CtEDO 28.05.2013 Auto

VILLANI c. ITALIE

RESPONDENT
ITA
HOTĂRÂRE
28.05.2013
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Irrecevable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2013
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
VILLANI c. ITALIE (CtEDO, 2013)
HUDOC · oficial

A DOUA SECȚIUNE DE Cerere nr. 13340/09 Guiseppa VILLANI și Maria Grazia VILLANI împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află la data de mai 2013 într-o Cameră compusă din Danutė Jočienė, președinta Guido Raimondi, Peer Lorenzen, Dragoljub Popović, Ișul Karakaș, Nebojša Vučić, Paulo Pinto de Albuquerque, judecători și grefier de secțiune, Având în vedere cererea formulată la 26 februarie 2009, După ce a deliberat, face următoarea decizie: reclamantele, dl Guiseppa Villani și dna Maria Grazia Villani sunt cetățeni italieni născuți în 1949 și, respectiv, în 1943; locul lor de reședință nu a fost indicat; ele au fost reprezentate în fața Curții de către domnul G. Beatrice, avocat la Roma. Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de recurente, pot fi rezumate după cum urmează: recurentele sunt moștenitoarele domnului Pietro Villani, decedat la 13 iulie 2002. La 11 februarie 2002, dl Pietro Villani inițiase o procedură de executare în fața instanței din Benevent pentru a obține plata creanțelor sale. În 1993, municipalitatea Benevent declarase falimentul (stato di dissesto) în conformitate cu Decretul legislativ nr. 66 din 1989 (Legea modificată ulterior prin Legea nr. 68 din 19 martie 1993 și apoi prin decretele legislative nr. 77 din 25 februarie 1995 și nr 267 din 18 august 2000. Gestiunea financiară a orașului fusese apoi încredințată unui organ extraordinar de lichidare (organizația straordinario di lendazione , în continuare, l În conformitate cu art. 2 alineatul (2) din Decretul legislativ nr. 267 din 18 august 2000 (Legea privind administrațiile publice aflate în dificultate financiară ), nici o procedură de executare nu putea fi inițiată sau continuată pentru datoriile care intrau în competența . Potrivit alin. (4) din aceeași dispoziție, în perioada în cauză, nici o sumă cu titlu de revalorizare a monedei sau a intereselor legale a fost datorată de administrația în dificultate. Jurisprudența internă (a se vedea decizia Consiliului de Stat nr. 5778 din 30 octombrie 2001) considerase că decretul legislativ nr 267 din 2000 nu se referă la creanțele față de o administrație locală care erau sigure și exigibile ca urmare a unei hotărâri pronunțate după declarația de ajutor financiar, chiar dacă acestea apăreau anterior. Prin urmare, se putea iniția o procedură de executare în legătură cu aceste creanțe. La 13 iunie 2004, a intrat în vigoare Legea nr. 140 din 28 mai 2004. La 15 ianuarie 2005, primăria Benevent a excipat din cererea de executare, în temeiul articolului 248 alineatul (2) din Decretul legislativ nr 267 din 2000 și al articolului 5 alineatul (2) din Legea nr. 140 din 2004. La o dată nespecificată, Tribunalul din Benevent a suspendat examinarea cererii de executare și recurentele au solicitat ca creanța lor să fie înscrisă în pasivul municipalității Benevent. În decembrie 2008, acestea au obținut plata unei părți din creanțele lor. GRIFS 10. Invocând art. 6 alineatul (1) din Convenție, recurentele se plâng că nu pot continua procedura de executare împotriva primarului din Benevent. 11. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, recurentele susțin că nu pot obține plata integrală a creanțelor lor, din cauza intrării în vigoare a Legii nr. 140 din 2004. Invocând art. 13 din Convenție, recurentele se plâng că nu au la dispoziție, în dreptul italian, nici o acțiune efectivă pentru a susține obiecțiile lor întemeiate pe art. 6 din Convenție și 1 din Protocolul nr. 1 din Convenția nr. 1 și 1 din Protocolul nr. 1. În plus, spre deosebire de art. 13 din Convenție, acestea nu au dreptul la o cale de atac eficientă la nivel național. În părțile lor relevante, dispozițiile invocate de recurente se citesc astfel Art. 6 alin. (1) din Convenție. Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) de către un tribunal (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...). art. 1 din Protocolul nr. 1 Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. art. 13 din Convenție Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. 14. Curtea trebuie mai întâi să stabilească dacă recurentele au îndeplinit obligațiile care decurg din art. 35 alin. (1) din Convenție. Curtea reamintește că, în termenii acestei dispoziții, aceasta nu poate fi sesizată decât în termen de șase luni de la data deciziei interne definitive. În cazul în care un reclamant se plânge de o situație continuă, acest termen începe de la sfârșitul acesteia (a se vedea, printre multe altele, Ortolani c. Italia (dec.), nr. 46283/99, 31 mai 2001). 15. Cu toate acestea, în cauza Posti și Rahko c. Finlanda 27824/95, §§ 40 și 41, 24 septembrie 2002), Curtea a statuat că, atunci când un reclamant își trage ............................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... Faptul că un eveniment are consecințe importante în timp, cum ar fi restricțiile privind accesul la instanță, nu înseamnă că este la originea unei situații continue (a se vedea, de asemenea, Iacov Stanciu c. România, nr 35972/05, § 137, 24 iulie 2012). 16. În acest caz, evenimentul special ale cărui recurente se plâng pare a fi Legea nr. 140 din 2004. Într-adevăr, această lege este la originea a ceea ce, pentru indivizii aflați într-o situație similară cu cea a recurentelor, este de a continua orice procedură de executare împotriva administrațiilor locale aflate în primejdie, cum ar fi primăria din Benevent. Prin urmare, perioada de șase luni relevantă în speță pare să fi început odată cu intrarea în vigoare a acestei legi, și anume la 13 iunie 2004 (punctul 7 de mai sus). În februarie 2002 (punctul 3 de mai sus). Primăria din Benevent a solicitat suspendarea acesteia la 15 ianuarie 2005 (punctul 8 de mai sus). Prin urmare, presupunând chiar că recurentele au dobândit calitatea de victime ale încălcării denunțate numai la data respectivă, punctul de plecare al termenului de șase luni ar trebui stabilit oricum în 2005. Întrucât cererea a fost depusă la 26 februarie 2009, a fost depășită termenul de șase luni prevăzut la art. 35 alineatul (1) din convenție. 19. În consecință, cererea este întârziată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 § 1 și 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Stanley Naismith Danutė Jočienė Premier Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă