Instanța: Curtea Europeană a Drepturilor Omului
Data: 7 iunie 2013
Stat pârât: TUR

Uca împotriva Turciei

Traducere în română AI

SECȚIUNEA A DOUA

Cererea nr. 45801/12 Șahin UCA împotriva Turciei introdusă la 7 mai 2012

EXPUNEREA FAPTELOR

Cererea a fost introdusă de cuplul Ömer și Bedia Uca, acționând în numele și pe seama fiului lor minor, Șahin Uca („reclamantul"), cetățean turc, născut la 15 octombrie 1995. El este reprezentat în fața Curții de av. Ç. Altuntaș, avocat în Mersin. A. Circumstanțele speței Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. La 23 decembrie 2011, reclamantul, în vârstă de șaisprezece ani la acea dată, a fost arestat și plasat în reținere fiind suspectat că este membru al unei organizații teroriste, că face propagandă pentru aceasta, că a comis un furt cu violență în numele acestei organizații, precum și de încălcare a legislației privind manifestațiile. În aceeași zi, a fost ascultat de judecătorul de la instanța penală din Mersin.

Asistat de un avocat, a fost interogat cu privire la infracțiunile reproșate. Cu această ocazie, judecătorul a dat citire declarației reclamantului făcute în fața poliției și a procurorului Republicii, precum și rapoartelor, proceselor-verbale și documentelor prezente în dosar. Avocatul a susținut că nu existau suficiente probe pentru a-l plasa pe clientul său în arest preventiv și a solicitat punerea în libertate a acestuia, având în vedere vârsta sa și faptul că dispunea de o adresă fixă. La finalul audierii, judecătorul a decis plasarea în arest preventiv a reclamantului, având în vedere natura și calificarea infracțiunilor reproșate, existența unor suspiciuni puternice și faptul că era vorba despre infracțiuni vizate de art. 100 §3 din Codul de procedură penală.

La 14 martie 2012, avocata reclamantului s-a adresat parchetului pentru a solicita copia dosarului de anchetă nr. 2011/47886. Aceasta a remarcat că decizia existentă de restricție privea ancheta nr. 2011/47808. În aceeași zi, procurorul Republicii a respins această cerere, având în vedere stadiul dosarului. El a adăugat că urma să solicite o restricție și cu privire la acest dosar de anchetă. Tot la 14 martie 2012, pronunțându-se la cererea procurorului, judecătorul de la instanța penală a luat, în temeiul art. 153 §2 din Codul de procedură penală, decizia de a limita și accesul la dosarul de anchetă nr. 2011/47886, pentru a nu compromite obiectivul anchetei. Tribunalul corecțional a respins opoziția formulată de avocată împotriva deciziei de restricție.

La 16 martie 2012, avocata reclamantului a formulat opoziție împotriva deciziei judecătorului de la instanța penală din 14 martie 2012, referitoare la menținerea în arest preventiv a reclamantului. Aceasta a reproșat insuficiența motivelor invocate de judecători pentru arestarea preventivă, a afirmat că nu existau probe solide, concrete și convingătoare cu privire la săvârșirea de către clientul său a infracțiunilor reproșate. A adăugat că celelalte motive de arestare prevăzute de dreptul intern – și anume riscul de fugă și riscul de alterare a probelor – nu existau. A solicitat judecătorului să țină cont de situația familială a reclamantului, căsătorit de o săptămână. A încheiat reproșând judecătorilor că nu au avut în vedere instituirea unui control judiciar.

A solicitat ținerea unei audieri în cadrul examinării opoziției. La 20 martie 2012, tribunalul corecțional a respins opoziția, întemeindu-se pe natura infracțiunii reproșate, stadiul probelor și pedeapsa la care era expus. La 27 aprilie 2012, judecătorul a examinat din oficiu problema arestării preventive a reclamantului și a decis menținerea acestei măsuri pentru aceleași motive. La 28 mai 2012, curtea cu jurați din Mersin a acceptat actul de acuzare întocmit împotriva reclamantului. Cu această decizie, dosarul de anchetă a devenit din nou accesibil pentru reclamant și avocatul său. În cursul celei de-a treia audieri din 9 august 2012, curtea cu jurați a ascultat reclamantul în apărarea sa, precum și pe reclamanții civili și pe martori în declarațiile lor.

