara que, le 9

février 2003, lorsqu’il s’était chargé, à l’aéroport, des bagages du requérant, il avait cru voir une arme.

11.

Le 21 juillet 2003, l’Institut de Criminalistique rendit son rapport d’expertise balistique en l’affaire. Selon les conclusions du rapport, le fusil du requérant présentait des traces de dégradation, par l’usage d’un tournevis inadapté et l’intervention avait probablement été faite par une personne non

professionnelle («

un neprofesionist în domeniul armelor

»).

12.

Le 9 septembre 2004, B.E. fut interrogé sur commission rogatoire par le juge d’instruction du canton de Vaud, en présence d’un inspecteur de police et d’un greffier suisses. B.E. déclara qu’il était présent lors de l’achat du fusil et qu’il n’avait pas revu le fusil depuis. Il précisa que le requérant l’avait appelé, peu de temps auparavant, pour lui demander de confirmer sa version des faits, notamment en ce qui concernait son prétendu déplacement à l’aéroport de Rome, mais qu’il avait refusé.

13.

Par un réquisitoire du 26 janvier 2005, le parquet de Gorj renvoya le requérant en jugement des chefs de non-respect du régime des armes et des munitions, de faux et de contrebande. Se fondant, notamment, sur les conclusions du rapport d’expertise et sur les déclarations de B.E., le parquet estima que le requérant avait, en 1997, illégalement introduit le fusil en Roumanie sans le déclarer et que, une fois les poursuites pénales déclenchées, il avait conçu un plan pour faire croire qu’il ne l’avait introduit qu’en 2003.

14.

L’affaire fut enregistrée par le tribunal départemental de Gorj qui tint plusieurs audiences afin d’entendre les témoins. Le tribunal ne procéda pas à une nouvelle audition de B.E. sur commission rogatoire. Par un jugement du 25 octobre 2005, le tribunal acquitta le requérant. Le tribunal écarta la déclaration de B.E., au motif qu’elle n’était pas corroborée par d’autres éléments de preuve et conclut que le requérant avait introduit le fusil en Roumanie en février 2003 sans faire les démarches légales, mais qu’en raison des circonstances de l’affaire, son action ne présentait pas le degré de danger social d’une infraction.

15.

Le parquet interjeta appel et contesta le jugement du tribunal, au motif que celui-ci avait procédé à une interprétation erronée de la situation de fait. Le parquet s’appuya sur la déclaration de B.E. et sur l’absence d’une

preuve directe de la prétendue réparation du fusil en Suisse et fit valoir qu’aucun témoin direct n’avait confirmé la thèse de l’introduction du fusil en Roumanie en 2003.

16.

Par un arrêt du 20 octobre 2006, la cour d’appel de Craiova rejeta l’appel du parquet et confirma le jugement du tribunal départemental. S’agissant de la déclaration de B.E., la cour d’appel l’écarta pour des raisons d’équité de procédure. S’appuyant sur les arrêts

Unterpertinger c.

Autriche

(24 novembre 1986, série A n

o

110),

Delta c.

France

(19

décembre 1990, série A n

o

191

‑

A) et

Lüdi c. Suisse

(15

juin

1992, série

A n

o

238), la cour d’appel jugea qu’une condamnation basée sur les déclarations faites, pendant l’enquête, par un témoin que le requérant n’avait pas pu ensuite interroger afin de contrôler sa crédibilité était contraire aux principes du procès équitable.

17.

Le parquet forma un pourvoi en recours fondé, de même que l’appel, sur l’erreur de fait. Lors de l’audience du 18 avril 2007, la Haute Cour de cassation et de justice entendit le requérant qui maintint sa déclaration. La Haute Cour ne procéda pas à une nouvelle audition des témoins.

18.

Par un arrêt du 25 avril 2007, la Haute Cour fit droit au pourvoi du parquet et condamna le requérant à une peine d’un an de prison avec sursis. La Haute Cour jugea que les juridictions de premier ressort et d’appel avaient écarté à tort la déclaration de B.E. qui avait été recueillie selon les dispositions de la Convention européenne d’entraide judiciaire en matière pénale et son Protocole additionnel, que la Roumanie avait ratifiés, et que le requérant aurait pu lui adresser des questions par écrit. La Haute Cour jugea la déclaration de B.E. crédible, au motif qu’il ne se serait pas exposé, pendant une période considérable, au risque d’encourir des sanctions pénales pour la possession illégale du fusil et pour son transport à l’aéroport de Rome, d’autant plus que les mesures de sécurité avaient été fortement renforcées dans les aéroports après 2001. Le rapport d’expertise avait également conclu à une réparation superficielle, ce qui contredisait la thèse du requérant selon laquelle il aurait laissé le fusil en Suisse en vue d’une

réparation par l’armurier.

