Secțiunea a treia Cerere nr. 12433/11 Sava-Dafinel MUNCACIU împotriva României introdusă la 17 februarie 2011 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, domnul Sava-Dafinel Muncaciu, este un resortisant român născut în 1976 și rezident în Cluj-Napoca. El este reprezentat în fața Curții de către domnul Costea, avocată la Cluj-Napoca și Zürich. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: La 10 octombrie 2005, reclamantul a împrumutat trei sute de mii de euro soților G. Un contract de împrumut a fost autentificat de un notar public cu această ocazie. Împrumutul a fost însoțit de o garanție ipotecară pentru două clădiri situate în Turda, ale căror soți G. și-au declarat proprietari.
Reclamantul a pus garanția ipotecară în registrul funciar. La 27 noiembrie 2006, Tribunalul de Primă Instanță din Turda a autorizat executarea forțată a contractului de împrumut. La 11 decembrie 2006, reclamantul a depus o cerere de sechestru imobiliar la un aprod al justiției. La 14 mai 2009, executorul a organizat o licitație pentru cele două clădiri menționate în contractul de împrumut care au fost în cele din urmă atribuite reclamantului. A contestat procedura de executare forțată și a anulat toate măsurile de executare luate, anularea contractului de împrumut și a garanției irecuperabile, radierea de la ipoteca cartei glazurate, precum și suspendarea executării forțate a contractului de împrumut.
Prin hotărârea din 18 martie 2010, Tribunalul de Primă Instanță din Turda a primit acțiunea din partea A.F.P. Turda și a acceptat toate cererile sale. El a constatat că cele două clădiri fuseseră achiziționate de soții G. la 4 februarie 2004, dar contractul de vânzare fusese anulat printr-o decizie definitivă din 20 ianuarie 2005 a Tribunalului de Primă Instanță din Turda, soții G. pierzând astfel dreptul de proprietate asupra celor două clădiri. La 6 iulie 2010, reclamantul a formulat o acțiune împotriva hotărârii Tribunalului de Primă Instanță din Turda. Acesta a susținut în acțiunea principală că dispozițiile procedurii civile nu permit verificarea valabilității contractului de împrumut încheiat cu soții G. prin intermediul procedurii de contestare a măsurilor de executare silită, precum și prin faptul că hotărârea definitivă de justiție din 20 ianuarie 2005 nu a fost înscrisă în cartea funciară în scopul de a se opune unei obligații față de terți.
La 26 august 2010, pârâta a depus un memoriu în apărare care nu a fost comunicat reclamantului. La o dată nespecificată, reclamantul a trimis o cerere de amânare a landului stabilită la 1 septembrie 2010. reportarea a fost justificată în primul rând de necesitatea de a angaja un avocat care îl reprezintă în fața instanței de recurs. În această privință, el a făcut cunoscut, documente pe suport, că a avut la culpă de a angaja un avocat diferit de cel care a redactat cererea sa și mijloacele sale de atac în iulie 2010, dar că în luna d a . a suferit o intervenție chirurgicală și că, prin urmare, el a avut posibilitatea de a se deplasa. În al doilea rând, a solicitat ca orice memoriul depus de partea pârâtă să-i fie comunicat.
În cursul ui rii din 1 septembrie 2010, tribunalul departamental din Cluj a luat act de faptul că: că nu era prezentă nici o parte na .A.F.P. Turda depunea un memoriu în apărare. El a pronunat în deliberare și a pronunat în aceeași zi o hotărâre definitivă prin care respingea recursul reclamantului. Nu s-a făcut nicio meniune în hotărârea de amânare a cererii reclamantului. La cererea recurentului din 31 mai 2011, grefa Tribunalului de Primă Instanță din Turda la Dreptul și practica internă relevante L a articolului 86 din Codul de procedură civilă în vigoare la data faptelor ( art. 116 din CPC a afirmat că pârâtul trebuia să depună la dosar un memoriu în apărare și mai multe copii corespunzătoare numărului reclamanților.
La art. 118 din CPC prevedea că memoriul în apărare era obligatoriu. În conformitate cu art. 156 din CPC, tribunalul putea să amâne ședința o singură dată pentru imposibilitatea de apărare, la cerere motivată corespunzător. În cazul în care instanța refuza să amâne ședința din acest motiv, acesta reporta pronunțarea, la cerere de la Õ , pentru a-i permite să depună concluziile scrise. La art. 308 din același cod prevedea că mijloacele de recurs erau comunicate părții pârâte care trebuia să verse un memoriu în apărare cu cel puțin cinci zile înainte de data la care a fost încununat. Articolul nu conținea nicio mențiune cu privire la comunicarea acestui memoriu părții adverse. 123/2005 a considerat că un tribunal are obligația de a comunica memoriul în apărare părții adverse.
Aceasta reiese din obligația părții pârâte de a prezenta la dosar un număr de copii ale memoriului corespunzător numărului reclamanților în cauză (art. 116 din CPC). Aceasta a concluzionat, de asemenea, că lipsa de comunicare a memoriului în apărare, în special a reclamantului care l-a solicitat în mod expres, având în vedere faptul că locuia departe de instanță și că a solicitat să fie judecat în absența sa, și anume în lipsa acestuia, în ceea ce privește necunoașterea drepturilor la apărare și a principiului contradictoriei care reglementează procesul civil.
