Cererea nr. 18034/08 Eugen Nicolae TOD împotriva României depusă la 1 aprilie 2008 DECLARAREA FACTELOR Reclamantul, dl Eugen Nicolae Tod, este un național român, care s-a născut în 1964 și trăiește în Brad. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum a prezentat reclamantul, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a fost inspector de poliție șef la județul Hunedoara Inspectoarea Poliției. La 30 octombrie 2002, reclamantul a fost prins de o echipă de ofițeri de poliție condusă de un procuror al Serviciului Național de Anticorrupție atașat Curții de Apel Alba-Iulia („PAN”) și escortați la sediul poliției pentru interogare. În aceeași ocazie, reclamantul a fost informat că NAP a deschis o anchetă penală împotriva lui, având în vedere că a comis două infracțiuni separate de tranzacționare în influență (trafic de influență , în temeiul articolului 257 din Criminal Reclamantul susține că a fost reținut în arest de poliție și interogat pentru o perioadă de douăzeci și patru de ore. Potrivit reclamantului, măsura a fost de fapt reținută în custodie ( reținere, în conformitate cu articolele 143-144 din Codul de Procedură Penală). La o dată neespecificată în noiembrie 2002, PAN a emis două facturi de acuzație împotriva reclamantului pentru cele două infracțiuni separate de tranzacționare în influență. La 14 noiembrie 2002, respectiv 22 august 2008, PAN a respins acuzațiile împotriva reclamantului din cauză că nu a comis infracțiunile în cauză. La 31 octombrie 2004, reclamantul a depus o acțiune împotriva statului la Curtea județului Hunedoara pe baza articolelor 504-506 din Codul de Procedință Penală și a articolului 5 § 5 din Convenție, cerând o compensație pentru reținerea ilegală în custodie. El a solicitat 50 000 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale. În timpul procedurii, doi martori au declarat că reclamantul a fost, de fapt, în custodie. Ministerul Finanțelor, în numele statului, a menținut contrariul, și anume că reclamantul nu a fost privat de libertate. La 1 martie 2006, fără a specifica dovezile pe care s-a bazat decizia sa, Curtea județului Hunedoara a respins acțiunea reclamantului ca fiind nefondată din cauza faptului că nu a fost privat de libertate în nici o etapă a anchetei penale și că, prin urmare, nu a putut să beneficieze de dreptul de compensare pentru detenție ilegală sau privare de libertate în temeiul articolelor 504-506 din Codul de Procedură penală. Reclamantul a depus un recurs în fața Curții de Apel Alba-Iulia. Reclamantul a susținut că arestarea și interogarea ulterioară în custodie de poliție timp de 24 de ore au fost, de fapt, în custodie în conformitate cu articolele 143-144 din Codul Criminal. Procedură. Pentru a susține cererea sa, reclamantul a solicitat Curții de Apel să solicite dosarul de anchetă penală de la NAP. Potrivit reclamantului, NAP ar elibera doar cazul depunerea unei cereri oficiale de către Curtea de Apel. Reclamantul a susținut că dosarul în cauză constituie o dovadă crucială, în măsura în care ar conține în mod normal ordinul procurorului de reținere în custodie. Prin hotărârea interlocutivă din 20 octombrie 2006, Curtea de Apel Alba-Iulia a respins cererea reclamantului de a adăuga dosarul de anchetă penală ca dovada că nu era relevantă pentru cazul reclamantului. La 27 octombrie 2006, Curtea de Apel Alba-Iulia a respins recursul reclamantului ca fiind nefondat, susținând că, în ciuda acuzațiilor reclamantului, el nu a adăugat dovezi pentru a susține afirmația sa că aprecierea sa și interogarea ulterioară în custodie de poliție au fost, de fapt, reținută în custodie. Reclamantul a apelat din nou, cu privire la punctele de drept, susținând că, respingând cererea de a adăuga dovezi de importanță decisivă, și anume dosarul de anchetă penală din partea NAP, Curtea de Apel Alba-Iulia și-a încălcat dreptul la un proces echitabil. Într-o decizie finală din 2 octombrie 2007, Curtea Înaltă de casă și Justiție