4.

La médiatisation de l’affaire

19.

Le procès pénal à l’encontre du requérant fut médiatisé par la presse locale, entre 2002 et 2005.

20.

En mai 2004,

Gazeta de Sud

publia un article au sujet d’un certain B.P., un ami dont le requérant avait toléré des comportements illégaux au sujet d’une revendication immobilière et de l’accès à des fonds PHARE. L’article faisait mention du fait que B.P. était le frère de B.E. qui avait offert un fusil de chasse au requérant lors de son déplacement en Suisse.

21.

Le 29 janvier 2005,

Impactul de Gorj

publia deux articles. L’un

reprenait les propos du procureur chargé de l’affaire, qui estimait que les armes du requérant devaient être confisquées en raison de son arrestation et déplorait le refus des juridictions d’autoriser une perquisition à son domicile. L’autre relatait le déroulement de l’audience publique du tribunal de Gorj concernant la détention du requérant (procédure sous

2).

22.

Deux autres articles, publiés par le même quotidien, les 13 avril et 11

mai

2005, relataient le déroulement des audiences publiques dans le cadre du procès pénal du requérant et commentaient sa stratégie de défense ou les dépositions des témoins (procédure sous 3).

23.

Le requérant a envoyé les copies d’autres articles parus dans la presse locale à son sujet. Ces articles traitent de son activité politique et font mention, entre autres, des procédures pénales pendantes à son encontre.

B.

Le droit et la pratique internes pertinents

24.

Les dispositions pertinentes du Code de procédure pénale en vigueur à l’époque des faits relatives aux pouvoirs de la juridiction de recours, ainsi que les modifications qui ont été apportées en septembre 2006 sont décrites dans l’affaire

Găitănaru c. Roumanie

(n

o

26082/05, §§ 17-18, 26

juin 2012).

25.

La Roumanie a ratifié la Convention européenne d’entraide judiciaire en matière pénale, le 17 mars 1999. La loi n

o

302 du 30 août 2004 sur la coopération juridique internationale en matière pénale en reprend les principes.

26.

Par arrêt n

o

6827 du 22 novembre 2006, la Haute Cour de cassation et de justice, dans le cadre d’une procédure pénale pour escroquerie, a fait droit au pourvoi en recours de l’inculpée et a cassé les décisions des juridictions inférieures, au motif qu’elle n’avait pas pu faire interroger, en audience publique, les témoins à charge. La Haute Cour retint, entre autres, ce qui suit:

«

(...) les preuves recueillies pendant l’enquête doivent être vérifiées par le juge qui les examine en audience publique, de manière orale, sans intermédiaire et de façon contradictoire.

»

GRIEFS

27.

Invoquant, en substance, l’article 5 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de l’illégalité de son placement en détention provisoire pour une durée de cinq jours, le 26 janvier 2005.

28.

Invoquant l’article 6 §§ 1 et 3 d) de la Convention, il se plaint d’une

violation de ses droits de la défense, au motif, d’une part, que la Haute Cour de cassation et de justice l’a condamné sans examiner de nouveaux éléments de preuve et, d’autre part, qu’il n’a pas pu faire interroger le témoin B.E.

29.

Invoquant l’article 6 § 2 de la Convention, il allègue une violation de la présomption d’innocence en raison du contenu du communiqué de presse du PNA du 30 avril 2004, ainsi que des articles de presse parus à son sujet.

EN DROIT

A.

Griefs tirés de l’article 6 §§ 1 et 3 d) de la Convention

30.

Le requérant se plaint d’une violation de ses droits de la défense, au motif, d’une part, que la Haute Cour de cassation et de justice l’a condamné sans examiner de nouveaux éléments de preuve et, d’autre part, qu’il n’a pas pu faire interroger le témoin B.E. Il invoque l’article 6 §§ 1 et 3 d), ainsi libellé

:

«

3.

