ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3805/2020

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

La termenul din data de 29 mai 2020, de judecată a recursului declarat de recurentul- reclamant A. împotriva sentinței nr. 267 din 09 noiembrie 2016 a Curții de Apel Ploiești, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, recurentul A. a arătat că înțelege să invoce excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 214 alin. (2) din C. proc. civ., art. 11, art. 52 alin. (1), art. 53 alin. (2) și art. 139 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, cu referire și la art. 29 alin. (1) lit. a) și f) din Legea nr. 304/2004, precum și la art. 31 alin. (2) din aceeași lege, motiv pentru care a formulat cerere de sesizare a Curții Constituționale a României cu excepția de neconstituționalitate invocată și, deopotrivă, a solicitat și suspendarea judecății cauzei ce formează obiectul dosarului nr. x/2013 aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, până la soluționarea de către Curtea Constituțională a excepției de neconstituționalitate invocate.

În susținerea cererii sale, recurentul a invocat faptul că asigurarea unui proces echitabil are în vedere continuitatea completului de judecată ce administrează probe, ce se pronunță pe cererile și excepțiile părților, fiind cel care în final, pe baza cercetării și dezbaterii acțiunii, se pronunță prin hotărâre. Prin continuitatea instanței se are în vedere continuitatea completului de judecată, ceea ce semnifică faptul că judecătorii care îl compun trebuie să rămână aceiași în tot cursul judecății unui proces, fără să fie schimbați de la un termen la altul.

A mai arătat recurentul și faptul că, potrivit Regulamentului de ordine interioară al instanțelor judecătorești, încheierile și procesele-verbale întocmite în situațiile de modificare a compunerii completului de judecată se depun la dosarul cauzei, iar copii de pe acestea, certificate de grefierul de ședință, se păstrează în mape separate; la dosarul cauzei se depun și copii de pe hotărârile colegiului de conducere prin care este modificată compunerea completului de judecată, certificate de grefierul de ședință, lipsa acestora putând fi invocată de către orice parte.

Susține recurentul că neregularitatea schimbării componenței completului de judecată este cea care atrage încălcarea principiului continuității, în acest context având în vedere încheierea de ședință de la termenul de judecată din 25.10.2019 din Dosarul nr. x/2013 prin care a invocat excepția privind unicitatea și continuitatea completului de judecată/excepția de neregularitate a schimbării componenței completului de judecată, încălcându-se astfel principiul continuității judecătorilor din completul de judecată și repartizarea aleatorie a cauzelor, precum și modificarea din nou a completului de judecată, ce denotă o persistență în ocolirea pe căi administrative a unui proces echitabil, așa cum prevede art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului (C.E.D.O.) și jurisprudența C.E.D.O.

Hotărârea rcurată

Prin încheierea din data de 11 iunie 2020, Înalta Curtea de Casație și Justițioe a respins, ca neîntemeiată, cererea de suspendare a judecății formulată de petentul A. și a respins cererea formulată de petentul A. de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate invocată, ca nefondată.

Calea de atac exercitată

Împotriva încheierii din data de 11.06.2020 recurentul A. a formulat recurs solicitând, în principal, admiterea recursului și sesizarea în temeiul dispozițiilor Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, a Curții Constituțională a României cu privire la neconstituționalitatea dispozițiilor art. 214 alin. (2) din C. proc. civ., art. 11, art. 52 alin. (1), art. 53 alin. (2) și art. 139 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, cu referire și la art. 29 alin. (1) lit. a) și f) din Legea nr. 304/2004, precum și la art. 31 alin. (2) din aceeași lege; în subsidiar, admiterea recursului, casarea încheierii de ședință din data de 11.06.2020 în Dosarul nr. x/2013 și trimiterea cauzei la Înalta Curte de Casație si Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal în vederea sesizării Curții Constituționale a României.

În opinia recurentului, încheierea de ședință din data de 11.06.2020 în Dosarul nr. x/2013 a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., avându-se în vedere că, Completul de judecată învestit nu a respectat dispozițjjle art. 29 alin. (5) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, în condițiile în care a hotărât că excepția de neconstituționalitatc ridicată de recurent este nefondată și a procedat la realizarea unui control efectiv de constituționalitate, antepronunțându-se și dând și o soluție asupra temeiniciei sau netemeiniciei excepției de ncconstituționalitate invocate și, mai mult decât atât, adăugând la motivele de inadmisibilitate prevăzute de lege un alt motiv și anume acela că excepția de neconstituționalitatc privește o problemă de interpretare și aplicare greșită a legii.

Faptul că potrivit art. 29 alin. (4) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, republicată, încheierea instanței trebuie să cuprindă și opinia acesteia asupra excepției nu înseamnă că instanța fondului a realizat un control efectiv de constituționalitate, întrucât încheierea de sesizare a Curții Constituționale fiind doar un act procedural nu echivalează cu o soluție asupra temeiniciei sau netemeiniciei excepției și nici nu constituie o antepronunțare, instanța fiind ținută efectiv de soluția dată de Curtea Constituțională asupra constituționalității sau neconstituționalității normei criticate.

