Rodnishchevy împotriva Rusiei

Primă secțiune decizia nr. 9517/08 Raisa Mikhaylovna RODNISHCHEVA și Yefim Sergeyevich RODNISHCHEV împotriva Rusiei Curții Europene a Drepturilor Omului (prima secțiune), ședința la 28 mai 2013 în calitate de comitet compus din: Khanlar Hajiyev, președinte, Julia Laffranque, Dmitry Dedov, judecători și André Wampach, grefier adjunct al secțiunii; având în vedere cererea depusă la 26 mai 2006, având în vedere decizia de a aplica procedura de judecată a pilotului luată în cazul Burdov c. Rusia nr. ) (nr. 33509/04, CEDH 2009), având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 26 aprilie 2012 solicitând Curtea să elimine cererea din lista cazurilor, După deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Primul reclamant, dna Raisa Mikhaylovna Rodnishcheva, este un național rus, născut la 15 ianuarie 1941, care locuiește în Voronezh.

Al doilea reclamant, dl Yefim Sergeyevich Rodnishchev, a fost un național rus, născut la 14 aprilie 1930, care a locuit și în Voronezh. Guvernul rus (“Guvernul”) a fost reprezentat de dl. Matyushkin, reprezentant al Federației Ruse la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamanții au depus în judecată Comitetului de Protecție Socială a Populației din districtul Levoberezhniy de Voronezh pentru indexarea pensiilor întârziate. La 8 septembrie 2000, Curtea de district Levoberezhniy din Voronezh a acordat cererile reclamanților. Dl Rodnishchev a fost acordat 1.213.27 Ruble ruse (RUB) și dna Rodnishcheva a fost acordat RUB 1.179.92.

Hotărârile au devenit definitive și executive la 18 septembrie 2000. La 2 decembrie 2005, reclamanții au primit sumele atribuite de instanță. Întârzierea în aplicare a fost de 5 ani 2 luni. Reclamanții se plâng în temeiul articolului 6 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 cu privire la aplicarea întârziere a hotărârii în favoarea lor. HOTĂRÂREA Aplicarea dlui Rodnishchev La 14 decembrie 2011, Curtea a anunțat cererea guvernului. La 26 aprilie 2012, Guvernul a informat Curții că dl Rodnishchev a murit la 9 Septembrie 2006. Ei au solicitat Curtea să pună în aplicare cererea sa din lista cazurilor sale și să pună capăt procedurii în cazul în care succesorul său legal nu se alăture procedurii.

La 15 mai 2012, Curtea a scris văduvăi reclamantului solicitându-i să-și indice dacă dorește să continue procedurile în ceea ce privește soțul său demodat. Nu a urmat niciun răspuns. În absența oricăror moștenitori sau rude apropiate, Curtea a exprimat dorința de a urmări o cerere (a se vedea Léger c. France (striking off) [GC], nr. 19324/02, § 44, 30 martie 2009, cu alte referințe). Din evoluțiile prezentate mai sus, se pare că dl. Rodnishchev a murit în cursul procedurii. Niciun moștenitor sau rude apropiate nu au exprimat dorința de a urmări cererea în numele său. Întrucât Curtea nu constată nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului care necesită examinarea continuă a cazului (contrast Karner c. Austria nr. 40016/98, §§§ 24 28, CEDO 2003 IX), consideră oportună aplicarea dlui Rodnishchev din lista cazurilor menționate mai sus în art. 37 § 1 litera (c) din Convenție.

Aplicarea dnei Rodnishcheva la 26 aprilie 2012, în conformitate cu hotărârea-pilot menționată mai sus, Guvernul a informat Curtea cu privire la plata acordului de judecată internă în favoarea dnei Burdov. Rodnishcheva și-a prezentat o declarație unilaterală care vizează soluționarea problemelor legate de cererea sa. Prin această declarație, autoritățile ruse au recunoscut aplicarea lungă a hotărârii în favoarea reclamantului. De asemenea, au declarat că sunt gata să plătească reclamantului o sumă de 2.900 euro ca o simplă satisfacție, plus orice impozit care poate fi taxabil pe sumă. Restul declarației se citește după cum urmează: „În consecință, autoritățile invită Curtea să tranșeze acest caz din lista cazurilor.

Acestea sugerează că prezenta declarație ar putea fi acceptată de Curte ca „cu orice alt motiv” care să justifice socoteala din cazul din lista cazurilor din Curte, astfel cum se menționează la art. 37 § 1 litera (c) din Convenția. Suma menționată mai sus, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi eliberată de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu a plătit această sumă în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale.

