AFFAIRE UÇAN ET AUTRES c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

02.07.2013

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'article 6 - Droit à un procès équitable (Article 6 - Procédure pénale;Article 6-1 - Délai raisonnable)

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2013
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE UÇAN ET AUTRES c. TURQUIE (CtEDO, 2013)

HUDOC · oficial

În cauza Uçan și alții, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (denumită în continuare "Curtea Europeană a Drepturilor Omului"), care se află într-o cameră compusă din Guido Raimondi, președinte, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Ișil Karakaș, Paulo Pinto de Albuquerque, Helen Keller, judecători, și Stanley Naismith, grefier de secțiune, După ce a deliberat în camera de consiliu la 11 iunie 2013, Rend la hotărârea pe care o avem aici, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se găsește o hotărâre (n 37377/05) îndreptată împotriva Republicii Turcia și din care șase resortisanți ai acestui stat, domnii Șevket Uçan, Reclamanții sunt reprezentați de domnul Y. și de domnul Filorinal La 17 noiembrie 2009, cererea a fost declarată parțial inadmisibilă, iar obiecțiile dlor Metin Do 1) au fost comunicate guvernului. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANȚELOR DE LA L.I.E.P.E.C. Reclamanții s-au născut în 1961, 1955, 1976, 1974, 1962 și 1957 și locuiesc la Istanbul. În cadrul unei operațiuni împotriva unei organizații ilegale armate, partidul/Frontul revoluționar pentru eliberarea poporului (Devrimci Halk Kurtulus Partizansi/Cephesi DHKP/C) Dl Aziz Doćan a fost arestat și reținut la 12 aprilie 1996 și pus în custodie provizorie la 16 aprilie 1996. În ceea ce privește domnii Printr-un act de punere sub acuzare din 6 decembrie 1996, o acțiune publică a fost pronunțată împotriva reclamanților și a altor douăzeci și patru de persoane pentru apartenența la o organizație ilegală armată în cadrul căreia aceștia ar fi fost responsabili de misiuni specifice, pentru acordarea de asistență și asistență organizației și pentru lansarea de explozivi în spații rezidențiale. Curtea de Securitate de la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Cu toate acestea, la 30 iulie 2001, Curtea de Securitate a statului . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . și Metin Doćan au fost reținuți provizoriu la 10 și, respectiv, 20 august 2001 și apoi eliberați la 23 martie 2005. 10. La 20 mai 2002, Curtea de Securitate a lacului a condamnat reclamanții la diferite pedepse privative de libertate . Cu toate acestea, această hotărâre a făcut obiectul unui recurs și, la 30 septembrie 2003, Curtea de Casație l'infirma. 11. Legea nr. 5190, adoptată la 16 iunie 2004, a eliminat cursurile de securitate din statul sistemului judiciar turc, iar cazurile care țin de competența lor s-au întors la cursurile de asediu. La 21 octombrie 2009, instanța de Assisisie d D-l Do. D., Ibrahim Do maian și Metin Doćan la pedepse privative de libertate cuprinse între opt ani și nouă luni pentru cea mai slabă și 11 ani și trei luni pentru cea mai grea. Ea a declarat procedura închisă din cauza prescripției cu privire la domnul Șevket Usan și a disociat dosarele d-lui Erol Korkulu și ale d-lui Oktay Petek, care erau încă pe fugă în ziua în care a fost pronunțat. Prin hotărârea pronunțată la 27 februarie 2012, Curtea de Casație a decis să pună capăt procedurii diligente împotriva Ibrahim Do În dreptul turc, detenția provizorie este reglementată de art. 100 și următoarele din Codul de procedură penală ( În conformitate cu art. 100 din acest cod, detenția provizorie a unei persoane este posibilă dacă există suspiciuni puternice că persoana vizată a comis infracțiunea și dacă există un motiv de detenție, și anume un risc de evadare sau un risc de apariție a probelor sau de presiune asupra martorilor și victimelor. Cu toate acestea, pentru anumite infracțiuni deosebit de grave, printre care se numără și infracțiunea reprobabilă a reclamanților, art. 100 alineatul (3) din acest cod indică faptul că lanurile pot cuprinde existența motivelor de detenție (în cazul în care există motive plauzibile de a fi comis o infracțiune) 15. La art. 141 din Codul de procedură penală prevede posibilitatea ca un justițiar să solicite despăgubiri pentru prejudiciul cauzat de aplicarea unei măsuri preventive împotriva sa. Această dispoziție a preluat