CtEDO 03.06.2013 Auto

PETER v. GERMANY

RESPONDENT
DEU
HOTĂRÂRE
03.06.2013
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2013
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
PETER v. GERMANY (CtEDO, 2013)
HUDOC · oficial

CINTIMEA SECȚIUNE Cerere nr. 68919/10 Johannes PETER împotriva Germaniei depusă la 24 noiembrie 2010 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Johannes Peter, este un național german născut în 1948 și locuiește în Ulrichstein. El este reprezentat în fața Curții de către dl C. Lenz, avocat practicant la Stuttgart. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. Contextul cazului La 1 august 2001, Legea privind parteneriatul civil (Gesetz über die eingetragene Lebenspartnerschaft) a intrat în vigoare și a introdus o uniune civilă pentru cuplurile cu același sex. La 5 octombrie 2001, reclamantul a intrat în parteneriat civil cu dl Peter, né V. La 22 iunie 2002, dl Peter, né V., a murit. În septembrie 2002, reclamantul a solicitat o pensie de supraviețuire la Fondul de pensii german (Bundesversicherungsanstalt für Angestelle), o societate de drept public. La 19 noiembrie 2002, Fondul de pensii german a respins cererea reclamantului și la 28 februarie 2008, a respins recursul administrativ al reclamantului împotriva deciziei respective. La 19 martie 2003, reclamantul a solicitat Curtea Socială Fulda în vederea examinării judiciare. El a susținut că termenul „viduv sau văduv” din art. 46 § 1 și 2 din Codul social nr. VI (Sozialgesetzbuch Nr. VI) trebuie interpretat ca fiind inclus în partenerul supraviețuit al unui partener civil. La 26 noiembrie 2004, Curtea Socială Fulda a respins cererea reclamantului. Potrivit instanței, partenerul supraviețuitor al unui parteneriat civil nu a putut fi numit „întâlnitor” în sensul general acceptat al termenului. În plus, parteneriatul civil al reclamantului nu a durat mai mult de un an, ceea ce ar fi condus la excluderea legală din beneficiul chiar și pentru cupluri căsătorite. 10. În cadrul procedurii de recurs, reclamantul a recunoscut cererea reclamantului asupra pensiei de supraviețuire începând cu 1 ianuarie 2005, atunci când modificările relevante la Legea privind parteneriatul civil au devenit efective. 11. Raportul rămas privind punctele de drept (Sprungrevision) a fost respins la 13 decembrie 2005 de către Curtea Socială Federală. Curtea a subliniat că reclamantul a recunoscut parțial cererea reclamantului, astfel încât recursul să se referă numai la perioada din iulie 2002 până în decembrie 2004. 12. La 20 ianuarie 2006, reclamantul a depus o plângere constituțională – 1 BvR 170/06 – la Curtea Constituțională Federală. 13. La 11 iunie 2010, un comitet de trei judecători al Curții Constituționale Federale a hotărât să nu revizuiască plângerea constituțională a reclamantului. În argumentul său, comitetul a explicat că plângerea nu a susținut o întrebare constituțională urgentă, deoarece prevederea juridică relevantă a legislației privind securitatea socială a fost modificată între timp. La 7 decembrie 2011, Curtea Constituțională Federală nu ar fi putut acorda reparații, deoarece legislatorul nu ar putea fi obligat să modifice o dispoziție care a devenit deja inutilă. Evoluția ulterioră 14. Guvernul a informat Curtea că, ca răspuns la hotărârea pilotă Rumpf v. Germania (nr. 46344/06, 2 Septembrie 2010) a fost publicată în Gazettea Legii Federale o lege împotriva Curții Protrase (Gesetz über den Rechtsschutz bei überlangen Gerichtsverfahren und strafrechtlichen Ermittlungsverfahren) și a intrat în vigoare la 3 decembrie 2011. 15. În decembrie 2011, Curtea a informat reclamantul cu privire la pronunțarea noului remediu intern și a atras atenția asupra dispoziției tranzitorii din respectiva lege. Referindu-se la cazul Brusco c. Italia (dec.), nr. 69789/01, ECHR 2001 IX), Curtea a invitat reclamantul să-i informeze dacă intenționează să utilizeze noul remediu în termenul stabilit de dispoziția tranzitorie în cauză. 16. Reclamantul a informat Curtea că intenționează să depună o plângere în temeiul noilor dispoziții interne. 17. La 6 ianuarie 2012, reclamantul a depus o plângere în temeiul noului lege, declarând prejudiciu material și moral. anii 6 luni și o zi au fost excesiv de lungi, chiar ținând seama de poziția și sarcina Curții Constituționale Federale. El a subliniat că cazul său nu poate fi considerat unul deosebit de dificil. 