SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 2194/12 Concetta NAPOLI și altele împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 4 iunie 2013 într-un comitet compus din Dragoljub Popović, președinte, Paulo Pinto de Albuquerque, Helen Keller, judecători, și Françoise Elens-Passos, graffière de secțiune f.f., având în vedere cererea formulată anterior la 29 decembrie 2011 Având în vedere declarația depusă de guvernul pârât la 11 septembrie 2012 și invitând Curtea să șteargă cererea de rol, precum și răspunsul părților solicitante la această declarație După ce a deliberat, face următoarea decizie FACUTĂ ȘI PROCEDURA Reclamanții, a căror listă figurează în anexă, sunt resortisanți italieni care își au reședința în Messina. Ei au fost reprezentați în fața Curții de către domnul Passalacqua, avocat la Partanna. Guvernul italian a fost reprezentat de agentul său, dl Spatafora, și de co-agentul său, dl P. Acardo. V. Napoli, de cujus reclamanților, a fost parte la o procedură civilă în fața Curții de Conturi (Secțiunea judiciară pentru Sicilia) privind dreptul la pensie în calitate de soră a unei victime de război. În martie 2007, aceasta sesizează Curtea a Curții a Uniunii Europene (denumită în continuare "Pinto" de Palermo pentru a se plânge de durata acestei proceduri (32 de ani și 1 de luni până la data la care a fost introdus recursul "Pintto"). Prin decizia din 16 martie 2009, instanța de apel a respins acțiunea "Pinto" din cauza defectului vădit de fond al pretențiilor care se referă la obiectul procedurii principale. La 26 mai 2009, domnul V. Napoli a murit. Reclamanții, în calitate de moștenitori, s-au ocupat de casare. Prin Hotărârea nr. 14483 din 30 iunie 2011, Curtea de Casație Pinto În conformitate cu art. 6 alineatul (1) din Convenție, decizia de inițiere a procedurii a constituit o încălcare a termenului rezonabil și le-a acordat reclamanților 16 000 EUR în comun drept daune morale ca moștenitori ai părții la procedura principală, prin care cheltuielile și cheltuielile de judecată erau distrase în beneficiul avocatului lor. Hotărârea Curții de Casație nu a fost executată. În fața Curții, reclamanții se plâng de insuficiența sumei La 11 septembrie 2012, guvernul a transmis Curții o declarație unilaterală astfel formulată (...) guvernul italian oferă să plătească (...): - suma acordată prin decizia Pinto În acest sens, reevaluează și majorează dobânda legală la data plății, deduce orice sumă care ar putea fi deja plătită în temeiul deciziei menționate, - 200 EUR (două sute de euro) pentru fiecare dintre cei șase solicitanți, care acoperă orice prejudiciu moral care rezultă din întârzierea plății sumei Pinto, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit și - 600 EUR (șase cenți euro), care acoperă toate cheltuielile și cheltuielile de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către solicitanți. Aceste sume vor fi plătite în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 alin. (1) din Convenția europeană a drepturilor omului. În cazul în care nu se soluționează în termenul menționat, Ö s Õ angajat să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumelor în cauză, o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale. Această plată va duce la soluționarea definitivă a cauzei. Guvernul, în conformitate cu jurisprudența Curții în această privință, recunoaște că neexecutarea hotărârilor judecătorești mai întâi a condus la încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 (Simaldone c. Italia, n 22644/03, 31 martie 2009) și consideră că aceste sume constituie o redresare adecvată a încălcării (Gaglione și alții c. Italia, 45867/07 și altele, 21 decembrie 2010). Guvernul invită cu respect Curtea să afirme că nu mai este justificat să continue examinarea cererii și să o elimine din rol în conformitate cu art. 37 din convenție. Curtea amintește că, în conformitate cu art. 37 din convenție, în orice moment al procedurii, aceasta poate decide să elimine o cerere din rol atunci când circumstanțele la care se face referire la literele (a), (b) sau (c) de la alineatul (1) din articolul menționat. pentru orice alt motiv pe care Curtea îl constată că există, nu mai este justificat să se continue