legea nr. 466 din 7 mai 1964 (abrogată) privind acordarea de despăgubiri persoanelor arestate în mod ilegal sau deținute. La art. 141 alineatul (1) litera (d) din Codul de procedură penală adaugă o noutate față de Legea nr. 466 : posibilitatea pentru persoanele aflate în detenție provizorie și care nu au obținut o hotărâre într-un termen rezonabil de a solicita repararea prejudiciului lor. 16. La art. 141 alineatul (1) litera (d) se traduce după cum urmează: [...] pot solicita statului de drept plata tuturor prejudiciilor materiale și morale. În termen de trei luni de la notificarea în scris, se poate solicita ca hotărârea sau hotărârea să devină definitivă și, în toate cazurile, în anul următor datei la care hotărârea sau hotărârea a devenit definitivă. Dnii Aziz Doćan și Metin Doćan contestă durata excesivă a arestării lor provizorii și se plâng de absența unei acțiuni care le-ar fi permis să solicite despăgubiri. 19. Guvernele scot la iveală faptul că căile de atac interne nu au fost epuizate, fapt care, în niciun moment, nu le-au ridicat nici măcar în esență obiecțiile care decurg din durata detenției lor în fața autorităților naționale. Potrivit guvernului, părțile interesate ar fi trebuit, de asemenea, să depună o acțiune în despăgubire în fața instanțelor interne în conformitate cu articolele 141 și 142 din Codul de procedură penală, care prevăd acordarea de despăgubiri persoanelor arestate ilegal sau deținute pe nedrept. În cele din urmă, guvernul susține că detenția reclamanților era legală și că, din acest motiv, obiecțiile reclamanților sunt vădit nefondate. 20. Reclamanții contestă teza guvernului 21. Curtea amintește că, în temeiul articolului 35 alineatul (1) din convenție, aceasta nu poate fi sesizată decât după epuizarea căilor de atac interne. Scopul acestei norme este de a oferi statelor contractante posibilitatea de a preveni sau de a corecta încălcările aduse acestora înainte de a fi sesizată Curtea (a se vedea, printre altele, Miffoud c. Franța (dec.) [GC], n 57220/00, § 15, CEDO 2002 VIII, Simons c. Belgia (dec.), nr. 71407/10, § 23, 28 august 2012 și mai recent Șefik Demir c. Turcia, nr 51770/07, § 20, 16 octombrie 2012). O acțiune este efectivă atunci când este disponibilă atât în teorie, cât și în practică la momentul faptelor, adică atunci când este accesibilă, care ar putea oferi reclamantului redobândirea obiecțiilor sale și prezintă perspective rezonabile de succes. În această privință, simplul fapt de a nutri îndoieli cu privire la perspectivele de succes ale unei căi de atac date care nu este în mod evident condamnată la eșec nu constituie un motiv întemeiat pentru neutilizarea căilor de atac interne (Sejdovic c. Italia [GC], n 56581/00, § 46 CEDH 2006 II, 30.6.20as Albo c. Italia (dec.), n 56271/00, CEDH 2004 I (extracturi), Brusco c. Italia (dec.), n 69789/01, CEDO 2001 IX, și mai recent Alberto Eugenio da Conceição c. Portugalia (dec.), n 74044/11, 29 mai 2012). 23. Curtea consideră că, în ceea ce privește durata detenției, atunci când reținerea provizorie s-a încheiat, o acțiune în despăgubire, care ar putea da naștere recunoașterii caracterului nejustificat al duratei detenției provizorii și atribuirii unei despăgubiri legate de această constatare, este, în principiu, o cale de atac efectivă care trebuie epuizată dacă eficacitatea sa în practică a fost stabilită în mod corespunzător (a se vedea, mutatis mutandis Șefik Demir , citată anterior, §§ 23-24 și referințele incluse în acesta). 24. Curtea ia notă de faptul că art. 141 alineatul (1) litera (d) din Codul de procedură penală prevede pentru orice deținut care nu a obținut o hotărâre într-un termen rezonabil posibilitatea de a solicita o despăgubire. Această acțiune putea duce, pe de o parte, la recunoașterea caracterului nejustificat al măsurii contestate și, pe de altă parte, la repararea prejudiciului suferit de reclamant. 25. Curtea ia notă de faptul că reținerea provizorie a reclamanților în sensul articolului 5 alineatul (3) din convenție a încetat odată cu punerea lor în libertate la 23 martie 2005 și că condamnarea lor a fost aprobată de Curtea de Casație la 27 februarie 2012. De la această ultimă dată, reclamanții ar fi putut solicita despăgubiri în temeiul articolului 141 din CPP, ceea ce nu au făcut. 26. Reamintind aici rolul său subsidiar față de sistemele naționale de garantare a drepturilor omului, Curtea consideră că reclamanții aveau la dispoziție un nou standard juridic care le-ar fi permis să ofere instanțelor interne posibilitatea de a remedia la nivel național presupusa încălcare a articolului 5 alineatul (3) din convenție. Nu există niciun indiciu că controlul care va fi exercitat de instanțele interne cu această ocazie va fi limitat în orice fel, astfel încât să se poată pune la îndoială eficacitatea unei astfel de căi de atac și să se afirme că acesta ar fi, în mod evident, condamnat la eșec. În plus, în ceea ce privește o nouă dispoziție legală adoptată în cadrul obiectivului specific de a crea o acțiune care ar putea aduce un remediu acestui tip de litigiu, este bine să se sesizeze instanțele naționale, pentru a le permite acestora să aplice această dispoziție (Șefik Demir, menționat anterior, § 32 și referințele incluse în aceasta). În lumina celor de mai sus, Curtea consideră că cei doi reclamanți erau obligați să sesizeze instanțele interne cu privire la o cerere de despăgubire întemeiată pe art. 141 alineatul (1) litera (d) din CPP, fapt pe care nu l-au făcut. Prin urmare, prezentul litigiu trebuie respins pentru a nu epuiza căile de atac interne, în temeiul articolului 35 alineatul (1) și al articolului 4 din Convenție. 28. În ceea ce privește litigiul întemeiat pe art. 5 alineatul (5) Curtea amintește că art. 5 5 garantează un drept executoriu la despăgubire victimelor unei arestări sau detenții efectuate în condiții contrare altor dispoziții ale articolului 5 (Steel și alții c. Regatul Unit, 23 septembrie 1998, § 81, Recuperarea hotărârilor și a deciziilor 1998 VII) În speță, Curtea nu a constatat o încălcare a celorlalte dispoziții ale articolului 5 din Convenție și, prin urmare, rezultă că acest aspect este în mod vădit nefondat și trebuie respins în temeiul articolului 35 alineatul (3) litera (a) și al articolului 4 din Convenție. II. PRIVIND VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 6 alineatul (1) DIN CONVENȚIA 29. Toți reclamanții susțin că durata procedurii a încălcat principiul termenului rezonabil de la art. 6 alin. (1) din Convenție, astfel cum a fost formulat Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...), care va decide (...) asupra temeiniciei oricărei acuzații în materie penală îndreptată împotriva ei. 30. 31. Perioada care trebuie luată în considerare variază pentru fiecare solicitant 32. Pentru Aziz Doćan a început la 12 aprilie 1996, cu arestarea sa și a încetat la 27 februarie 2012 prin hotărârea Curții de Casație. Aceasta a durat aproximativ șaisprezece ani și zece luni. . . . și 27 august 1996, cu arestarea lor, și sa se încheie 27 februarie 2012 prin hotărârea Curții de Casație. Aceasta a durat aproximativ 16 ani și, respectiv, șase luni. 34. În ceea ce privește Șevket Uçan, aceasta a început la 21 august 1996 cu arestarea sa și a fost încheiată la 21 octombrie 2009, prin decizia Curții privind încetarea procedurii împotriva sa din motive de prescripție. Prin urmare, procedura a durat aproximativ 13 ani. 35. În cele din urmă, cu privire la Erol Korkulu și Oktay Petek ea a început cu arestarea lor, pe 22 și 25 august 1996. Curtea constată că, atunci când un inculpat și un stat aderent la principiul preeminenței dreptului, există o prezumție potrivit căreia nu poate să se plângă de o durată rezonabilă a procedurii pentru perioada ulterioară scurgerii sale, cu excepția cazului în care există motive suficiente pentru a exclude această prezumție (Teslim Töre c. Turcia, n 13244/02, § 39, 11 iulie 2006 Ventura c. Italia , n 7438/76, Raportul Comisiei Europene pentru Drepturile Omului din 15 decembrie 1980, Deciziile și rapoartele (DR) 23, p. 43-44, § 197. Acest lucru nu este cazul în speță. Prin urmare, termenul final al perioadei care trebuie luată în considerare pentru dnii Erol Korkulu și Oktay Petek este 30 Iulie 2001, data mandatului de arestare emis împotriva acestora pentru neprezentare, care marchează momentul de la care era imposibil să se avanseze procedura în privința celor doi inculpați (a se vedea, mutatis mutandis X c. Ireland, n 9429/81, Decizia Comisiei din 2 martie 1983, DR 32, p. 226). Prin urmare, procedura a durat aproximativ cinci ani. Cu privire la admisibilitate 36. Curtea constată că a fost introdusă în Turcia o nouă acțiune în despăgubire ca urmare a aplicării procedurii de pronunțare a unei hotărâri-pilot în cauza Ümmühan Kaplan c. Turcia 24240/07, 20 martie 2012). Aceasta amintește că, în decizia sa Müdür Turgut și alții c. 4860/09, 26 martie 2013), Comisia a declarat inadmisibilă o nouă cerere, din cauza faptului că nu au epuizat căile de atac interne, și anume noua cale de atac. În acest sens, Comisia a considerat, în special, că această nouă acțiune era, a priori, accesibilă și susceptibilă de a oferi perspective rezonabile de redresare în ceea ce privește obiecțiunile referitoare la durata procedurii. 