Aceasta a remarcat că reclamantul, deși eliberat între timp din eroare, venise de bunăvoie la audiere. Ținând cont, de asemenea, de vârsta reclamantului, ea a ridicat mandatul de arestare care fusese emis împotriva sa și a decis că putea rămâne în libertate. B. Dreptul și practica internă relevante Modalitățile de exercitare a recursului în opoziție sunt enunțate la art. 267 și următoarele din Codul de procedură penală. Art. 271 se traduce după cum urmează: „Cu excepția cazurilor prevăzute de lege, asupra opoziției se pronunță fără ținerea unei audieri. Cu toate acestea, atunci când este necesar, sunt audiați procurorul Republicii și apoi reprezentantul sau apărătorul persoanei interesate." Art. 153 din Codul de procedură penală reglementează dreptul avocatului de a examina dosarul de anchetă.

Părțile relevante ale acestei dispoziții se citesc după cum urmează: „În etapa anchetei, avocatul are dreptul de a lua cunoștință de conținutul dosarului și de a obține fără costuri o copie a documentelor pe care le dorește. Dacă examinarea conținutului dosarului de către avocat sau obținerea de către acesta a unei copii riscă să compromită obiectivul anchetei, acest drept [al avocatului] poate fi limitat prin decizia judecătorului de la instanța penală, la cererea procurorului Republicii. Dispoziția alin. 2 nu se aplică în ceea ce privește procesul-verbal de declarație al persoanei arestate sau al suspectului și rapoartele de expertiză, precum și procesele-verbale referitoare la celelalte acte judiciare la care persoanele indicate au dreptul de a fi prezente.

Începând cu data acceptării actului de acuzare de către tribunal, avocatul are dreptul de a lua cunoștință de conținutul dosarului și de probele aflate sub protecție; are dreptul de a obține fără costuri copie a tuturor proceselor-verbale și documentelor. (...)" Conform art. 11 din Codul civil, vârsta majoratului este stabilită la optsprezece ani împliniți. Minorul este emancipat prin căsătorie. PLÂNGERI Invocând art. 5 și 6 din Convenție, reclamantul se plânge de plasarea și menținerea sa în arest preventiv, de decizia de restricționare a accesului la dosarul de anchetă și de absența audierii cu ocazia examinării opozițiilor formulate de el. Acesta invocă, în acest sens, o atingere adusă egalității armelor și se plânge că nu a putut exercita recursul în opoziție în mod eficient.

ÎNTREBĂRI ADRESATE PĂRȚILOR

1. Reclamantul este emancipat de plin drept prin căsătoria sa, în temeiul art. 31 din Codul civil? În caz afirmativ, părinții săi aveau calitatea de a acționa în numele său pentru introducerea prezentei cereri? 2. Plasarea în arest preventiv a reclamantului intră sub incidența lit. c) a acestei dispoziții? 3. Durata arestării preventive suferite de reclamant era compatibilă cu condiția de judecată într-un „termen rezonabil", în sensul art. 5 §3 din Convenție?

În special, a fost arestarea preventivă utilizată – având în vedere vârsta reclamantului – doar ca ultim recurs, în conformitate cu obligațiile Turciei atât în dreptul intern, cât și în temeiul mai multor convenții internaționale (a se vedea, de exemplu, Güveç c. Turciei, nr. 70337/01, 29 ianuarie 2009, și Nart c. Turciei, nr. 20817/04, 6 mai 2008). 4. Imposibilitatea pentru reclamant și avocatul său de a accesa dosarul de anchetă l-a privat pe acesta de posibilitatea de a contesta în mod eficient plasarea și menținerea sa în arest preventiv, în sensul art. 5 §4 din Convenție? Absența audierii cu ocazia examinării opoziției la 20 martie 2012 a adus atingere dreptului reclamantului de a fi audiat la intervale rezonabile de către judecătorul sesizat cu un recurs împotriva detenției (a se vedea, printre altele, Knebl c. Republicii Cehe, nr. 20157/05, 28 octombrie 2010)?