examinarea cererii Curții amintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, poate fi indicat să se elimine o cerere din rol în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale a guvernului pârât, chiar dacă reclamantul dorește ca examinarea cauzei să aibă loc. În acest scop, Curtea trebuie să examineze cu atenție declarația în lumina principiilor pe care le consacră jurisprudența sa, în special Hotărârea Tahsin Acar Tahsin Acar c. Turcia (întrebare preliminară) [GC], 26307/95, § 77, CEDH 2003 WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) n 11602/02, 26 iunie 2007 ; și Sulwińska c. Polonia (dec.) n 28953/03). Curtea a stabilit într-un anumit număr de cauze, inclusiv cele îndreptate împotriva Italiei, practica sa în ceea ce privește obiecțiunile întemeiate pe art. 6 alineatul (1) din Convenția nr. 1 și art. 1 din Protocolul nr. 1, neexecutarea hotărârilor judecătorești (a se vedea, de exemplu, Bourdov Rusia, nr. 59498/00, §§ 37-42, CEDH 2002 III Metaxas Grecia, n 8415/02, § 24-31, 27 mai 2004) și, în special, decizii Având în vedere natura concesiunilor pe care le cuprinde declarația guvernului, precum și cuantumul taxei de judecată propuse mai întâi, care este în conformitate cu sumele alocate în cauze similare, Curtea consideră că nu se mai justifică continuarea examinării acestei părți a cererii [art. 37 alineatul (c) ]. În plus, în lumina considerațiilor de mai sus și în special având în vedere jurisprudența sa clară și abundentă în această privință, Curtea consideră că respectarea drepturilor omului garantate prin convenție și a protocoalelor sale nu impune ca aceasta din urmă să examineze această parte a cererii [art. 37 alineatul (1) in fine] În sfârșit, Curtea subliniază că, în cazul în care guvernul nu ar respecta termenii declarației sale unilaterale, această parte a cererii ar putea fi reinclusă în rolul în temeiul articolului 37 alineatul (2) din Convenție (Josipović c. Serbia (dec.), nr. 18369/07, 4 martie 2008). Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamanții se plâng de durata procedurii principale și de insuficiența despăgubirii acordate de Curtea de Casație 000 EUR în comun ca daune morale, și anume 53% din suma pe care Curtea ar fi acordat-o în același mod. Având în vedere jurisprudența Garino c. Italia ((dec.), 16605/03, 16641/03 și 16644/03, 18 mai 2006), Curtea consideră că suma acordată este adecvată și, prin urmare, capabilă să repare încălcarea principiului termenului rezonabil. Prin urmare, reclamanții nu mai pot pretinde că sunt victime, în sensul articolului 34 din Convenție, ale încălcării articolului 6 1 din Convenție. Prin urmare, rezultă că această parte a cererii este în mod evident greșit întemeiată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) litera (a) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de termenii declarației guvernului pârât cu privire la cauza decăzută din neexecuția deciziei 1) și modalitățile prevăzute pentru a asigura respectarea angajamentelor astfel luate decid să elimine această parte a cererii de rol în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din convenție. Se declară restul cererii inadmisibile. Françoise Elens-Passos Dragoljub Popović Modulul adjunct f.f. Președintele Anexă Concetta NAPOLI născută la 06/01/1920 Rosaria NAPOLI născută la 01/02/1947 Giovanni NAPOLI născut la 29.5.1949 Paola NAPOLI născută la 20.8.1951 Rosaria NAPOLI născută la 8.8.1966 Domenica NAPOLI născută la 25.8.1969
Requête n
o
2194/12
Concetta NAPOLI et autres
contre l’Italie
La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 4 juin 2013 en un comité composé de
:
Dragoljub Popović,
président,
Paulo Pinto de Albuquerque,
Helen Keller,
juges,
et de Françoise Elens-Passos,
greffière adjointe de section f .f.,
Vu la requête susmentionnée introduite le 29 décembre 2011
;
Vu la déclaration déposée par le gouvernement défendeur le 11
septembre 2012 et invitant la Cour à rayer la requête du rôle, ainsi que la réponse des parties requérantes à cette déclaration
;
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Les requérants, dont la liste figure en annexe, sont des ressortissants italiens résidant à Messine. Ils ont été représentés devant la Cour par M
V.
