BENAVENT DIAZ c. ESPAGNE

Secțiunea a treia Cerere nr. 46479/10 Rafael BENANAVENT DÍAZ împotriva Spaniei introdusă la 23 iulie 2010 EXPOSAT DE FAȚĂ Reclamantul, dl Rafael Benavent Daz, este un resortisant spaniol cu reședința la Madrid. Este reprezentat în fața Curții de domnul Casado Sierra și D. Flores Gonz Lez, avocați din Madrid. Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: la 22 februarie 2006, locotenentul-colonel al forțelor armate, superiorul superior al reclamantului în tabăra militară Butmir din Bosnia Herțegovina i-a impus acestuia din urmă o sancțiune disciplinară de șase zile de arestare, din cauza sosirii tardive a reclamantului la postul său de muncă din tabără.

Decizia a fost luată în conformitate cu art. 7 alin. (9) și 9 alin. (1) alin. (3) din Legea organică 8/1998 din 2 decembrie 1998 privind regimul disciplinar al forțelor armate, conform căruia întârzierile în luarea postului constituie o greșeală ușoară, pedepsită între unu și treizeci de zile de arestare. Reclamantul a fost informat cu privire la sancțiunea și la posibilitatea de a contesta aceasta prin intermediul unei acțiuni pe care a făcut-o la 7 martie 2006 Ministerul Apărării, autoritatea competentă pentru cunoașterea acestei acțiuni, l-a respins la 5 aprilie 2006, pe reclamantul care și-a ispășit deja sancțiunea. Împotriva acestei decizii, reclamantul a introdus o cale de atac judiciară-disciplinară militară, pe motiv că sancțiunea de punere la arestare a dus la o încălcare a dreptului la libertate prevăzut la art. 5 alin. (1) lit. (a) din Convenție, precum și la art. 17 alin. (1) și 24 alin. (1) și (2) din Constituția spaniolă.

Acțiunea a fost respinsă la 9 aprilie 2008 de către Tribunalul Militar Teritorial. După analizarea și respingerea presupuselor încălcări ale dreptului intern, această instanță a exclus încălcarea articolului 5 alineatul (1) din convenție. Acesta a considerat că rezerva formulată de Spania la articolele 5 și 6 din convenție în ceea ce privește regimul disciplinar al forțelor armate era aplicabilă în cazul de față și, prin urmare, nu putea fi constatată nicio încălcare a convenției. Prin decizia din 2 aprilie 2009, Tribunalul Suprem a respins recursul, confirmând validitatea rezervei. Împotriva acestei decizii, reclamantul a depus o cerere de nulitate, care a fost respinsă la 16 iulie 2009. La 22 februarie 2010, Tribunalul Constituțional a declarat inadmisibilă recursul d Interjucat de solicitant, pentru lipsa relevanței constituționale.

Dreptul intern relevant Dispozițiile relevante ale Legii organice 8/1998 din 2 decembrie 1998 privind regimul disciplinar al forțelor armate se citesc după cum urmează: Art. 7 alin. Lipsa punctualității în exercitarea funcțiilor sale și absențele nejustificate, dacă acest lucru nu constituie o greșeală mai gravă; (...) Art. 9 alin. Punerea în arest de la 1 la 30 de zile constă în restricția de libertate a sancționatului și implică permanenta sa, timpul prevăzut, la domiciliu sau la domiciliu, unitate, bază, navă sau orice altă unitate indicată. Cel sancționat poate participa la activitățile unității sale și va rămâne în locurile menționate mai sus în restul timpului. La depunerea instrumentului de ratificare a Convenției, la 4 octombrie 1979, Spania a formulat o rezervă la articolele 5 și 6, în măsura în care acestea ar fi incompatibile cu dispozițiile Codului de Justiție Militară - Capitolul XV din titlul II și Capitolul XXIV din titlul III.

Aceste dispoziții au fost înlocuite de Legea organică 12/1985 din 27 noiembrie 1985 privind regimul disciplinar al forțelor armate - Capitolul II din titlul III și capitolele II, III și IV din titlul IV, în vigoare de la 1 iunie 1986. La 28 mai 1986, Spania și-a confirmat rezerva la articolele 5 și 6 din cauza incompatibilității lor cu noua lege. La 3 februarie 1999 Legea organică 8/1998 din 2 decembrie 1998 a intrat în vigoare, privind regimul disciplinar al forțelor armate, înlocuind astfel Legea organică 12/1985 din 27 noiembrie 1985. La 23 mai 2007 Spania a informat Consiliul cu privire la: Europa cu privire la intrarea în vigoare a noii legi și cu privire la menținerea rezervei la articolele 5 și 6 din Convenție.

Invocând art. 5 alin. (1) și 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul contestă legalitatea punerii sale la arest la domiciliu și se plânge în special că a fost privat de libertatea sa pe baza unei decizii luate de superiorii săi în cadrul unei proceduri disciplinare și consideră că nu a beneficiat de un proces echitabil. El invocă art. 1 și 6 alin. (1) din Convenție. RĂSPUNSURI LA PĂRȚI Sentința disciplinară de privare de libertate aplicată reclamantului în 2006 în temeiul Legii 8/1998 era acoperită de rezerva Spaniei, care a fost publicată în 1979, și apoi în anul 1986, și apoi în anul 2007, sancțiunea disciplinară de privare de libertate aplicată reclamantului, era compatibilă cu art. 5 alin. (1) și 6 alin. (1) din Convenție?

Guvernul este rugat să furnizeze o copie a afirmațiilor avocatului de stat și procurorului în fața Tribunalului Militar Teritorial.

