© Consilul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 2014. Prezenta traducere a fost realizată cu sprijinul Fondului fiduciar pentru drepturile omului al Consilului Europei (www.coe.int/humanrightstrustfund). Nu angajează Curtea. Pentru informații suplimentare, consultați notificarea privind drepturile de autor la sfârșitul prezentului document.
Ghid de jurisprudență al Curții Europene a Drepturilor Omului nr. 164
iunie 2013
Peruzzo și Martens împotriva Germaniei (hotărâre)
- 7841/08 și 57900/12
Hotărâre din 04.06.2013 [Secția V]
Articolul 8
Articolul 8-1
Dreptul la respectarea vieții private
Colectarea și păstrarea profilului ADN al persoanelor condamnate în scopul utilizării viitoare în proceduri penale – inadmisibil
Fapte:
Primul reclamant a fost condamnat pentru o serie de infracțiuni legate de droguri, iar instanța de sector a ordonat prelevarea unei probe biologice de la acesta în scopul stabilirii profilului său ADN pentru identificare în proceduri penale viitoare. La luarea acestei decizii s-a avut în vedere gravitatea infracțiunilor comise de reclamant și predicții negative cu privire la posibilitatea comiterii de noi infracțiuni. În cazul celui de-al doilea reclamant, instanța de sector a ordonat prelevarea de mostre ADN, ținând seama de predispoziția acestuia de a comite infracțiuni repetate cu violență. Conform legislației interne, materialul biologic prelevat trebuie utilizat doar pentru stabilirea profilului ADN. Identitatea persoanei din care a fost prelevată mostra nu este permis să fie dezvăluită experților responsabili cu elaborarea profilului ADN, iar aceștia sunt de asemenea obligați să ia măsuri corespunzătoare pentru a preveni orice utilizare neautorizată a materialului supus examinării. Materialul biologic în sine trebuie distrus imediat atunci când nu mai este necesar pentru stabilirea profilului ADN. Profilurile ADN obținute din material biologic pot fi păstrate pentru o perioadă maximă de zece ani doar în baza de date a Poliției Criminale Federale, sub rezerva unei revizuiri periodice.
Drept:
Articolul 8. În ultimii ani, înregistrările ADN au adus, indubitabil, o contribuție semnificativă organelor de aplicare a legii și luptei împotriva criminalității. Cu toate acestea, protecția datelor personale are o importanță fundamentală pentru dreptul la respectarea vieții private. Legislația internă trebuie, prin urmare, să prevadă garanții adecvate pentru a preveni orice utilizare a datelor personale care ar putea intra în conflict cu garanțiile articolului 8.
În cauza S. și Marper împotriva Regatului Unit*, care privea păstrarea datelor ADN a doi reclamanți care nu au fost anterior condamnați, Curtea a fost șocată de caracterul general și neregulat al reglementării în domeniul păstrii înregistrărilor ADN în Anglia și Țara Galilor, care permitea păstrarea materialului fără limitări de termen și indiferent de gravitatea infracțiunii sau circumstanțele personale ale persoanei interesate. Cu toate acestea, cauzele reclamanților trebuie să fie distinse de acea cauză din mai multe motive. În primul rând, conform dreptului intern, datele ADN pot fi prelevate, păstrate și conservate doar din persoane condamnate pentru infracțiuni grave și care vor fi, cel mai probabil, supuse din nou răspunderii penale în viitor. Instanțele interne și-au întemeiat hotărârile pe faptul că infracțiunile comise de reclamanți, pe baza circumstanțelor de fapt din fiecare caz, atingeau pragul necesar de gravitate și prezentau motive rezonabile și suficiente pentru a presupune că vor fi cel mai probabil urmărite penal pentru infracțiuni similare în viitor, prin urmare, prelevarea probelor ADN și păstrarea extraselor profilurilor ADN era justificată și proporțională. În plus, Curtea s-a declarat satisfăcută că legislația internă prevedea garanții adecvate pentru a preveni colectarea și păstrarea generală și neregulată a probelor și profilurilor ADN, și furniza garanții suficiente pentru a proteja efectiv datele personale păstrate împotriva abuzului și utilizării greșite. Prin urmare, normele interne privind prelevarea și păstrarea de material ADN din persoane condamnate pentru infracțiuni de o anumită gravitate, care pot fi aplicate și în cazul reclamanților, balansau în mod rezonabil interesele publice și private concurente și se încadrau în marja de apreciere a statului.
