În cauza Goudoumas c. Grecia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea întâi), care face parte dintr-un comitet compus din Elisabeth Steiner, președinte, Linos-Aleksandr Sicilianos, Ksenija Turković, judecători și Andrei Wampach, grefier adjunct al secțiunii, După ce a deliberat în camera Consiliului la 9 aprilie 2013, se pronunță pronunțarea hotărârii, adoptat la această dată a procedurii A la originea cauzei se află o cerere (n 62459/09) îndreptată împotriva Republicii Elene și al cărei resortisant al acestui stat, dl Spyros Goudoumas ( La 29 octombrie 2009, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (inclusiv Convenția privind drepturile omului). Între timp, reclamantul a decedat, iar mama sa, dl Dimitra Goudouma, și-a exprimat dorința de a prelua judecata. Mama reclamantului este reprezentată de M. T. Xynos, avocat pensionat în baroul din Salonic. Guvernul grec ( La 20 octombrie 1999, reclamantul, șomer și handicapat, a introdus în fața Tribunalului Administrativ din Salonic o acțiune împotriva statului pentru întreținerea și semnalizarea insuficientă a unui drum județ, ceea ce a avut drept consecință faptul că a fost victima, la 19 octombrie 1994, a unui accident grav de mașină care l-a lăsat paraplegic. La accident a apărut atunci că el a fost de serviciu militar, iar handicapul său a fost ireversibil. Prin decizia din 29 decembrie 2000 (notificată cu reclamantul la 30 ianuarie 2001), Tribunalul Administrativ a dispus o completare. La 21 martie 2001, reclamantul a prezentat dovezile suplimentare solicitate și a depus o cerere pentru ca cazul său să fie examinat cu prioritate. La 31 octombrie 2001, Tribunalul Administrativ a pronunțat o nouă hotărâre înainte de a pronunța dreptul prin care dispunea o nouă completare. Prin hotărârea din 21 februarie 2003 (notificată reclamantului la 5 iulie 2003), Tribunalul Administrativ i-a dat câștig de cauză. Mai precis, el a condamnat la plata sumei de 23 251,87 EUR (EUR), precum și următoarele sume la începutul fiecărei luni: 225,97 EUR de la 1 martie la 31 decembrie 2003, 228,90 EUR de la 1 ianuarie la 31 decembrie 2004 și 231,84 EUR de la 1 ianuarie la 31 decembrie 2005. La 14 noiembrie 2003, statul interjet a făcut apel la instanța administrativă din Salonic. La 21 ianuarie 2004, reclamantul a solicitat tratamentul prioritar al cazului său. 10. Prin Hotărârea din 22 august 2005 (notificată cu avizul reclamantului la 10 februarie 2006), curtea administrativă de apel a decăzut la . 11. La 3 aprilie 2006, statul a ocupat în casație în fața Consiliului de Stat. La 13 septembrie 2006, reclamantul a solicitat din nou tratamentul prioritar al cazului său și a subliniat faptul că șapte ani au trecut deja de la introducerea procedurii și că el și familia sa se confruntau cu probleme economice serioase, deoarece era sărac și în imposibilitatea de a lucra. 12. Cu toate acestea, la 24 iulie și 19 decembrie 2007, 2 iunie și 15 decembrie 2008, 25 mai și 14 decembrie 2009 13. 3659/2008 (art. 37) la art. 285 din Codul de procedură administrativă prin eliminarea, în materie administrativă, a efectului suspensiv al hotărârilor judecătorești până când acestea devin nepedepsite (a se vedea punctul 16 de mai jos). 14. La 23 februarie 2009, reclamantul, prevalând de art. 37 din lege 3659/2008, sesizează Comitetul celor trei membri ai Consiliului cu privire la refuzul administrației de a se conforma unei hotărâri judecătorești definitive. La 5 noiembrie 2009, partea reclamantă nu furnizează informații cu privire la rezultatul acestei cereri. 3732/2012 a fost parțial îndreptățită la recursul de casare formulat de la Õ . Această hotărâre nu este încă pusă la dispoziție. II. DREPTUL INTERNE PERTINENT 16. La art. 37 din Legea nr. 3659/2008 privind îmbunătățirea și accelerarea procedurilor în fața instanțelor administrative (publicat în Jurnalul Oficial din 7 mai 2008) a adăugat un alineat (3) la art. 285 din Codul de procedură administrativă, în temeiul căruia Dispozițiile care prevăd în favoarea statului (...) suspendarea executării hotărârilor judecătorești definitive, până când acestea devin incompetente de a face obiectul unei căi de atac, nu se mai aplică în domeniul procesului administrativ. Recurentul susține că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil, astfel cum este prevăzut la art. 6 alineatul (1) din convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile cu privire la drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 18. 