- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 11 iunie 2013
- Stat pârât
- TUR
- Articole
- Articolul 6
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
Mehmet Erkek împotriva Turciei
Traducere în română Auto
SECȚIUNEA 2 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL MEHMET ERKAK c. TURQUE Cerere nr. 45070/05) HOTĂRÂREA STRASBURG 11 iunie 2013 Această hotărâre este definitivă. El poate fi supus unor modificări de formă. În cauza Mehmet Erkek c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-un comitet compus din Peer Lorenzen, președinte, András Sajó, Nebojša Vučinić, judecători, și Françoise Elens-Passos; La 21 mai 2013, după ce a deliberat în camera Consiliului, a fost adoptată hotărârea în cauza A la originea cauzei (n 45070/05) împotriva Republicii Turcia, printre care și un resortisant al acestui stat, dl Mehmet Erkek ( În decembrie 2005, în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, guvernul turc este reprezentat de agentul său.
La 4 noiembrie 2010, cererea a fost comunicată guvernului. domnului Ahmet Erkek, care a devenit membru al unei acțiuni în anulare a unei înscrieri cadastrale în fața tribunalului de mare instanță din Fethiye. La 25 decembrie 1982, acesta a decedat. Fiul său, Mehmet Erkek, reclamantul, a urmărit cazul. La o dată necunoscută, instanța a dat o ordonanță din incompetență și a trimis cauza în fața tribunalului de cadastru din Fethiye. La 22 aprilie 1994, tribunalul de cadastru a decis să retrimite cauza Tribunalului de Cadastru pe motivul că dosarul cauzei nu era complet. 10. La 29 decembrie 1998, Curtea de Casație a infirmat hotărârea Tribunalului de Cadastru. 11. La 19 octombrie 2000, Curtea de Casație a respins acțiunea prin rectificarea hotărârii pronunțate de administrație.
12. La 17 iunie 2005, Tribunalul de Cadastru a respins cererea reclamantului. 13. La 20 septembrie 2010, Curtea de Casație a infirmat încă hotărârea Tribunalului de Cadastru. 14. La data de 1 ianuarie a fiecărui an, Comisia a adoptat o decizie în conformitate cu art. 6 alineatul (1) din Convenție, în conformitate cu art. 6 alineatul (1) din Convenție și cu art. 6 alineatul (1) din convenție, în conformitate cu art. 6 alineatul (1) din convenție.
Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestații privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) 16… Cu toate acestea, pentru a aprecia caracterul rezonabil al termenelor de la această dată, trebuie să se țină seama de situația în care se afla cauza (Ümmühan Kaplan c. Turcia, nr 24240/07, § 42, 20 martie 2012). Potrivit informațiilor furnizate de părți, perioada care trebuie luată în considerare nu s-a încheiat până în prezent. În ziua adoptării prezentei hotărâri, aceasta a durat deja mai mult de douăzeci și șase de ani pentru două instane. Pe admisibilitatea 18. Curtea constată că nu este în mod evident întemeiat greșit în sensul articolului 35 alineatul (3) litera (a) din Convenție.
În plus, aceasta arată că nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Prin urmare, trebuie să fie declarat admisibil. Pe fond 19. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în care se soluționează o cauză apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și de obiectul litigiului pentru cei interesați (a se vedea, printre multe altele, Frydlender c. Franța [GC], 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII și Ümmühan Kaplan c. Turcia, citată anterior, § 48). În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Ön a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în acest caz.
Ținând seama de jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu răspunde la cerința termenului rezonabil Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) al doilea paragraf. PRIVIND ALTE VIOLAȚII ALEGATE 21. Reclamantul se plânge, de asemenea, de lipsa de echitate a procedurii în măsura în care cererea sa ar fi fost respinsă de tribunalul de cadastru fără motiv 22. Curtea amintește că Curtea de Casație a infirmat ultima hotărâre a Tribunalului de Cadastru, iar cauza rămâne în continuare în curs de desfășurare în fața acestei din urmă instanțe. În consecință, această cauză este prematură și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din Convenție.
III. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIE 23. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite … 25. Guvernul contestă aceste pretenții. 26. Curtea nu percepe o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această cerere. În schimb, ea consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral cert. Reclamantul solicită, de asemenea, 250 000 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne, precum și pentru cheltuielile poștale și de traducere. Cu toate acestea, acesta nu prezintă nicio justificare relevantă pentru a susține aceste pretenții.
28. Guvernul contestă aceste pretenții. 29. Având în vedere documentele aflate în posesia sa și jurisprudența sa, Curtea respinge cererea privind cheltuielile și cheltuielile de judecată în lipsa unei justificări pertinente prezentate de reclamant în acest sens. Interese moratoriu 30. Curtea consideră adecvată stabilirea ratei dobânzii moratorii pe rata dobânzii dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale.
PE CES MOTIVE, CURȚA ÎN LÂNGĂ, Declară cererea admisibilă cu privire la motivul întemeiat pe durata excesivă a procedurii și inadmisibilă pentru surplusul menționat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție A declarat că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni, 14 000 EUR(14 mii EUR), care să fie convertită în lire turce la rata aplicabilă la data regulamentului, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru daune morale de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene care se aplică în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus.
Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 11 iunie 2013, în conformitate cu art. 77 alineatele (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Françoise Elens-Passos Peer Lorenzen Grefier adjunct f.f. Președintele
DEUXIÈME SECTION
AFFAIRE MEHMET ERKEK c. TURQUIE ( Requête n o 45070/05) ARRÊT STRASBOURG 11 juin 2013 Cet arrêt est définitif. Il peut subir des retouches de forme. En l’affaire Mehmet Erkek c. Turquie, La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant en un Comité composé de : Peer Lorenzen, président, András Sajó, Nebojša Vučinić, juges, et de Françoise Elens-Passos, greffière adjointe de section f.f., Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 21 mai 2013, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n o 45070/05) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet Etat, M. Mehmet Erkek (« le requérant »), a saisi la Cour le 1 er décembre 2005 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales (« la Convention »).
Le gouvernement turc (« le Gouvernement ») est représenté par son agent.
Le 4 novembre 2010, la requête a été communiquée au Gouvernement. EN FAIT
Le requérant est né en 1958 et réside à Istanbul.
En 1956, à une date non précisée, le de cujus du requérant, M. Ahmet Erkek, devint « partie intervenante » dans une action en annulation d’une inscription cadastrale devant le tribunal de grande instance de Fethiye.
Le 25 décembre 1982, il décéda. Son fils, M. Mehmet Erkek, le requérant, poursuivit l’affaire.
A une date inconnue, le tribunal rendit une ordonnance d’incompétence et renvoya l’affaire devant le tribunal de cadastre de Fethiye.
Le 22 avril 1994, le tribunal de cadastre ordonna l’inscription du terrain litigieux dans le registre foncier au nom de l’administration.
Le 6 juin 1995 et le 14 novembre 1995, la Cour de cassation décida de renvoyer l’affaire devant le tribunal de cadastre au motif que le dossier de l’affaire n’était pas complet.
Le 29 décembre 1998, la Cour de cassation infirma le jugement du tribunal de cadastre.
Le 19 octobre 2000, la Cour de cassation rejeta le recours en rectification de l’arrêt formé par l’administration.
Le 17 juin 2005, le tribunal de cadastre rejeta la demande du requérant.
Le 20 septembre 2010, la Cour de cassation infirma encore le jugement du tribunal de cadastre.
L’affaire est toujours pendante devant le tribunal de première instance. EN DROIT I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 6 § 1 DE LA CONVENTION
15. Le requérant allègue que la durée de la procédure a méconnu le principe du « délai raisonnable » tel que prévu par l’article 6 § 1 de la Convention, ainsi libellé : « Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...) qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...) »
Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.