Passalacqua, avocat à Partanna.
Le gouvernement italien («
le Gouvernement
») a été représenté par son agent, M
me
me
M
me
de cujus
des requérants, fut partie à une procédure civile devant la Cour des comptes (Section juridictionnelle pour la Sicile) portant sur son droit à pension en tant que sœur d’une victime de guerre.
En mars 2007, elle saisit la cour d’appel «
Pinto
» de Palerme pour se plaindre de la durée de cette procédure (32 ans et 1 mois jusqu’à la date d’introduction du recours «
Pinto
»).
Par une décision du 16 mars 2009, la cour d’appel rejeta le recours «
Pinto
» en raison du défaut manifeste de fondement des prétentions qui constituaient l’objet de la procédure principale.
Le 26 mai 2009, M
me
Les requérants, en tant qu’héritiers, se pourvurent en cassation.
Par l’arrêt n
o
14483 du 30 juin 2011, la Cour de cassation «
Pinto
» annula la décision entreprise, constata la violation du délai raisonnable au sens de l’article 6 § 1 de la Convention et accorda aux requérants 16
000
EUR conjointement à titre de dommage moral en tant qu’héritiers de la partie à la procédure principale, ordonnant la distraction des frais et dépens au bénéfice de leur avocat.
La décision de la Cour de cassation «
Pinto» n’a pas été exécutée.
Devant la Cour, les requérants se plaignent de l’insuffisance du montant «
Pinto
» et de la non-exécution de la décision «
Pinto
».
La partie
de la requête relative à
la non-exécution de la décision «
Pinto
» a été communiquée au Gouvernement
.
A.
Sur la non-exécution de la décision «
Pinto
»
Les requérants allèguent que la décision de la Cour de cassation «
Pinto
» n’a pas été exécutée. Ils invoquent les articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n
o
1.
Après l’échec des tentatives de règlement amiable, le 11 septembre 2012 le Gouvernement a fait parvenir à la Cour une déclaration unilatérale ainsi libellée
:
«
(...) le Gouvernement italien offre de verser (...) :
- la somme accordée par la décision «
Pinto
» en question, réévaluée et majorée des intérêts légaux à la date du paiement, déduction faite de tout montant éventuellement déjà payé en exécution de ladite décision,
- 200 EUR (deux cents euros) à chacun des six requérants, couvrant tout préjudice moral découlant du retard dans le paiement de la somme Pinto, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt et
- 600 EUR (six cents euros), couvrant l’ensemble des frais et dépens, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt par les requérants.
Ces sommes seront payées dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendue conformément à l’article 37 § 1 de la Convention européenne des droits de l’homme. A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s’engage à verser, à compter de l’expiration de celui-ci et jusqu’au règlement effectif des sommes en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage. Ce versement vaudra règlement définitif de l’affaire.
Le gouvernement, à l’aune de la jurisprudence de la Cour en la matière, reconnaît que la non-exécution des décisions «
Pinto
» a entraîné la violation des articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n
o
1 (
Simaldone c. Italie
, n
o
22644/03, 31
mars
2009) et estime que ces sommes constituent un redressement adéquat de la violation (
Gaglione et autres c. Italie
, n
os
45867/07 et autres, 21 décembre 2010).
Le Gouvernement invite respectueusement la Cour à dire qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête et à la rayer du rôle conformément à l’article 37 de la Convention. »
»
Par une lettre parvenue à la Cour le 9 octobre 2012, les requérants ont indiqué qu’ils n’étaient pas satisfaits des termes de la déclaration unilatérale.
La Cour rappelle qu’en vertu de l’article 37 de la Convention, à tout moment de la procédure, elle peut décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances l’amènent à l’une des conclusions énoncées aux alinéas a), b) ou c) du paragraphe 1 de cet article. L’article 37 § 1 c) lui permet en particulier de rayer une affaire du rôle si
:
«
pour tout autre motif dont la Cour constate l’existence, il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de la requête
».