19 Perioada care trebuie luată în considerare a început la 20 octombrie 1999, cu sesizarea Tribunalului Administrativ din Salonic și s-a încheiat la 1 octombrie 2012, cu hotărârea nr 3732/2012 a Consiliului de Stat și, prin urmare, a durat 12 ani și 11 luni pentru trei grade de jurisdicție. Cu privire la admisibilitate 20. Curtea constată că nu este în mod evident întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) litera (a) din Convenție. Curtea constată, de asemenea, că nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Prin urmare, trebuie declarat admisibil. Pe fond 21. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în care se soluționează o cauză apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și de obiectul litigiului pentru cei interesați (a se vedea, printre multe altele, Frydlender c. Franța [GC], 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII). 22. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Frydlender citată anterior 23. În speță, Curtea constată că a durat trei ani și opt luni la Tribunalul Administrativ din Salonic pentru a se pronunța cu privire la acțiunea recurentului (20 octombrie 1999-5 iulie 2003) și șase ani și aproximativ șase luni la Consiliul de Stat pentru a se pronunța cu privire la recursul la ë ă (de la 3 aprilie 2006 la 1 octombrie 2012). Guvernul nu oferă nicio explicație pertinentă pentru aceste termene. 24. Ținând cont de jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu îndeplinește cerința termenului rezonabil 25. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1). II. privind VIOLAȚIA ALOCATĂ ARTICOLULUI 1 PROTOCOLUL N 1 DIN CONVENȚIA 26. Reclamantul se plânge de o încălcare a dreptului său de a respecta bunurile din cauza neexecutării hotărârii Curții Administrative de Apel și a unei proceduri judiciare care a continuat de prea mult timp. 27. Curtea ia notă de faptul că reclamantul se plânge în principal de posibilitatea de a atinge suma care i-a fost alocată pe durata procedurii în fața Consiliului de Stat. Or, în conformitate cu jurisprudența Curții, repercusiunile patrimoniale negative care ar putea fi cauzate de durata excesivă a procedurii se evaluează ca urmare a încălcării dreptului garantat prin art. 6 1 din convenție și nu pot fi luate în considerare decât ca o satisfacție echitabilă pe care reclamantul o poate obține ca urmare a constatării acestei încălcări (Varipati c. Grecia, n 38459/97, § 32, 26 octombrie 1999). 28. În ceea ce privește continuarea procedurii, pe care o menționează în a doua parte a cauzei sale, Curtea arată că reclamantul nu furnizează elemente de natură să-l motiveze. 29. În consecință, această parte a cererii este în mod evident greșit întemeiată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 30. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se desprindă de la aceasta, Curtea acordă părții vătămate, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 005,17 EUR (EUR), plus dobânzi, pentru prejudiciul material pe care l-ar fi suferit și care corespunde sumei de care Curtea administrativă a condamnat la plata acesteia; de asemenea, solicită 20 000 EUR pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit. 32. Guvernul consideră că nu există nicio legătură de cauzalitate între prejudiciul material pretins și prejudiciul material întemeiat pe termenul rezonabil al procedurii și consideră că constatarea încălcării ar constitui o satisfacție echitabilă suficientă pentru a depăși termenul rezonabil. În cazul în care Curtea consideră că este necesar să acorde o sumă recurentei, aceasta nu ar trebui să depășească 5 500 EUR. 33. Curtea reamintește că nu a constatat că o încălcare a articolului 6 alineatul (1) pentru depășirea termenului rezonabil. Curtea consideră că numai o despăgubire pentru daune morale în acest scop intră în cont și că este necesar să se acorde reclamantului 11 200 EUR. Prospături și cheltuieli de judecată 34. Reclamantul solicită, de asemenea, 3 În această privință, acesta produce o fractură semnată de avocatul său, care include suma solicitată. 