RODNISHCHEVY v. RUSSIA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
RODNISHCHEVY v. RUSSIA (CtEDO, 2013)
Primă secțiune decizia nr. 9517/08 Raisa Mikhaylovna RODNISHCHEVA și Yefim Sergeyevich RODNISHCHEV împotriva Rusiei Curții Europene a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința la 28 mai 2013 în calitate de comitet compus din: Khanlar Hajiyev, președinte, Julia Laffranque, Dmitry Dedov, judecători și André Wampach, grefier adjunct al secțiunii; având în vedere cererea depusă la 26 mai 2006, având în vedere decizia de a aplica procedura de judecată a pilotului luată în cazul Burdov c. Rusia nr. ) (nr. 33509/04, CEDH 2009), având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 26 aprilie 2012 solicitând Curtea să elimine cererea din lista cazurilor, După deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Primul reclamant, dna Raisa Mikhaylovna Rodnishcheva, este un național rus, născut la 15 ianuarie 1941, care locuiește în Voronezh. Al doilea reclamant, dl Yefim Sergeyevich Rodnishchev, a fost un național rus, născut la 14 aprilie 1930, care a locuit și în Voronezh. Guvernul rus (“Guvernul”) a fost reprezentat de dl. Matyushkin, reprezentant al Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamanții au depus în judecată Comitetului de Protecție Socială a Populației din districtul Levoberezhniy de Voronezh pentru indexarea pensiilor întârziate. La 8 septembrie 2000, Curtea de district Levoberezhniy din Voronezh a acordat cererile reclamanților. Dl Rodnishchev a fost acordat 1.213.27 Ruble ruse (RUB) și dna Rodnishcheva a fost acordat RUB 1.179.92. Hotărârile au devenit definitive și executive la 18 septembrie 2000. La 2 decembrie 2005, reclamanții au primit sumele atribuite de instanță. Întârzierea în aplicare a fost de 5 ani 2 luni. Reclamanții se plâng în temeiul articolului 6 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 cu privire la aplicarea întârziere a hotărârii în favoarea lor. HOTĂRÂREA Aplicarea dlui Rodnishchev La 14 decembrie 2011, Curtea a anunțat cererea guvernului. La 26 aprilie 2012, Guvernul a informat Curții că dl Rodnishchev a murit la 9 Septembrie 2006. Ei au solicitat Curtea să pună în aplicare cererea sa din lista cazurilor sale și să pună capăt procedurii în cazul în care succesorul său legal nu se alăture procedurii. La 15 mai 2012, Curtea a scris văduvăi reclamantului solicitându-i să-și indice dacă dorește să continue procedurile în ceea ce privește soțul său demodat. Nu a urmat niciun răspuns. În absența oricăror moștenitori sau rude apropiate, Curtea a exprimat dorința de a urmări o cerere (a se vedea Léger c. France (striking off) [GC], nr. 19324/02, § 44, 30 martie 2009, cu alte referințe). Din evoluțiile prezentate mai sus, se pare că dl. Rodnishchev a murit în cursul procedurii. Niciun moștenitor sau rude apropiate nu au exprimat dorința de a urmări cererea în numele său. Întrucât Curtea nu constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului care necesită examinarea continuă a cazului (contrast Karner c. Austria nr. 40016/98, §§§ 24 28, CEDO 2003 IX), consideră oportună aplicarea dlui Rodnishchev din lista cazurilor menționate mai sus în art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. Aplicarea dnei Rodnishcheva la 26 aprilie 2012, în conformitate cu hotărârea-pilot menționată mai sus, Guvernul a informat Curtea cu privire la plata acordului de judecată internă în favoarea dnei Burdov. Rodnishcheva și-a prezentat o declarație unilaterală care vizează soluționarea problemelor legate de cererea sa. Prin această declarație, autoritățile ruse au recunoscut aplicarea lungă a hotărârii în favoarea reclamantului. De asemenea, au declarat că sunt gata să plătească reclamantului o sumă de 2.900 euro ca o simplă satisfacție, plus orice impozit care poate fi taxabil pe sumă. Restul declarației se citește după cum urmează: „În consecință, autoritățile invită Curtea să tranșeze acest caz din lista cazurilor. Acestea sugerează că prezenta declarație ar putea fi acceptată de Curte ca „cu orice alt motiv” care să justifice socoteala din cazul din lista cazurilor din Curte, astfel cum se menționează la art. 37 § 1 litera (c) din Convenția. Suma menționată mai sus, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi eliberată de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu a plătit această sumă în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Această plată va constitui rezoluția finală a cazului.” Reclamantul nu a formulat nicio observație cu privire la declarația unilaterală. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să decidă să ia o cerere din lista sa de cazuri în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol. art. 37 § (c) permite Curții, în special, să elimine un caz din lista sa dacă: „... din orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii.” art. 37 § 1 menționează: „Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii în cazul în care respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenție și în protocoalele în cauză.” Curtea reamintește că, în hotărârea sa pilot citată mai sus, a ordonat Federației Ruse: „... acordarea de remediere [adecvată și suficientă], în termen de un an de la data în care hotărârea [a devenit] finală, tuturor victimelor de nepayment sau de întârziere nejustificată de către autoritățile de stat a unei datorii în favoarea lor, care [au] depus cererile sale la Curte înainte de eliberarea prezentei hotărâri și ale căror cereri [au fost] comunicate guvernului în temeiul articolului 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul Curții.” În aceeași hotărâre, Curtea a afirmat, de asemenea, că: „... în așteptarea adoptării măsurilor de mai sus, Curtea [ar] suspenda, pentru un an de la data în care hotărârea [a devenit] finală, procedurile în toate cazurile privind numai neexecuția și/sau aplicarea întârziere a hotărârilor interne care ordonează plățile monetare de către autoritățile de stat, fără a aduce atingere competenței Curții de a declara în orice moment inadmisibilă orice astfel de caz sau de a-l scoate din lista sa în urma unei soluții prietenoase între părți sau a rezoluției acestei chestiuni prin alte mijloace, în conformitate cu articolele 37 și 39 din convenție.” După examinarea termenilor declarației guvernamentale, Curtea înțelege că intenționează să acorde reclamantului recurs în conformitate cu hotărârea pilotă (a se vedea Burdov (n. 2), citată mai sus, §§ 127 și 145 și punctul 7 din partea operativă). Curtea este convinsă că lungimea excesivă a executării hotărârii în favoarea reclamantului este recunoscută în mod explicit de Guvernul, subliniind că datoria hotărârii interne a fost plătită reclamantului și că compensația oferită de Guvern pentru prejudiciu moral este comparabilă cu atribuirea Curții în cazuri similare (a se vedea Burdov (n. 2) , citată mai sus, §§ 99 și 154). Prin urmare, Curtea consideră că nu mai este justificat să continue examinarea cererii, nici nu este necesară de respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenție și în protocoalele sale. În consecință, cererea ar trebui eliminată din listă. În ceea ce privește problema punerii în aplicare a întreprinderii guvernamentale, Comitetul de miniștri rămâne competent să supravegheze această chestiune în conformitate cu art. 46 din convenție (a se vedea deciziile Comitetului din 14-15 septembrie 2009 (CM/Del/Dec(2009)1065) și Rezoluția provizorie CM/ResDH(2009)158 privind punerea în aplicare a Burdovului (n. 2) Hotărârea. În orice caz, prezenta hotărâre a Curții nu aduce atingere unei hotărâri pe care le-ar putea lua pentru a restabili, în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție, prezenta cerere la lista cazurilor (a se vedea E.G. și alții c. Polonia (dec.), nr. 50425/99, § 29, CEDO 2008 (extracte)). Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să atace cererea în ceea ce privește retrasul dlui Rodnishchev din lista cazurilor în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție; ia act de termenii declarației guvernului contestat în temeiul articolului 6 1 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în Convenție; decide să grevă cererea în ceea ce privește dna Rodnishcheva din lista cazurilor în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție pe baza declarației unilaterale. André Wampach Khanlar Hajiyev Președintele adjunct al grefierului