- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 14 mai 2013
- Stat pârât
- DEU
- Concluzia
- Inadmisibil
Fürst von Thurn Und Taxis împotriva Germaniei
Traducere în română Auto
Reclamantul, dl Albert Fürst von Thurn und Taxis, este un național german, născut în 1983 și locuiește în Regensburg. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl A. Geiger, un avocat practicant la Munchen. Reclamantul este proprietarul unei biblioteci și arhive din secolul XV. În 1943 biblioteca conține aproximativ 150.000 de volume; astăzi, conține aproximativ 204.000 de volume. Biblioteca este accesibilă publicului și arhivele sunt accesibile în scopuri științifice. Proprietatea a fost inițial încorporată într-un fond de încredere în familie (Fideikommis).
În temeiul articolului 1 din Legea privind disoluția fondurilor de încredere în familie (Gesetz über das Erlöschen der Familienfideikommisse und sonsiger Vermögen, FideiErlG, a se vedea legislația internă relevantă, mai jos), care a intrat în vigoare la 30 iunie 1938, toate fondurile de încredere în familie au fost dizolvate până la 1 ianuarie 1939. Proprietatea conținută în aceste fonduri a fost, în general, transferată în proprietatea privată normală. Cu toate acestea, art. 6 din legea menționată anterior a permis autorităților să impună anumite măsuri de protecție și securitate în ceea ce privește obiectele de o valoare artistică, științifică, istorică sau patrimonială specifică.
Prin hotărârile din 12 iulie, 22 octombrie și 30 octombrie 1943 Curtea de Apel din Nuremberg, în calitate de instanță de fond fiduciar, care se bazează pe art. 6 din legea menționată mai sus, a plasat administrarea diferitelor părți ale bibliotecii și arhivelor tribunalului sub supravegherea directorului Bibliotecii de Stat din Bavaria și a directorilor arhivelor de stat din Stuttgart și Amberg. În plus, s-a ordonat ca biblioteca și arhivele să fie menținute într-o „condiție ordonată” să fie menținute în „condiție de ordin” pe care actualul proprietar și succesorul său legal au fost ordonate să obțină autorizația de la autoritatea de supraveghere înainte de a schimba, displasa sau eliminarea bibliotecii sau arhivelor sau a părților sale.
La 31 ianuarie 2002, reclamantul a depus o cerere la Curtea de Apel de la Nuremberg de a ridica măsurile menționate mai sus. În baza articolului 6 § 8 din Legea privind dissoluția fondurilor fiduciare în familie, el a susținut că măsurile l-au împiedicat să utilizeze bunurile sale într-un mod rezonabil. În conformitate cu ordinele emise în 1943, el a trebuit să suporte cheltuieli considerabile în timp ce a fost refuzat orice posibilitate de a profita de la proprietatea sa. Reclamantul a susținut că circumstanțele factuale și juridice s-au schimbat începând cu 1943. Costurile de întreținere pentru biblioteca de curte și arhivele centrale au crescut dramatic. Pentru anul 2002, cheltuielile totale au fost estimate la 295.000 de euro.
Reclamantul a susținut, de asemenea, că limitările impuse nu sunt constituționale, deoarece el nu a primit nicio compensație pentru expropriarea faptului. La 8 decembrie 2003, Curtea de Apel din Nuremberg a respins cererea reclamantului din motive că reclamantul nu a stabilit că circumstanțele factuale și juridice s-au schimbat de la impunerea măsurilor impugnate în 1943. Curtea de Apel a admis faptul că cheltuielile prezentate de reclamant pentru menținerea bibliotecii și arhivelor sunt considerabile. Cu toate acestea, nu există nici o indicație că aceste cheltuieli nu au crescut doar din cauza inflației generale, ci au fost generate după 1943. Curtea de Apel a mai considerat că secțiunea 6 din Legea privind dizolvarea fondurilor de încredere în familie este constituțională.
Curtea a remarcat în acest context că bibliotecă și arhivele curtelor sunt bunuri culturale de importanță excepțională care merită protecție specială. Măsurile impuse au fost justificate de interesul public în conservarea mărfurilor valoroase care dau mărturie culturii și istoriei germane. Dacă măsurile impuse în 1943 au fost ridicate, conservarea și accesibilitatea bibliotecii de curte și arhivele centrale nu ar mai putea fi asigurate. La 27 octombrie 2004, Curtea Înaltă Bavariană (Oberste Landesgericht) a respins plângerea reclamantului din cauza faptului că ordinele emise în 1943 au fost legal obligatorii și că circumstanțele factuale și juridice nu s-au schimbat într-un mod care să justifice adoptarea măsurilor.