35. Guvernul consideră că suma solicitată este excesivă și nu este justificată. 36. Curtea amintește că achitarea cheltuielilor și a cheltuielilor de judecată în temeiul articolului 41 presupune că se stabilesc realitatea, necesitatea acestora și, în plus, caracterul rezonabil al ratei lor (latridis c. Grecia [GC], n 31107/96, § 54 CEDH 2000-XI). 37. În speță, având în vedere elementele în posesia sa și criteriile menționate anterior, Curtea judecă în mod rezonabil darea reclamantului 500 EUR în acest sens, plus orice sumă care poate fi datorată de către acesta cu titlu de impozit. Interese moratoriu 38. Curtea consideră că este adecvat să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii pe rata dobânzii a facilității de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. cererea admisibilă cu privire la motivul întemeiat pe durata procedurii și inadmisibilă pentru surplusul declarat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească mamei reclamantului, în termen de trei luni, următoarele sume: 200 EUR (unsprezece mii două sute de euro), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale (ii) 500 EUR (cinci cenți EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către mama reclamantului, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată decât de la data expirării termenului respectiv și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate cu dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabile în această perioadă, majorată cu trei puncte procentuale Respinge cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Făcut în franceză, apoi comunicat în scris la 2 mai 2013, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și 3 din Regulamentul de procedură. André Wampach Elizabeth Steiner Grefier Adjunct Președinte
PREMIÈRE SECTION
GOUDOUMAS c. GRÈCE
(Requête n
o
62459/09)
ARRÊT
2 mai 2013
Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Goudoumas c. Grèce,
La Cour européenne des droits de l’homme (première section), siégeant en un comité composé de
:
Elisabeth Steiner,
présidente,
Linos-Alexandre Sicilianos,
Ksenija Turković,
juges,
et de André Wampach,
greffier adjoint
de section,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 9 avril 2013,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n
o
62459/09) dirigée contre la République hellénique et dont un ressortissant de cet Etat, M.
Spyros Goudoumas («
le requérant
»), a saisi la Cour le 29 octobre 2009 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»). Entre-temps, le requérant est décédé et sa mère, M
me
Dimitra Goudouma, a exprimé le souhait de reprendre l’instance.
2.
La mère du requérant est représenté par M
e
le Gouvernement
») est représenté par les délégués de son agent, M
me
I.
Bakopoulos, auditeurs auprès du Conseil Juridique de l’Etat.
3.
Le 19 novembre 2010, la requête a été communiquée au Gouvernement.
I.
4.
Le requérant est né en 1974 et a résidé à Magoulitsa Karditsas.
5.
Le 20 octobre 1999, le requérant, chômeur et handicapé, introduisit devant le tribunal administratif de Thessalonique une action contre l’Etat pour entretien et signalisation insuffisants d’une route départementale, ce qui eut comme conséquence qu’il fut victime, le 19 octobre 1994, d’un grave accident de voiture qui le laissa paraplégique. L’accident survint alors qu’il effectuait son service militaire et son handicap était irréversible.
6.
Par une décision avant dire droit du 29 décembre 2000 (notifiée au requérant le 30 janvier 2001), le tribunal administratif ordonna un complément d’instruction. Le 21 mars 2001, le requérant apporta les preuves supplémentaires demandées et déposa une demande afin que son affaire soit examinée en priorité.
7.
Le 31 octobre 2001, le tribunal administratif rendit un nouveau jugement avant dire droit, par lequel il ordonnait un nouveau complément d’instruction.
