LAMBREVA AND OTHERS v. BULGARIA

A doua secțiune DECIZIE nr. 29886/06 Atanaska Stoilova LAMBREVA și alții împotriva Bulgariei Curții Europene a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care așeză la 21 mai 2013 în calitate de comitet compus din: Päivi Hirvelä, Președintele, Ledi Bianku, Paul Mahoney, judecători și Fatoș Aracı, grefierul adjunct al secțiunii, având în vedere cererea depusă la 7 iulie 2006, Având în vedere declarația prezentată de guvernul contestat la 11 februarie 2013 cere Curtea să elimine cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamanților la această declarație, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE ȘI PROCEDIMENTE Reclamanții, dna Atanaska Stoilova Lambreva, dna Petra Stoilova Mavrodieva, dl Rangel Stoilov Kostov și dl Georgi Stoilov Stoilov, sunt resortisanți bulgari născuți în 1927, 1931, 1932 și, respectiv, 1937. Dna Atanaska Stoilov Lambreva, dna Petra Stoilov Mavrodieva și dl Rangel Stoilov Kostov locuiesc în satul Yagodovo. Dl Georgi Stoilov Stoilov a murit la 13 noiembrie 2006. Într-o scrisoare din 17 septembrie 2012 moștenitorii săi, dna Yordanka Georgieva Stoilov, dl. Ivan Georgiev Stoilov, dl Dimitar Georgiev Stoilov și dl Stoil Georgiev Stoilov au exprimat dorința de a continua procedura în locul său. Reclamanții au fost reprezentați în fața Curții de dl M. Ekimdzhiev și dna K. Boncheva, avocați care practică în Plovdiv. Guvernul bulgar (“ Guvernul”) au fost reprezentați de agentul lor, dl V. Obretenov, al Ministerului Justiției. Partea cererii privind întârzierile și nesiguranța în procedura de restituire a fost comunicată guvernului. Tatăl reclamantului a deținut mai multe parcele de teren care au fost luate de la el în procesul de colectare a terenurilor agricole după 1945. În urma adoptării Legii privind terenurile agricole din 1991 („ALA”), în 1992 reclamanții au solicitat restituirea terenurilor, inclusiv, printre altele , a unei parcele de 4.400 de metri pătrați, care între timp au fost incluse în zona industrială a Plovdiv și clădirile au fost construite pe ea. La 20 aprilie 1995, comisia de terenuri agricole Plovdiv a refuzat restituirea acestei parcele. Prin recursul reclamanților, în hotărârea finală din 8 august 1997, Curtea de district Plovdiv a anulat decizia din 20 aprilie 1995 și a ordonat restituirea parcelei în „limitările sale reale”. În urma acestei hotărâri, reclamanții au încercat să intre în posesia acestui complot, dar au avut succes deoarece terenul a fost deținut și utilizat de societatea Ongal AD, o fostă întreprindere municipală care, aparent în 1993, a fost transformată într-o companie de fiabilitate limitată și a fost privatizată ulterior. După eșecul eforturilor lor de a prelua posesia complotului între 1997 și 2001, la 6 iulie 2001, reclamanții au introdus o acțiune de rei vindicatio împotriva companiei. Într-o hotărâre din 18 decembrie 2003 Curtea de district Plovdiv a respins acțiunea. August 1997 deoarece nu a participat la procedura de restituire. Aplicarea secțiunii 10b din ALA, instanța internă a susținut în continuare că reclamanții nu au avut dreptul la restituire în „limite reale”, deoarece parcela susținută de acestea a fost construită la. Prin recursul reclamanților, la 21 iulie 2004 și, respectiv, 21 februarie 2006, hotărârea de mai sus a fost susținută de Curtea Regională Plovdiv și Curtea Supremă de Cassare. Legea și practicile interne relevante privind restituirea terenurilor agricole și compensarea în locul acestora au fost rezumate în hotărârea Curții în cazul Sivova și Koleva v. Bulgaria , nr. 30383/03, §§ 29-54 și 57-60, 15 noiembrie 2011 COMPLAINTE Reclamanții se plângeau în baza articolului 6 § 1 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1, că după mulți ani de litigii și de nesiguranță în ceea ce privește domeniul de aplicare al drepturilor lor de restituire, în cele din urmă nu au putut obține restituirea „în limite reale” a terenurilor lor, și că acest lucru a fost așa în ciuda hotărârii Curții de District Plovdiv din 8 august 1997 în favoarea lor. De asemenea, reclamanții se plângeau, în baza articolelor 6 § 1 și 13 din Convenție, că procedurile privind rendicația din 2001-2006 au fost prea lungi și că nu au avut la dispoziție recours eficace în acest sens. HOTĂRÂREA Reclamanții se plângeau, în primul rând, de durata lungă a procesului de restituire și de situația de nesiguranță în care au fost plasate. După eșecul încercărilor de a ajunge la o soluție prietenoasă, prin scrisoarea din 11 februarie 2013, Guvernul a informat Curtea că au propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării problemei ridicate de această parte a cererii. Acestea au recunoscut că întârzierile