ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1417/2021

ПОСТАНОВЛЕНИЕ

17.06.2021

ПАЛАТА

civil_1

RĂSFOIEȘTE: Înalta Curte de Casație și Justiție · 2021
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Цитировать это дело

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1417/2021 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2021)

Ședința publică din data de 17 iunie 2021

Asupra conflictului negativ dedus judecății, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 București la 18 iunie 2020, sub nr. x/2020, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor și chemații în garanție B., Municipiul Craiova prin Primar și Consiliul Local al Municipiului Craiova, a solicitat obligarea pârâtului la plata sumei restante, datorată cu titlu de întreținere și penalități de întârziere pentru imobilul situat în Craiova, Bd. x, jud. Dolj. Arată că pârâtul a fost obligat la plata acestora prin hotărârea nr. 15116/2016, pronunțată în dosarul nr. x/2016, definitivă prin respingerea apelului.

Prin sentința civilă nr. 208 din 13 ianuarie 2021, Judecătoria Sectorului 5 București a admis excepția de necompetență teritorială, invocată de pârât și a declinat competența de soluționare a cererii, în favoarea Judecătoriei Craiova.

În motivarea soluției pronunțate, instanța a reținut incidența dispozițiilor art. 8 alin. (2), alin. (2)

și alin. (2)

din Legea nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, constatând că aceste dispoziții, referitoare la conferirea administratorului locuinței construite de ANL a prerogativelor legale ale proprietarului și deci, nu doar a celor de administrator, așa cum este regula general întâlnită în materie, constituie excepție de la regulă, excepție îngăduită juridic chiar de dispozițiile art. 3 pct. 37 din H.G. nr. 447/1997 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor unde se prevede că Ministerul Finanțelor reprezintă statul, ca subiect de drepturi și obligații, în fața organelor de justiție, precum și în orice alte situații în care acesta participă nemijlocit, în nume propriu, în raporturi juridice, dacă legea nu stabilește în acest scop un alt organ.

S-a arătat că, în înțelesul sintagmei dacă legea nu stabilește în acest scop un alt organ, având în vedere faptul că s-au construit locuințe ANL pe întreg teritoriul României, calitatea de a sta în instanță pentru Statul Român în litigiile privind raporturile de locațiune vizând aceste locuințe a fost conferită administratorului acestor locuințe, Consiliilor Locale ale Municipiilor prin art. 8 alin. (2), alin. (2)

și alin. (2)

din Legea nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe, dându-se eficiență cazului în care, așa cum prevede art. 3 pct. 37 din H.G. nr. 447/1997, prin lege s-a stabilit cine stă în instanță în locul și pentru Statul Român.

S-a apreciat că, în cauză, competența teritorială rămâne suspusă regulii generale prevăzute de dispozițiile art. 107 C. proc. civ., însă ceea ce atrage schimbarea efectivă a judecătoriei competente este titularului dreptului de a sta în judecată pentru Statul Român, care în litigiile privind locațiunea locuințelor ANL revine administratorului de la locul situării locuințelor. Reținând că nu este vorba de o nouă competență care să fi fost stabilită altfel decât prevăd dispozițiile art. 122 C. proc. civ., ci de stabilirea prin lege specială a altui organ decât Ministerul de Finanțe care să stea în judecată pentru Statul Român, pârât în cauză, a fost delinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Craiova.

Învestită prin declinare, Judecătoria Craiova a pronunțat sentința civilă nr. 3563 din 19 aprilie 2021, prin care a admis excepția de necompetență teritorială, invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Sectorului 5 București, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție, în vederea soluționării conflictului de competență.

În motivarea hotărârii pronunțate, s-a reținut că reclamanta a învestit instanța cu o acțiune civilă a cărei obiect îl constituie obligarea pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice la plata unor sume de bani, fiind o acțiune personală ce atrage incidența dispozițiilor art. 107 alin. (1) C. proc. civ., competența teritorială fiind de ordine privată.

Instanța a mai reținut că, potrivit dispozițiilor art. 111 C. proc. civ., în cazul cererilor îndreptate împotriva statului, autorităților și instituțiilor centrale sau locale, precum și a altor persoane de drept public, competența teritorială este alternativă, fiind competente instanța de la domiciliul/sediul reclamantului ori de la domiciliul/sediul pârâtului, iar dispozițiile art. 3 pct. 37 din H.G. nr. 447/1997 statuează că Ministerul de Finanțe reprezintă statul, ca subiect de drepturi și obligații, în fața organelor de justiție, precum și în orice alte situații în care aceasta participă nemijlocit, în nume propriu, în raporturi juridice, dacă legea nu stabilește în acest scop un alt organ.