18. În cursul procedurii, raportorul judecător pentru plângerea constituțională a prezentat o declarație care explică că atunci când a preluat mandatul și a devenit raportor judecător pentru această plângere la 1 octombrie 2007, s-a convenit deja între predecesorul său și judecătorul B, care este raportor judecător pentru o plângere constituțională similară (nu. 1 BvR 1164/07, denumit în continuare „cazul din 2007”, care ar trebui să se amâne gestionarea plângerii reclamantului până la decizia din 2007. Cazul din 2007 se referă la drepturile de pensie ale partenerilor care au supraviețuit într-o uniune civilă în care un partener a fost un funcționar public. Cazul din 2007 a fost hotărât la 7 iulie 2009, când Constituționalul Federal a susținut că a existat o încălcare a Legii de bază. După aceea, a devenit clar că cazul din 2007 nu a afectat plângerea constituțională a reclamantului, deoarece nu a constituit nicio problemă de retroactivitate. Raportor al judecătorului a admis că argumentele reclamantei au fost suficient de justificate că, pe baza argumentului real, având în vedere plângerea sa constituțională, ar fi putut fi tratate mai devreme. Cu toate acestea, judecătorul a susținut că a fost în interesul reclamantului să aștepte hotărârea instanței în cauza 2007. 19. Reclamantul a răspuns că declarația judecătorului raportor a demonstrat că plângerea sa constituțională nu a fost acordată nici o atenție în primul an după depunerea acestuia. Ar fi fost evident chiar și printr-o examinare curentă a plângerilor constituționale că plângerea sa se referă la aplicarea retroactivă a unui amendament legislativ. Prin urmare, orice comparație adecvată a cazului său cu cazul din 2007 ar fi arătat cu ușurință că cele două cazuri nu erau interdependente. 20. La 1 octombrie 2012, comitetul de plângeri al Curții Constituționale Federale a respins plângerea reclamantului în temeiul articolului 97a din Legea Curții Constituționale Federale. Citing Gast și Popp v. Germania , nr. 29357/95, ECHR 2000 II, precum și Klein v. Germania , nr. 33379/96, 27 iulie 2000, Curtea Constituțională Federală a remarcat faptul că un rezumat cronic al cazurilor în instanțele constituționale ar putea duce, de asemenea, la o încălcare a articolului 6 din Convenție în ceea ce privește echitatea. Cu toate acestea, în evaluarea dacă durata procedurii este excesivă, Curtea Constituțională Federală a trebuit să ia în considerare sarcinile speciale și poziția instanței constituționale. Contrar instanțelor obișnuite, capacitatea și structura unei instanțe constituționale a fost stabilită în Constituție și aceste instanțe au servit scopuri suplimentare dincolo de administrarea individuală a justiției. În consecință, sala de adaptare și accelerarea procedurilor a fost limitată. În plus, deciziile și hotărârile Curții Constituționale Federale au avut un efect juridic obligatoriu inter omnes și, din acest motiv, trebuie redactate cu cea mai mare diligență. Curtea a explicat, de asemenea, că este în natura procedurilor constituționale că gestionarea cazului cronologic este de importanță subordonată. În ceea ce privește cazul reclamantului, instanța a remarcat că durata reală a procedurii – 4,5 ani – a fost neobișnuită de lungă, dar nu excesivă. Un nou raportor judecător a intervenit la sfârșitul mandatului predecesorului său și predecesorul său a trebuit să încheie cazuri de prioritate mai mare decât cele ale reclamantului. Curtea a susținut că expirarea a douăsprezece luni de așteptare prevăzută la art. 97b §1 din Legea Curții Constituționale Federale nu este excesivă având în vedere că Curtea Constituțională Federală a optat să decidă un caz similar cu privire la drepturile de pensie ale partenerilor supraviețuitori într-o uniune civilă (cazul din 2007) înainte de cauza reclamantului. Curtea a subliniat că, deși în retrospectivă, acest caz ar fi putut fi hotărât fără trimitere la „cazul pilot”, cele două cazuri au împărtășit asemănări suficiente pentru a justifica decizia fostului judecător raportor. Nimic nu a indicat că decizia de a amâna cazul reclamantului în așteptarea unei decizii privind cazul din 2007 se bazează pe considerații arbitrare. În concluzie, Curtea Constituțională Federală a susținut că, după decizia din 2007, plângerea constituțională a reclamantului a fost decisă în mod corespunzător, fără întârziere. Actul privind procedurile și investigațiile penale protrase a Curții (Gesetz über den Rechtsschutz bei überlangen Gerichtsverfahren und strafrechtlichen Ermittlungsverfahren , „Legea Remedy”) a fost publicat în Jurnalul Legii Federale - Partea I, 2011, p. 2302 și următoarele - la 2 decembrie 2011 și a intrat în vigoare în ziua următoare. Legea Remedy a introdus dispoziții generale privind remedierea împotriva oricărui fel de proceduri judiciare prolungate. art. 1 se aplică procedurilor penale și civile – pentru detalii a se vedea Taron v. Germania , nr. 53126/07, §§ 19 și seq., și Garcia Cancio v. Germania , nr. 19488/09, §§ 27 și seq. ambele hotărât la 29 mai 2012. 