SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr. 38860/09 Arzu AKTAȘ și altele împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 27 august 2013 într-o cameră compusă din Guido Raimondi, președinte, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Iș ui Karakaș, Paulo Pinto de Albuquerque, Helen Keller, judecători, și Stanley Naismith, grefier de secțiune Având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 22 iunie 2009, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât și cele prezentate ca răspuns de reclamanți, după ce au deliberat, face următoarea decizie: Ömer Faruk Aktaș, sunt resortisanți turci născuți în 1972, 1997, 1998 și, respectiv, 2000. Ei își au reședința în Kars și sunt reprezentați în fața Curții de către M A fost reprezentat de agentul său. Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de părți, se pot rezuma după cum urmează. La 16 septembrie 2003, în timp ce a patrulat cu un vehicul de serviciu la I mair, Bülent Aktaș a prins un vehicul suspect. Acesta a ieșit de pe drum și a luat o cale pe podea stabilizată de-a lungul unui canal care aparține Direcției Generale Ape. Vehiculul urmărit a oprit și a pus două persoane înainte de a se distanța în orice moment. Cel mai apropiat de reclamanți și partenerul său au ieșit din mașină pentru a urmări cei doi indivizi care încercau să fugă. La sfârșitul acestei urmăriri, Bülent Aktaș sa apropiat de canal pentru a se reîmprospăta. Aceaceasta este atunci când el și-a pierdut echilibrul, a făcut o cădere în canal și sa înecat. La sfârșitul unei anchete menite să clarifice circumstanțele acestei înecări, Parchetul, care consideră că este vorba despre o cădere accidentală fatală și că nimeni nu putea fi considerat vinovat penal de decesul celui apropiat al reclamanților, a dat un ordin de nejudiciare. În raportul său din 13 aprilie 2004, expertul mandatat de instanță a observat că înălțimea canalului în care a avut loc incidentul a fost de 2 metri, adâncimea sa de 5,50 metri și lățimea sa de 6 metri. El a indicat că o persoană care a căzut în canalul în locul în care aproapele reclamanților a căzut nu avea decât șanse mici de supraviețuire. Într-adevăr, gulotul de strangulare producea un efect vârtej, care trăgea în spate orice lucru pe care curentul îl aducea. Potrivit expertului, nici o măsură preventivă nu fusese luată de către managerul canalului. Partea de mal care se afla între acest șorț și gulot ar fi trebuit, de asemenea, să fie securizată prin intermediul unor grile care să permită accesul la această zonă. În plus, scări metalice ar fi trebuit să fie instalate pe malurile de beton situate de o parte și de alta a gulotului. Tribunalul Administrativ al Apelor l-a numit pe Erzuum pentru a obține despăgubiri. Prin hotărârea din 27 aprilie 2005, tribunalul administrativ al Erzuum i-a exonerat pe solicitanți de cererea lor. Judecătorii au remarcat că, potrivit declarației colegului decedatului, Bülent Aktaș a căzut accidental în canal, în timp ce el încerca să se spele pe mâini într-o parte apropiată a vârtejului. Potrivit instanței, el putea și ar fi trebuit să-și dea seama în mod rezonabil de pericolul pe care îl avea în acțiune. În opinia judecătorilor, nu se putea aștepta în mod legal ca administrația să ia măsuri preventive, astfel cum sunt descrise în raportul de expertiză pentru un canal situat într-o zonă nelocuită. 10. printr-o hotărâre din 28 decembrie 2007, Consiliul de Stat a confirmat hotărârea din primă instanță în toate dispozițiile sale. 11. La 17 noiembrie 2008, Consiliul de Stat a respins cererea de rectificare a hotărârii. Această decizie a fost notificată reclamanților la 5 ianuarie 2009. Printr-o hotărâre din 5 aprilie 2005, Tribunalul Administrativ al Erzuum i-a exonerat pe reclamanți de cererea lor din cauza faptului că accidentul de serviciu nu a fost cauzat de o abatere a administrației. 14. Prin hotărârea din 28 decembrie 2007, Consiliul a pronunțat hotărârea în primă instanță și a considerat că accidentul fatal al lui Bülent Aktaș a avut loc în timpul muncii sale, iar moștenitorii săi trebuiau să fie compensați pe baza responsabilității administrative fără cusur. La 4 noiembrie 2009, tribunalul administrativ d a Erzurum s-a conformat hotărârii Consiliului de Stat și a condamnat administrația să plătească în comun reclamanților suma de 180 000 de lire turce (aproximativ 82 000 de euro la momentul faptelor) pentru prejudicii materiale și morale. Această sumă a fost însoțită de dobânzi care au fost datorate ratei legale începând cu 28 mai 2004. La 16 decembrie 2011, administrația le-a plătit reclamanților 403 427 TRY (aproximativ 168 000 EUR la momentul faptelor). Ei au fost decăzuți din cererea lor de despăgubire pe motiv că moartea lui Bülent Aktaș nu a fost datorată decât propriei sale neglijențe. 