FÜRST VON THURN UND TAXIS v. GERMANY
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Inadmissible
FÜRST VON THURN UND TAXIS v. GERMANY (CtEDO, 2013)
Reclamantul, dl Albert Fürst von Thurn und Taxis, este un național german, născut în 1983 și locuiește în Regensburg. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl A. Geiger, un avocat practicant la Munchen. Reclamantul este proprietarul unei biblioteci și arhive din secolul XV. În 1943 biblioteca conține aproximativ 150.000 de volume; astăzi, conține aproximativ 204.000 de volume. Biblioteca este accesibilă publicului și arhivele sunt accesibile în scopuri științifice. Proprietatea a fost inițial încorporată într-un fond de încredere în familie (Fideikommis). În temeiul articolului 1 din Legea privind disoluția fondurilor de încredere în familie (Gesetz über das Erlöschen der Familienfideikommisse und sonsiger Vermögen, FideiErlG, a se vedea legislația internă relevantă, mai jos), care a intrat în vigoare la 30 iunie 1938, toate fondurile de încredere în familie au fost dizolvate până la 1 ianuarie 1939. Proprietatea conținută în aceste fonduri a fost, în general, transferată în proprietatea privată normală. Cu toate acestea, art. 6 din legea menționată anterior a permis autorităților să impună anumite măsuri de protecție și securitate în ceea ce privește obiectele de o valoare artistică, științifică, istorică sau patrimonială specifică. Prin hotărârile din 12 iulie, 22 octombrie și 30 octombrie 1943 Curtea de Apel din Nuremberg, în calitate de instanță de fond fiduciar, care se bazează pe art. 6 din legea menționată mai sus, a plasat administrarea diferitelor părți ale bibliotecii și arhivelor tribunalului sub supravegherea directorului Bibliotecii de Stat din Bavaria și a directorilor arhivelor de stat din Stuttgart și Amberg. În plus, s-a ordonat ca biblioteca și arhivele să fie menținute într-o „condiție ordonată” să fie menținute în „condiție de ordin” pe care actualul proprietar și succesorul său legal au fost ordonate să obțină autorizația de la autoritatea de supraveghere înainte de a schimba, displasa sau eliminarea bibliotecii sau arhivelor sau a părților sale. La 31 ianuarie 2002, reclamantul a depus o cerere la Curtea de Apel de la Nuremberg de a ridica măsurile menționate mai sus. În baza articolului 6 § 8 din Legea privind dissoluția fondurilor fiduciare în familie, el a susținut că măsurile l-au împiedicat să utilizeze bunurile sale într-un mod rezonabil. În conformitate cu ordinele emise în 1943, el a trebuit să suporte cheltuieli considerabile în timp ce a fost refuzat orice posibilitate de a profita de la proprietatea sa. Reclamantul a susținut că circumstanțele factuale și juridice s-au schimbat începând cu 1943. Costurile de întreținere pentru biblioteca de curte și arhivele centrale au crescut dramatic. Pentru anul 2002, cheltuielile totale au fost estimate la 295.000 de euro. Reclamantul a susținut, de asemenea, că limitările impuse nu sunt constituționale, deoarece el nu a primit nicio compensație pentru expropriarea faptului. La 8 decembrie 2003, Curtea de Apel din Nuremberg a respins cererea reclamantului din motive că reclamantul nu a stabilit că circumstanțele factuale și juridice s-au schimbat de la impunerea măsurilor impugnate în 1943. Curtea de Apel a admis faptul că cheltuielile prezentate de reclamant pentru menținerea bibliotecii și arhivelor sunt considerabile. Cu toate acestea, nu există nici o indicație că aceste cheltuieli nu au crescut doar din cauza inflației generale, ci au fost generate după 1943. Curtea de Apel a mai considerat că secțiunea 6 din Legea privind dizolvarea fondurilor de încredere în familie este constituțională. Curtea a remarcat