8.
Par un jugement du 21 février 2003 (notifié au requérant le 5 juillet 2003), le tribunal administratif lui donna gain de cause. Plus précisément, il condamna l’Etat à verser au requérant la somme de 23
251,87 euros (EUR), ainsi que les sommes suivantes au début de chaque mois
: 225,97 EUR du 1
er
mars au 31 décembre 2003, 228,90 EUR du 1
er
janvier au 31 décembre 2004 et 231,84 EUR du 1
er
janvier au 31
décembre 2005.
9.
Le 14 novembre 2003, l’Etat interjeta appel du jugement devant la cour administrative d’appel de Thessalonique. Le 21 janvier 2004, le requérant réclama le traitement prioritaire de son affaire.
10.
Par un arrêt du 22 août 2005 (notifiée au requérant le 10 février 2006), la cour administrative d’appel débouta l’Etat.
11.
Le 3 avril 2006, l’Etat se pourvut en cassation devant le Conseil d’Etat. Le 13 septembre 2006, le requérant réclama une nouvelle fois le traitement prioritaire de son affaire. Il soulignait que sept ans s’étaient déjà écoulés depuis l’introduction de la procédure et que sa famille et lui devaient faire face à des problèmes économiques sérieux, car il était pauvre et dans l’impossibilité de travailler.
12.
L’audience fut fixée au 26 février 2007. Toutefois, elle fut ajournée d’office aux 24 juillet et 19 décembre 2007, 2 juin et 15 décembre 2008, 25
mai et 14 décembre 2009.
13.
Entre-temps, l’Etat modifia par la loi n
o
3659/2008 (article 37) l’article 285 du code de procédure administrative en supprimant, en matière administrative, l’effet suspensif des décisions judiciaires jusqu’à ce qu’elles deviennent insusceptibles d’appel (voir paragraphe 16 ci-dessous).
14.
Le 23 février 2009, le requérant, se prévalant de l’article 37 de la loi
3659/2008, saisit le comité des trois membres du Conseil d’Etat en se plaignant du refus de l’administration de se conformer à une décision judiciaire définitive. L’audience fut fixée au 5 novembre 2009. La partie requérante ne fournit pas d’informations concernant la suite donnée à cette demande.
15.
Le 1
er
octobre 2012, le Conseil d’Etat par son arrêt n
o
3732/2012 fit partiellement droit au pourvoi de cassation formé par l’Etat. Cet arrêt n’est pas encore mis au net.
II.
16.
L’article 37 de la loi 3659/2008 relatif à l’amélioration et l’accélération des procédures devant les juridictions administratives (publié au Journal officiel du 7 mai 2008) a rajouté un paragraphe 3 à l’article 285 du code de procédure administrative, aux termes duquel
:
«
Les dispositions qui prévoient en faveur de l’Etat (...) la suspension de l’exécution des décisions judiciaires définitives, jusqu’à ce qu’elles deviennent insusceptibles de faire l’objet d’une voie de recours, ne s’appliquent plus dans le domaine du procès administratif.
»
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
17.
Le requérant allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du «
délai raisonnable
» tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé
:
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...), qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
18.
Le Gouvernement n’a pas soumis des observations.
19.
La période à considérer a débuté le 20 octobre 1999, avec la saisine du tribunal administratif de Thessalonique et a pris fin le 1
er
octobre 2012, avec l’arrêt n
o
3732/2012 du Conseil d’Etat. Elle a donc duré douze ans et onze mois environ pour trois degrés de juridiction.
A.
Sur la recevabilité
20.
La Cour constate que ce grief n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 (a) de la Convention. La Cour relève par ailleurs qu’il ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable.
B
Sur le fond
21.
La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes ainsi que l’enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d’autres,
Frydlender c. France
[GC], n
o
22.
La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article 6 § 1 de la Convention (voir
Frydlender
précité).
23.