Curtea a observat că bibliotecii de curte și arhivele centrale au rămas o parte importantă a patrimoniului cultural care necesită protecție. În schimb, interesele economice nu au jucat un rol decisiv în decizia luată în 1943. În consecință, modificarea generală a contextului economic nu a justificat retragerea măsurilor. Curtea de Apel a mai considerat că nu a existat încălcarea dreptului la egalitate de tratament. Situația trebuie văzută în contextul circumstanțelor istorice și sociale în care s-a achiziționat proprietatea. Aceste circumstanțe, luate în totalitate, nu au putut fi comparate cu circumstanțele în care s-a achiziționat proprietatea „civilă”. La 28 octombrie 2009, Curtea Constituțională Federală a refuzat să accepte plângerea constituțională a reclamantului pentru judecată (1 BvR 963/05).
Această decizie a fost înaintată la avocatul reclamantului la 12 noiembrie 2009. 10. Legea privind disoluția fondurilor fiduciare familiale (Gesetz über das Erlöschen der Familienfideikommisse und sonsiger Vermögen, FideiErlG) în vigoare de la 30 iunie 1938 până la 30 noiembrie 2007 citit, în măsura în care este relevantă: Secțiunea 1 Data disoluției “(1) Toate fondurile fiduciare familiale rămase sunt dizolvate până la 1 ianuarie 1939...” Secțiunea 2 Proprietatea Fondului fiduciar „Cu privire la [data] dizolvarii fondului fiduciar, proprietatea fondului fiduciar devine proprietatea liberă a ultimului proprietar al fondului fiduciar...” Secțiunea 6 Alte măsuri de salvgardare și securitate „(1) Dacă fondul fiduciar conține obiecte sau colecții de o valoare artistică, științifică, istorică sau locală (e. clădiri, galerie de imagine, arhive, biblioteci) sau instituții de caritate, Curtea Fondului fiduciar trebuie să ia măsurile necesare pentru conservarea lor adecvată în cazul în care obiectele par să fie în pericol din cauza dizolvării fondului fiduciar și în cazul în care conservarea este în interesul public.
(2) Curtea Fondului fiduciar poate, în special... emite reglementări privind stocarea și conservarea obiectelor și poate supune schimbarea, deplasarea și validitatea dispozițiilor juridice la autorizație administrativă. Curtea Fondului fiduciar este în continuare obligată să se asigure că obiectele de o valoare artistică, științifică, istorică sau patrimonială specifică sunt puse la dispoziția publicului într-un mod corespunzător… (8) În caz de schimbare a circumstanțelor, Curtea Fondului fiduciar, la cererea unei părți în cauză, poate modifica sau ridica măsurile luate în temeiul alineatele de mai sus...” 11. În temeiul secțiunii 34, măsurile luate în temeiul acestei legi nu au provocat cereri de compensare.
12. FideiErlG a fost republicată în Gazettea Legii Federale din 10 iulie 1958 (BGBl. III 7811-2) și abrogate prin legea din 30 noiembrie 2007, cu condiția ca drepturile și sarcinile stabilite în temeiul acestei legi să rămână nemodificate și că legea să rămână aplicabilă drepturilor și sarcinilor stabilite atunci când era încă în vigoare.
1. The applicant, Mr Albert Fürst von Thurn und Taxis, is a German national, who was born in 1983 and lives in Regensburg. He was represented before the Court by Mr A. Geiger, a lawyer practising in Munich.
The applicant is the owner of a court library and archives dating back to the fifteenth century. In 1943 the library contained approximately 150,000 volumes; today, it contains about 204,000 volumes. The library is accessible to the public and the archives are accessible for scientific purposes.
The property was originally incorporated in a family trust fund (Fideikommis). Under section 1 of the Law on the Dissolution of Family Trust Funds (Gesetz über das Erlöschen der Familienfideikommisse und sonstiger Vermögen, FideiErlG, see relvant domestic law, below), which entered into force on 30 June 1938, all family trust funds were dissolved by 1 January 1939. The property contained in these funds was, as a rule, transferred into normal private property. However, section 6 of the abovementioned law allowed the authorities to impose certain protective and security measures in respect of objects of particular artistic, scientific, historical or patrimonial value.
