ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3096/2019

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanțele cauzei

Cererea de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a VIII-a, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Guvernul României, solicitând: 1.a. obligarea pârâtului la emiterea unei hotărâri de guvern, prin care acesta să completeze Anexa 2 la Hotărârea Guvernului nr. 842/2008 publicată în Monitorul Oficial al României nr. 624 la data de 27 august 2008 prin înscrierea în această anexă a imobilelor proprietate privată a A. expropriate ca urmare a executării lucrării de utilitate publică "Reabilitare DN2D Focșani - Ojdula km 0+000 - km 118+873" b. să suplimenteze suma aprobată prin art. 3 al H.G. nr. 842/2008 cu suma de 20.314.371,2117 RON așa cum rezultă din memoriul tehnic anexat efectuat la solicitarea CNADNR; c. să dispună mandatarului Statului Român, Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale S.A. să plătească suma de 20.314.371,2117 RON, actualizată cu valoarea inflației până la data rămânerii definitive a hotărârii, cu titlu de despăgubiri către reclamantă; 2. obligarea pârâtului la achitarea de daune moratorii reprezentând cuantumul cotei de inflație de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la achitarea sumei acordate cu titlu de despăgubire, cota de inflație aplicată la suma acordată cu titlu de despăgubire, dar nu mai puțin de echivalentul dobânzii legale în vigoare la data rămânerii definitive a hotărârii.

Reclamanta a depus o cerere precizatoare prin care indicat cuantumul pretențiilor menționate în capetele l.b. și l.c. din cererea introductivă.

Hotărârea primei instanțe

Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 157 din 25 ianuarie 2017a respins acțiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României, ca neîntemeiată.

Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta A., întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate și, trimiterea cauzei spre rejudecare.

În opinia recurentei, deși instanța de fond a admis inițierea procedurilor de reabilitare a DN 2D Focșani - Ojdula și de expropriere a terenurilor pe unde vor fi executate aceste lucrări prin emiterea H.G. nr. 842/2008, a reținut în final, în contradicție cu constatările anterioare, că niciun imobil al reclamantei nu a fost supus procedurii de expropriere.

Precizează recurenta că o altă reținere a instanței de fond se referă la faptul că s-a solicitat ca emiterea hotărârii de guvern să fie realizată în baza actului normativ în vigoare la data exproprierii în fapt, adică în baza Legii nr. 198/2004, chiar dacă în prezent aceasta a fost abrogată, fiind înlocuită prin Legea nr. 255/2010.

În opinia recurentei, nu s-a formulat o cerere expresă cu privire la termenul în care să fie emisă noua hotărâre de guvern ci, s-a învederat că realizarea calculului despăgubirilor trebuie efectuat pe baza legislației existente în vigoare la momentul exproprierii de fapt, întrucât raportul juridic generat prin exproprierea de fapt și de drept s-a realizat în anul 2008, or, este absolut necesar ca despăgubirea să fie acordată în raport de normele legale existente la momentul nașterii raportului juridic.

În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., aplicarea greșită a normelor de drept material, se susține că instanța în mod greșit a făcut interpretarea și aplicarea integrală a Legii nr. 198/2004, omițând să observe că această lege reglementează chestiuni prealabile oricărei lucrări de construcție de drumuri de interes național și județean.

Prin urmare, demararea și cu atât mai mult, finalizarea unor lucrări de construcție de drumuri de interes național și județean anterior tuturor măsurilor prealabile impuse de Legea nr. 198/2004, sunt acțiuni nelegale care dau dreptul persoanelor vătămate să ceară instanțelor de contencios administrativ obligarea autorității implicate în emiterea unui act administrativ care să îndeplinească condițiile prevăzute de lege potrivit art. 1 alin. (1) și art. 8 alin. (1) teza finală din Legea nr. 554/2004.

Soluția și considerentele Înaltei Curți asupra recursului

Analizând sentința atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a cadrului normativ aplicabil și a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Recurenta-reclamantă a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune având ca obiect obligarea Guvernului României la emiterea unei hotărâri, prin care să se completeze Anexa 2 la H.G. nr. 842/2008, precum și suplimentarea sumei aprobate prin art. 3 al aceleiași hotărâri, cu suma de 20.314.371,21 Iei.

Prin Sentința nr. 157/25.01.2017 Curtea de Apel București a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată, reținând, în esență, că, declararea utilității publice este o atribuție pe care legiuitorul, chiar prin prevederile actelor normative ce reglementează respectivul domeniu, a stabilit-o exclusiv în competența autorităților administrației publice.

