Reclamantul, dl Costin Ursu, este un național român, născut în 1971 și trăiește în Timișoara. El a fost reprezentat în fața Curții de către dna C.L. Schwartz, un avocat practicant la Timișoara. Guvernul român (“Guvernul”) a fost reprezentat succesiv de agenții lor, dl Răzvan-Horațiu Radu, dna Carmen Ciută și dna Irina Cambrea, din Ministerul Afacerilor Externe. La 4 februarie 2000, reclamantul a fost dus la sediul poliției Bihor pentru interogatoriu în legătură cu acuzațiile de fraudă. El a fost suspectat, împreună cu P.C.C., asociatul său de afaceri, de a avea cecuri scrise pentru a fi trase pe contul bancar al companiei pe care le deținea împreună, în ciuda faptului că nu existau bani în contul respectiv. În absența unui avocat, reclamantul a dat o declarație și a susținut că a acționat în conformitate cu legea în orice moment. La ora 11.30, după ce a dat această declarație, poliția a informat reclamantul că el a fost acuzat (învinuit), în conformitate cu dreptul intern. Reclamantul a renunțat la dreptul de a avea un avocat desemnat. La 5 februarie 2000, reclamantul a fost adus în fața unui procuror. El a dat o nouă declarație în prezența unui avocat care a fost numit să-l reprezinte. Se pare din documentele din dosar că a menținut declarația inițială. El a fost apoi arestat și dus la celulele secției de poliție Bihor. La 29 februarie 2000, a fost permisă o plângere că reclamantul a depus împotriva mandatului de arestare, iar Curtea de Apel a ordonat eliberarea imediată. La 22 martie 2000, a fost convocat să apară în fața procurorului pentru interogare suplimentară. În această ocazie, el a fost pus din nou în detenție prealabilă. El a fost ulterior eliberat la 31 martie 2000, în urma unei hotărâri ale Curții de Apel Oradea care permite o provocare a arestării sale aduse de reclamant. Înainte de a fi eliberat, la 29 martie 2000, el a fost transferat la închisoarea Oradea, unde capul său a fost ras. Reclamantul a fost comis pentru judecată și cazul a fost înregistrat la tribunalul județului Bihor. La 24 aprilie 2000, tribunalul județului a stabilit o nouă dată pentru începerea procesului, deoarece convocarea nu a fost notificată reclamantului la adresa corectă. La 29 mai 2000, după o cerere scrisă a reclamantului, procesul a fost din nou amânat până la 26 iunie 2000. În acea dată, reclamantul a fost absent din audierea procesului, dar avocatul său a fost prezent. Curtea județului a interogat P.C.C. și a respins cererile suplimentare de a fi ascultate de către P.C.C. și procurorul, susținând că dovezile scrise din dosar erau o bază suficientă pentru a hotărî cazul. A continuat să judece cazul, condamnând reclamantul că a fost un accesoriu la fraudă și condamnarea la șase ani de închisoare. În această hotărâre, instanța județului s-a bazat în principal pe argumentele părților și pe dovezile comerciale și contabile prezentate înaintea acesteia. Reclamantul a depus un recurs. La 26 aprilie 2001, Curtea de Apel oradea a examinat cazul, apelând, la cererea reclamantului, un martor și auzind, de asemenea, observațiile părților. Reclamantul a fost prezent în această ocazie. La 3 mai 2001, Curtea de Apel a achitat reclamantul tuturor acuzațiilor, considerând că instanța de primă instanță a eșuat în interpretarea probelor cu privire la vina reclamantului. Acesta a considerat că simplul fapt că reclamantul a scris două cecuri în urma instrucțiunilor co-acusate nu a indicat că el a fost vinovat, atâta timp cât el nu a fost conștient că cecurile nu au putut fi eliminate din cauza lipsei de bani în cont. 10. Procurorul a apelat. Cazul a fost auzit de Curtea Supremă de Justiție la 10 decembrie 2003. Reclamantul a fost prezent la audiere și a fost reprezentat de trei avocați ai alegerii sale. Avocații săi au prezentat argumente pentru respingerea apelului asupra punctelor de drept. Din raportul audierii, se pare că reclamantul a făcut o declarație de concluzie în sensul că a fost de acord cu argumentele avocaților săi. 11. În cererea sa, reclamantul a susținut că atât el, cât și coaccusul său au fost auziți de Curtea Supremă. Cu toate acestea, el a susținut că a fost pus doar două întrebări în timpul audierii, și anume: (i) dacă a fost un asociat de afaceri al coaccusului său; și (ii) în cazul în care noua procedură penală pe care îl așteaptă împotriva lui se referă, de asemenea, la fraudă. El a susținut, de asemenea, că aceste două întrebări, precum și răspunsurile sale la acestea, au fost în mod intenționat omis din transcrierea audierii. Guvernul nu a furnizat nici o clarificare cu privire la acest punct. 