a respins recursul reclamantului ca fiind nefondat. Legea internă relevantă Dispozițiile relevante din Codul de Procedură Penală se citesc după cum urmează: art. 504 „ (1) Oricine a fost condamnat în sfârșit are dreptul la compensare de la stat pentru orice pierdere sau daune suferite în cazul în care este conținută într-o hotărâre proaspătă împotriva căreia niciun recurs nu a comis infracțiunea în cauză sau că infracțiunea nu a fost comisă. (2) Oricine a fost privat ilegal de libertate sau a cărui libertate a fost restricționată ilegal în timpul procedurii penale are dreptul la compensare din partea statului pentru orice pierdere sau prejudiciu suferit. (3) În consecință, prin ordinul procurorului de a revoca o măsură preventivă sau restrictivă, prin ordinul procurorului de a respinge acuzațiile penale, prin ordinul procurorului de a întrerupe o anchetă penală (...), prin decizia unei instanțe de revocare a unei măsuri preventive sau restrictive, prin decizia finală de a achita sau prin decizia finală de a întrerupe procedura penală (...).” art. 505 „ (1) La stabilirea cantității de compensare, se va lua în considerare durata măsurii preventive sau restrictive, precum și consecințele măsurii pentru persoana care a fost privată de libertate sau a cărei libertate a fost restricționată...” art. 506 „(1) Cererea poate fi depusă de persoana care, în temeiul articolului 504, are dreptul la compensare (...).” În conformitate cu art. 6 § 1 din Convenție, reclamantul se plâng că, refuzând să solicite dosarul de anchetă penală de la NAP și refuzând-i posibilitatea de a adăuga dovezi de importanță crucială și decisivă în sprijinul cererii sale, instanțele interne care revizuiesc plângerea și-au încălcat dreptul la un proces echitabil. Reclamantul a avut un proces echitabil în determinarea cererilor sale civile, în conformitate cu art. 6 § 1 din Convenție? În special, în procedura privind plângerea depusă împotriva statului în temeiul articolelor 504-506 din Codul de Procedură Penală, a fost respectat principiul egalității de arme în ceea ce privește cererea reclamantului de a adăuga dosarul procurorului ca dovadă în sprijinul cererilor sale?
Application no. 18034/08
Eugen Nicolae TOD
against Romania
lodged on 1 April 2008
The applicant, Mr Eugen Nicolae Tod, is a Romanian national, who was born in 1964 and lives in Brad.
A.
The circumstances of the case
The facts of the case, as submitted by the applicant, may be summarised as follows.
The applicant was a chief police inspector at the Hunedoara County
Police Inspectorate.
On 30 October 2002, the applicant was apprehended by a team of police officers lead by a prosecutor of the National Anti-Corruption Service attached to the Alba-Iulia Court of Appeals (“the NAP”) and escorted to police headquarters for questioning. On the same occasion, the applicant was informed that the NAP had opened a criminal investigation against him on the ground that he had committed two separate offences of trading in influence (
trafic de influență
, under Article 257 of the Criminal
Code). The applicant maintains that he was held in police custody and questioned for a period of twenty-four hours. According to the applicant, said measure was in fact a remand in custody (
reținere
, under Articles 143-144 of the Code of Criminal
Procedure).
On an unspecified date in November 2002, the NAP issued two bills of indictment against the applicant for the two separate offences of trading in influence. On 14 November 2002, respectively 22
August
2008, the NAP dismissed the charges against the applicant on the ground that he had not committed the offences in question.
On 31 October 2004, the applicant lodged an action against the State at the Hunedoara County Court on the basis of Articles 504-506 of the Code of Criminal
Procedure and Article 5 § 5 of the Convention, seeking compensation for unlawful remand in custody. He claimed EUR
50,000 in respect of non-pecuniary damage.