La Cour rappelle aussi que, dans certaines circonstances, il peut être indiqué de rayer une requête du rôle en vertu de l’article 37 § 1 c) sur la base d’une déclaration unilatérale du gouvernement défendeur même si le requérant souhaite que l’examen de l’affaire se poursuive.
A cette fin, la Cour doit examiner de près la déclaration à la lumière des principes que consacre sa jurisprudence, en particulier l’arrêt
Tahsin Acar
(
Tahsin Acar c. Turquie
(question préliminaire) [GC],
n
o
26307/95, §§
75
‑
‑
VI
;
WAZA Spółka z o.o. c. Pologne
(déc.) n
o
11602/02, 26
juin 2007
; et
Sulwińska c. Pologne
(déc.) n
o
28953/03).
La Cour a établi dans un certain nombre d’affaires, dont celles dirigées contre l’Italie, sa pratique en ce qui concerne les griefs tirés, sur le terrain des articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n
o
1, de la non
‑
exécution des décisions de justice (voir, par exemple,
Bourdov
c.
Russie
, n
o
‑
III
;
Metaxas
c.
Grèce
, n
o
8415/02, §§
24-31, 27
mai
2004) et, en particulier, des décisions «
Pinto
» (
Simaldone c. Italie
, n
o
22644/03, §§ 48-64, 31
mars
2009
;
Gaglione et autres c. Italie
, n
os
45867/07 et autres, §§ 32-45, 21
décembre 2010).
Eu égard à la nature des concessions que renferme la déclaration du Gouvernement, ainsi qu’au montant de l’indemnisation proposée – qui est conforme aux montants alloués dans des affaires similaires –, la Cour estime qu’il ne se justifie plus de poursuivre l’examen de cette partie de la requête (article 37 §
1
c)).
En outre, à la lumière des considérations qui précèdent, et eu égard en particulier à sa jurisprudence claire et abondante à ce sujet, la Cour estime que le respect des droits de l’homme garantis par la Convention et ses Protocoles n’exige pas qu’elle poursuive l’examen de cette partie de la requête (article 37 § 1
in fine
).
Enfin, la Cour souligne que, dans le cas où le Gouvernement ne respecterait pas les termes de sa déclaration unilatérale, cette partie de la requête pourrait être réinscrite au rôle en vertu de l’article 37 § 2 de la Convention (
Josipović c. Serbie
(déc.), nº 18369/07, 4 mars 2008).
B.
Sur la durée de la procédure principale et l’insuffisance du montant «
Pinto
»
Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, les requérants se plaignent de la durée de la procédure principale et de l’insuffisance de l’indemnisation accordée par la Cour de cassation «
Pinto
».
La Cour note que la Cour de cassation «
Pinto
» a constaté la violation du délai raisonnable dans la procédure en question et a accordé aux requérants 16
000 EUR conjointement à titre de dommage moral, à savoir 53 % du montant que la Cour aurait octroyé au même titre.
Eu égard à la jurisprudence
Garino c. Italie
((déc.), n
os
16605/03, 16641/03 et 16644/03, 18 mai 2006), la Cour considère que la somme accordée est adéquate et de ce fait apte à réparer la violation du principe du délai raisonnable. Dès lors, les requérants ne peuvent plus se prétendre victimes, au sens de l’article 34 de la Convention, de la violation de l’article 6
§
1 de la Convention.
Il s’ensuit que cette partie de la requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée en application de l’article 35 §§ 3 (a) et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Prend acte
des termes de la déclaration du gouvernement défendeur concernant le grief déduit de la non-exécution de la décision « Pinto » (article 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n
o
1) et des modalités prévues pour assurer le respect des engagements ainsi pris
;
Décide
de rayer cette partie de la requête du rôle en application de l’article
37 § 1 c) de la Convention.
Déclare
le restant de la requête irrecevable.
Françoise Elens-Passos
Dragoljub Popović
Greffière adjointe f.f.
Président
Annexe
Concetta NAPOLI née le 06/01/1920
Rosaria NAPOLI née le 01/02/1947
Giovanni NAPOLI né le 29/05/1949
Paola NAPOLI née le 06/03/1951
Rosaria NAPOLI née le 08/10/1966
Domenica NAPOLI née le 25/01/1969