12. La 10 decembrie 2003, în aceeași dată cu audierea, Curtea Supremă de Justiție a pronunțat o decizie finală prin care a constatat că reclamantul a fost vinovat, l-a condamnat că a fost un accesoriu la fraudă și l-a condamnat la șase ani de închisoare. Pe baza acestei decizii finale, reclamantul a început să-și îndeplinească condiția de eliberare la 22 iunie 2007. Dispozițiile relevante ale Codului de Procedură Penală din România în ceea ce privește autoritatea instanțelor de recurs, astfel cum sunt în vigoare la momentul evenimentelor, se citesc după cum urmează: „(1) O instanță judecând un recurs examinează decizia atacată pe baza dovezilor din dosar și a tuturor documentelor scrise suplimentare care au fost adăugate înainte de el. (2) Pentru a decide asupra recursului, instanța poate efectua o nouă evaluare a probelor din dosar și poate ordona orice nouă dovadă pe care o consideră necesară (...)” „O instanță judecătorească un recurs decide să: (...) 2. susțină recursul și: a) anulează decizia instanței de primă instanță, emite o nouă hotărâre și procedează în conformitate cu art. 345 și următoarele. [remite] o hotărâre cu privire la fondul (...)” 15. Dispozițiile relevante ale Codului de Procedură Penală în ceea ce privește autoritatea instanțelor care examinează apelurile privind punctele de drept care au fost în vigoare la momentul evenimentelor, precum și modificările acestor dispoziții adoptate în septembrie 2006, sunt detaliate în cazul Găitănaru v. România (nr. 26082/05, §§ 17-18, 26 iunie 2012).
1.The applicant, Mr Costin Ursu, is a Romanian national, who was born in 1971 and lives in Timișoara. He was represented before the Court by Ms C.L. Schwartz, a lawyer practising in Timișoara. 2. The Romanian Government (“the Government”) were represented successively by their Agents, Mr Răzvan-Horațiu Radu, Mrs Carmen Ciută and Mrs Irina Cambrea, of the Ministry of Foreign Affairs. 3. On 4 February 2000 the applicant was taken to the Bihor police headquarters for questioning in relation to fraud charges. He was suspected, together with P.C.C., his business associate, of having written cheques to be drawn on the bank account of the company they owned together, despite being aware that there was no money in that account. In the absence of a lawyer, the applicant gave a statement and maintained that he had acted in accordance with the law at all times. At 11.30 pm, after he gave this statement, the police informed the applicant that he was accused (învinuit), according to domestic law. The applicant waived his right to have an appointed lawyer. 4. On 5 February 2000 the applicant was brought before a prosecutor. He gave a new statement in the presence of a lawyer who had been appointed to represent him. It appears from the documents in the file that he maintained his initial statement. He was then placed under arrest and taken to the cells of Bihor police station. 5. On 29 February 2000 a complaint that the applicant had lodged against the arrest warrant was allowed and the Oradea Court of Appeal ordered his immediate release. 6. On 22 March 2000 he was summoned to appear in front of the prosecutor for further questioning. On that occasion, he was again placed in pre-trial detention. He was subsequently released on 31 March 2000, following a decision of the Oradea Court of Appeal allowing a challenge to his arrest brought by the applicant. 7. Before being released, on 29 March 2000 he was transferred to Oradea Prison, where his head was shaved. 