S-a apreciat că prevederile Legii nr. 152/1998, deși conferă administratorului locuinței construite de ANL prerogativele legale ale proprietarului, nu exclud de la aplicare dispozițiile art. 3 pct. 37 din H.G. nr. 447/1997.

Reținând că reclamantei îi aparține alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente, potrivit art. 116 C. proc. civ., iar cererea de chemare în judecată a fost introdusă la una dintre instanțele competente să judece cauza, s-a apreciat că pârâtul nu poate contesta alegerea reclamantului, în sensul solicitării declinării competenței și nici instanța nu ar putea să o dispună din oficiu.

Cu privire la conflictul negativ de competență, cu a cărui judecată a fost legal sesizată în baza dispozițiilor art. 133 pct. 2, raportat la art. 135 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Obiectul cererii de chemare în judecată îl reprezintă obligarea pârâtului Ministerul Finanțelor la plata sumei restante datorate cu titlu de întreținere și penalități de întârziere pentru imobilul situat în Craiova, Bd. x, jud. Dolj.

Sub aspectul determinării competenței teritoriale în prezentul litigiu, sunt aplicabile dispozițiile art. 107, art. 111 și art. 116 C. proc. civ.

Art. 107 C. proc. civ. instituie regula generală de stabilire a competenței teritoriale, prevederile alin. (1) statuând în sensul introducerii cererii de chemare în judecată la instanța în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul pârâtul, dacă legea nu prevede altfel.

Potrivit dispozițiilor art. 111 C. proc. civ.,"Cererile îndreptate împotriva statului, autorităților și instituțiilor centrale sau locale, precum și a altor persoane juridice de drept public pot fi introduse la instanța de la domiciliul sau sediul reclamantului ori la instanța de la sediul pârâtului".

Aceste ultime dispoziții reprezintă norma ce reglementează competența teritorială în cazul cererilor îndreptate împotriva persoanelor juridice de drept public, fiind prevăzută competența teritorială alternativă, în funcție de opțiunea reclamantului, exprimată prin introducerea cererii de chemare în judecată la una dintre instanțele competente teritorial.

Se reține că, în speță, cu respectarea principiului disponibilității, calitatea de pârât aparține Statului Român prin Ministerul Finanțelor, care a fost efectiv chemat în judecată prin cererea introductivă de instanță, și nu Consiliului Local al municipiului Craiova, ca administrator care exercită prerogativele Statului Român, în calitate de proprietar al locuințelor construite de Agenția Națională pentru locuințe ANL.

Înalta Curte constată că, în cauză, în raport de calitatea de persoană juridică de drept public a pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor, competența teritorială este alternativă fiind deopotrivă competente să soluționeze cauza instanța de la sediul reclamantei și instanța de la sediul pârâtului.

În litigiul pendinte, Judecătoria Sectorului 5 București este instanța de la sediul pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor, iar Judecătoria Craiova este instanța de la sediul reclamantei, din Craiova, b-dul x, demisol, jud. Dolj.

Conform art. 116 C. proc. civ., reclamantul are alegerea între mai multe instanțe deopotrivă competente.

În speță, reclamanta a ales să sesizeze instanța de la sediul pârâtului și, în consecință, prin alegerea făcută, în considerarea dispozițiilor art. 116 C. proc. civ. care dau posibilitatea reclamantului să aleagă între mai multe instanțe, însă cu condiția ca acestea să fie deopotrivă competente, a învestit în mod legal Judecătoria Sectorului 5 București cu soluționarea cauzei, stabilind în mod definitiv competența teritorială în favoarea acesteia.

Prin urmare, această instanță nu mai putea să dispună, la solicitarea pârâtului, declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea instanței competente alternativ, respectiv cea de la sediul reclamantei, fără a încălca voința reclamantei.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că Judecătoria Sectorului 5 București este instanța competentă teritorial să soluționeze cererea dedusă judecății, urmând a dispune în acest sens, pe calea regulatorului de competență, conform art. 135 din C. proc. civ.