Pe de altă parte, instanțele de contencios administrativ s-au pronunțat, în mod constant, în sensul că Guvernul României nu poate fi obligat la adoptarea unei hotărâri cu un anumit conținut, decât în executarea unei obligații impuse printr-un act normativ. Competența instanței se limitează la interpretarea și aplicarea legii, or Legea nr. 33/1994, Legea nr. 198/2004 și Legea nr. 255/2010 nu cuprind dispoziții care să poată fi interpretate în sensul că Guvernul poate fi obligat să adopte, la inițiativa recurentei-reclamante, o hotărâre la momentul și cu cuprinsul dorite de aceasta.

În continuare, în motivarea sentinței recurate, instanța de fond, în mod corect a reținut, faptul că exproprierea este o operațiune juridică care se finalizează cu transmiterea forțată, dar în condițiile legii, a dreptului de proprietate privată din patrimoniul titularului în patrimoniul statului sau unităților administrativ-teritoriale, pentru cauză de utilitate publică, iar inițiativa exproprierii aparține statului sau unității administrativ-teritoriale, acestea fiind singurele care pot aprecia dacă dobândirea dreptului servește sau nu vreunei cauze de utilitate publică.

Prin urmare, nefiind condiționată de inițiativa sau acordul titularului actual al dreptului de proprietate, exproprierea este rezultatul exclusiv al manifestării unilaterale de voință a expropriatorului.

În ceea ce privește cele două perioade avute în vedere de instanța de fond la soluționarea cauzei, cuprinse între anul 2007 - data emiterii Hotărârii Guvernului nr. 605/2015 - prezent, trebuie subliniate următoarele aspecte.

Prima perioadă este cuprinsă între anul 2007 (când recurenta-reclamantă susține că terenurile sale au fost ocupate) și data emiterii Hotărârii Guvernului nr. 605/2015 (prin care s-au declanșat procedurile de expropriere și în ceea ce privește terenurile recurentei-reclamante).

În acord cu opinia instanței de fond, pretinsa ocupare și folosire a terenurilor recurentei-reclamante în această perioadă, constituie doar fapte ilicite, susceptibile de a atrage răspunderea civilă delictuală a autorilor, pentru toată perioada în care a lipsit un act juridic de expropriere, dar în condițiile dreptului comun și nu pe calea contenciosului administrativ.

Rezultă cu evidență, că în speță nu există argumente pentru a include Guvernul României în categoria persoanelor vinovate de ocuparea și folosirea terenurilor recurentei-reclamante. În acord cu cele anterior menționate, se reține ca fiind neîntemeiate și argumentele avute în vedere de recurenta-reclamantă la formularea criticilor aduse hotărârii instanței de fond, potrivit cărora ar fi existat un temei legal pentru obligarea Guvernului României la emiterea unui act administrativ de completare la H.G. nr. 842/2008.

În ceea ce privește perioada ulterioară emiterii Hotărârii Guvernului nr. 605/2015, se observă că, prin acest act administrativ s-a decis declanșarea lucrărilor de expropriere și asupra terenurilor recurentei-reclamante, concomitent cu modificarea planului de amplasament al lucrării conform realității din teren.

Hotărârea Guvernului nr. 605/2015 a fost adoptată în temeiul dispozițiilor tranzitorii ale art. 31 și art. 32 din Legea nr. 255/2010 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, necesară realizării unor obiective de interes național, județean și local, în condițiile în care Legea nr. 198/2004 (invocată de recurenta-reclamantă ca fiind temeiul pretențiilor sale) fusese abrogată la data de 23 decembrie 2010, iar prevederile acesteia nu puteau ultraactiva.

Prin urmare, în această perioadă, nu puteau fi aplicabile speței alte prevederi decât cele ale Legii nr. 255/2010, act normativ care, la rândul său, nu reglementează o obligație a statului de declanșare a exproprierii la cerere, ci doar posibilitatea derulării acestei proceduri, când se apreciază că aceasta corespunde unui interes național/local.

În concluzie, nici după apariția Hotărârii Guvernului nr. 605/2010 nu există vreun temei legal pentru obligarea Guvernului României la emiterea unei hotărâri pentru declanșarea procedurii de expropriere în privința respectivelor terenuri sau pentru obligarea acestei autorități la plata unor despăgubiri pentru neemiterea unui act administrativ.

Temeiul legal al soluției adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de A. împotriva Sentinței nr. 157 din 25 ianuarie 2017 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 6 iunie 2019.

GGC - CL