Lolova și Popova împotriva Bulgariei

CUARTA SECȚIUNE Cerere nr. 68053/10 Ekaterina Atanasova LOLOVA și Kalina Iliyanova POPOVA împotriva Bulgariei depusă la 23 octombrie 2010 DECLARAREA FACTELOR Reclamanții, dna Ekaterina Atanasova Lolova și dna Kalina Iliyanova Popova, sunt resortisanți bulgari, născuți în 1978 și, respectiv, 1998 și trăiesc în Toronto. Ele sunt reprezentate în fața Curții de către dna S. Razboynikova, un avocat practicant în Sofia. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de solicitanți, pot fi rezumate după cum urmează. Primul reclamant a dat naștere celui de-al doilea reclamant în 1998 și, la scurt timp după aceea, a încheiat relația cu tatăl copilului, I.P., la care nu s-a căsătorit niciodată.

În 2004, Curtea de District Sofia a confirmat un acord atins între primul reclamant și I.P. Conform acordului, primul reclamant a fost de a exercita drepturile parentale legate de educarea și îngrijirea zilnică a celui de-al doilea reclamant și I.P. a fost de a vedea fiica sa sub un „regim de acces liber”, care include dreptul de a vedea copilul în privat cât de des dorește după informarea mamei, și nu mai puțin de două săptămâni de săptămână pe lună și 30 de zile în timpul sărbătorilor anuale ale celui de-al doilea reclamant. Primul reclamant s-a căsătorit cu un cetățean bulgar-canadian din Niagara Falls, Ontario, Canada, la 5 septembrie 2007. A părăsit slujba în Bulgaria în aprilie 2008 cu scopul de a se alătura soțului ei din Canada.

În două perioade, 30 noiembrie 2007 până la 29 decembrie 2007 și 5 iulie 2008 până la 24 decembrie 2008, prima solicitantă a rămas în Canada cu soțul ei. În restul timpului, ea a locuit în Bulgaria cu fiica ei. La 26 martie 2009, prima solicitantă s-a stabilit în Canada. Procedura pentru permisiunea judiciară pentru călătoria celui de-al doilea reclamant În 2006, prima reclamantă a înaintat o procedură în fața Curții de District Sofia, care a solicitat o decizie în absența consimțământului tatălui, care a permis eliberarea celui de-al doilea reclamant cu un pașaport și călătorește în străinătate să se alăture la ea în Canada. Curtea de District Sofia i-a acordat cererea într-o hotărâre din 3 iunie 2008. Curtea a constatat că posibilitatea ca cel de-al doilea reclamant să călătorească în străinătate să-și îmbogățească viața și să-și stimuleze dezvoltarea personală.

Considerând că refuzul I.P. de a-i permite să călătorească a fost provocat de interesul său personal, care nu ar trebui să poată suporta în mod negativ drepturile copilului, în special deoarece I.P. ar putea căuta protecția drepturilor sale în proceduri judiciare separate. Nu s-a constatat că nimic din personalitatea și dezmemorarea mamei reprezintă un risc pentru bunăstarea celui de-al doilea reclamant. Îndrumată de interesul principal al copilului, Curtea a reamintit Convenția Națiunilor Unite privind drepturile copiilor, ratificată de Bulgaria, și a susținut că, în conformitate cu aceasta, al doilea reclamant a avut dreptul să se deplaseze liber, inclusiv să părăsească țara sa.

După apelul I.P., Curtea din orașul Sofia a confirmat concluziile instanței inferioare într-o hotărâre din 7 mai 2009. Acesta a constatat că, pe măsură ce prima solicitantă s-a căsătorit și s-a stabilit în Canada, nu permit al doilea reclamant să se alăture la ea, ar împiedica capacitatea mamei de a acționa ca îngrijitoare primară pentru fiica ei, în conformitate cu acordul instanței din 2004, pe care I.P. În timpul perioadelor pe care mama le-a petrecut în Canada, al doilea reclamant a fost îngrijit în principal de părinții primului solicitant. În ocaziile în care al doilea reclamant a stat la casa lui I.P., pentru a-i permite contactul cu fiica sa, îngrijirea ei zilnică a fost efectuată de mătușa și bunica celui de al doilea reclamant.