Această plată va constitui rezoluția finală a cazului.” Reclamantul nu a formulat nicio observație cu privire la declarația unilaterală. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să decidă să ia o cerere din lista sa de cazuri în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate, în temeiul alineatului (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol.

art. 37 § (c) permite Curții, în special, să elimine un caz din lista sa dacă: „... din orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii.” art. 37 § 1 menționează: „Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii în cazul în care respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenție și în protocoalele în cauză.” Curtea reamintește că, în hotărârea sa pilot citată mai sus, a ordonat Federației Ruse: „... acordarea de remediere [adecvată și suficientă], în termen de un an de la data în care hotărârea [a devenit] finală, tuturor victimelor de nepayment sau de întârziere nejustificată de către autoritățile de stat a unei datorii în favoarea lor, care [au] depus cererile sale la Curte înainte de eliberarea prezentei hotărâri și ale căror cereri [au fost] comunicate guvernului în temeiul articolului 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul Curții.” În aceeași hotărâre, Curtea a afirmat, de asemenea, că: „... în așteptarea adoptării măsurilor de mai sus, Curtea [ar] suspenda, pentru un an de la data în care hotărârea [a devenit] finală, procedurile în toate cazurile privind numai neexecuția și/sau aplicarea întârziere a hotărârilor interne care ordonează plățile monetare de către autoritățile de stat,

fără a aduce atingere competenței Curții de a declara în orice moment inadmisibilă orice astfel de caz sau de a-l scoate din lista sa în urma unei soluții prietenoase între părți sau a rezoluției acestei chestiuni prin alte mijloace, în conformitate cu articolele 37 și 39 din convenție.” După examinarea termenilor declarației guvernamentale, Curtea înțelege că intenționează să acorde reclamantului recurs în conformitate cu hotărârea pilotă (a se vedea Burdov (n. 2), citată mai sus, §§ 127 și 145 și punctul 7 din partea operativă).

Curtea este convinsă că lungimea excesivă a executării hotărârii în favoarea reclamantului este recunoscută în mod explicit de Guvernul, subliniind că datoria hotărârii interne a fost plătită reclamantului și că compensația oferită de Guvern pentru prejudiciu moral este comparabilă cu atribuirea Curții în cazuri similare (a se vedea Burdov (n. 2) , citată mai sus, §§ 99 și 154). Prin urmare, Curtea consideră că nu mai este justificat să continue examinarea cererii, nici nu este necesară de respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenție și în protocoalele sale. În consecință, cererea ar trebui eliminată din listă.

În ceea ce privește problema punerii în aplicare a întreprinderii guvernamentale, Comitetul de miniștri rămâne competent să supravegheze această chestiune în conformitate cu art. 46 din convenție (a se vedea deciziile Comitetului din 14-15 septembrie 2009 (CM/Del/Dec(2009)1065) și Rezoluția provizorie CM/ResDH(2009)158 privind punerea în aplicare a Burdovului (n. 2) Hotărârea. În orice caz, prezenta hotărâre a Curții nu aduce atingere unei hotărâri pe care le-ar putea lua pentru a restabili, în conformitate cu art. 37 § 2 din Convenție, prezenta cerere la lista cazurilor (a se vedea E.G. și alții c. Polonia (dec.), nr. 50425/99, § 29, CEDO 2008 (extracte)).

Din aceste motive, Curtea decide în unanimitate să atace cererea în ceea ce privește retrasul dlui Rodnishchev din lista cazurilor în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție; ia act de termenii declarației guvernului contestat în temeiul articolului 6 1 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în Convenție; decide să grevă cererea în ceea ce privește dna Rodnishcheva din lista cazurilor în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție pe baza declarației unilaterale. André Wampach Khanlar Hajiyev Președintele adjunct al grefierului

FIRST SECTION

DECISION Application no. 9517/08 Raisa Mikhaylovna RODNISHCHEVA and Yefim Sergeyevich RODNISHCHEV against Russia The European Court of Human Rights (First Section), sitting on 28 May 2013 as a Committee composed of: Khanlar Hajiyev, President, Julia Laffranque, Dmitry Dedov, judges, and André Wampach, Deputy Section Registrar, Having regard to the above application lodged on 26 May 2006, Having regard to the decision to apply the pilot-judgment procedure taken in the case of Burdov v. Russia ( no. 2 ) (no. 33509/04, ECHR 2009), Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 26 April 2012 requesting the Court to strike the application out of the list of cases, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The first applicant, Mrs Raisa Mikhaylovna Rodnishcheva, is a Russian national, born on 15 January 1941, who lives in Voronezh.

The second applicant, Mr Yefim Sergeyevich Rodnishchev, was a Russian national, born on 14 April 1930, who also lived in Voronezh. The Russian Government (“the Government”) were represented by Mr G. Matyushkin, Representative of the Russian Federation at the European Court of Human Rights. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. The applicants sued the Committee of Social Protection of Population of the Administration of Levoberezhniy District of Voronezh for indexation of delayed pensions. On 8 September 2000, the Levoberezhniy District Court of Voronezh granted the applicants’ claims. Mr Rodnishchev was awarded 1,213.27 Russian roubles (RUB) and Mrs Rodnishcheva was awarded RUB 1,179.92.

The judgments became final and enforceable on 18 September 2000. On 2 December 2005, the applicants received the amounts awarded to them by the court. The delay in enforcement constituted 5 years 2 months. COMPLAINTS The applicants complained under Article 6 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 about the delayed enforcement of the judgment in their favour. THE LAW A. The application of Mr Rodnishchev On 14 December 2011 the Court gave notice of the application to the Government. On 26 April 2012 the Government informed the Court that Mr Rodnishchev had died on 9 September 2006. They asked the Court to strike his application out of its list of cases and terminate the proceedings should his legal successor not join the proceedings.