En l’espèce, la Cour note qu’il a fallu trois ans et huit mois environ au tribunal administratif de Thessalonique pour se prononcer sur l’action du requérant (du 20 octobre 1999 au 5 juillet 2003) et six ans et six mois environ au Conseil d’Etat pour se prononcer sur le pourvoi de l’Etat (du 3
avril 2006 au 1
er
octobre 2012). Le Gouvernement ne fournit aucune explication pertinente pour ces délais.
24.
Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu’en l’espèce la durée de la procédure litigieuse est excessive et ne répond pas à l’exigence du «
délai raisonnable
».
25.
Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1.
II.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 1 PROTOCOLE N
o
26.
Le requérant se plaint d’une atteinte à son droit au respect des biens en raison de la non exécution de l’arrêt de la cour administrative d’appel et de la continuation d’une procédure judiciaire qui perdure depuis trop longtemps.
27.
La Cour note que le requérant se plaint pour l’essentiel de l’impossibilité de toucher la somme qui lui a été allouée pendant la durée de la procédure devant le Conseil d’Etat. Or, selon la jurisprudence de la Cour, les répercussions patrimoniales négatives éventuellement provoquées par la durée excessive de la procédure s’analysent comme la conséquence de la violation du droit garanti par l’article
6 §
1 de la Convention et ne sauraient être prises en considération qu’au titre de la satisfaction équitable que le requérant pourrait obtenir à la suite du constat de cette violation (
Varipati c.
Grèce
, n
o
38459/97, § 32, 26 octobre 1999).
28.
Quant à la continuation de la procédure dont, il fait état dans la deuxième partie de son grief, la Cour relève que le requérant ne fournit pas d’éléments de nature à l’étayer.
29.
Il s’ensuit que cette partie de la requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
III.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
30.
Aux termes de l’article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
31.
Le requérant réclame 31
005,17 euros (EUR), plus intérêts, au titre du préjudice matériel qu’il aurait subi et qui correspond à la somme dont la cour administrative a condamné l’Etat à lui verser. Il réclame aussi 20
000
EUR au titre du préjudice moral qu’il aurait subi.
32.
Le Gouvernement estime qu’il n’y a pas de lien de causalité entre le préjudice matériel allégué et le grief tiré du délai raisonnable de la procédure. Il considère que le constat de violation constituerait une satisfaction équitable suffisante pour dépassement du délai raisonnable. Si la Cour estimait devoir accorder une somme à la requérante, celle-ci ne devrait pas dépasser 5
33.
La Cour rappelle qu’elle n’a constaté qu’une violation de l’article 6 § 1 pour dépassement du délai raisonnable. Elle considère que seule une indemnité pour dommage moral à ce titre entre en ligne de compte et qu’il y a lieu d’octroyer au requérant 11
B.
Frais et dépens
34.
Le requérant demande également 3
000 EUR pour frais et dépens. Il produit à cet égard une fracture signée par son avocat sur laquelle figure la somme réclamée.
35.
Le Gouvernement considère que la somme réclamée est excessive et n’est pas justifiée.
36.
La Cour rappelle que l’allocation de frais et dépens au titre de l’article 41 présuppose que se trouvent établis leur réalité, leur nécessité et, de plus, le caractère raisonnable de leur taux (
Iatridis c. Grèce
[GC], n
o
37.
En l’espèce, compte tenu des éléments en sa possession et des critères susmentionnés, la Cour juge raisonnable d’allouer au requérant 500
EUR à ce titre, plus tout montant pouvant être dû par lui à titre d’impôt.
C.
Intérêts moratoires
38.
La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
1.
Déclare
la requête recevable quant au grief tiré de la durée de la procédure et irrecevable pour le surplus
;
2.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention
;
3.
Dit
a)
que l’Etat défendeur doit verser à la mère du requérant, dans les trois mois, les sommes suivantes:
i)
11
200 EUR (onze mille deux cents euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt, pour dommage moral
;
ii)
500 EUR (cinq cents euros), plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt par la mère du requérant, pour frais et dépens
;
b)
qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
4.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 2 mai 2013, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
André Wampach
Elisabeth Steiner
Greffier adjoint
Présidente