La période à considérer n’a commencé qu’avec la prise d’effet, le 28 janvier 1987, de la reconnaissance du droit de recours individuel par la Turquie. Toutefois, pour apprécier le caractère raisonnable des délais écoulés à partir de cette date, il faut tenir compte de l’état où l’affaire se trouvait alors ( Ümmühan Kaplan c. Turquie , n o 24240/07, § 42, 20 mars 2012). D’après les informations fournies par les parties, la période à considérer n’a pas encore pris fin à ce jour. Au jour de l’adoption du présent jugement, elle a donc déjà duré plus de vingt-six ans pour deux instances. A. Sur la recevabilité
La Cour constate que ce grief n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 (a) de la Convention. Elle relève en outre qu’il ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable. B. Sur le fond
La Cour rappelle que le caractère raisonnable de la durée d’une procédure s’apprécie suivant les circonstances de la cause et eu égard aux critères consacrés par sa jurisprudence, en particulier la complexité de l’affaire, le comportement du requérant et celui des autorités compétentes ainsi que l’enjeu du litige pour les intéressés (voir, parmi beaucoup d’autres, Frydlender c. France [GC], n o 30979/96, § 43, CEDH 2000-VII et Ümmühan Kaplan c. Turquie , précité, § 48).
Après avoir examiné tous les éléments qui lui ont été soumis, la Cour considère que le Gouvernement n’a exposé aucun fait ni argument pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Compte tenu de sa jurisprudence en la matière, la Cour estime qu’en l’espèce la durée de la procédure litigieuse est excessive et ne répond pas à l’exigence du « délai raisonnable ». Partant, il y a eu violation de l’article 6 § 1. II.
SUR LES AUTRES VIOLATIONS ALLÉGUÉES
21. Le requérant se plaint aussi du manque d’équité de la procédure dans la mesure où sa demande aurait été rejetée par le tribunal de cadastre sans motifs.
La Cour rappelle que la Cour de cassation a infirmé le dernier jugement du tribunal de cadastre et l’affaire reste toujours pendante devant cette dernière juridiction. Il s’ensuit que ce grief est prématuré et doit être rejeté en application de l’article 35 §§ 1 et 4 de la Convention. III.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
23. Aux termes de l’article 41 de la Convention, « Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable. » A. Dommage
Le requérant réclame 170 780 000 euros (EUR) au titre du préjudice matériel et 1 000 000 EUR pour le dommage moral qu’il aurait subi.
Le Gouvernement conteste ces prétentions.
La Cour n’aperçoit pas de lien de causalité entre la violation constatée et le dommage matériel allégué et rejette cette demande. En revanche, elle estime que le requérant a subi un tort moral certain. Statuant en équité, elle lui accorde 14 000 EUR à ce titre. B. Frais et dépens
Le requérant demande également 250 000 EUR pour les frais et dépens engagés devant les juridictions internes ainsi que pour les frais postaux et de traduction. Cependant, il ne présente aucun justificatif pertinent pour étayer ces prétentions.
Le Gouvernement conteste ces prétentions.
Compte tenu des documents en sa possession et de sa jurisprudence, la Cour rejette la demande relative aux frais et dépens en l’absence de justificatif pertinent présenté par le requérant à ce titre. C. Intérêts moratoires
La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage. PAR CES MOTIFS, LA COUR À L’UNANIMITÉ, 1. Déclare la requête recevable quant au grief tiré de la durée excessive de la procédure et irrecevable pour le surplus ; 2. Dit qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention ; 3. Dit a) que l’Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois, 14 000 EUR(quatorze mille euros), à convertir en livres turques au taux applicable à la date du règlement, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt, pour dommage moral ; b) qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; 4. Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 11 juin 2013, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Françoise Elens-Passos Peer Lorenzen Greffière adjointe f.f. Président