procedurii de restituire și lipsa certitudinii juridice au constituit o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 și au oferit fiecărui dintre cei patru solicitanți o compensație de 2000 euro (EUR) sau 8,000 EUR în total. Guvernul a invitat Curtea să pună în aplicare cererea din lista cazurilor, sugerând că declarația ar putea fi acceptată de Curte ca „un alt motiv” care să justifice apariția din cauza listei Curții, astfel cum se menționează la art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție. Declarația prevede, de asemenea, că suma oferită în compensație a fost să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, ar fi eliberate de orice impozite care ar putea fi taxabile reclamanților și ar fi convertite în levii bulgare la rata aplicabilă la data decontare. Suma de mai sus ar fi plătită în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenție. În cazul în care nu s-a plătit suma în termenul de trei luni, guvernul s-a angajat să plătească dobânzi simple pe aceasta de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Prin scrisoarea din 29 martie 2013, reclamanții au indicat că nu erau satisfăcuți de termenii declarației unilaterale și au considerat că suma oferită în compensație este insuficientă și că o astfel de compensație scăzută nu ar servi drept disuasiv pentru încălcări similare în viitor. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile specificate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. art. 37 § 1 litera (c) permite Curtea, în special, să elimine o situație din lista sa, în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. Curtea reamintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamanții doresc să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§§ 75-77, ECHR 2003-VI). Curtea a constatat încălcări ale articolului 1 din Protocolul nr. 1 din cauza întârzierilor excesive și a lipsei de certitudine juridică în cadrul procedurii privind restituirea terenurilor agricole în o serie de cazuri împotriva Bulgariei (a se vedea Sivova și Koleva , citate mai sus; Lyubomir Popov c. Bulgaria , nr. 69855/01, 7 ianuarie 2010; Naydenov c. Bulgaria , nr. 17353/03 , 26 noiembrie 2009; Vasiliv și Doycheva v. Bulgaria , nr. 14966/04, 31 mai 2012; Petkova și alții , nr. 19130/04, 17694/05 și 27777/06, 25 septembrie 2012; și Ivanov v. Bulgaria , nr. 19988/06, 11 decembrie 2012). În cazul Vasilev și Doycheva (a se vedea §§ 68-69 din hotărâre), Curtea a subliniat că problema este recurentă și se bazează pe art. 46 din Convenție, a exprimat opinia că autoritățile bulgare trebuie să prevadă termene clare pentru adoptarea și executarea deciziilor administrative necesare pentru încheierea procesului de restituire a terenurilor agricole. Având în vedere natura admiterilor care figurează în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 litera (c) din Convenție). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența sa extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 amendă Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu respectă termenii declarației lor unilaterale, cererea ar putea fi restaurată pe listă în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție (a se vedea Josipović Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). În cele din urmă, Curtea constată că suma oferită de dl Georgi Stoilov Stoilov ar trebui plătită moștenitorilor săi. În baza articolului 6 § 1 din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1, reclamanții se plângeau, de asemenea, că nu au putut obține restituirea complotului pe care l-au susținut, în ciuda hotărârii Curții de District Plovdiv în favoarea lor. În cele din urmă, s-au plângut în temeiul articolelor 6 § 1 și 13 din Convenție, că, 2001-2006, Rei vindicatio procedurile au fost prea lungi și nu au avut măsuri de remediere eficace în acest sens. Având în vedere toate dovezile în posesia sa, jurisprudenței sale și, în special, concluziile sale în cazul similar Sivova și Koleva , citat mai sus, și în măsura în care este competentă să examineze acuzațiile, Curtea nu a constatat nici o apariție a încălcării drepturilor și libertăților garantate de Convenția sau de protocolele sale . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . ia act de termenele declarației guvernului contestat în temeiul articolului 1 din Protocolul nr. 1 privind plângerea de lungime excesivă și de nesiguranță în procedura de restituire, precum și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în acesta; de a elimina această parte a cererii din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție; declară restul cererii inadmisibil. Fatoș Aracı Päivi Hirvelä Președintele adjunct al grefierului