Un raport al serviciilor sociale a favorizat călătoria gratuită a celui de-al doilea reclamant cu mama ei și a constatat că ambele au avut legături emoționale puternice unul cu celălalt. Copilul a cerut în mod specific să locuiască cu mama ei în Canada și să viziteze tatăl ei în Bulgaria în timpul sărbătorilor. Toate circumstanțele luate împreună, instanța a susținut decizia instanței de judecată. Hotărârea Tribunalului din Sofia nu a fost contestată și a intrat în vigoare la 3 iulie 2009. Procedura de eliberare a pașaportului celui de-al doilea reclamant (a) Primul refuz de eliberare a pașaportului și de apel împotriva acestuia. La 3 octombrie 2007, prima solicitantă a solicitat poliției să elibereze un pașaport fiicei sale.

Într-o scrisoare din 5 noiembrie 2007, șeful secțiunii „Hărțile de identitate bulgare” din Departamentul de Poliție Sofia a refuzat să elibereze un pașaport pentru fată. El a menționat lipsa unui document care dă consimțământ tatălui. La 6 martie 2008, Curtea Administrativă a orașului Sofia, examinand cererea în temeiul art. 145 din Codul de Procedură Administrativă, a anulat refuzul poliției de a emite pașaportul celui de-al doilea reclamant. Curtea a observat că absența acordului ambilor părinți cu privire la emiterea unui pașaport către copilul lor nu era motive suficiente pentru a justifica un refuz, ci a continuat să spună că poliția ar fi trebuit să fi efectuat o analiză aprofundată a circumstanțelor specifice ale cazului reclamanților, fiind ghidată în evaluarea lor în principal de interesele copilului.

Curtea a returnat cazul poliției cu instrucțiuni specifice privind modul de aplicare a legii în examinarea solicitării reclamantului. (b) Al doilea refuz de a emite un pașaport și apel la Curtea Supremă de Administrație La 6 iunie 2008, prima solicitantă a solicitat din nou un pașaport pentru fiica ei. La 6 august 2008, poliția a refuzat să elibereze un pașaport, referindu-se la faptul că decizia din 3 iunie 2008 a Curții de District din Sofia în ceea ce privește înlocuirea autorizației tatălui nu a fost finală, deoarece I.P. a apelat împotriva acestuia. Între timp, I.P. a apelat, de asemenea, împotriva hotărârii din 6 martie 2008 de către Curtea Administrativă din Sofia City.

Curtea Administrativă Supremă a susținut concluziile Curții Administrative din Sofia City într-o hotărâre din 29 septembrie 2008. În special, Comisia a remarcat că, în ceea ce privește întrebarea dacă emiterea sau nu a unui pașaport unui copil, poliția a beneficiat de discreționare în ceea ce privește luarea deciziilor („omotice ративна самостоשтелност”), în conformitate cu secțiunea 76 (9) din Legea din 1998 privind documentele de identitate din Bulgaria. Acesta a continuat să spună că poliția ar fi trebuit să fi efectuat o analiză aprofundată a circumstanțelor concrete ale cazului, îndrumată de interesele primare ale copilului. Această decizie nu a fost supusă apelului și a devenit finală în ziua în care a fost livrat.

(c) A treia refuz de a emite un pașaport La 28 octombrie 2008, prima solicitantă a cerut din nou eliberarea unui pașaport fiicei sale, referindu-se la cele două hotărâri ale instanțelor administrative. La 30 octombrie 2008, poliția a informat atât autoritățile de frontieră, cât și reclamantul că este în curs de procedură pentru emiterea unui refuz de pașaport pentru cel de-al doilea reclamant. La 4 februarie 2009, poliția a refuzat cererea reclamanților din cauza lipsei de consimțământ scris de la tatăl celui de-al doilea reclamant. În acest sens, șeful Direcției de Interne a Sofia a făcut referire la cele mai recente concluzii ale serviciilor sociale că, în timp ce primul reclamant a petrecut timp în Canada, al doilea reclamant a fost bine îngrijit în Bulgaria de către părinții primului solicitant.

