Yengo împotriva Franței

Secțiunea a cincea Cerere nr. 50494/12 Paul YENGO împotriva Franței introdusă la 20 iulie 2012 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, dl Paul Yengo, este un cetățean francez, născut în 1951, care se află în prezent deținut la Noumea. El este reprezentat în fața Curții de către domnul C. Wague, avocată în Consiliul de Stat și în Curtea de Casație. Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: Printr-o ordonanță din 21 august 2011, un judecător judecător l-a pus sub acuzare pe reclamant pentru fapte de natură infracțională. Reclamantul a fost, de asemenea, pus în arest provizoriu, împreună cu alți cinci membri ai clanului său, în casa din stație a centrului penitenciar din Tabăra de Est din Noumea.

El a interceptat apelul la această ordonanță în fața Camerei de lăcătuș a curții de apel din Noua. La 22 august 2011, avocatul său, dl Moresco, a primit o scrisoare din partea deținuților care își denunță condițiile de detenție în termenii următori. Celula are 3 m x 5 m și găzduiește 6 persoane, în interior este înțeles ceea ce se numește toaleta turcească unde se spală și, în același timp, facem nevoile noastre (pipi, caca), o chiuvetă pentru spălat vase și spălat rufele, patria, există 3 paturi suprapuse pe stânga, 2 paturi suprapuse pe dreapta și 6 paturi. dormind pe podea între paturile de pe saltea în condiții de igienă foarte deplorabile, refulul de miros al toaletei este la înălțimea feței celui care doarme pe saltea pe podea, și la fiecare utilizare a toaletelor, apa care se scufundă se udă pe saltea (...) În memoria sa în fața camerei de l'instruire, reclamantul a recitit în întregime textul acestei scrisori.

El a precizat că deținuții trebuiau să rămână în permanență întinși pe pat, ținând cont de exiguitatea celulelor și de un spațiu vertical de doar 60 cm între paturi, subliniind în același timp situația umilitoare de a fi nevoiți să folosească în celula toaletelor, care servesc în plus ca duș, folosindu-se de vânătoarea de apă, în vederea celorlalți colegi deținuți. printr-o oprire de 1 September 2011, camera de l'inginerie a tribunalului de apel din Noumea a confirmat ordinul, fără a se pronunța asupra condițiilor de detenție. La 27 septembrie 2011, reclamantul a depus o cerere de eliberare, criticând din nou condițiile de detenție și invocând de data aceasta o încălcare a articolului 3 din convenție.

Printr-o ordonanță din 14 octombrie 2011, instanța de judecată a respins cererea sa, fără a se pronunța asupra condițiilor de detenție. Reclamantul a răspuns la apel. La 10 noiembrie 2011, camera de l'inginerie a conchis Ordonanța din 14 octombrie 2011. În cadrul recursului său, acesta s-a bazat pe recomandările autorității generale pentru locurile de privare de libertate care au urmat vizitei centrului penitenciar din Noua în perioada 11-17 octombrie 2011 de către patru dintre colaboratorii săi.

Cu această ocazie, controlorul general al locurilor de privare de libertate a utilizat pentru prima dată procedura de urgență prevăzută de legea din 30 octombrie 2007, care îi permite să comunice autorităților constatarea unei încălcări grave a drepturilor fundamentale ale unei persoane private de libertate și să le acorde o perioadă de timp pentru a răspunde la aceasta, înainte de a face publice recomandările sale cu privire la acest loc de detenție (publicație în Jurnalul Oficial din 6 decembrie 2011). Prin hotărârea din 29 februarie 2012, Curtea de Casație a respins recursul reclamantului și a considerat, în special, că, în caz de nevinovăție din partea persoanei în cauză, suficient de grave pentru a pune în pericol sănătatea sa fizică sau mentală În cazul în care o persoană fizică sau juridică nu poate fi considerată ca fiind o persoană fizică sau juridică, aceasta poate fi considerată o persoană fizică sau juridică, cu condiția ca persoana fizică sau juridică să nu fi fost considerată ca fiind o persoană fizică sau juridică.