Tout accusé a droit notamment à

: (...)

d)

interroger ou faire interroger les témoins à charge et obtenir la convocation et l’interrogation des témoins à décharge dans les mêmes conditions que les témoins à charge

;

»

31.

En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ces griefs et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l’article 54 § 2 b) de son règlement.

B.

Grief tiré de l’article 6 § 2 de la Convention

32.

Le requérant se plaint d’une violation de la présomption d’innocence, en raison des articles parus dans la presse locale au sujet de la procédure pénale à son encontre. Il invoque l’article 6 § 2 de la Convention, ainsi libellé

:

«

2.

Toute personne accusée d’une infraction est présumée innocente jusqu’à ce que sa culpabilité ait été légalement établie.

»

33.

La Cour rappelle que le principe de la présomption d’innocence consacrée par le paragraphe 2 de l’article 6 ne se limite pas à une garantie procédurale en matière pénale

: sa portée est plus étendue et exige qu’aucun représentant de l’État ne déclare qu’une personne est coupable d’une infraction avant que sa culpabilité ait été établie par un tribunal (

Allenet de Ribemont c. France

, 10 février 1995, § 35-36, série A n

o

308). En outre, une

atteinte à la présomption d’innocence peut émaner non seulement d’un

juge ou d’un tribunal mais aussi d’autres autorités publiques (

Daktaras c.

Lituanie

, n

o

42095/98, §§ 41

‑

42, CEDH 2000-X).

34.

La Cour reconnaît que l’article 6 § 2 ne saurait empêcher, au regard de l’article 10 de la Convention, les autorités de renseigner le public sur des enquêtes pénales en cours, mais il requiert qu’elles le fassent avec discrétion et réserve (

Allenet de Ribemont

, précité, § 38). Une campagne de presse virulente est dans certains cas susceptible de nuire à l’équité du procès, en influençant l’opinion publique (voir

Akay c. Turquie

(déc.), n

o

34501/97, 19

février 2002 et

Priebke c. Italie

(déc.), n

o

48799/99, 5 avril 2001).

35.

Se tournant vers les faits de l’espèce, la Cour note de prime abord que la position qu’occupait le requérant justifiait l’intérêt tant des autorités nationales que du grand public pour le déroulement de son procès pénal, surtout dans le contexte de la lutte contre la corruption (

Viorel Burzo c.

Roumanie

, n

os

75109/01 et 12639/02, §

160, 30 juin 2009).

36.

Elle note ensuite que les articles versés au dossier ont été publiés au cours de la procédure en première instance à l’issue de laquelle le requérant a été acquitté et que celui-ci n’a pas prétendu que les informations contenues par ces articles étaient fausses où qu’elles auraient été communiquées illégalement à la presse par les représentants des autorités publiques. En effet, trois des articles en question ont été publiés à l’issue des audiences publiques auxquelles la presse avait, vraisemblablement, assisté.

37.

S’agissant des déclarations du procureur chargé de l’affaire (paragraphe 21 ci-dessus), la Cour note que ce dernier a agi dans le but d’informer le public du déroulement de l’enquête pénale et que, par leur contenu et leur forme, les informations qu’il a fournies ne laissaient transparaître aucune considération quant à la culpabilité du requérant (

a

contrario

,

Allenet de Ribemont

, précité, § 41).

38.

Finalement, la Cour est d’avis qu’il n’a pas eu en l’espèce de campagne médiatique virulente qui aurait influencé ou aurait été susceptible d’influencer la formation de l’opinion des juges, des professionnels dûment formés, ou l’issue du délibéré (

Mircea c. Roumanie

, n

o

41250/02, § 75, 29

mars 2007 et

Jiga c. Roumanie

, n

o

14352/04, §§ 94

‑

95, 16 mars 2010).

39.

Il s’ensuit que ce grief est manifestement mal fondé et doit être rejeté, en application de l’article 35 §§ 3 a) et 4 de la Convention.

C.

Autres griefs

40.

S’agissant des autres griefs, compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, la Cour n’a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention ou ses Protocoles.

41.

Il s’ensuit que cette partie de la requête est manifestement mal fondée et qu’elle doit être rejetée, en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Ajourne

l’examen des griefs du requérant tirés de l’article 6 §§ 1 et 3 d) de la Convention

;

Déclare

la requête irrecevable pour le surplus.

Marialena Tsirli

Josep Casadevall

Greffière adjointe

Président