În plus, el a constatat că plecarea celui de-al doilea reclamant din Bulgaria ar împiedica posibilitatea ca tatălui să își exercite în mod eficient drepturile de acces și absența de contact între I.P. și al doilea reclamant să afecteze relația lor într-o manieră ireparabilă. Poliția a concluzionat că organismul competent să se pronunțe cu privire la relația dintre tatăl și cel de-al doilea reclamant a fost instanța de district relevantă în conformitate cu articolele 72 și 106 din Codul de Familie. (d) Pașaportul a emis Poliția a eliberat pașaportul celui de-al doilea reclamant la 30 iulie 2009. Ea a obținut o viză și a plecat pentru Canada cu mama ei în decembrie 2009. Procedura de compensare În ianuarie 2009, primul reclamant a introdus o procedură pentru daune în temeiul Codului de procedură administrativă, în ceea ce privește Legea privind răspunderea statului pentru daune, 1998, în numele ei și al fiicei sale.

Primul reclamant a susținut că amândoi au suferit ca urmare a deciziilor ilegale ale poliției de a refuza emiterea unui pașaport, care a fost anulat de către instanțele administrative, și ca urmare a eșecului ilegal al poliției de a respecta decizia obligatorie în această privință a Curții Supreme de Administrație. Reclamanții au invocat o încălcare a articolului 8 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, atât în ceea ce privește acestea, cât și în ceea ce privește art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenția, în ceea ce privește cel de-al doilea reclamant. Într-o decizie din 1 iulie 2009 Curtea administrativă a orașului Sofia a susținut parțial cererea lor.

Curtea a constatat că Hotărârea de Interne a Sofia a trebuit să plătească: (a) aproximativ 1.500 euro (EUR) către primul reclamant și aproximativ 2.500 EUR către al doilea reclamant, pentru prejudicii morale care rezultă din anularea refuzului de poliție din 5 noiembrie 2007 de a emite pașaportul celui de-al doilea reclamant; și (b) aproximativ 500 EUR pentru prejudicii morale pentru fiecare solicitant, ca urmare a nerespectării ilegale a poliției de emitere a pașaportului, contabilizată începând cu 27 ianuarie 2009. Curtea a acordat, de asemenea, aproximativ 100 EUR reclamanților pentru costuri și cheltuieli, care urmează să fie plătite de către Hotărârea de Interne a Sofia. La apelul reclamanților și apelul încrucișat de către Hotărârea de Interne a Sofia, la 3 mai 2010, Curtea Supremă Administrativă a anulat în întregime decizia instanței de judecată.

A concluzionat că recursul de către reclamanții era inadmisibil, astfel cum a fost depus din timp. Curtea s-a pronunțat cu privire la recursul de către poliție, a observat că prima condiție de aplicare a Actului nu era prezentă, având în vedere că nu exista nicio închidere de către o instanță a unui act administrativ ilegal, astfel cum prevede art. 1 din Act. În special, instanțele administrative, hotărând despre refuzul poliției de a emite un pașaport, nu au hotărât chestiunea în locul poliției. În schimb, aceste instanțe au returnat cazul autorităților interne cu instrucțiuni privind modul de aplicare a legii. Șeful Direcției Interne ale Sofia a dat apoi motive ample pentru refuzul său din 4 februarie 2009 de a emite un pașaport.

Reclamanții nu au apelat împotriva acestui refuz. În ceea ce privește cea de-a doua condiție în temeiul articolului 1 din lege, și anume incapacitatea ilegală de a acționa de către administrație, instanța a constatat că poliția, atunci când decide să elibereze pașaporturi pentru minori, nu a beneficiat de discreție în ceea ce privește modul de aplicare a legii. În schimb, poliția era obligată să acționeze în cadrul mijloacei de „competențele de subordonare” (“оавδрפана ком În consecință, instanța a concluzionat că daunele cauzate reclamanților nu rezultă din hotărârea poliției de a refuza emiterea pașaportului celui de-al doilea reclamant. Poliția a acționat prin aplicarea legii. Faptul că un pașaport nu a fost eliberat a fost în întregime rezultatul nerespectării unei autorizații fie de către tată, fie de către instanța de districtă relevantă pentru călătoria celui de-al doilea reclamant, conform legii.

