TÜRE c. TURQUIE

Secțiunea a doua Cerere nr. 58853/11 Kazom TÜRE împotriva Turciei introdusă la 11 iulie 2011 EXPOSAT DE FAPTĂ Reclamantul, dl Kazćm Türe, este un resortisant turc născut în 1962 și rezident în Kocaeli. El este reprezentat în fața Curții de către domnul Filorinal Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează. La 30 iulie 2003, reclamantul, acuzatul, acuzat de a fi participat la o crimă în cadrul unei asociații de răufăcători, a fost arestat și pus în custodie la Istanbul. La sfârșitul audierii sale, judecătorul aproape de curtea de judecată din Bakurköy a dispus plasarea sa în detenție provizorie. Parchetul din Istanbul Prin hotărârea din 7 septembrie 2006, Curtea de Casație l-a condamnat pe reclamant la condamnare pe viață.

La 13 mai 2008, Curtea de Casație a infirmat această hotărâre din motive procedurale. La 20 noiembrie 2008, după remedierea deficiențelor procedurale identificate de Curtea de Casație, Curtea l-a condamnat din nou pe reclamant la condamnare pe viață. La 1 iulie 2010, Curtea de Casație a infirmat această hotărâre și din cauza altor încălcări procedurale. La 6 iunie 2012, reprezentantul reclamantului a formulat o opoziție împotriva deciziei de menținere în detenție care a fost adoptată la data de 31 iunie 2012 Mai 2012. La 12 iunie 2012, tribunalul din Bakurköy a respins această opoziție, având în vedere natura fâșiei reprobabile, conținutul dosarului, starea probelor, existența unor suspiciuni puternice cu privire la comisia pentru încălcarea dreptului comunitar în cauză și riscul de evadare.

În cursul procesului din 31 iulie 2012, reclamantul își va reitera cererea de extindere. Curtea de Justiie a statuat că, în cursul procedurii în cauză, recurentul a ispășit pedeapsa cu închisoarea legată de alte condamnări și că a executat întotdeauna una dintre pedepsele la care fusese condamnat. Aceasta a adăugat că durata maximă de detenție prevăzută la art. 102 din Codul de procedură penală nu a fost atinsă și a respins cererea de extindere a reclamantului. La 10 aprilie 2013, instanța de judecată l-a recunoscut pe reclamant vinovat de faptele reproșate și l-a condamnat la condamnare pe viață la închisoare pe viață. Până în prezent, cauza este încă în curs de desfășurare în fața Curții de Casație.

GRIFS Invocând art. 5 alin. (3) din Convenție, reclamantul se plânge de durata detenției sale provizorii și de o insuficiență a motivelor enunțate în deciziile privind menținerea sa în detenție provizorie. În această privință, guvernul este invitat să furnizeze documentele referitoare la toate procedurile penale diligente împotriva reclamantului și condamnările pronunțate împotriva acestuia în perioada a cărei durată face obiectul prezentei cereri. Durata detenției provizorii suferite de reclamant este compatibilă cu obligația de judecată într-un termen rezonabil În sensul art. 5 alin. (3) din Convenție

DEUXIÈME SECTION

Requête n o 58853/11 Kazım TÜRE contre la Turquie introduite le 11 juillet 2011

EXPOSÉ DES FAITS

Le requérant, M. Kazım Türe, est un ressortissant turc né en 1962 et résidant à Kocaeli. Il est représenté devant la Cour par M e M. Filorinalı, avocat à Istanbul. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit. Le 30 juillet 2003, le requérant, soupçonné d’avoir participé à un meurtre dans le cadre d’une association de malfaiteurs, fut arrêté et placé en garde à vue à Istanbul. Au terme de son audition, le juge près la cour d’assises de Bakırköy ordonna son placement en détention provisoire. Le parquet de Bakırköy engagea une action pénale contre le requérant et l’inculpa de meurtre et de possession illégale d’arme à feu.

Par un jugement du 7 septembre 2006, la cour d’assises condamna le requérant à la réclusion criminelle à perpétuité. Le 13 mai 2008, la Cour de cassation infirma ce jugement pour des raisons procédurales. Le 20 novembre 2008, après avoir remédié aux manquements procéduraux relevés par la Cour de cassation, la cour d’assises condamna à nouveau le requérant à la réclusion criminelle à perpétuité. Le 1 er juillet 2010, la Cour de cassation infirma également ce jugement en raison d’autres manquements procéduraux. Le 6 juin 2012, le représentant du requérant forma opposition contre la décision de maintien en détention qui avait été adoptée à l’issue de l’audience du 31 mai 2012. Le 12 juin 2012, la cour d’assises de Bakırköy rejeta cette opposition compte tenu de la nature de l’infraction reprochée, du contenu du dossier, de l’état des preuves, de l’existence de forts soupçons quant à la commission de l’infraction en cause et du risque de fuite.

Au cours de l’audience du 31 juillet 2012, le requérant réitéra sa demande d’élargissement. La cour d’assises releva que, pendant la procédure concernée, le requérant avait purgé des peines d’emprisonnement liées à d’autres condamnations et qu’il purgeait toujours une des peines auxquelles il avait été condamné. Elle ajouta que la durée maximum de détention prévue par l’article 102 du code de procédure pénale n’était pas atteinte et elle rejeta la demande d’élargissement du requérant. A l’issue de l’audience du 12 novembre 2012, le requérant fut remis en liberté. Le 10 avril 2013, la cour d’assises reconnut le requérant coupable des faits reprochés et le condamna à la réclusion criminelle à perpétuité.

A ce jour, l’affaire est toujours pendante devant la Cour de cassation. GRIEFS Invoquant l’article 5 § 3 de la Convention, le requérant se plaint de la durée de sa détention provisoire et d’une insuffisance des motifs énoncés dans les décisions relatives à son maintien en détention provisoire.

QUESTIONS AUX PARTIES

1. Quelle est la période exacte à prendre en considération dans la présente affaire eu égard à l’article 5 § 3 de la Convention ? A cet égard, le Gouvernement est invité à fournir les documents relatifs à l’ensemble des procédures pénales diligentées contre le requérant et aux condamnations prononcées contre lui pendant la période dont la durée fait l’objet de la présente requête. 2. La durée de la détention provisoire subie par le requérant est-elle compatible avec l’obligation de jugement dans un « délai raisonnable », au sens de l’article 5 § 3 de la Convention ?