8. The applicant was committed for trial and the case was registered with the Bihor County Court. On 24 April 2000 the county court fixed a new date for the start of the trial, because the summons had not been served on the applicant at the correct address. On 29 May 2000 following a written request from the applicant, the trial was again postponed to 26 June 2000. On that date, the applicant was absent from the trial hearing but his lawyer was present. The county court questioned P.C.C. and dismissed further requests for witnesses to be heard made by P.C.C. and the prosecutor, holding that the written evidence in the file was a sufficient basis on which to decide the case. It proceeded to judge the case, convicting the applicant of having been an accessory to fraud and sentencing him to six years’ imprisonment. In so ruling, the county court mainly relied on the parties’ submissions and on the commercial and accounting evidence adduced before it. 9. The applicant lodged an appeal. On 26 April 2001 the Oradea Court of Appeal examined the case by calling, at the applicant’s request, one witness and also hearing the parties’ submissions. The applicant was present on this occasion. On 3 May 2001, the Court of Appeal acquitted the applicant of all charges, holding that the first-instance court had erred in its interpretation of the evidence as to the applicant’s guilt. It considered that the simple fact that the applicant had written two cheques following the instructions of his co-accused did not indicate that he was guilty, as long as he had not been aware that the cheques could not be cleared because of a lack of money in the account. 10. The prosecutor appealed. The case was heard by the Supreme Court of Justice on 10 December 2003. The applicant was present at the hearing and he was also represented by three lawyers of his choosing. His lawyers presented arguments for dismissing the appeal on points of law. From the report of the hearing, it appears that the applicant made a concluding statement to the effect that he agreed with his lawyers’ submissions. 11. In his application, the applicant maintained that both he and his coaccused had been heard by the Supreme Court. However, he submitted that he had only been asked two questions during the hearing, namely: (i) if he was a business associate of his coaccused; and (ii) if the new criminal proceedings pending against him also related to fraud. He also claimed that these two questions, and his answers to them, were purposely omitted from the transcript of the hearing. The Government did not provide any clarification on that point. 12. On 10 December 2003, the same date as the hearing, the Supreme Court of Justice delivered a final decision by which it found the applicant guilty, convicted him of having been an accessory to fraud and sentenced him to six years’ imprisonment. It held that the evidence available in the case file was sufficient to indicate that the applicant had knowingly written the cheques and had been aware that there was no money in the account to clear them. 13. On the basis of this final decision, the applicant started serving his prison sentence. He was conditionally released on 22 June 2007. 14. The relevant provisions of the Romanian Code of Criminal Procedure with regard to the authority of the courts of appeal, as in force at the time of the events, read as follows: “(1) A court judging on an appeal shall review the contested decision on the basis of the evidence in the file and all additional written documents that were adduced before it. (2) In order to decide on the appeal, the court can make a new assessment of the evidence in the file and can order any new evidence that it deems necessary (...)” “A court judging an appeal shall decide to: (...) 2. uphold the appeal and: (a) quash the decision of the first-instance court, deliver a new decision and proceed in accordance with Article 345 et seq. to [render] a judgment on the merits (...)” 15. The relevant provisions of the Code of Criminal Procedure with regard to the authority of the courts examining appeals on points of law that were in force at the time of the events, as well as the amendments to those provisions adopted in September 2006, are detailed in the case of Găitănaru v. Romania (no. 26082/05, §§ 17-18, 26 June 2012).