19. Reclamanții au sesizat instanța administrativă din Ankara cu o cerere în anulare a acestei decizii. 20. Prin hotărârea din 31 martie 2005, instanța administrativă din Ankara a respins cererea, considerând că nu erau întrunite condițiile unei despăgubiri. 21. Printr-o hotărâre din 28 decembrie 2007, Consiliul depe ë ă a pronunat hotărârea în primă instană. S-a considerat că decesul lui Bülent Aktaș trebuia să fie considerat un accident de muncă. 22. La 26 martie 2008, instana administrativă din Ankara s-a conformat hotărârii Consiliului de Stat și a anulat decizia atacată. 23. La 12 august 2008, administraia a plătit reclamanților suma de 78 448 TRY (în jur de 44 825 de euro la momentul faptelor). GRIFS 24. Reclamanții invocă o încălcare a articolului 2 din Convenție. Invocând art. 2 din Convenție, reclamanții reproșează autorităților că nu au luat măsurile preventive care ar fi permis protejarea vieții celor dragi lor. Ei deplâng faptul că autoritățile judiciare au refuzat să recunoască, chiar și parțial, răspunderea administrației. 26. Guvernul luptă cu această teză 27. Curtea observă că rudele reclamanților, care se ocupau de meseria de polițist, au făcut o cădere accidentală fatală într-un canal în momentul în care se apleca să se reîmprospăteze după o urmărire penală. Acest incident se desfășoară pe parcursul întregului său serviciu de poliție. O anchetă penală a fost efectuată pentru a clarifica circumstanțele înecării. Aceasta a permis să se determine că nimeni nu a fost în mod penal responsabil pentru acest accident. Tribunalul administrativ, sesizat cu cauza, a considerat că nu a încălcat normele de securitate de către administrație. În această privință, judecătorii au considerat, în special, că canalul fiind situat într-o zonă nelocuită, nu era necesar în ceea ce privește reglementarea securizării zonei (punctul 9 de mai sus). În plus, a fost reținută responsabilitatea proprie a rudelor reclamanților în legătură cu accidentul. Într-adevăr, s-a ajuns la concluzia că Bülent Aktaș a acționat necugetat, apropiindu-se să se spele pe mâini dintr-o zonă periculoasă care nu era destinată acestei utilizări. Astfel, comportamentul său nesăbuit a fost cauza decisivă a tragediei care a dus la moartea sa. 28. În ceea ce privește elementele dosarului, Curtea consideră că a existat, în dreptul intern, o anchetă penală și o anchetă administrativă, capabile să determine circumstanțele care au înconjurat decesul rudelor reclamanților, precum și să stabilească responsabilitățile. Ea nu are niciun motiv să pună sub semnul întrebării stabilirea faptelor pe care le-au făcut autoritățile naționale și concluzia la care au ajuns. 29. Curtea constată, de asemenea, că legătura de cauzalitate dintre munca defunctului și locul de desfășurare a accidentului a fost acceptată de instanțele naționale în cadrul procedurilor de despăgubire (punctele 14 și 21 de mai sus). Pentru a-i despăgubi pe reclamanți, instanțele interne, în special Consiliul de Stat, nu au solicitat dovada unei încălcări a cerințelor de securitate din partea administrației. Responsabilitatea administrației a fost pusă în joc chiar dacă aceasta din urmă nu a comis nici o greșeală. 30. În circumstanțele cauzei, în care respectarea de către autoritățile naționale a unei reglementări care impunea standarde de securitate nu lipsește, Curtea consideră că acțiunea în fața instanțelor administrative care a permis luarea unor decizii a fost adecvată și suficientă. Pe de altă parte, Curtea nu dispune de niciun element pentru a critica ancheta astfel realizată sau pentru a pune în discuție soluția reținută de instanțele naționale. 31. În consecință, cauza reclamanților fondată pe mai mult de art. 2 din Convenție este vădit nefondată în sensul articolului 35 alineatul (3) litera (a) din Convenție și trebuie respinsă, în conformitate cu art. 35 alineatul (4) din Convenție. Pentru aceste motive, Curtea, în unanimitate, declară cererea inadmisibilă. Stanley Naismith Guido Raimondi Premier
Requête n
o
38860/09
Arzu AKTAȘ et autres
contre la Turquie
La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 27 août 2013 en une chambre composée de
:
Guido Raimondi, président,
Danutė Jočienė,
Dragoljub Popović,
András Sajó,
Ișıl Karakaș,
Paulo Pinto de Albuquerque,
Helen Keller, juges,
et de Stanley Naismith,
greffier de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 22 juin 2009,
Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur et celles présentées en réponse par les requérants,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
1.