În plus, prin comunicarea cererii de recurs și a înscrisurilor în sprijinul reclamantului pârâtului, dar nu și a memoriului în apărare și a înscrisurilor în sprijinul pârâtului, instanța de apel a încălcat principiul egalității de arme prevăzut la art. 6 din convenție (a se vedea Codul de procedură civilă adnotat, G. Booui și A. Spineanu-Matei, Toate Beck, p. 216). Prin decizia finală n 3104 din 4 iunie 2009, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că faptul de a se pronunța pe fond asupra unei cauze, fără a examina cererea de amânare a unui interes justificat de dreptul de a se prezenta în instanță din motive medicale, chiar dacă cererea este depusă după încuviințarea unei cauze, dar înainte de pronunțare, nu cunoaște dreptul la apărare al persoanei în cauză și, prin urmare, dreptul la un proces echitabil garantat prin art. 6 din Convenție (a se vedea www.scj.ro).
GRIEF Invocă art. 6 alineatul (1) din Convenție, reclamantul se plânge de necunoașterea dreptului său la un proces echitabil de către tribunalul departamental din Cluj. Acesta denunță faptul că această instanță nu i-a comunicat, înainte de a se pronunța, memoriul în apărare al părții adverse, privându-l astfel de orice posibilitate de a lua cunoștință de aceasta, precum și faptul că nu și-a examinat cererea de amânare a luării în custodie, cu încălcarea dreptului său la apărare și a principiului contradictoriu. În aceste condiții, a fost privat de posibilitatea de a-și susține argumentele în fața instanței de recurs și de a-și exprima poziția cu privire la mijloacele de apărare ale părții adverse.
ÎNTREBARE CU PĂRȚILE Hotărârea privind drepturile de caracter civil ale reclamantului a fost ascultată în mod echitabil, așa cum se prevede la art. 6 alin. (1) din Convenție În special, principiul contradictoriei și dreptul la apărare al reclamantului au fost respectate, dat fiind că Tribunalul departamental din Cluj a decis cu privire la recursul său fără a-i comunica memoriul în apărare al părții pârâte și fără a examina cererea sa de amânare a procedurii în instanță
Requête n o 12433/11 Sava-Dafinel MUNCACIU contre la Roumanie introduite le 17 février 2011
Le requérant, M. Sava-Dafinel Muncaciu, est un ressortissant roumain né en 1976 et résidant à Cluj-Napoca. Il est représenté devant la Cour par M e C. Costea, avocate à Cluj-Napoca et Zürich. A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit. 1. La genèse de l’affaire Le 10 octobre 2005, le requérant prêta trois cent mille euros aux époux G. Un contrat de prêt fut authentifié par un notaire public à cette occasion. Le prêt fut assorti d’une garantie hypothécaire portant sur deux immeubles sis à Turda dont les époux G. se déclarèrent être propriétaires. Le requérant fit inscrire la garantie hypothécaire dans le livre foncier.
Le 27 novembre 2006, faute de remboursement du crédit à l’échéance prévue par commun accord entre les parties, le tribunal de première instance de Turda autorisa l’exécution forcée du contrat de prêt. Le 11 décembre 2006, le requérant déposa une demande de saisie immobilière auprès d’un huissier de justice. Le 14 mai 2009, l’huissier organisa une vente aux enchères des deux immeubles mentionnés par le contrat de prêt qui furent finalement adjugés au requérant. 2. La contestation des mesures d’exécution forcée Le 21 mai 2009, l’administration des finances publiques de Turda (ci-après « A.F.P. Turda ») contesta la procédure d’exécution forcée et demanda l’annulation de toutes les mesures d’exécution prises, l’annulation du contrat de prêt et de la garantie hypothécaire, la radiation de l’hypothèque du livre foncier, ainsi que le sursis à l’exécution forcée du contrat de prêt litigieux.
Par un jugement du 18 mars 2010, le tribunal de première instance de Turda accueillit l’action de l’A.F.P. Turda et fit droit à toutes ses demandes. Il constata que les deux immeubles avaient été achetés par les époux G. le 4 février 2004, mais que le contrat de vente avait été annulé par une décision définitive du 20 janvier 2005 du tribunal de première instance de Turda, les époux G. perdant ainsi le droit de propriété sur les deux immeubles. Le 6 juillet 2010, le requérant forma un recours contre le jugement du tribunal de première instance de Turda. Il fit valoir au principal que les dispositions de la procédure civile ne permettaient pas la vérification de la validité du contrat de prêt conclu avec les époux G. par le biais de la procédure de contestation des mesures d’exécution forcée, ainsi que le fait que la décision définitive de justice du 20 janvier 2005 n’avait pas été inscrite dans le livre foncier aux fins de l’opposabilité envers des tiers.