La 29 martie 2012, reclamantul și alți douăzeci și nouă de deținuți au sesizat judecătorul cu privire la rejudecarele Tribunalului Administrativ din Noua Caledonie, în scopul de a obliga statul să le plătească un provizion pentru repararea prejudiciului moral suferit ca urmare a condițiilor lor de detenție. Printr-o ordonanță din 31 iulie 2012, președintele Tribunalului Administrativ, acționând în calitate de judecător al restanțelor, a considerat că condițiile de detenție au încălcat atât dispozițiile legii penale, cât și cele ale Codului de procedură penală și, în cele din urmă, cele prevăzute la art. 3 din convenție.

El a considerat că cererea în litigiu nu era în mod serios contestabilă și, prin urmare, a condamnat statul să plătească o sumă cu titlu de provizion pentru fiecare persoană, pentru perioada cuprinsă între plasarea în detenție a acestora în centrul din Noumea și ziua în care ordonanța era pronunțată, adică la 31 iulie 2012. Reclamantului i s-a acordat astfel un provizion de 138 de euro. În conformitate cu art. 3 din Convenție, reclamantul se plânge de condițiile sale de detenție, denunțând lipsa de spațiu suficient și consecințele sale zilnice, precum și situația umilitoare de a folosi toaletele, care servesc totodată drept duș, în ochii celorlalți deținuți. De asemenea, se referă la constatarea din raportul controlorului general al locurilor de privare de libertate cu privire la condițiile de detenție din Camp Est de Noumea.

Reclamantul se plânge în sfârșit de o încălcare a dreptului său la o cale de atac eficientă, în sensul articolului 13 din Convenție. În conformitate cu art. 13 din Convenție, reclamantul avea la dispoziție o acțiune internă efectivă prin intermediul căreia ar fi putut să-și exprime vinovăția de necunoaștere a articolului 3? În acest caz, a epuizat el căile de atac interne, așa cum se prevede la art. 35 1 din Convenție? Având în vedere acuzațiile reclamantului cu privire la condițiile sale de detenție, acestea din urmă erau compatibile cu art. 3 din Convenție?

În special, pe de o parte, reclamantul dispune de un spațiu personal suficient și, pe de altă parte, a beneficiat de condiții de detenție satisfăcătoare, în special în ceea ce privește starea generală a celulei și posibilitatea unei utilizări private a toaletelor și, pe de altă parte, în general, de recomandările de la punctele 18.1 și următoarele din Recomandarea Rec(2006)2 a Comitetului de Miniștri al Statelor Membre privind normele penale europene

CINQUIÈME SECTION

Requête n o 50494/12 Paul YENGO contre la France introduite le 20 juillet 2012

EXPOSÉ DES FAITS

Le requérant, M. Paul Yengo, est un ressortissant français, né en 1951, qui se trouve actuellement détenu à Nouméa. Il est représenté devant la Cour par M e C. Waquet, avocate au Conseil d’Etat et à la Cour de cassation. A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit. Par une ordonnance du 21 août 2011, un juge d’instruction mit le requérant en examen pour des faits de nature criminelle. Le requérant fut également placé en détention provisoire, avec cinq autres membres de son clan, dans la maison d’arrêt du centre pénitentiaire Camp Est de Nouméa. Il interjeta appel de cette ordonnance devant la chambre de l’instruction de la cour d’appel de Nouméa.

Le 22 août 2011, M e Moresco, son avocat, fut destinataire d’une lettre de détenus dénonçant leurs conditions de détention dans les termes suivants : « (...) La cellule fait 3 m x 5 m et accueille 6 personnes, à l’intérieur est compris ce que l’on appelle des toilettes turques où l’on se lave et en même temps faisons nos besoins (pipi, caca), un lavabo pour faire la vaisselle et laver son linge, la literie, il y a 3 lits superposés à gauche, 2 lits superposés à droite et le 6 ème dort par terre entre les lits sur un matelas dans des conditions d’hygiène très déplorables, les remontées d’odeurs des toilettes est à hauteur du visage de celui qui dort sur le matelas par terre, et à chaque utilisation des toilettes, l’eau qui déborde vient mouiller le matelas (...) » Dans son mémoire devant la chambre de l’instruction, le requérant reprit intégralement le texte de cette lettre.