Concluzie:
Inadmisibil (lipsit evident de temei).
* S. și Marper împotriva Regatului Unit [ŢPA], 30562/04 și 30566/04, 4 decembrie 2008, Ghid de jurisprudență nr. 114.
© Consilul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Prezentul rezumat realizat de Grefa Curții nu angajează Curtea.
Consilul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Limitări și drepturi de autor:
©Consilul Europei/Curtea Europeană a Drepturilor Omului, 2014
Limbile oficiale ale Curții Europene a Drepturilor Omului sunt limba franceză și limba engleză. Prezenta traducere a fost realizată cu sprijinul Fondului fiduciar pentru drepturile omului al Consilului Europei (www.coe.int/humanrightstrustfund). Nu angajează Curtea, iar aceasta nu își asumă responsabilitatea pentru calitatea acesteia. Poate fi descărcată din HUDOC, baza de jurisprudență a Curții Europene a Drepturilor Omului (http://hudoc.echr.coe.int), sau din orice altă bază de date cu care Curtea a partajat-o. Poate fi reprodusă în scopuri necomerciale sub condiția citării titlului complet al cauzei, însoțit de notificarea privind drepturile de autor de mai sus și referință la Fondul fiduciar pentru drepturile omului. Orice persoană care dorește să utilizeze total sau parțial prezenta traducere în scopuri comerciale este rugată să notifice acest fapt la următoarea adresă: [email protected].
© Եվրոպայի խորհուրդ/ Մարդու իրավունքների եվրոպական դատարան, 2014: Սույն թարգմանությունն իրականացվել է Եվրոպայի խորհրդի Մարդու իրավունքների հավատարմագրային ֆոնդի (
www.coe.int/humanrightstrustfund
) աջակցությամբ: Այն որևէ կերպ չի պարտավորեցնում Դատարանին: Ավելին իմանալու համար ծանոթացեք սույն փաստաթղթի վերջում ներկայացված հեղինակային իրավունքի վերաբերյալ նշումներին:
© Council of Europe/European Court of Human Rights, 2014. This translation was commissioned with the support of the Human Rights Trust Fund of the Council of Europe (
www.coe.int/humanrightstrustfund
). It does not bind the Court. For further information see the full copyright indication at the end of this document.
© Conseil de l’Europe/Cour européenne des droits de l’homme, 2014. La présente traduction a été effectuée avec le soutien du Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme du Conseil de l’Europe (
www.coe.int/humanrightstrustfund
). Elle ne lie pas la Cour. Pour plus de renseignements veuillez lire l’indication de copyright/droits d’auteur à la fin du présent document.
Մարդու իրավունքների եվրոպական դատարանի նախադեպային տեղեկատու թիվ 164
2013թ. հունիս
Peruzzo-ն և Martens-ն ընդդեմ Գերմանիայի (որոշ.)
- 7841/08 և 57900/12
Որոշում 04.06.2013թ. [Բաժանմունք V]
Հոդված 8
Հոդված 8-1
Անձնական կյանքը հարգելու իրավունք
Դատապարտված հանցագործների ԴՆԹ հատկագրի հավաքագրումը և պահպանումը հնարավոր հետագա քրեական վարույթներում օգտագործելու նպատակով.
անընդունելի
Փաստեր.