în acest context că bibliotecă și arhivele curtelor sunt bunuri culturale de importanță excepțională care merită protecție specială. Măsurile impuse au fost justificate de interesul public în conservarea mărfurilor valoroase care dau mărturie culturii și istoriei germane. Dacă măsurile impuse în 1943 au fost ridicate, conservarea și accesibilitatea bibliotecii de curte și arhivele centrale nu ar mai putea fi asigurate. La 27 octombrie 2004, Curtea Înaltă Bavariană (Oberste Landesgericht) a respins plângerea reclamantului din cauza faptului că ordinele emise în 1943 au fost legal obligatorii și că circumstanțele factuale și juridice nu s-au schimbat într-un mod care să justifice adoptarea măsurilor. Curtea a observat că bibliotecii de curte și arhivele centrale au rămas o parte importantă a patrimoniului cultural care necesită protecție. În schimb, interesele economice nu au jucat un rol decisiv în decizia luată în 1943. În consecință, modificarea generală a contextului economic nu a justificat retragerea măsurilor. Curtea de Apel a mai considerat că nu a existat încălcarea dreptului la egalitate de tratament. Situația trebuie văzută în contextul circumstanțelor istorice și sociale în care s-a achiziționat proprietatea. Aceste circumstanțe, luate în totalitate, nu au putut fi comparate cu circumstanțele în care s-a achiziționat proprietatea „civilă”. La 28 octombrie 2009, Curtea Constituțională Federală a refuzat să accepte plângerea constituțională a reclamantului pentru judecată (1 BvR 963/05). Această decizie a fost înaintată la avocatul reclamantului la 12 noiembrie 2009. 10. Legea privind disoluția fondurilor fiduciare familiale (Gesetz über das Erlöschen der Familienfideikommisse und sonsiger Vermögen, FideiErlG) în vigoare de la 30 iunie 1938 până la 30 noiembrie 2007 citit, în măsura în care este relevantă: Secțiunea 1 Data disoluției “(1) Toate fondurile fiduciare familiale rămase sunt dizolvate până la 1 ianuarie 1939...” Secțiunea 2 Proprietatea Fondului fiduciar „Cu privire la [data] dizolvarii fondului fiduciar, proprietatea fondului fiduciar devine proprietatea liberă a ultimului proprietar al fondului fiduciar...” Secțiunea 6 Alte măsuri de salvgardare și securitate „(1) Dacă fondul fiduciar conține obiecte sau colecții de o valoare artistică, științifică, istorică sau locală (e. clădiri, galerie de imagine, arhive, biblioteci) sau instituții de caritate, Curtea Fondului fiduciar trebuie să ia măsurile necesare pentru conservarea lor adecvată în cazul în care obiectele par să fie în pericol din cauza dizolvării fondului fiduciar și în cazul în care conservarea este în interesul public. (2) Curtea Fondului fiduciar poate, în special... emite reglementări privind stocarea și conservarea obiectelor și poate supune schimbarea, deplasarea și validitatea dispozițiilor juridice la autorizație administrativă. Curtea Fondului fiduciar este în continuare obligată să se asigure că obiectele de o valoare artistică, științifică, istorică sau patrimonială specifică sunt puse la dispoziția publicului într-un mod corespunzător. ... ... (8) În caz de schimbare a circumstanțelor, Curtea Fondului fiduciar, la cererea unei părți în cauză, poate modifica sau ridica măsurile luate în temeiul alineatele de mai sus...” 11. În temeiul secțiunii 34, măsurile luate în temeiul acestei legi nu au provocat cereri de compensare. 12. FideiErlG a fost republicată în Gazettea Legii Federale din 10 iulie 1958 (BGBl. III 7811-2) și abrogate prin legea din 30 noiembrie 2007, cu condiția ca drepturile și sarcinile stabilite în temeiul acestei legi să rămână nemodificate și că legea să rămână aplicabilă drepturilor și sarcinilor stabilite atunci când era încă în vigoare.