Il précisa que les détenus devaient constamment rester allongés sur le lit, compte tenu de l’exiguïté des cellules et d’un espace vertical de seulement soixante centimètres entre les lits, tout en soulignant la situation humiliante d’avoir à utiliser dans la cellule des toilettes, qui servent par ailleurs de douche en utilisant la chasse d’eau, à la vue des autres codétenus. Par un arrêt du 1 er septembre 2011, la chambre de l’instruction de la cour d’appel de Nouméa confirma l’ordonnance, sans se prononcer sur les conditions de détention. Le 27 septembre 2011, le requérant déposa une demande de mise en liberté, critiquant à nouveau les conditions de détention et invoquant cette fois une violation de l’article 3 de la Convention.

Par une ordonnance du 14 octobre 2011, le juge d’instruction rejeta sa demande, sans statuer sur les conditions de détention. Le requérant interjeta appel. Le 10 novembre 2011, la chambre de l’instruction confirma l’ordonnance du 14 octobre 2011. Le requérant se pourvut en cassation. Dans le cadre de son pourvoi, il se prévalut des recommandations du contrôleur général des lieux de privation de liberté qui faisaient suite à la visite du centre pénitentiaire de Nouméa du 11 au 17 octobre 2011, par quatre de ses collaborateurs.

A cette occasion, le contrôleur général des lieux de privation de liberté avait pour la première fois utilisé la procédure d’urgence prévue par la loi du 30 octobre 2007, laquelle lui permet de communiquer aux autorités le constat d’une violation grave des droits fondamentaux d’une personne privée de liberté et de leur impartir un délai pour y répondre, avant de rendre publiques ses recommandations sur ce lieu de détention (publication au Journal officiel du 6 décembre 2011). Par un arrêt du 29 février 2012, la Cour de cassation rejeta le pourvoi du requérant. Elle considéra notamment que, « faute d’allégation d’éléments propres à la personne concernée, suffisamment graves pour mettre en danger sa santé physique ou mentale », la chambre de l’instruction s’était valablement déterminée sur les seules exigences des dispositions du code de procédure pénale relatives à la détention provisoire.

Le 29 mars 2012, le requérant et vingt-neuf autres détenus saisirent le juge des référés du tribunal administratif de Nouvelle-Calédonie, en vue de faire condamner l’Etat à leur verser une provision à valoir sur la réparation du préjudice moral subi du fait de leurs conditions de détention. Par une ordonnance du 31 juillet 2012, le président du tribunal administratif, agissant en qualité de juge des référés, jugea que les conditions de détention méconnaissaient à la fois les dispositions de la loi pénitentiaire, celles du code de procédure pénale et, enfin, celles de l’article 3 de la Convention.

Il jugea que la demande des requérants n’était pas sérieusement contestable et, partant, condamna l’Etat à verser une somme à titre de provision à chacun d’eux, pour la période comprise entre leur placement en détention au centre de Nouméa et le jour auquel l’ordonnance était rendue, soit le 31 juillet 2012. Le requérant se vit ainsi accorder une provision d’un montant de 138 000 francs CFP, soit environ 1 156 euros. GRIEFS Invoquant l’article 3 de la Convention, le requérant se plaint de ses conditions de détention, dénonçant le manque d’espace suffisant et ses conséquences au quotidien, ainsi que la situation humiliante consistant à utiliser les toilettes, qui servent également de douche, à la vue des autres détenus.

Il renvoie également au constat du rapport du contrôleur général des lieux de privation de liberté sur les conditions de détention dans le Camp Est de Nouméa. Le requérant se plaint enfin d’une violation de son droit à un recours effectif, au sens de l’article 13 de la Convention.

QUESTIONS AUX PARTIES

1. Le requérant avait-il à sa disposition, comme l’exige l’article 13 de la Convention, un recours interne effectif au travers duquel il aurait pu formuler son grief de méconnaissance de l’article 3 ? Dans l’affirmative, a-t-il épuisé les voies de recours internes, comme l’exige l’article 35 § 1 de la Convention ? 2. Compte tenu des allégations du requérant quant à ses conditions de détention, ces dernières étaient-elles compatibles avec l’article 3 de la Convention ? En particulier, d’une part, le requérant disposait-il d’un espace personnel suffisant et, d’autre part, a-t-il bénéficié de conditions de détention satisfaisantes, s’agissant notamment de l’état général de la cellule et de la possibilité d’une utilisation privative des toilettes, et plus généralement des préconisations des paragraphes 18.1 et suivants de la Recommandation Rec(2006)2 du Comité des Ministres aux Etats membres sur les règles pénitentiaires européennes ?