M. c. RÉPUBLIQUE TCHÈQUE

Publicat la 26 august 2024 SECȚIUNEA CINCICE A RĂSPUNSULUI nr. 36622/21 împotriva Republicii Cehe, introdusă la 14 iulie 2021, comunicată la 2 iulie 2024 CU PRIVIRE LA LUXEMBURS agresiunea sexuală a celei de-a doua reclamante la vârsta de 13 ani, insuficiența anchetei desfășurate în speță, protecția intereselor recurentelor (victima și mama sa) și participarea acestora la procedurile penale împotriva autorului de lacăt, precum și dreptul acestora la respectarea vieții de familie. Cea de-a doua reclamantă a fost victima abuzurilor sexuale din partea unui bărbat de 16 ani mai în vârstă, atunci când avea 13 ani.

În urma unei plângeri penale din partea mamei sale, prima reclamantă, în 2019, a fost deschisă o procedură penală împotriva autorului acestor acte, care a dus la o tranzacție penală în decembrie 2020. În temeiul acesteia, agresorul a fost găsit vinovat de abuz sexual, pentru că a avut mai multe relații sexuale, voluntare de ambele părți, cu cea de-a doua reclamantă. Pe de altă parte, având în vedere că există un conflict de interese între recurente, Tribunalul a desemnat o tutore pentru a doua reclamantă și nu a dat curs cererii reprezentantului ales de prima reclamantă de a desemna actul sexual grav și de viol (pe motiv că consimțământul a fost exclus din partea unui copil de treisprezece ani și că a existat un abuz la adresa primei reclamante de a se apăra).

Prima reclamantă a refuzat statutul de parte civilă la procedura penală și nu a fost autorizată să participe la procedura penală. Acțiunea sa constituțională împotriva acestei decizii, precum și acțiunea constituțională introdusă în numele primei reclamante împotriva deciziei care o desemnează pe tutore, au fost respinse în aprilie 2021 (nr. ÚS 424/21) și, respectiv, ianuarie 2021 (nr. IV. ÚS 1/21). Invocând articolele 3, 8 și 13 din convenție, recurentele se plâng de lipsa unei anchete efective privind agresiunile sexuale comise de cea de-a doua parte a convenției, de faptul că autoritățile nu au luat în considerare vulnerabilitatea acesteia și factorii psihologici specifici cazului de față și de faptul că nu au avut o cale de atac eficientă în această privință.

Pe teren de la articolele 6, 8 și 13 din convenție, prima recurentă se plânge, în plus, că autoritățile nu și-au îndeplinit obligația de a menține legăturile dintre ea și fiica sa, printre altele pentru că au pus în discuție asistența sa și cea a reprezentantului ales de aceasta prin desemnarea unei tutore pentru a doua reclamantă și că au refuzat statutul de parte civilă, precum și posibilitatea de a participa la ședința de judecată. RĂSPUNSURI LA PĂRȚI Prima recurentă poate fi considerată victimă, în sensul articolului 34, a unei încălcări a articolelor 3 și 8 din Convenție în ceea ce privește eficiența anchetei desfășurate în acest caz (a se vedea M.P. și alții c. Bulgaria, nr. 22457/08, § 96-100, 15 noiembrie 2011 și A și Bc.

Croația, n 7144/15, § 88-91, 20 iunie 2019) Examinate în special în lumina cauzei M.C. c. Bulgaria 39272/98, CEDO 2003 XII), ancheta privind agresiunea sexuală a celei de-a doua reclamante la vârsta de 13 ani și procedura penală ulterioară au fost încălcate în punctul de daltă încălcarea obligațiilor pozitive care revin statului pârât în temeiul articolelor 3 și 8 din convenție (a se vedea, de exemplu, C.A.S. și C.S.c. România, nr. 26692/05, 20 martie 2012, G.U.c.

Turcia, (16141/10, 18 octombrie 2016) În special, autoritățile au căutat și au apreciat suficient, având în vedere circumstanțele, în cazul în care cea de-a doua reclamantă, minoră, și-a dat consimțământul pentru raporturile sexuale cu M.P., cu șaisprezece ani mai în vârstă, în mod voluntar și în exercitarea liberului arbitru (ii) autoritățile au apreciat în mod corespunzător factorii care ar putea afecta a doua recurentă în descrierea faptelor, în special natura relației sale cu M.P., vulnerabilitatea datorată vârstei și maturității sale și factorii psihologici specifici cazurilor de abuz sexual asupra minorilor (a se vedea mutatis mutandis C.A.S. și C.S.c. România, citată anterior) (iii) a fost ancheta suficient de aprofundată și a ținut seama în mod corespunzător de interesul celei de a doua recurente în calitate de victimă minoră a agresiunii sexuale (a se vedea, de exemplu, C.A.S.

și C.S.c. România, citată anterior, N.D. c. Slovenia, nr. 16605/09, 15 ianuarie 2015 și M.c. Croația, nr. 10161/13, CEDH 2015 (extracturi))) A existat vreo interferență în dreptul primei reclamante de a-și respecta viața de familie, în sensul art. 8 alin. (1) din Convenție, în special atunci când aceaceasta este refuzată statutul de parte civilă în cadrul procedurii penale? Recurentele au avut la dispoziție, așa cum prevede art. 13 din Convenție, o acțiune internă efectivă prin care ar fi putut formula obiecții din necunoașterea convenției?