În conformitate cu art. 72, în vigoare până la 1 octombrie 2009, drepturile și obligațiile parentale au fost exercitate de ambii părinți, precum și separat de fiecare părinți. În cazul în care părinții nu sunt de acord, instanța de district relevantă a rezolvat dezacordul după auzirea ambelor părinți și, dacă este necesar, a copilului. Decizia instanței a fost supusă recursului. În conformitate cu noul Cod Familie 2009, art. 127 prevede că, dacă părinții nu sunt de acord cu întrebările legate de copil, dezacordul va fi hotărât de către instanța regională, a cărui decizie este supusă recursului. Decembrie 2010, un nou articol127a prevede că întrebările legate de călătoria unui minor în străinătate și de eliberarea documentelor de identitate vor fi decise în comun de ambii părinți.

Dacă părinții nu sunt de acord, problema va fi rezolvată de instanța de district al locului de reședință al minorului. Potrivit secțiunii 45 la momentul evenimentelor, trebuie formulată o cerere de eliberare a pașaportului sau a unui alt document de identitate pentru minori („în persoană și”, adăugat în 2007) de către părinții sau tutori ai minorului. Potrivit articolului 23 alineatul (2), în vigoare începând cu 2006, fiecare cetățean bulgar are dreptul de a părăsi țara, inclusiv cu un card de identitate, și de a reveni la trecerea frontierelor Bulgariei cu statele membre ale Uniunii Europene. Potrivit secțiunii 33, ca în vigoare din 2004, fiecare cetățean bulgar are dreptul de a părăsi țara și de a reveni la ea cu un pașaport.

Acest drept este supus numai limitelor, cum ar putea fi necesare pentru protecția securității naționale, a ordinului public, a sănătății oamenilor sau a drepturilor și libertăților altor persoane. Potrivit secțiunii 76 (9), poliția poate refuza să permită un minor să părăsească țara în absența unui consimțământ scris pentru cel al părinților săi. În cazul în care părinții nu sunt de acord, chestiunea trebuie decisă în conformitate cu art. 127a din Codul de Familie. Regulamente pentru aplicarea Legii Bulgare privind documentele de identitate (revocate începând cu 12 februarie 2010) Secțiunea 11 (8), adoptată în 2007, cu condiția ca o cerere de pașaport, atunci când lipsește autorizarea unui părinte, să fie depusă împreună cu o decizie judiciară care să permită emiterea unui pașaport care a intrat în vigoare, o decizie judiciară care să priveze părintele lipsă de drepturile părintelui sau un certificat de deces al părintelui lipsă.

Codul de procedură administrativă Conform art. 145 alin. (1), actele administrative individuale sunt supuse controlului judiciar în ceea ce privește legalitatea lor. În conformitate cu art. 203 și următoarea, persoanele fizice sau juridice pot aduce cereri de compensare pentru daunele cauzate lor printr-un act ilegal sau neact de acțiune de către un organism administrativ, atunci când acest act sau neact a fost anulat de către o instanță. Convenția de stat pentru prejudicii din 1998 se aplică în ceea ce privește întrebările legate de prejudicii materiale și care nu sunt incluse în Codul de Procedură Administrativă.

Convenția de la Haga din 25 octombrie 1980 privind aspectele civile ale seducției internaționale a copiilor (în vigoare în ceea ce privește Bulgaria la 1 august 2003) art. 1 „Obiectele prezentei Convenții sunt: (a) să se asigure returnarea rapidă a copiilor îndepărtați sau păstrați în mod incorect în orice stat contractant; și (b) să se asigure că drepturile de custodie și de acces în temeiul legii unui stat contractant sunt respectate în mod eficace în celelalte state contractante.” art. 3 „Îndepărtarea sau păstrarea unui copil trebuie considerată injustă în cazul în care: (a) este încălcarea drepturilor de custodie atribuite unei persoane, unei instituții sau a oricărui alt organism, fie în comun, fie în sine, în temeiul legii statului în care copilul a fost rezident obișnuit imediat înainte de îndepărtare sau reținere; și (b) în momentul îndepărtării sau reținerii acestor drepturi au fost exercitate de fapt, fie în comun, fie în monoterapie, sau ar fi fost exercitate astfel, dar pentru îndepărtare sau reținere.” Drepturile de custodie menționate la litera (a) de mai sus pot apărea în special prin aplicarea legii sau din cauza unei decizii judiciare sau administrative, sau din cauza unui acord care are efect juridic în temeiul legii acestui stat.” Convenția ONU privind drepturile copilului (ratificată de Bulgaria la 3 iunie 1991) art. 3 „1.