By decisions of 12 July, 22 October and 30 October 1943 the Nuremberg Court of Appeal, in its capacity as a trust fund court, relying on section 6 of the above-mentioned law, placed the administration of the different parts of the court library and archives under the supervision of the director of the Bavarian State Library, and of the directors of the State Archives in Stuttgart and Amberg. The current owner and his legal successors were ordered to obtain authorisation from the supervising authority before changing, displacing, or disposing of the library or the archives or of parts thereof. Furthermore, it was ordered that the library and archives had to be maintained in an “orderly condition”.
On 31 January 2002 the applicant lodged a request with the Nuremberg Court of Appeal to lift the above-mentioned measures. Relying on section 6 § 8 of the Law on the Dissolution of Family Trust Funds, he argued that the measures deprived him of making use of his property in a reasonable way. Under the orders issued in 1943, he had to bear considerable expenses while being denied any possibility of profiting from his property. The applicant submitted that the factual and legal circumstances had changed since 1943. The costs of maintenance for the court library and the central archives had increased dramatically. For the year 2002, the total expenses were estimated at 295,000 euros. The applicant further argued that the limitations imposed were unconstitutional, as he did not receive any compensation for the factual expropriation.
On 8 December 2003 the Nuremberg Court of Appeal rejected the applicant’s request on the grounds that the applicant had not established that the factual and legal circumstances had changed since the imposition of the impugned measures in 1943. The Court of Appeal conceded that the expenses submitted by the applicant for the maintenance of the library and the archives were considerable. However, there was no indication that these expenses had not merely increased because of general inflation, but had been generated after 1943. The Court of Appeal further considered that section 6 of the Law on the dissolution of Family Trust Funds was constitutional. The court noted in this context that the court library and archives were cultural goods of exceptional importance meriting special protection. The measures imposed were justified by the public interest in the conservation of valuable goods giving testimony of German culture and history. If the measures imposed in 1943 were lifted, the conservation and accessibility of the court library and central archives could no longer be assured.
On 27 October 2004 the Bavarian High Court (Oberstes Landesgericht) rejected the applicant’s complaint on the grounds that the orders issued in 1943 were legally binding and that the factual and legal circumstances had not changed in a way which would justify the measures to be lifted. The court observed that the court library and central archives remained an important part of the cultural heritage which necessitated protection. Conversely, economic interests did not play a decisive role in the decision taken in 1943. Accordingly, the general change in the economic context did not justify the measures to be lifted. The Court of Appeal further considered that there was no violation of the right to equal treatment. The situation had to be seen in the context of the historical and social circumstances under which the property was acquired. These circumstances, taken in their entirety, could not be compared to the circumstances under which “civil” property was acquired.
On 28 October 2009 the Federal Constitutional Court refused to accept the applicant’s constitutional complaint for adjudication (1 BvR 963/05). This decision was served on the applicant’s counsel on 12 November 2009.
The Law on the Dissolution of Family Trust Funds (Gesetz über das Erlöschen der Familienfideikommisse und sonstiger Vermögen, FideiErlG) as in force from 30 June 1938 until 30 November 2007 read, in so far as relevant: Section 1 Date of Dissolution “(1) All remaining family trust funds are dissolved by 1 January 1939...” Section 2 The Trust Fund Property “As from the [date of] dissolution of the trust fund, the trust fund property becomes the free property of the last trust fund owner… ” Section 6 Other Safeguards and Security measures “(1) If the trust fund contained objects or collections of particular artistic, scientific, historical or local value (e. g. buildings, picture galleries, archives, libraries) or charitable institutions, the Trust Fund Court has to take the necessary measures for their appropriate conservation in case the objects appear to be endangered because of the dissolution of the trust fund and if the conservation lies in the public interest. (2) The Trust Fund Court may, in particular...issue regulations on the storage and conservations of objects and may subject the change, displacement and the validity of legal dispositions to administrative authorisation. The Trust Fund Court is further obliged to ensure that objects of particular artistic, scientific, historical or patrimonial value are made accessible to the public in an appropriate way… (8) In case of a change of circumstances, the Trust Fund Court, on request of one of the parties concerned, may change or lift the measures taken under the above paragraphs...”
Under Section 34, measures taken under that law did not give rise to compensation claims.
The FideiErlG was re-published in the Federal Law Gazette of 10 July 1958 (BGBl. III 7811-2) and repealed by law of 30 November 2007 under the condition that the rights and duties established under that law remained unchanged and that the law remained applicable for rights and duties established when it was still in force.