Publié le 26 août 2024

CINQUIÈME SECTION

Requête n o 36622/21 M. contre la République tchèque introduite le 14 juillet 2021 communiquée le 2 juillet 2024

OBJET DE L’AFFAIRE

La requête concerne des agressions sexuelles subies par la seconde requérante à l’âge de treize ans, l’insuffisance alléguée de l’enquête menée en l’espèce, la protection des intérêts des requérantes (la victime et sa mère) et leur participation à la procédure pénale menée contre l’auteur de l’infraction, ainsi que leur droit au respect de la vie familiale. La seconde requérante a été victime des abus sexuels de la part d’un homme de seize ans plus âgé lorsqu’elle avait treize ans. À la suite d’une plainte pénale portée par sa mère, la première requérante, en 2019, une procédure pénale a été ouverte à l’encontre de l’auteur de ces actes, qui a abouti à une transaction pénale en décembre 2020. En vertu de celle-ci, l’agresseur a été reconnu coupable d’abus sexuels, pour avoir eu plusieurs rapports sexuels, volontaires de part et d’autre, avec la seconde requérante.

Par ailleurs, ayant conclu qu’il existait un conflit d’intérêts entre les requérantes, le tribunal a désigné une tutrice pour la seconde requérante et n’a pas donné suite à la demande de la représentante choisie par la première requérante de qualifier l’infraction d’abus sexuels graves et de viol (au motif que le consentement était exclu de la part d’une enfant de treize ans et qu’il y avait eu l’abus de l’incapacité de celle-ci de se défendre). La première requérante s’est vu refuser le statut de partie civile à la procédure pénale et n’a pas été autorisée à participer à l’audience. Son recours constitutionnel contre cette décision, ainsi que le recours constitutionnel introduit au nom de la première requérante contre la décision désignant la tutrice, ont été rejetés pour défaut manifeste de fondement en avril 2021 (no. I. ÚS 424/21) et janvier 2021 (no. IV.

ÚS 1/21), respectivement. Invoquant les articles 3, 8 et 13 de la Convention, les requérantes se plaignent du défaut d’enquête effective sur les agressions sexuelles subies par la seconde d’entre elles, de ce que les autorités n’ont pas pris en compte la vulnérabilité de celle-ci et les facteurs psychologiques spécifiques au cas d’espèce, et de ce qu’elles ne disposaient pas de recours effectif à cet égard. Sur le terrain des articles 6, 8 et 13 de la Convention, la première requérante se plaint, de surcroît, que les autorités ont manqué à leur obligation de préserver les liens entre elle et sa fille, entre autres parce qu’elles ont mis en question son assistance et celui de la représentante choisie par elle en désignant une tutrice pour la seconde requérante, et qu’elles lui ont refusé le statut de partie civile ainsi que la possibilité de participer à l’audience.

QUESTIONS AUX PARTIES

1. La première requérante peut-elle se dire victime, au sens de l’article 34, d’une violation alléguée des articles 3 et 8 de la Convention en ce qui concerne l’effectivité de l’enquête menée en l’espèce (voir M.P. et autres c. Bulgarie , n o 22457/08, §§ 96-100, 15 novembre 2011, et A et B c. Croatie , n o 7144/15, §§ 88-91, 20 juin 2019) ? 2. Examinées notamment à la lumière de l’affaire M.C. c. Bulgarie (n o 39272/98, CEDH 2003 ‑ XII), l’enquête portant sur des agressions sexuelles subies par la seconde requérante à l’âge de treize ans et la procédure pénale subséquente ont-elles été défaillantes au point d’emporter violation des obligations positives qui incombent à l’État défendeur en vertu des articles 3 et 8 de la Convention (voir, par exemple, C.A.S.

et C.S. c. Roumanie , n o 26692/05, 20 mars 2012, et G.U. c. Turquie , n o 16143/10, 18 octobre 2016) ? En particulier : i) les autorités ont-elles suffisamment recherché, et apprécié au vu des circonstances, si la seconde requérante, mineure, avait donné son consentement aux rapports sexuels avec M.P., de seize ans plus âgé, volontairement et dans l’exercice de son libre arbitre ? ii) les autorités ont-elles dûment apprécié les facteurs susceptibles d’influencer la seconde requérante dans sa description des faits, en particulier la nature de sa relation avec M.P., la vulnérabilité due à son âge et à son degré de maturité et les facteurs psychologique spécifiques propres aux cas d’abus sexuels sur mineurs (voir, mutatis mutandis , C.A.S.

et C.S. c. Roumanie , précité) ? iii) l’enquête a-t-elle été suffisamment approfondie et a-t-elle dûment tenu compte de l’intérêt de la seconde requérante en tant que victime mineure des agressions sexuelles (voir, par exemple, C.A.S. et C.S. c. Roumanie , précité, N.D. c. Slovénie , n o 16605/09, 15 janvier 2015, et M. et M. c. Croatie , n o 10161/13, CEDH 2015 (extraits)) ? 3. Y a-t-il eu ingérence dans le droit de la première requérante au respect de sa vie familiale, au sens de l’article 8 § 1 de la Convention, notamment lorsqu’elle s’est vu refuser le statut de partie civile dans la procédure pénale ? Dans l’affirmative, l’ingérence dans l’exercice de ce droit était-elle nécessaire, au sens de l’article 8 § 2 ? 4. Les requérantes avaient-elles à leur disposition, comme l’exige l’article 13 de la Convention, un recours interne effectif au travers duquel elles auraient pu formuler leurs griefs tirés de la méconnaissance de la Convention ?