DEUXIÈME SECTION

Requête n o 45801/12 Șahin UCA contre la Turquie introduite le 7 mai 2012

EXPOSÉ DES FAITS

La requête a été introduite par le couple Ömer et Bedia Uca, agissant au nom et pour le compte de leur fils mineur, Șahin Uca (« le requérant »), ressortissant turc né le 15 octobre 1995. Il est représenté devant la Cour par M e Ç. Altuntaș, avocate à Mersin. A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit. Le 23 décembre 2011, le requérant alors âgé de seize ans, fut arrêté et placé en garde à vue parce qu’il était soupçonné d’être membre d’une organisation terroriste, de faire la propagande de celle-ci, d’avoir commis un vol avec violence au nom de cette organisation ainsi que d’infraction à la législation sur les manifestations.

Le même jour, il fut entendu par le juge d’instance pénale de Mersin. Assisté par un avocat, il fut interrogé sur les infractions qui lui étaient reprochées. A cette occasion, le juge donna lecture de la déposition du requérant faite devant la police et le procureur de la République, ainsi que des rapports, procès-verbaux et documents présents dans le dossier. L’avocat allégea qu’il n’y avait pas suffisamment de preuve pour placer son client en détention provisoire et demanda la mise en liberté de celui-ci compte tenu de son âge et du fait qu’il disposait d’une adresse fixe. A l’issue de l’audition, le juge décida du placement en détention provisoire du requérant compte tenu de la nature et de la qualification des infractions reprochées, l’existence de forts soupçons et du fait qu’il s’agissait d’infractions visées par l’article 100 § 3 du code de procédure pénale.

Le 14 mars 2012, l’avocate du requérant s’adressa au parquet pour demander la copie du dossier d’enquête n o 2011/47886. Elle releva que la décision existante de restriction concernait l’enquête n o 2011/47808. Le même jour, le procureur de la République rejeta cette demande compte tenu de l’état du dossier. Il ajouta qu’il allait demander une restriction concernant ce dossier d’enquête aussi. Toujours le 14 mars 2012, statuant sur demande du procureur, le juge d’instance pénale prit, sur le fondement de l’article 153 § 2 du code de procédure pénale, la décision aussi de limiter l’accès au dossier d’enquête n o 2011/ 47886 pour ne pas compromettre l’objectif de l’enquête. Le tribunal correctionnel rejeta l’opposition formée par l’avocate contre la décision de restriction.

Le 16 mars 2012, l’avocate du requérant forma opposition contre la décision du juge d’instance pénale du 14 mars 2012, relative au maintien en détention provisoire du requérant. Elle reprocha l’insuffisance des motifs avancés par les juges pour la détention provisoire, affirma qu’il n’y avait pas de preuve solide, concrète et convaincante quant à la commission par son client des infractions reprochées. Elle ajouta que les autres motifs de détention prévus en droit interne – à savoir le risque de fuite et le risque d’altération des preuves – n’existaient pas. Elle demanda au juge de prendre en considération la situation familiale du requérant, marié depuis une semaine. Elle termina en reprochant aux juges de n’avoir pas envisagé la mise en place d’un contrôle judiciaire.

Elle demanda la tenue d’une audience lors de l’examen de l’opposition. Le 20 mars 2012, le tribunal correctionnel rejeta l’opposition en se fondant sur la nature de l’infraction reprochée, l’état des preuves et la peine encourue. Le 27 avril 2012, le juge examina d’office la question de la détention provisoire du requérant et décida du maintien de cette mesure pour les mêmes motifs. Le 28 mai 2012, la cour d’assises de Mersin accepta l’acte d’accusation dressé à l’encontre du requérant. Avec cette décision, le dossier d’enquête devint à nouveau accessible pour le requérant et son avocat. Au cours de la troisième audience tenue le 9 août 2012, la cour d’assises entendit le requérant en sa défense ainsi que les plaignants et les témoins en leurs déclarations.