Les requérants, M
mes
Arzu Aktaș, Melike Aktaș et Merve Aktaș et M.
Ömer Faruk Aktaș, sont des ressortissants turcs nés respectivement en 1972, 1997, 1998 et 2000. Ils résident à Kars et sont représentés devant la Cour par M
e
İ. Ud, avocat à Iğdır. La première requérante est l’épouse de Bülent Aktaș, fonctionnaire de police décédé le 16 septembre 2003. Les trois autres requérants sont les enfants du défunt. Le gouvernement turc («
le Gouvernement
») est représenté par son agent.
2.
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
3.
Le 16 septembre 2003, alors qu’il patrouillait avec un véhicule de service à Iğdır, Bülent Aktaș prit en chasse un véhicule suspect. Celui-ci sortit de la route et prit un chemin en sol stabilisé longeant un canal appartenant à la Direction générale des Eaux. Le véhicule poursuivi s’arrêta et déposa deux individus avant de s’éloigner à toute allure. Le proche des requérants et son coéquipier sortirent de leur voiture pour poursuivre les deux individus qui tentaient de prendre la fuite. Les suspects ne purent cependant être appréhendés.
4.
A la fin de cette course-poursuite, Bülent Aktaș s’approcha du canal pour se rafraîchir. C’est alors qu’il perdit l’équilibre, fit une chute dans le canal et se noya.
5.
A l’issue d’une enquête visant à éclaircir les circonstances de cette noyade, le parquet, considérant qu’il s’agissait d’une chute accidentelle fatale et que nul ne pouvait être considéré comme pénalement responsable du décès du proche des requérants, rendit une ordonnance de non-lieu.
6.
Les requérants intentèrent une action en constatation devant le tribunal de grande instance d’Aralık.
7.
Dans son rapport du 13 avril 2004, l’expert mandaté par le tribunal observa que la hauteur du canal où l’incident avait eu lieu était de 2 mètres, sa profondeur de 5,50 mètres et sa largeur de 6 mètres. Il indiqua qu’une personne tombant dans le canal à l’endroit où le proche des requérants était tombé n’avait que de faibles chances de survie. En effet, le goulot d’étranglement produisait un effet tourbillonnaire, lequel happait vers le fond toute chose que le courant lui amenait. Selon l’expert, aucune mesure préventive n’avait été prise par le gestionnaire du canal. Il estimait qu’un tablier en béton comportant des barres en métal allant jusqu’au fond du canal aurait dû être érigé plusieurs mètres avant le goulot. La partie de la rive se trouvant entre ce tablier et le goulot aurait également dû être sécurisée grâce à des grilles interdisant l’accès à cette zone. En outre, des escaliers en métal auraient dû être installés sur les berges en béton situées de part et d’autre du goulot. L’expert déplora également l’absence de panneau de signalisation.
A.
L’action en indemnisation engagée contre la Direction générale des Eaux.
8.
Les requérants assignèrent la Direction générale des Eaux devant le tribunal administratif d’Erzurum aux fins d’obtenir des dommages et intérêts.
9.
Par un jugement du 27 avril 2005, le tribunal administratif d’Erzurum débouta les requérants de leur demande. Les juges notèrent que selon la déposition du coéquipier du défunt, Bülent Aktaș était tombé dans le canal accidentellement alors qu’il tentait de s’y laver les mains dans une partie proche du tourbillon. Selon le tribunal, il pouvait et aurait dû raisonnablement se rendre compte du danger encouru en agissant de la sorte. De l’avis des juges, on ne pouvait légalement attendre de l’administration de prendre des mesures de prévention telles que décrites par le rapport d’expertise pour un canal situé dans une zone inhabitée.
10.
Par un arrêt du 28 décembre 2007, le Conseil d’Etat confirma le jugement de première instance en toutes ses dispositions.
11.
Le 17 novembre 2008, le Conseil d’Etat rejeta la demande en rectification de l’arrêt. Cette décision fut notifiée aux requérants le 5 janvier 2009.
B.
L’action en indemnisation engagée contre le ministère de l’Intérieur
12.
Les requérants assignèrent le ministère de l’Intérieur devant le tribunal administratif d’Erzurum aux fins d’obtenir des dommages et intérêts.
13.
Par un jugement du 5 avril 2005, le tribunal administratif d’Erzurum débouta les requérants de leur demande au motif que l’accident de service n’était pas imputable à une faute de l’administration.
14.
Par un arrêt du 28 décembre 2007, le Conseil d’Etat cassa le jugement de première instance. Il considéra que l’accident fatal de Bülent Aktaș étant survenu à l’occasion de son travail, ses héritiers devaient être indemnisés sur le fondement de la responsabilité administrative sans faute.
15.