În toate acțiunile referitoare la copii, întreprinse de instituții publice sau private de bunăstare socială, de instanțe de drept, de autorități administrative sau de organe legislative, interesul superior al copilului este o considerație primordială.” art. 10 „1. În conformitate cu obligația statelor părți în temeiul articolului 9, alineatul (1), cererile de către un copil sau părinții săi de a intra sau de a părăsi un stat parte în scopul reunificării familiale sunt tratate de către statele părți într-o manieră pozitivă, umană și rapidă. Statele părți se asigură, de asemenea, că prezentarea unei astfel de cereri nu implică consecințe negative pentru reclamanții și pentru membrii familiei lor.

Un copil al cărui părinți locuiesc în diferite state are dreptul de a menține periodic, cu excepția unor circumstanțe excepționale relații personale și contacte directe cu ambii părinți. În acest scop și în conformitate cu obligația statelor părți în temeiul articolului 9, alineatul (1), statele părți respectă dreptul copilului și al părinților săi de a părăsi orice țară, inclusiv al lor, și de a intra în propria țară. Dreptul de a părăsi orice țară este supus numai unor restricții prevăzute de lege și care sunt necesare pentru a proteja securitatea națională, ordinea publică ( ordine publică ), sănătatea publică sau morală sau drepturile și libertățile altor persoane și sunt conforme cu celelalte drepturi recunoscute în prezenta convenție.” art. 18 „1.

Statele Părți folosesc cele mai bune eforturi pentru a asigura recunoașterea principiului că ambii părinți au responsabilități comune în ceea ce privește educația și dezvoltarea copilului. Părinții sau, după caz, tutorii legali, au responsabilitatea principală pentru educarea și dezvoltarea copilului. Interesul cel mai bun al copilului va fi preocuparea lor de bază.” Reclamanții se plâng că legislația internă care reglementează libertatea de circulație nu a fost clară și, prin urmare, încălcarea dreptului celui de-al doilea reclamant în temeiul articolului 2 § 2 din Protocolul nr. 4 la Convenție. De asemenea, se plâng în temeiul dispozițiilor menționate mai sus cu privire la momentul în care a luat tribunalele, în cadrul procedurii în temeiul Codului de familie, pentru a acorda permisiunea pentru călătoria celui de-al doilea reclamant.

În plus, reclamanții se plâng în temeiul aceluiași articol că refuzul poliției de a emite pașaport celui de-al doilea reclamant a pus reclamanții într-o situație de incertitudine juridică și a încălcat dreptul celui de-al doilea reclamant la libertate de circulație; în cele din urmă, în conformitate cu art. 13 coroborat cu art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenția, reclamanții se plângeau că nu aveau nici un remediu pentru a asigura compensarea pentru încălcări. Reclamanții se plâng, de asemenea, în temeiul articolului 8 și în conformitate cu art. 13 coroborat cu art. 8, că dreptul lor la respect pentru viața de familie a fost încălcat ca urmare a imposibilității de a călători și de a trăi împreună în Canada, și în conformitate cu art. 6 că procedura în care au solicitat compensații nu a fost corectă.

Guvernul este invitat la: (a) să furnizeze toate informațiile relevante cu privire la legislația internă care reglementează călătoria în străinătate de un minor însoțit de un singur părinte; și (b) să răspundă la întrebarea dacă această legislație a fost clară și accesibilă, precum și la consecințele aplicării sale previzibile, în conformitate cu art. 2 § 3 din Protocolul nr. 4 la Convenție. Refuzul poliției din 4 februarie 2009 de a emite pașaport celui de-al doilea reclamant, astfel încât ea să poată să se alăture mamei sale în Canada, după decizia finală a Curții Supreme de Administrație din 29 septembrie 2008, constituie o încălcare a dreptului ambelor solicitante la respectarea vieții lor de familie, astfel cum sunt protejate în temeiul articolului 8 din Convenție?

A încălcat refuzul de poliție menționat anterior dreptul celui de-al doilea reclamant la libertatea de circulație, astfel cum este protejat în temeiul articolului 2 din Protocolul nr. 4 la Convenție? În special, ar fi putut cel de-al doilea reclamant să poată călători în Canada, dacă ar fi fost eliberată cu un pașaport înainte de decizia Curții din orașul Sofia, în vigoare la 3 iulie 2009, permițând călătoria celui de-al doilea reclamant în cadrul procedurii în temeiul Codului de familie? Întârzierea de 10 luni, pe care poliția a luat-o pentru a emite al doilea reclamant cu un pașaport după decizia finală din 29 septembrie 2008 a Curții Supreme de Administrație, constituie o încălcare a obligației în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție de a asigura aplicarea deciziilor judiciare finale?

A respectat procedura, pe care reclamanții le-au introdus la 3 octombrie 2007 pentru eliberarea pașaportului celui de-al doilea reclamant, cerința unui timp rezonabil în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție? Reclamanții au la dispoziție un remediu eficace, în conformitate cu art. 13 din Convenție, coroborat cu art. 8 și/sau cu art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenție, pentru a contesta refuzul și/sau întârzierea emiterii pașaportului celui de-al doilea reclamant? Având în vedere afirmațiile reclamanților că procedura introdusă de primul reclamant în 2006 în temeiul Codului de familie a durat prea mult timp, au astfel de proceduri îndeplinit criteriile de admisibilitate prevăzute la art. 35 din convenție și, dacă este cazul, au îndeplinit cerințele de un timp rezonabil în temeiul articolului 6 § 1 din convenție?

Procedura de compensare a îndeplinit cerințele unui proces echitabil în conformitate cu art. 6 § 1?

FOURTH SECTION

Application no. 68053/10 Ekaterina Atanasova LOLOVA and Kalina Iliyanova POPOVA against Bulgaria lodged on 23 October 2010

STATEMENT OF FACTS

The applicants, Ms Ekaterina Atanasova Lolova and Ms Kalina Iliyanova Popova, are Bulgarian nationals, who were born in 1978 and 1998 respectively and live in Toronto. They are represented before the Court by Ms S. Razboynikova, a lawyer practising in Sofia. A. The circumstances of the case The facts of the case, as submitted by the applicants, may be summarised as follows.

QUESTIONS TO THE PARTIES

1. The Government are invited to: (a) provide all relevant information about the domestic legislation governing travel abroad by a minor accompanied by one parent only; as well as (b) reply to the question whether that legislation was clear and accessible, and the consequences of its application foreseeable, as required under Article 2 § 3 of Protocol No. 4 to the Convention. 2. Did the police refusal of 4 February 2009 to issue a passport to the second applicant so that she could join her mother in Canada, following the final decision of the Supreme Administrative Court of 29 September 2008, constitute a breach of both applicants’ right to respect for their family life as protected under Article 8 of the Convention?

3. Did the above-mentioned police refusal breach the second applicant’s right to freedom of movement as protected under Article 2 of Protocol No. 4 to the Convention? In particular, would the second applicant have been able to travel to Canada, had she been issued with a passport prior to the Sofia City Court’s decision, in force as of 3 July 2009, allowing the second applicant’s travel in the proceedings under the Family Code? 4. Did the delay of 10 months, which the police took to issue the second applicant with a passport after the final decision of 29 September 2008 of the Supreme Administrative Court, constitute a breach of the obligation under Article 6 § 1 of the Convention to enforce final judicial decisions?

5. Did the proceedings, which the applicants brought on 3 October 2007 for the issuing of a passport to the second applicant, comply with the requirement of a reasonable time under Article 6 § 1 of the Convention? 6. Did the applicants have an effective remedy at their disposal, as required under Article 13 of the Convention in conjunction with Article 8 and/or Article 2 of Protocol No. 4 to the Convention, in order to challenge the refusal and/or delay in issuing a passport to the second applicant?