Le 26 août 2010, la partie défenderesse déposa un mémoire en défense qui ne fut pas communiqué au requérant. À une date non précisée, le requérant envoya une demande de report de l’audience fixée au 1 er septembre 2010. Le report était justifié en premier lieu par la nécessité d’engager un avocat qui le représentât devant la juridiction de recours. À cet égard, il fit savoir, documents à l’appui, qu’il avait l’intention d’engager un avocat différent de celui qui avait rédigé sa demande et ses moyens de recours en juillet 2010, mais qu’au mois d’août il avait subi une intervention chirurgicale et qu’il n’avait dès lors pu se déplacer. Il demanda, en deuxième lieu, que tout mémoire éventuel déposé par la partie adverse lui fût communiqué.
Lors de l’audience du 1 er septembre 2010, le tribunal départemental de Cluj prit acte de ce qu’aucune partie n’était présente et de ce que l’A.F.P. Turda avait déposé un mémoire en défense. Il mit l’affaire en délibéré et rendit le même jour un arrêt définitif rejetant le recours du requérant. Aucune mention ne fut faite dans l’arrêt de la demande d’ajournement du requérant. Sur demande du requérant du 31 mai 2011, le greffe du tribunal de première instance de Turda l’informa que sa demande d’ajournement ne portait pas le tampon d’enregistrement du tribunal départemental, n’était pas numérotée et reliée au dossier, mais qu’elle était agrafée à la couverture du dossier avec le deuxième exemplaire du mémoire en défense de l’A.F.P.
Turda. B. Le droit et la pratique internes pertinents L’article 86 du code de procédure civile en vigueur à l’époque des faits (« CPC ») prévoyait que la communication des demandes et de tous les actes de procédure était réalisée d’office par le tribunal. L’article 116 du CPC disait que la partie défenderesse devait déposer au dossier un mémoire en défense et plusieurs copies correspondant au nombre des demandeurs. L’article 118 du CPC prévoyait que le mémoire en défense était obligatoire. Conformément à l’article 156 du CPC, le tribunal pouvait ajourner l’audience une seule fois pour impossibilité de défense, sur demande dûment motivée. Lorsque le tribunal refusait d’ajourner l’audience pour cette raison, il reportait le prononcé, sur demande de l’intéressé, afin de lui permettre le dépôt des conclusions écrites.
L’article 308 du même code prévoyait que les moyens de recours étaient communiqués à la partie adverse qui devait verser un mémoire en défense au plus tard cinq jours avant l’audience. L’article ne contenait aucune mention quant à la communication de ce mémoire à la partie adverse. La cour d’appel de Bucarest, dans sa décision n o 123/2005 a jugé qu’un tribunal a l’obligation de communiquer le mémoire en défense à la partie adverse. Cela ressort de l’obligation de la partie défenderesse de produire au dossier un nombre de copies de ce mémoire correspondant aux nombres des demandeurs dans l’affaire (article 116 du CPC).
Elle a également conclu que le défaut de communication du mémoire en défense – particulièrement au demandeur qui l’a sollicité de manière expresse, étant donné qu’il habitait loin du tribunal et qu’il a demandé à être jugé en son absence – s’analyse en la méconnaissance des droits de la défense et du principe du contradictoire qui régit le procès civil.
En outre, en communiquant la demande d’appel et les pièces à l’appui du demandeur à la partie défenderesse, mais non le mémoire en défense et les pièces à l’appui de la partie défenderesse au demandeur, la juridiction d’appel a méconnu le principe de l’égalité des armes consacré par l’article 6 de la Convention (voir « Le code de procédure civile annoté », G. Boroi et A. Spineanu-Matei, édition All Beck , p. 216). Par la décision définitive n o 3104 du 4 juin 2009, la Haute Cour de cassation et de justice a jugé que le fait pour un tribunal de se prononcer sur le fond d’une affaire, sans examiner la demande d’ajournement d’un intéressé justifiée par l’impossibilité de comparaître à l’audience pour des raisons médicales, même si la demande est déposée après l’audience, mais avant le prononcé, méconnaît les droits de la défense de la personne en cause et, de ce fait, le droit à un procès équitable garanti par l’article 6 de la Convention (voir www.scj.ro).
GRIEF Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant se plaint de la méconnaissance de son droit à un procès équitable par le tribunal départemental de Cluj. Il dénonce le fait que ce tribunal ne lui a pas communiqué, avant de statuer, le mémoire en défense de la partie adverse, le privant ainsi de toute possibilité d’en prendre connaissance, ainsi que le fait qu’il n’a pas examiné sa demande d’ajournement de l’audience, cela en violation de ses droits de la défense et du principe du contradictoire. Dans ces conditions, il a été privé de la possibilité de soutenir ses arguments devant la juridiction de recours et d’exprimer sa position quant aux moyens de défense de la partie adverse.
La contestation sur les droits de caractère civil du requérant a-t-elle été entendue équitablement, comme l’exige l’article 6 § 1 de la Convention ? En particulier, le principe du contradictoire et les droits de la défense du requérant ont-ils été respectés étant donné que le tribunal départemental de Cluj a statué sur son recours sans lui communiquer le mémoire en défense de la partie adverse et sans examiner sa demande d’ajournement de l’audience ?