Առաջին դիմումատուն դատապարտվել է թմրանյութերի հետ կապված մի շարք հանցագործությունների համար, և շրջանային դատարանը կարգադրել էր նրանից վերցնել բջջային նյութ, որի նպատակն էր որոշել նրա ԴՆԹ հատկագիրը՝ հետագա քրեական վարույթներում դրանք նույնականացնելու համար: Այս որոշման կայացման ժամանակ հաշվի էր առնվել նրա կողմից կատարված հանցագործությունների ծանրությունը, և նաև նոր հանցագործություններ կատարելու վերաբերյալ բացասական կանխատեսումները: Երկրորդ դիմումատուի գործով շրջանային դատարանը կարգադրել էր վերցնել նրա ԴՆԹ նմուշները, հաշվի առնելով նրա կողմից բռնության գործադրմամբ կատարվող կրկնակի հանցագործությունների նկատմամբ հակվածությունը: Ըստ ներպետական օրենսդրության՝ վերցրած բջջային նյութը պետք է օգտագործել միմիայն ԴՆԹ հատկագրի հաստատման համար: Անհատի ինքնությունը, ումից վերցվել է այդ նմուշը, չի թույլատրվում բացահայտել այն փորձագետներին, որոնք պատասխանատու են ԴՆԹ հատկագիր կազմելու համար, ընդ որում նրանք նաև պարտավոր են համապատասխան միջոցներ ձեռնարկել կանխելու քննության ենթակա նյութի ցանկացած չարտոնված օգտագործում: Բջջային նյութը ինքնին պետք է անհապաղ ոչնչացվի, երբ այն այլևս անհրաժեշտ է ԴՆԹ հատկագրի հաստատման համար: Բջջային նյութից ստացված ԴՆԹ հատկագրերը՝ պարբերական վերանայման ենթարկվելու պայմանով, կարող են առավելագույնը տաս տարի ժամկետով պահպանվել միայն Դաշնային Քրեական ոստիկանության տվյալների բազայում:
Իրավունք.
Հոդված 8. Վերջին տարիներին ԴՆԹ գրառումները, անկասկած, նշանակալից ներդրում են ունեցել իրավապահ մարմինների և հանցավորության դեմ պայքարի համար: Այնուամենայնիվ, անձնական տվյալների պաշտպանությունը հիմնարար նշանակություն ունի անձնական կյանքը հարգելու իրավունքի համար: Ներպետական օրենսդրությունը, հետևաբար, պետք է համապատասխան երաշխիքներ նախատեսի կանխելու անձնական տվյալների ցանկացած օգտագործում, որը կարող է հակասության մեջ լինել 8-րդ հոդվածի երաշխիքների հետ:
S.-ն և Marper-ն ընդդեմ Միացյալ Թագավորության
գործով*, որը վերաբերում էր նախկինում չդապարատված երկու դիմումատուների ԴՆԹ տվյալների պահպանման հարցին, Դատարանին ցնցել էր Անգլիայում և Ուելսում ԴՆԹ գրառումների պահպանման ոլորտի իրավակարգավորման համընդհանուր և անկանոն բնույթը, որը հնարավորություն էր տալիս նյութը պահպանել առանց ժամկետի սահմանափակման և անկախ հանցանքի ծանրությունից կամ շարագրգիռ կողմի անձնական հանգամանքներից: Այնուամենայնիվ, դիմումատուների գործերը անհրաժեշտ են տարբերակել այդ գործից մի շարք պատճառներով: Առաջին, ներպետական օրենքի համաձայն՝ ԴՆԹ տվյալները կարող են վերցվել, պահվել և պահպանվել միայն այն անձանցից, ովքեր դատապարտվել են ծանր հանցագործությունների համար և, ամենայն հավանականությամբ, ապագայում կրկին անգամ կենթարկվեն քրեական պատասխանատվության: Ներպետական դատարանները իրենց որոշումները հիմնավորել էին նրանով, որ դիմումատուների կողմից կատարված հանցագործությունները՝ ելնենով յուրաքանչյուր գործի փաստական հանգամանքներից, հասել էին ծանրության անհրաժեշտ շեմին, և նաև ներկայացրել էին հիմնավոր և բավարար պատճառներ այն ենթադրության համար, որ ապագայում, ամենայն հավանականությամբ, նմանատիպ հանցագործությունների համար նրանք կենթարկվեն քրեական հետապնդման, ուստի ԴՆԹ նմուշների վերցնելը և ԴՆԹ հատկագրերի քաղվածքների պահպանումը արդարացված էր և համաչափ: Բացի այդ, Դատարանը բավարարվել էր նրանով, որ ներպետական օրենքը համապատասխան երաշխիքներ էր սահմանում ԴՆԹ նմուշների և հատկագրերի համընդհանուր և անկանոն հավաքագրման և պահպանման համար, և նաև բավարար երաշխիքներ տալիս պահպանվող անձնական տվյալները չարաշահումներից և սխալ գործածությունից արդյունավետ պաշտպանելու համար: Հետևաբար, ԴՆԹ նյութը որոշակի ծանրության հանցագործությունների համար դատապատրված անձանցից, որը կարող է կիրառվել նաև դիմումատուների գործի նկատմամբ, վերցնելու և պահպանման ներպետական կանոններն արդարացի կերպով հավասարակշռում էին մրցակցող հանրային և մասնավոր շահերը և ընկնում պետության թույլատրելի հայեցողության շրջանակի ներքո:
Եզրակացություն.
անընդունելի (ակնհայտ անհիմն):
*
S.-ն և Marper-ն ընդդեմ Միացյալ Թագավորության
[ՄՊ], 30562/04 և 30566/04, 4
դեկտեմբեր 2008թ., Նախադեպային տեղեկատու թիվ
114:
© Council of Europe/European Court of Human Rights
This summary by the Registry does not bind the Court.
Եվրոպայի խորհուրդ/Մարդու իրավունքների եվրոպական դատարան
Դատարանի քարտուղարության այս ամփոփումը պարտադիր չէ Դատարանի համար
Սեղմեք այստեղ
Նախադեպային տեղեկատուների համար
©
Եվրոպայի խորհուրդ/ Մարդու իրավունքների եվրոպական դատարան, 2014
Մարդու իրավունքների եվրոպական դատարանի պաշտոնական լեզուներն են ֆրանսերենը և անգլերենը: Սույն թարգմանությունն իրականացվել է Եվրոպայի խորհրդի Մարդու իրավունքների հավատարմագրային ֆոնդի (
www.coe.int/humanrightstrustfund
) աջակցությամբ: Այն որևէ կերպ չի պարտավորեցնում Դատարանին, որը պատասխանատու չէ թարգմանության որակի համար: Այն կարելի է բեռնել HUDOC-ից` Մարդու իրավունքների եվրոպական դատարանի նախադեպային իրավունքի տվյալների բազայից (
http://hudoc.echr.coe.int
), կամ տվյալների ցանկացած այլ բազայից, որին HUDOC-ը տրամադրել է փաստաթուղթը: Այն կարող է վերաթողարկվել ոչ առևտրային նպատակներով` պայմանով, որ գործի անվանումը ներկայացվի ամբողջական և ուղեկցվի վերը նշված հեղինակային իրավունքի նշումներով, ինչպես նաև Մարդու իրավունքների հավատարմագրային ֆոնդին հղումով: Առևտրային նպատակներով սույն թարգմանությունը մասնակիորեն կամ ամբողջապես օգտագործելու դեպքում, հարկ է այդ մասին տեղեկացնել հետևյալ հասցեով`
[email protected]
© Council of Europe/European Court of Human Rights, 2014
The official languages of the European Court of Human Rights are English and French. This translation was commissioned with the support of the Human Rights Trust Fund of the Council of Europe (
www.coe.int/humanrightstrustfund
). It does not bind the Court, nor does the Court take any responsibility for the quality thereof. It may be downloaded from the HUDOC case-law database of the European Court of Human Rights (
http://hudoc.echr.coe.int
) or from any other database with which the Court has shared it. It may be reproduced for non-commercial purposes on condition that the full title of the case is cited, together with the above copyright indication and reference to the Human Rights Trust Fund. If it is intended to use any part of this translation for commercial purposes, please contact
[email protected]
.
©Conseil de l’Europe/Cour européenne des droits de l’homme, 2014
Les langues officielles de la Cour européenne des droits de l’homme sont le français et l’anglais. La présente traduction a été effectuée avec le soutien du Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme du Conseil de l’Europe (
www.coe.int/humanrightstrustfund
). Elle ne lie pas la Cour, et celle-ci décline toute responsabilité quant à sa qualité. Elle peut être téléchargée à partir de HUDOC, la base de jurisprudence de la Cour européenne des droits de l’homme (
http://hudoc.echr.coe.int
), ou de toute autre base de données à laquelle HUDOC l’a communiquée. Elle peut être reproduite à des fins non commerciales, sous réserve que le titre de l’affaire soit cité en entier et s’accompagne de l’indication de copyright ci-dessus ainsi que de la référence au Fonds fiduciaire pour les droits de l’homme. Toute personne souhaitant se servir de tout ou partie de la présente traduction à des fins commerciales est invitée à le signaler à l’adresse suivante :
[email protected]
.