37. Curtea amintește, de asemenea, că, în hotărârea sa pilot Ümmühan Kaplan (citată la punctul 77) a precizat, în special, că aceasta poate, prin intermediul procedurii normale, să continue examinarea hotărârilor de acest tip deja comunicate guvernului. În plus, aceasta remarcă faptul că nu a ridicat în speță o excepție privind această nouă acțiune. În lumina celor de mai sus, Curtea decide să continue examinarea prezentei cereri. 38. Concluzia faptului că, în temeiul articolului 6 din Convenție, nu este în mod evident întemeiat greșit în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție și că nu se confruntă cu niciun alt motiv, aceasta îl declară admisibil. Pe fond 39. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri pendinte apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența Curții, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente (a se vedea, printre multe altele, Pelioire și Sassi c. Franța [GC], n 25444/94, § 67, CEDH 1999-II). 40. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică întrebări similare cu cele din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Pelioire și Sassi, citată anterior). 41. În ceea ce privește faptul că reclamanții dnii Erol Korkulu și Oktay Petek au fugit pentru o perioadă semnificativă de timp în cursul procedurii, Curtea consideră că Având în vedere toate elementele care i-au fost prezentate, Curtea consideră că statul membru în cauză nu a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în acest caz. Având în vedere jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu răspunde cerinței termenului rezonabil 43. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1). III. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se șteargă ^ i ^ i ^ i , pe deplin, consecințele acestei încălcări, Curtea acordă p ă r ț ii , dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 46. Guvernul estimează aceste pretenții nejustificate. 47. Curtea consideră că reclamanții au suferit un prejudiciu moral cert. Statuând în mod corect, acordă 11 000 EUR fiecăruia dintre reclamanții Aziz Do 000 EUR reclamantului Șevket Uçan. În ceea ce privește reclamanții Erol Korkulu și Oktay Petek, Curtea consideră că prejudiciul moral este suficient remediat prin constatarea încălcării Convenției la care aceasta ajunge. Reclamanții solicită, de asemenea, 5 500 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața Curții. Având în vedere documentele aflate în posesia sa și jurisprudența sa, Curtea consideră că este rezonabil să se aloce suma de 500 EUR pentru onorariile de avocatură și de acord în comun cu reclamanții. Interese moratorii 51. Curtea consideră că este oportun să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii a facilității de împrumut marginal a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURSUL DE L că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție cu privire la toți reclamanții; A declarat că prezenta hotărâre constituie prin sine o satisfacție echitabilă suficientă pentru prejudiciul moral suferit de reclamanții Erol Korkulu și Oktay Petek Dit că statul pârât trebuie să plătească în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 44 alineatul (2) din Convenție, următoarele sume, care urmează să fie convertite în cărți turcești la rata aplicabilă la data regulamentului 11 000 EUR (11 mii EUR) fiecăruia dintre reclamanții Aziz Dobaan, maimuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuu 000 EUR (opt mii EUR) în Șevket Uçan, pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit pe sumele respective (ii) 500 EUR (cinci sute EUR) împreună cu toți reclamanții pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată, plus orice sumă care poate fi datorată de reclamanții cu titlu de impozit pe această sumă. de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptat în limba franceză și apoi comunicat în scris la 2 iulie 2013, în conformitate cu art. 77 alineatele (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Stanley Naismith Raimondi Guido Modululer Președinte