FOURTH SECTION

DECISION

Application no. 29886/06

Atanaska Stoilova LAMBREVA and others

against Bulgaria

The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 21

May 2013 as a Committee composed of:

Päivi Hirvelä,

President,

Ledi Bianku,

Paul Mahoney,

judges,

and Fatoș Aracı,

Deputy Section Registrar,

Having regard to the above application lodged on 7 July 2006,

Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 11 February 2013 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicants’ reply to that declaration,

Having deliberated, decides as follows:

FACTS AND PROCEDURE

The applicants, Ms Atanaska Stoilova Lambreva, Ms

Petra Stoilova Mavrodieva, Mr Rangel Stoilov Kostov and Mr

Georgi Stoilov Stoilov, are Bulgarian nationals who were born in 1927, 1931, 1932 and 1937 respectively.

Ms Atanaska Stoilova Lambreva, Ms Petra Stoilova Mavrodieva and Mr

Rangel Stoilov Kostov live in the village of Yagodovo.

Mr Georgi Stoilov Stoilov passed away on 13 November 2006. In a letter dated 17 September 2012 his heirs, Ms Yordanka Georgieva Stoilova, Mr

Ivan Georgiev Stoilov, Mr Dimitar Georgiev Stoilov and Mr

Stoil

Georgiev Stoilov, expressed their wish to continue the procedure in his stead.

The applicants were represented before the Court by Mr M. Ekimdzhiev and Ms K. Boncheva, lawyers practising in Plovdiv.

The Bulgarian Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr V. Obretenov, of the Ministry of Justice.

The part of the application concerning the delays and the insecurity in the restitution procedure has been communicated to the Government.

The applicants’ father owned several plots of land which were taken away from him in the process of collectivisation of agricultural land after 1945.

Following the adoption of the 1991 Agricultural Land Act (“the ALA”), in 1992 the applicants requested the restitution of the land, including,

inter

alia

, of a plot of 4,400 square metres, which had in the meantime been included in the industrial zone of Plovdiv and buildings had been constructed on it. On 20 April 1995 the Plovdiv agricultural land commission refused restitution of this plot.

Upon an appeal by the applicants, in a final judgment of 8 August 1997 the Plovdiv District Court quashed the decision of 20 April 1995 and ordered the restitution of the plot in its “actual boundaries”.

Following that judgment, the applicants attempted to enter into possession of the plot but were unsuccessful because the land was being held and used by the company Ongal AD, a former municipal enterprise which had, apparently in 1993, been transformed into a limited-liability company and was subsequently privatised.

After the failure of their efforts to assume possession of the plot between 1997 and 2001, on 6 July 2001 the applicants brought a

rei vindicatio

action against the company.

In a judgment of 18 December 2003 the Plovdiv District Court dismissed the action. It held that Ongal AD was not bound by the judgment of 8

August 1997 as it had not participated in the restitution proceedings. Applying section 10b of the ALA, the domestic court held further that the applicants had not been entitled to restitution in “actual boundaries”, because the plot claimed by them had been constructed upon.

Upon an appeal by the applicants, on 21 July 2004 and 21 February 2006 respectively the above judgment was upheld by the Plovdiv Regional Court and the Supreme Court of Cassation.

The relevant domestic law and practice concerning restitution of agricultural land and compensation in lieu thereof have been summarised in the Court’s judgment in the case of

Sivova and Koleva v. Bulgaria

, no.

30383/03, §§ 29-54 and 57-60, 15 November 2011

.

COMPLAINTS

1.

The applicants complained, relying on Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1, that after many years of litigation and of insecurity as to the scope of their restitution rights they had eventually been unable to obtain the restitution “in actual boundaries” of their land, and that this had been so despite the Plovdiv District Court’s judgment of 8 August 1997 in their favour.

2.