23. Pentru procedurile în fața Curții Constituționale Federale art. 2 din Legea Remediei a modificat Legea Curții Constituționale Federale după cum urmează: „Secțiunea 97a (1) Oricine, ca urmare a lungimii necorespunzătoare a procedurilor în fața Curții Constituționale Federale, prezintă un dezavantaj ca participant la aceste proceduri sau ca participant la procedurile suspendate în scopul obținerii unei decizii de la Curtea Constituțională Federală, primește o compensație rezonabilă. Raționalitatea duratei procedurii este evaluată în funcție de circumstanțele cazului în cauză, având în vedere în mod corespunzător funcțiile și gradul Curții Constituționale Federale. (2) Se presupune un dezavantaj moral în cazurile în care procedurile dinainte de Curtea Constituțională Federală au avut o lungime necorespunzătoare. Se poate solicita compensarea în acest caz, cu excepția cazurilor în care repararea prin alte mijloace, cum ar fi faptul că durata procedurii nu a fost rezonabilă, este suficientă; această compensație este de 1 200 EUR pentru fiecare an de întârziere. În cazul în care suma calculată astfel nu este echitabilă, Curtea Constituțională Federală evaluează o sumă mai mare sau mai mică. Secțiunea 97b (1) O decizie privind compensarea și repararea se pronunță în cazul în care o plângere de întârziere nejustificată a fost depusă în fața Curții Constituționale Federale. O plângere de întârziere nejustificată este admisibilă numai dacă reclamantul a contestat anterior durata procedurii în fața Curții Constituționale Federale (Verzögerungsrüge O plângere de întârziere nejustificată se depune în scris și stabilește circumstanțele pretenționate să stabilească irazonabilitatea lungii procedurii. Este admisibilă la douăsprezece luni mai devreme după depunerea cazului la Curtea Constituțională Federală. O plângere de întârziere nejustificată nu solicită o notificare motivată. ... Secțiunea 97d (1) Raportorul în cadrul procedurii în cauză ar trebui să prezinte un aviz în termen de o lună de la primirea motivelor plângerii de întârziere nejustificată. (2) Raportul de întârziere decide cu majoritate. În caz de întârziere nejustificată se respinge plângerea. Raportul de întârziere nejustificată își pronunță hotărârea fără audiere orală. (3) Decizia nu este supusă recursului.” Dispoziții tranzitorii 24. În depărtare de dispoziția tranzitorie generală în temeiul art. 23 din Legea Remedy (a se vedea pentru detalii Taron c. Germania , § 27 și Garcia Cancio c. Germania) § 36, ambele menționate mai sus), art. 97e din Legea privind Curtea Constituțională Federală modificată prevede că, pentru procedurile încheiate, a căror lungime ar putea deveni sau ar fi devenit deja obiectul unei plângeri cu instanța respectivă, nu este necesar să se ridice o plângere de întârziere nejustificată (Verzögerungsrüge) Înainte de depunerea unei plângeri de compensare, reclamația a trebuit depusă la Curtea Constituțională Federală la 3 iunie 2012 cel târziu. COMPLAINTE 25. Reclamantul se plâng în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la durata procedurilor în fața Curții Constituționale Federale. După utilizarea noului remediu intern în acest sens, el susține plângerile sale în temeiul articolului 13 din Convenție, în special faptul că noul remediu intern nu a fost eficace și că procedurile în fața comitetului de plângeri nu au fost corecte în sensul articolului 6 1 din Convenție. El subliniază că comitetul de plângeri a recunoscut că durata procedurii a fost nejustificată și că nu a fost acordată atenție reală plângerii sale constituționale timp de cel puțin 3,5 ani după ce a depus-o. Cu toate acestea, comitetul nu a venit la concluziile necesare. Durata procedurii în fața Curții Constituționale Federale în perioada 2006-2010 a fost încălcată de cerința de „tempo rațional” a articolului 6 § 1 din Convenție? A avut reclamantul la dispoziția sa un remediu intern eficient pentru plângerea sa în temeiul articolului 6 § 1 în conformitate cu art. 13 din Convenția?

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă