SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 20389/03 Carmina COTUGNO împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 7 mai 2013 într-un comitet compus din Dragoljub Popović, președinte, Paulo Pinto de Albuquerque, Helen Keller, judecători, și Françoise Elens-Passos, graffière de secțiune f.f., având în vedere cererea formulată anterior la 29 noiembrie 2000 Având în vedere declarația depusă de guvernul pârât la 11 septembrie 2012 și invitând Curtea să șteargă cererea de rol ; După ce a deliberat, face următoarea decizie FACTE ȘI PROCEDURĂ recurenta, dl Carmina Cotugno, este un resortisant italian născut în 1953 și rezident în Sant.Agata Dei Goti. Ea a fost reprezentată în fața Curții de către domnul G. di Gioia, avocat la Telese Terme. Guvernul italian a fost reprezentat de agentul său, dl Spatafora, și de co-agentul său, dl P. Acardo. Recurenta a fost parte la o procedură civilă a cărei durată a fost contestată (5 ani și 11 luni pentru un grad de jurisdicție) prin intermediul acțiunii "Pinto Instanțele" Pinto 6 alin. (1) din Convenție, dar nu au acordat despăgubiri recurentei din lipsă de dovadă a prejudiciului moral. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamanta se plânge în fața Curții cu privire la durata procedurii principale și la absența despăgubirii pentru prejudiciul moral în cadrul acțiunii Pinto Cererea a fost comunicată guvernului.  După eșecul încercărilor de soluționare pe cale amiabilă, la 11 septembrie 2012, guvernul a trimis Curții o declarație unilaterală pentru a soluționa problema ridicată de cerere. În plus, el a invitat Curtea să o elimine din rolul său în aplicarea articolului 37 din Convenție. Guvernul italian, având în vedere jurisprudența Curții bine stabilită în acest domeniu (Cocchiarella c. Italia [GC], n 64886/01, CEDH 2006 V), recunoaște durata excesivă a procedurii, conform art. 6 alin. (1) din Convenție, la care se referă cererea menționată anterior. Guvernul italian oferă, în consecință, să plătească: - 1 900 EUR (o mie nouă sute de euro) care acoperă orice prejudiciu moral care rezultă din durata excesivă a procedurii plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit și - 800 EUR (opt sute de euro), care acoperă toate cheltuielile și cheltuielile de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către reclamantă. Aceste sume vor fi plătite în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 alineatul (1) din Convenția europeană a drepturilor omului. În cazul în care nu se soluționează în termenul menționat, Ö s Õ angajat să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumelor în cauză, o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale. Această plată va duce la soluționarea definitivă a cauzei. Guvernul consideră că aceste sume constituie o redresare adecvată a încălcării în mod legal a jurisprudenței Curții în această privință (Cocchiarella, citată anterior). Guvernul invită cu respect Curtea să spună că nu se mai justifică continuarea examinării cererii și să o șteargă din rol în conformitate cu art. 37 din Convenție. Recurenta nu a formulat nicio observație cu privire la această declarație unilaterală. Curtea amintește că, în conformitate cu art. 37 din convenție, în orice moment al procedurii, aceasta poate decide să elimine o cerere din rol atunci când circumstanțele la care se face referire la literele (a), (b) sau (c) de la alineatul (1) din articolul menționat. pentru orice alt motiv pe care Curtea îl constată că există, nu se mai justifică continuarea examinării cererii. Curtea amintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, poate fi indicat să se elimine o cerere din rol în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale a guvernului pârât (art. 62A din Regulamentul de procedură). În acest scop, Curtea trebuie să examineze îndeaproape declarația în lumina principiilor consacrate de jurisprudența sa Tahsin Acar c. Turcia (întrebare preliminară) [GC], 26307/95, §§ 75-77, CEDO 2003 WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) n 11602/02, 26 iunie 2007). Curtea a stabilit într-un număr de cauze, inclusiv cele îndreptate împotriva Italiei, practica sa în ceea ce privește obiecțiunile întemeiate pe încălcarea termenului rezonabil în sensul articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea, de exemplu, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43 CEDH 2000 VII; Cocchiarella c. Italia [GC], n 64886/01, § 69-98, CEDH 2006 V). Având în vedere natura concesiunilor cuprinse în declarația guvernului, precum și în suma propusă a despăgubirii, care este conformă cu sumele alocate în cauze similare În plus, în lumina considerațiilor de mai sus și în special având în vedere jurisprudența sa clară și abundentă în această privință, Curtea consideră că respectarea drepturilor omului garantate prin convenție și a protocoalelor sale nu impune ca aceasta să nu fie supusă examinării cererii [articolul § 1 in fine] În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu ar respecta termenii declarației sale unilaterale, cererea ar putea fi reinclusă în rolul în temeiul articolului 37 alineatul (2) din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, Pred act termenii declarației guvernului pârât cu privire la art. 6 alin. (1) din Convenție și modalitățile prevăzute pentru asigurarea respectării angajamentelor astfel asumate decid să șteargă cererea de rol în aplicarea art. 37 alin. (1) lit. (c) din Convenție. Francoise Elens-Passos Dragoljub Popović Grefier adjunct f.f. Președinte
Requête n
o
20389/03
Carmina COTUGNO
contre l’Italie
La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 7 mai 2013 en un comité composé de
:
Dragoljub Popović,
président,
Paulo Pinto de Albuquerque,
Helen Keller,
juges,
et de Françoise Elens-Passos,
greffière adjointe de section f.f.,
Vu la requête susmentionnée introduite le 29 novembre 2000
;
Vu la déclaration déposée par le gouvernement défendeur le 11
septembre 2012 et invitant la Cour à rayer la requête du rôle ;
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
La requérante, M
me
Carmina Cotugno, est une ressortissante italienne née en 1953 et résidant à Sant’Agata Dei Goti. Elle a été représentée devant la Cour par M
e
Le gouvernement italien («
le Gouvernement
») a été représenté par son agent, M
me
me
La requérante fut partie à une procédure civile dont elle contesta la durée (5 ans et 11 mois pour un degré de juridiction) au moyen du recours «
Pinto
».
Les juridictions «
Pinto
» constatèrent la violation du délai raisonnable aux termes de l’article 6 § 1 de la Convention mais n’accordèrent aucune indemnisation à la requérante faute de preuve du dommage moral.
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, la requérante se plaint devant la Cour de la durée de la procédure principale et de l’absence d’indemnisation du dommage moral dans le cadre du recours «
Pinto
».
La requête a été communiquée au Gouvernement.
Après l’échec des tentatives de règlement amiable, le 11 septembre 2012 le Gouvernement a fait parvenir à la Cour une déclaration unilatérale afin de résoudre la question soulevée par la requête. Il a, en outre, invité la Cour à rayer celle-ci du rôle en application de l’article 37 de la Convention.
La déclaration était ainsi libellée
:
«
Le Gouvernement italien, eu égard à la jurisprudence de la Cour bien établie en la matière (
Cocchiarella c. Italie
[GC], n
o
‑
V), reconnaît la durée déraisonnable de la procédure, aux termes de l’article 6 § 1 de la Convention, sur laquelle porte la requête susmentionnée.
Le gouvernement italien offre, en conséquence, de verser :
- 1
900 EUR (mille neuf cents euros) couvrant tout préjudice moral découlant de la durée déraisonnable de la procédure plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt et
- 800 EUR (huit cents euros), couvrant l’ensemble des frais et dépens, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt par la requérante.
Ces sommes seront payées dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des droits de l’homme. A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif des sommes en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire.
Le gouvernement estime que ces sommes constituent un redressement adéquat de la violation à l’aune de la jurisprudence de la Cour en la matière (
Cocchiarella
, précité).
Le Gouvernement invite respectueusement la Cour à dire qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête et à la rayer du rôle conformément à l’article 37 de la Convention.
»
La requérante n’a formulé aucun commentaire à l’égard de cette déclaration unilatérale.
La Cour rappelle qu’en vertu de l’article 37 de la Convention, à tout moment de la procédure, elle peut décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances l’amènent à l’une des conclusions énoncées aux alinéas a), b) ou c) du paragraphe 1 de cet article. L’article 37 § 1 c) lui permet en particulier de rayer une affaire du rôle si
:
«
pour tout autre motif dont la Cour constate l’existence, il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête.
»
La Cour rappelle aussi que, dans certaines circonstances, il peut être indiqué de rayer une requête du rôle en vertu de l’article 37 § 1 c) sur la base d’une déclaration unilatérale du gouvernement défendeur (article 62A du règlement).
A cette fin, la Cour doit examiner de près la déclaration à la lumière des principes que consacre sa jurisprudence
(
Tahsin Acar c. Turquie
(question préliminaire) [GC],
n
o
‑
VI
;
WAZA Spółka z o.o. c. Pologne
(déc.) n
o
11602/02, 26
juin 2007).
La Cour a établi dans un certain nombre d’affaires, dont celles dirigées contre l’Italie, sa pratique en ce qui concerne les griefs tirés de la violation du délai raisonnable aux sens de l’article 6 § 1 de la Convention (voir, par exemple,
Frydlender c. France
[GC], n
o
‑
VII;
Cocchiarella c.
Italie
[GC], n
o
‑
V).
Eu égard à la nature des concessions que renferme la déclaration du Gouvernement, ainsi qu’au montant de l’indemnisation proposée – qui est conforme aux montants alloués dans des affaires similaires –, la Cour estime qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête (article
37
§
1
c)).
En outre, à la lumière des considérations qui précèdent, et eu égard en particulier à sa jurisprudence claire et abondante à ce sujet, la Cour estime que le respect des droits de l’homme garantis par la Convention et ses Protocoles n’exige pas qu’elle poursuive l’examen de la requête (article
37
in fine
).
Enfin, la Cour souligne que, dans le cas où le Gouvernement ne respecterait pas les termes de sa déclaration unilatérale, la requête pourrait être réinscrite au rôle en vertu de l’article 37 § 2 de la Convention (
Josipović c. Serbie
(déc.), nº 18369/07, 4 mars 2008).
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Prend acte
des termes de la déclaration du gouvernement défendeur concernant l’article 6 § 1 de la Convention et des modalités prévues pour assurer le respect des engagements ainsi pris
;
Décide
de rayer la requête du rôle en application de l’article 37 § 1 c) de la Convention.
Françoise Elens-Passos
Dragoljub Popović
Greffière adjointe f.f.
Président