The applicants also complained, relying on Articles 6 § 1 and 13 of the Convention, that the 2001-2006

rei vindicatio

proceedings had been too lengthy and that they had not had at their disposal effective remedies in that regard.

THE LAW

1.

The applicants complained, first, of the lengthy duration of the restitution process and the situation of insecurity they had been placed in.

After the failure of the attempts to reach a friendly settlement, by a letter of 11 February 2013 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by this part of the application. They acknowledged that the delays in the restitution procedure and the lack of legal certainty amounted to a violation of Article 1 of Protocol No. 1 and offered to each of the four applicants a compensation of 2,000 euros (EUR), or EUR 8,000 in total.

The Government invited the Court to strike the application out of the list of cases. They suggested that the declaration might be accepted by the Court as “any other reason” justifying the striking out of the case of the Court’s list, as referred to in Article 37 § 1 (c) of the Convention.

The declaration also provided that the sum offered in compensation was to cover any pecuniary and non-pecuniary damage, as well as costs and expenses, would be free of any taxes that may be chargeable to the applicants, and would be converted into Bulgarian levs at the rate applicable at the date of settlement. The sum above would be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the Convention. In the event of failure to pay the sum within the said three-month period, the Government undertook to pay simple interest on it from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.

By a letter of 29 March 2013, the applicants indicated that they were not satisfied with the terms of the unilateral declaration. They considered that the amount offered in compensation was insufficient and that such low compensation would not serve as a deterrent to future similar violations.

The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article 37 § 1 (c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:

“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.

The Court also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1 (c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicants wish the examination of the case to be continued.

To this end, the Court will examine the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the

Tahsin Acar

judgment (

Tahsin Acar v. Turkey

, [GC], no. 26307/95, §§ 75-77, ECHR

2003-VI).

The Court has found violations of Article 1 of Protocol No. 1 by reason of the excessive delays and the lack of legal certainty in proceedings concerning restitution of agricultural land in a number of cases against Bulgaria (see

Sivova and Koleva

, cited above;

Lyubomir Popov v. Bulgaria

, no. 69855/01, 7 January 2010;

Naydenov v. Bulgaria

, no. 17353/03, 26

November 2009;

Vasilev and Doycheva v. Bulgaria

, no. 14966/04, 31

May 2012;

Petkova and Others

, nos. 19130/04, 17694/05 and 27777/06, 25

September 2012; and

Ivanov v. Bulgaria

, no. 19988/06, 11 December 2012). In the case of

Vasilev and Doycheva

(see §§ 68-69 of the judgment) the Court pointed out that the problem was recurrent and, relying on Article

46 of the Convention, expressed the view that the Bulgarian authorities had to provide for clear time

‑

limits for the adoption and enforcement of administrative decisions necessary for the completion of the process of restitution of agricultural land.

Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1 (c) of the Convention).

Moreover, in light of the above considerations, and in particular given its extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1

in

fine

).

The Court emphasises that, should the Government fail to comply with the terms of their unilateral declaration, the application could be restored to the list in accordance with Article 37 § 2 of the Convention (see

Josipović

v.

Serbia

(dec.), no. 18369/07, 4 March 2008).

Finally, the Court notes that the sum offered to the applicant Mr

Georgi

Stoilov Stoilov should be paid to his heirs.

2.

Relying on Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol

No. 1, the applicants also complained that they had been unable to obtain the restitution of the plot they had claimed, despite the judgment of the Plovdiv District Court in their favour.

Lastly, they complained under Articles 6 § 1 and 13 of the Convention, that the 2001-2006

rei vindicatio

proceedings had been too lengthy and that they had not had effective remedies in that regard.

Having regard to all the evidence in its possession, to its case-law and in particular its findings in the similar case of

Sivova and Koleva

, cited above, and in so far as it has jurisdiction to examine the allegations, the Court has not found any appearance of a breach of the rights and freedoms guaranteed by the Convention or its Protocols.

It follows that this part of the application is manifestly ill-founded and must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.

For these reasons, the Court unanimously

Takes note

of the terms of the respondent Government’s declaration under Article 1 of Protocol No. 1 concerning the complaint of excessive length and insecurity in the restitution procedure, and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;

Decides

to strike this part of the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention;

Declares

the remainder of the application inadmissible.

Fatoș Aracı

Päivi Hirvelä

Deputy Registrar

President