Elle releva que le requérant, bien que libéré entre temps par erreur, était venu de son plein gré à l’audience. Tenant également compte de l’âge du requérant, elle leva le mandat d’arrêt qui avait été émis contre lui et décida qu’il pouvait rester en liberté. B. Le droit et la pratique internes pertinents Les modalités d’exercice du recours en opposition sont énoncées aux articles 267 et suivants du code de procédure pénale. L’article 271 se traduit comme suit : « A l’exception des cas prévus par la loi, il est statué sur l’opposition sans tenir d’audience. Toutefois, lorsque cela est nécessaire, le procureur de la République puis le représentant ou le défenseur de l’intéressé sont entendus.

» L’article 153 du code de procédure pénale régit le pouvoir de l’avocat d’examiner le dossier d’enquête. Les parties pertinentes de cette disposition se lisent comme suit : « Au stade de l’enquête, l’avocat a le droit de prendre connaissance du contenu du dossier et d’obtenir sans frais une copie des documents qu’il souhaite. Si l’examen du contenu du dossier par l’avocat ou l’obtention par celui-ci d’une copie risque de compromettre l’objectif de l’enquête, ce pouvoir [de l’avocat] peut être limité par décision du juge d’instance pénal, sur demande du procureur de la République. La disposition de l’alinéa 2 ne s’applique pas en ce qui concerne le procès-verbal de déposition de la personne arrêtée ou du suspect et les rapports d’expertise ainsi que les procès-verbaux relatifs aux autres actes judiciaires pour lesquels les personnes indiquées ont le droit d’être présentes.

A partir de la date d’acceptation de l’acte d’accusation par le tribunal, l’avocat a le droit de prendre connaissance du contenu du dossier et des preuves placées sous protection ; il a le droit d’obtenir sans frais copie de tous les procès-verbaux et documents. (...) » Selon l’article 11 du code civil, l’âge de la majorité est fixé à dix-huit ans révolus. Le mineur est émancipé par le mariage. GRIEFS Invoquant les articles 5 et 6 de la Convention, le requérant se plaint de son placement et maintien en détention provisoire, de la décision de restriction d’accès au dossier d’enquête et d’absence d’audience lors de l’examen des oppositions formulé par lui. Il allègue à cet égard une atteinte à l’égalité des armes et se plaint de n’avoir pas pu exercer le recours en opposition de manière efficace.

QUESTIONS AUX PARTIES

1. Le requérant est-il émancipé de plein droit par son mariage, en vertu de l’article 31 du code civil ? Dans l’affirmative, ses parents avaient-ils la qualité à agir en son nom pour introduire la présente requête ? 2. Le placement en détention provisoire du requérant tombe-t-elle sous le coup de l’alinéa c) de cette disposition ? 3. La longueur de la détention provisoire subie par le requérant était-elle compatible avec la condition de jugement dans un « délai raisonnable », au sens de l’article 5 § 3 de la Convention ? En particulier, la détention provisoire a-t-elle été utilisée – au regard de l’âge du requérant – qu’en dernier recours, ce conformément aux obligations de la Turquie tant en droit interne qu’en vertu de plusieurs conventions internationales (voir, par exemple, Güveç c. Turquie , no 70337/01, 29 janvier 2009, et Nart c. Turquie , no 20817/04, 6 mai 2008). 4. L’impossibilité pour le requérant et son avocat d’accéder au dossier d’enquête a-t-elle privé l’intéressé de la possibilité de contester efficacement son placement et son maintien en détention provisoire, au sens de l’article 5 § 4 de la Convention ? L’absence d’audience lors de l’examen de l’opposition le 20 mars 2012 a ‑ t ‑ elle porté atteinte au droit du requérant d’être entendu à des intervalles raisonnables par le juge saisi d’un recours contre la détention (voir, entre autres,

Knebl c. République tchèque , no 20157/05, 28 octobre 2010) ?