TROISIÈME SECTION

Requête n o 46479/10 Rafael BENAVENT DÍAZ contre l’Espagne introduite le 23 juillet 2010

EXPOSÉ DES FAITS

Le requérant, M. Rafael Benavent D í az, est un ressortissant espagnol résidant à Madrid. Il est représenté devant la Cour par M es M. Casado Sierra et D. Flores Gonz á lez, avocats à Madrid. A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit. Le 22 février 2006 le lieutenant-colonel des forces armées, supérieur hiérarchique du requérant dans le camp militaire de Butmir, en Bosnie ‑ Herzégovine, infligea à ce dernier une sanction disciplinaire de six jours de mise aux arrêts, en raison de l’arrivée tardive du requérant à son poste de travail dans le camp. La décision fut prise conformément aux articles 7 § 9 et 9 § 1 alinéa 3 de la Loi organique 8/1998 du 2 décembre 1998, portant sur le régime disciplinaire des forces armées, selon lesquels les retards dans la prise de poste constituent une faute légère, punie d’un à trente jours de mise aux arrêts.

Le requérant fut informé de la sanction et de la possibilité de la contester au moyen d’un recours hiérarchique , ce qu’il fit le 7 mars 2006 . Le Ministère de la Défense, autorité compétente pour connaitre de ce recours, le rejeta le 5 avril 2006, le requérant ayant déjà purgé sa sanction. Contre cette décision le requérant interjeta un recours contentieux-disciplinaire militaire, au motif que la sanction de mise aux arrêts entrainait une violation du droit à la liberté prévu à l’article 5 § 1 a) de la Convention ainsi qu’aux articles 17 § 1 et 24 §§ 1 et 2 de la Constitution espagnole. Le recours fut rejeté le 9 avril 2008 par le Tribunal militaire territorial. Après avoir analysé et rejeté les prétendues violations du droit interne, ce tribunal écarta la violation de l’article 5 § 1 de la Convention.

Il considéra que la réserve formulée par l’Espagne aux articles 5 et 6 de la Convention en ce qui concerne le régime disciplinaire des forces armées était applicable au cas d’espèce, et que par conséquent aucune violation de la Convention ne pouvait être constatée. Le requérant se pourvut en cassation. Par une décision du 2 avril 2009, le Tribunal suprême rejeta le pourvoi, confirmant la validité de la réserve. Contre cette décision le requérant introduisit une demande de nullité, qui fut rejetée le 16 juillet 2009. Le 22 février 2010, le Tribunal constitutionnel déclara irrecevable le recours d’ amparo interjeté par le requérant, pour défaut de pertinence constitutionnelle.

B. Le droit interne pertinent Les dispositions pertinentes de la Loi organique 8/1998 du 2 décembre 1998 portant sur le régime disciplinaire des forces armées, se lisent comme suit: Article 7 § 9 « Sont considérées comme fautes légères : (...) 9. Le manque de ponctualité dans l’exercice de ses fonctions ainsi que les absences injustifiées, si cela ne constitue pas une faute plus grave; (...) » Article 9 § 1 alinéa 3 « 1. Les sanctions qui peuvent être infligées pour faute légère sont : (...) – la mise aux arrêts d’un à trente jours à domicile ou à l’unité ». Article 13 « La mise aux arrêts d’un à trente jours consiste en la restriction de liberté du sanctionné et implique sa permanence, le temps prévu, à son domicile ou à l’unité, caserne, base, navire ou tout autre établissement indiqué.

Le sanctionné pourra participer aux activités de son unité et restera aux endroits indiqués ci-dessus le restant du temps. » C. Les réserves à la Convention formulées par l’Espagne Lors du dépôt de l’instrument de ratification de la Convention, le 4 octobre 1979, l’Espagne formula une réserve aux articles 5 et 6, dans la mesure où ils seraient incompatibles avec les dispositions du Code de Justice Militaire - Chapitre XV du Titre II et Chapitre XXIV du Titre III. Ces dispositions furent remplacées par la Loi organique 12/1985 du 27 novembre 1985, portant sur le régime disciplinaire des forces armées - Chapitre II du Titre III et Chapitres II, III et IV du Titre IV, en vigueur depuis le 1 er juin 1986. Le 28 mai 1986 l’Espagne confirma sa réserve aux articles 5 et 6 en raison de leur incompatibilité avec cette nouvelle loi.

Le 3 février 1999 la Loi organique 8/1998 du 2 décembre 1998 entra en vigueur, portant sur le régime disciplinaire des forces armées, remplaçant ainsi la Loi organique 12/1985 du 27 novembre 1985. Le 23 mai 2007 l’Espagne informa le Conseil de l’Europe de l’entrée en vigueur de la nouvelle loi et du maintien de la réserve aux articles 5 et 6 de la Convention. GRIEFS Invoquant les articles 5 § 1 et 6 § 1 de la Convention, le requérant conteste la légalité de sa mise aux arrêts à domicile et se plaint notamment d’avoir été privé de sa liberté sur la base d’une décision prise par ses supérieurs hiérarchiques dans le cadre d’une procédure disciplinaire. Il estime ne pas avoir bénéficié d’un procès équitable.

Il invoque les articles 5 § 1 et 6 § 1 de la Convention.

QUESTIONS AUX PARTIES

1. La sanction disciplinaire de privation de liberté infligée au requérant en 2006 en application de la Loi 8/1998, était-elle couverte par la réserve de l’Espagne formulée en 1979, et actualisée en 1986 puis en 2007? 2. La sanction disciplinaire de privation de liberté infligée au requérant, était-elle compatible avec les articles 5 § 1 et 6 §1 de la Convention? Le Gouvernement est prié de fournir une copie des allégations de l’avocat de l’État et du procureur devant le Tribunal militaire territorial.