On 15 May 2012 the Court wrote to the applicant’s widow asking her to indicate if she wished to pursue the proceedings in respect of her late husband. No reply followed. It has been the Court’s practice to strike applications out of the list of cases under Article 37 § 1 of the Convention in the absence of any heir or close relative who has expressed the wish to pursue an application (see Léger v. France (striking out) [GC], no. 19324/02, § 44, 30 March 2009, with further references). From the developments set out above it appears that Mr Rodnishchev died in the course of the proceedings. No heirs or close relatives have expressed the wish to pursue the application on his behalf.

As the Court finds no special circumstances regarding respect for human rights which require the continued examination of the case (contrast Karner v. Austria , no. 40016/98, §§ 24 ‑ 28, ECHR 2003 ‑ IX), it considers it appropriate to strike the application of Mr Rodnishchev out of its list of cases under Article 37 § 1 (c) of the Convention. B. The application of Mrs Rodnishcheva On 26 April 2012, in line with the Burdov ( no. 2 ) pilot judgment cited above, the Government informed the Court of the payment of the domestic court award in favour of Mrs Rodnishcheva and submitted a unilateral declaration aimed at resolving the issues raised by her application. By this declaration the Russian authorities acknowledged the lengthy enforcement of the judgment in the applicant’s favour.

They also declared that they were ready to pay the applicant a sum of 2,900 euros as just satisfaction, plus any tax that may be chargeable on the amount. The remainder of the declaration read as follows: “The authorities therefore invite the Court to strike the present case out of the list of cases. They suggest that the present declaration might be accepted by the Court as “any other reason” justifying the striking out of the case of the Court’s list of cases, as referred to in Article 37 § 1 (c) of the Convention. The sum referred to above, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be free of any taxes that may be applicable. It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights.

In the event of failure to pay this sum within the said three ‑ month period, the Government undertake to pay simple interest on it from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. This payment will constitute the final resolution of the case.” The applicant did not provide any comment on the unilateral declaration. The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified, under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article.

Article 37 § 1 (c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if: “... for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application.” Article 37 § 1 in fine states: “However, the Court shall continue the examination of the application if respect for human rights as defined in the Convention and the protocols thereto so requires.” The Court recalls that in its pilot judgment cited above it ordered the Russian Federation to: “... grant [adequate and sufficient] redress, within one year from the date on which the judgment [became] final, to all victims of non-payment or unreasonably delayed payment by State authorities of a judgment debt in their favour who [had] lodged their applications with the Court before the delivery of the present judgment and whose applications [had been] communicated to the Government under Rule 54 § 2 (b) of the Rules of the Court.” In the same judgment the Court also held that: “... pending the adoption of the above measures, the Court [would] adjourn, for one year from the date on which the judgment [became] final, the proceedings in all cases concerning solely the non-enforcement and/or delayed enforcement of domestic judgments ordering monetary payments by the State authorities,

without prejudice to the Court’s power at any moment to declare inadmissible any such case or to strike it out of its list following a friendly settlement between the parties or the resolution of the matter by other means in accordance with Articles 37 or 39 of the Convention.” Having examined the terms of the Government’s declaration, the Court understands it as intending to give the applicant redress in line with the pilot judgment (see Burdov (no. 2) , cited above, §§ 127 and 145 and point 7 of the operative part). The Court is satisfied that the excessive length of the execution of judgment in the applicant’s favour is explicitly acknowledged by the Government.

It notes that the domestic judgment debt was paid to the applicant and that the compensation offered by the Government for non ‑ pecuniary damage is comparable with Court awards in similar cases (see Burdov (no. 2) , cited above, §§ 99 and 154). The Court therefore considers that it is no longer justified to continue the examination of the application, nor is it required by respect for human rights as defined in the Convention and the protocols thereto. Accordingly, the application should be struck out of the list. As regards the question of implementation of the Government’s undertaking, the Committee of Ministers remains competent to supervise this matter in accordance with Article 46 of the Convention (see the Committee’s decisions of 14-15 September 2009 (CM/Del/Dec(2009)1065) and Interim Resolution CM/ResDH(2009)158 concerning the implementation of the Burdov (no. 2) judgment).

In any event the Court’s present ruling is without prejudice to any decision it might take to restore, pursuant to Article 37 § 2 of the Convention, the present application to the list of cases (see E.G. and Others v. Poland (dec.), no. 50425/99, § 29, ECHR 2008 (extracts)). For these reasons, the Court unanimously Decides to strike the application in respect of late Mr Rodnishchev out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention; Takes note of the terms of the respondent Government’s declaration under Article 6 § 1 of the Convention and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein; Decides to strike the application in respect of Mrs Rodnishcheva out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention on the basis of the unilateral declaration.

André Wampach Khanlar Hajiyev Deputy Registrar President