During the proceedings, two witnesses testified to the effect that the applicant had been in fact remanded in custody. The Ministry of Finance, on behalf of the State, maintained the contrary, namely that the applicant had not been deprived of his liberty.
On 1 March 2006, without specifying the evidence on which its decision was based, the Hunedoara County Court dismissed the applicant’s action as unfounded on the ground that he had not been deprived of his liberty at any stage of the criminal investigation and that therefore, he could not avail himself of a right to compensation for unlawful detention or deprivation of liberty under Articles 504-506 of the Code of Criminal Procedure.
The applicant lodged an appeal in front of the Alba-Iulia Court of Appeals. The applicant argued that his apprehension and subsequent questioning in police custody for twenty-four hours had in fact been a remand in custody under Articles 143-144 of the Code of Criminal
Procedure. To support his claim, the applicant asked the Court of Appeals to request the criminal investigation case-file from the NAP. According to the applicant, the NAP would only release the case
‑
file upon an official request by the Court of Appeals. The applicant maintained that the case-file in question was crucial evidence inasmuch as it would normally contain the prosecutor’s order for remand in custody.
By an interlocutory judgment of 20 October 2006, the Alba-Iulia Court of Appeals dismissed the applicant’s request to adduce the criminal investigation case-file as evidence on the ground that it was irrelevant for the applicant’s case.
On 27 October 2006, the Alba-Iulia Court of Appeals dismissed the applicant’s appeal as unfounded. It held that, despite the applicant’s allegations, he had failed to adduce evidence to support his claim that his apprehension and subsequent questioning in police custody were in fact a remand in custody.
The applicant appealed again, on points of law. He claimed that, by dismissing his request to adduce evidence of decisive importance, namely the criminal investigation case-file from the NAP, the Alba-Iulia Court of Appeals breached his right to a fair trial. In a final decision of 2
October
2007, the High Court of Cassation and Justice dismissed the applicant’s appeal as unfounded.
B.
Relevant domestic law
The relevant provisions of the Code of Criminal Procedure read as follows.
Article 504
“(1)
Anyone who has been finally convicted is entitled to compensation from the State for any loss or damage suffered where it is held in a fresh judgment against which no appeal lies that he did not commit the offence in question or that the offence was not committed.
(2)
Anyone who has been unlawfully deprived of his liberty or whose liberty has been unlawfully restricted during criminal proceedings is entitled to compensation from the State for any loss or damage suffered.
(3)
The unlawfulness of a deprivation or restriction of liberty will be established, accordingly, by a prosecutor’s order to revoke a preventive or restrictive measure, by a prosecutor’s order to dismiss criminal charges, by a prosecutor’s order to discontinue a criminal investigation (...), by a court’s decision to revoke a preventive or restrictive measure, by a final decision of acquittal or by a final decision to discontinue criminal proceedings (...).”
Article 505
“(1)
When establishing the amount of compensation, consideration will be given to the length of the preventive or restrictive measure, as well as the consequences of the measure for the person who has been deprived of his liberty or whose liberty has been restricted...”
Article 506
“(1)
The claim can be lodged by the person who, under Article
504, is entitled to compensation (...).”
Relying on Article 6 § 1 of the Convention, the applicant complains that, by refusing to request the criminal investigation case-file from the NAP and denying him the opportunity to adduce evidence of crucial and decisive importance in support of his claim, the domestic courts reviewing his complaint breached his right to a fair trial.
QUESTION to the parties
Did the applicant have a fair trial in the determination of his civil claims, in accordance with Article 6 § 1 of the Convention? In particular, in the procedure concerning the complaint lodged against the State under Articles
504-506 of the Code of Criminal Procedure, was the principle of equality of arms respected as regards the applicant’s request to adduce the prosecutor’s case-file as evidence in support of his claims?