Prin urmare, instanța de judecată în fața căreia a fost ridicată excepția de neconstituționalitate nu poate, strict procedural, să adauge la motivele de inadmisibiiltate prevăzute de lege un alt motiv și anume acela că excepția privește o problemă de interpretare și aplicare greșită a legii.

Dreptul de acces liber la justiție prevăzut ca atare de art. 21 din Constituția României ar putea fi astfel îngrădit, în condițiile în care s-ar refuza justițiabilului dreptul de a supune controlului de constituționalitate o prevedere legală ce se dovedește hotărâtoare pentru soluția ce o va pronunța instanța sesizată cu încălcarea unui drept legitim al său.

În concluzie, încheierea recurată a fost dată de o instanță care a depășit atribuțiile puterii judecătorești, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 din C. proc. civ.

Soluția instanței de recurs

În ceea ce privește excepția nulității recursului, instanța urmează să o respingă.

Deși recurentul-pârât a invocat dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 din C. proc. civ., prin criticile formulate se invocă aplicarea greșită a normelor de drept material prevăzute de C. proc. civ.

Înalta Curte constată că aceste critici se încadrează în motivul de casare prevăzut de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., aspect față de care va respinge excepția nulității recursului.

Prin Încheierea recurată, instanța a reținut în mod corect că, fiind un incident apărut în cadrul unui litigiu, invocarea unei excepții de neconstituționalitate impune justificarea unui interes de către autorul cererii. Stabilirea acestui interes se face de către instanță, pe calea verificării pertinenței excepției, în raport cu procesul în care a intervenit, dar și a efectului pe care decizia Curții Constituționale o produce în soluționarea procesului principal, respectiv asupra conținutului hotărârii ce se va pronunța în cauză. Cu alte cuvinte, legătura cu soluționarea cauzei poate fi stabilită în urma unei "analize concrete a particularităților speței, prin evaluarea atât a aplicabilității textului criticat în cauza dedusă judecății, cât și a necesității invocării excepției de neconstituționalitate în scopul restabilirii stării de legalitate" (Decizia nr. 591/21.10.2014 a Curții Constituționale, publicată în MO nr. 916/16.12.2014).

În cauza de față, legătura textelor de lege a căror neconstituționalitate se invocă, cu soluționarea fondului cauzei pendinte, nu este satisfăcută, iar interesul specific al autorului excepției în soluționarea acesteia, nu este dovedit.

Obiectul cauzei cu care recurentul a învestit instanța de contencios administrativ, respectiv instanța de control judiciar chemată să analizeze legalitatea sentinței curții de apel, îl reprezintă constatarea unui pretins refuz nejustificat al unei autorități, de rezolvare a unei cereri, respectiv de emitere a unor acte administrative și obligarea acesteia din urmă la respectarea drepturilor petentului, pretins încălcate.

Pe de altă parte, textele a căror constituționalitate se contestă, sunt dispoziții legale care reglementează principiul continuității completului de judecată și înlocuirea, pentru motive temeinice, a membrilor completului de judecată (art. 214 alin. (1) și (2) C. proc. civ.), principiul distribuirii aleatorie a cauzelor, stabilirea componenței completelor de judecată și schimbarea componenței acestora, asigurarea continuității completului etc. (în cazul dispozițiilor din Legea nr. 304/2004).

Din conținutul memoriului de motivare a cererii de sesizare a Curții Constituționale și al cererii de recurs rezultă indubitabil faptul că nemulțumirea recurentului rezidă în modul în care, pe parcursul judecății, a fost schimbată componența completului de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, învestit cu soluționarea recursului în cauza în legătură cu care a pornit demersul judiciar.

Or, prin încheierea recurată, s-a argumentat în mod judicios că dispozițiile legale a căror neconstituționalitate se invocă, nu au în mod concret nicio înrâurire asupra conținutului hotărârii din procesul principal, asupra rezolvării pe care magistrații urmează să o dea acestui proces, fiind vorba despre dispoziții procedurale incidente tangențial în modul de desfășurare a procesului, fără influență asupra soluționării acestuia.

Din economia dispozițiilor legale prevăzute de art. 214 C. proc. civ., rezultă că schimbarea completului de judecată este posibilă în toate acele cazuri justificate de motive temeinice.

Pe de altă parte, situația reglementată la art. 214 C. proc. civ. are în vedere și acele cazuri în care judecătorul se află în imposibilitatea de a se prezenta la termenul de judecată deoarece a intervenit o situație de boală, deces, pensionare promovare sau delegare/detașare ori transfer la o altă instanță etc.

Procedura de urmat pentru înlocuirea judecătorului de la soluționarea cauzei este cea stabilită în art. 98 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești.

Pe de altă parte, recurentul susține în repetate rânduri că încheierea atacată cu recurs nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, dar ceea ce contestă acesta sunt de fapt argumentația, logica pe care instanța și-a întemeiat soluția.

Referitor la motivul de recurs care vizează încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material se observă faptul că recurentul nu face nici o precizare în legătură cu pretinsa încadrare greșită a faptelor în dispozițiile legii, în schimb întreaga argumentație a acestuia vizează readministrarea probelor.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte urmează a respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepția nulității recursului.

Respinge recursul formulat de A. împotriva încheierii din 11 iunie 2020 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, pronunțate în dosarul nr. x/2013, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23 iulie 2020.