Le 4 novembre 2009, le tribunal administratif d’Erzurum se conforma à l’arrêt du Conseil d’Etat et condamna l’administration à payer conjointement aux requérants la somme de 180
000 livres turques (soit environ 82
000 euros à l’époque des faits) au titre du préjudice matériel et moral. Cette somme fut assortie d’intérêts moratoires au taux légal à compter du 28 mai 2004.
16.
Le 16 décembre 2011, l’administration paya aux requérants 403
427
TRY (soit environ 168 000 EUR à l’époque des faits).
C.
L’action en annulation du refus d’indemnisation de la Commission
17.
Les requérants saisirent la Commission d’indemnisation de la Direction générale de la Sûreté.
18.
Ils furent déboutés de leur demande d’indemnisation au motif que le décès de Bülent Aktaș n’était dû qu’à sa propre négligence.
19.
Les requérants saisirent le tribunal administratif d’Ankara d’une demande en annulation de cette décision.
20.
Par un jugement du 31 mars 2005, le tribunal administratif d’Ankara rejeta la requête, estimant que les conditions d’une indemnisation n’étaient pas réunies.
21.
Par un arrêt du 28 décembre 2007, le Conseil d’Etat cassa le jugement de première instance. Il estima que le décès de Bülent Aktaș devait bien être considéré comme un accident du travail.
22.
Le 26 mars 2008, le tribunal administratif d’Ankara se conforma à l’arrêt du Conseil d’Etat et annula la décision attaquée.
23.
Le 12 août 2008, l’administration paya aux requérants la somme de 78
448 TRY (soit environ 44
825 euros à l’époque des faits).
24.
Les requérants invoquent une violation de l’article 2 de la Convention.
25.
Invoquant l’article 2 de la Convention, les requérants reprochent aux autorités de ne pas avoir pris les mesures préventives qui auraient permis de protéger la vie de leur proche. Ils déplorent que les autorités judiciaires aient refusé de reconnaître, ne serait-ce que partiellement, la responsabilité de l’administration.
26.
Le Gouvernement combat cette thèse.
27.
La Cour observe que le proche des requérants, qui exerçait le métier de policier, a fait une chute accidentelle fatale dans un canal au moment où il se penchait pour se rafraîchir après une course-poursuite. Cet incident est survenu à l’occasion de l’accomplissement de son travail de policier. Une enquête pénale a été menée pour éclaircir les circonstances de la noyade. Elle a permis de déterminer que personne n’était pénalement responsable de cet accident. Le tribunal administratif, saisi de l’affaire, a quant à lui estimé qu’il n’y avait pas eu de manquement aux règles de sécurité de la part de l’administration. A cet égard, les juges ont notamment considéré que le canal étant situé dans une zone inhabitée, il n’était pas nécessaire au regard de la règlementation de sécuriser la zone (paragraphe 9 ci-dessus). En outre, la responsabilité propre du proche des requérants dans la survenance de l’accident a été retenue. En effet, il a été conclu que Bülent Aktaș avait agi avec inattention en s’approchant pour se laver les mains d’une zone dangereuse qui n’était pas destinée à cet usage. Ainsi, c’est son comportement imprudent qui a été la cause déterminante du drame qui a conduit à son décès.
28.
Au regard des éléments du dossier, la Cour considère qu’il y a bien eu en droit interne une enquête pénale et une enquête administrative, propres à déterminer les circonstances ayant entouré le décès du proche des requérants ainsi qu’à établir les responsabilités. Elle ne voit aucune raison de remettre en cause l’établissement des faits auquel les autorités nationales ont procédé et la conclusion à laquelle elles sont parvenues.
29.
La Cour note par ailleurs que le lien de causalité entre le travail du défunt et la survenance de l’accident a été admis par les juridictions nationales dans le cadre des procédures d’indemnisation (paragraphes 14 et 21 ci-dessus). Pour indemniser les requérants, les tribunaux internes, et notamment le Conseil d’Etat, n’ont pas exigé la preuve d’un manquement aux prescriptions de sécurité de la part de l’administration. La responsabilité de l’administration a été mise en jeu alors même que celle-ci n’avait pas commis de faute.
30.
Dans les circonstances de la cause, où le respect par les autorités nationales d’une réglementation imposant des normes de sécurité ne fait pas défaut, la Cour considère que le recours devant les juridictions administratives qui a permis l’obtention d’indemnités était adéquat et suffisant. Par ailleurs, la Cour ne dispose d’aucun élément pour critiquer l’enquête ainsi menée ni de remettre en cause la solution retenue par les juridictions nationales.
31.
En conséquence, le grief des requérants fondé sur l’article 2 de la Convention est manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 a) de la Convention et il doit être rejeté, en application de l’article 35 § 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Déclare
la requête irrecevable.
Stanley Naismith
Guido Raimondi
Greffier
Président