ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1421/2020

Ședința publică din data de 21 iulie 2020

Asupra recursului de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București la 1 martie 2016, reclamantul A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta B., ca prin hotărârea ce o va pronunța, să constate nulitatea testamentului olograf întocmit de autorul părților, C., decedat la data de 9 decembrie 2014, iar în subsidiar, să se dispună reducerea legatului, până la limita cotității disponibile.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 987 și următoarele, art. 1041 - 1042, art. 1091 - 1097 C. civ.

Prin sentința civilă nr. 6848 din 18 aprilie 2016, Judecătoria Sectorului 1 București a admis excepția necompetenței materiale și a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Tribunalului București, secția Civilă, raportat la valoarea litigiului de 100.000 euro, respectiv 446.550 RON.

Prin sentința civilă nr. 587 din 27 aprilie 2017, Tribunalul București, secția a V-a civilă a respins ca nefondată acțiunea în constatarea nulității testamentului, formulată de reclamantul A..

Totodată, s-a dispus disjungerea acțiunii privind reducțiunea liberalității și s-a înaintat această cerere spre conexare la dosarul nr. x/2015, aflat pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 București, obligând reclamantul la plata către pârâtă a sumei de 2.380 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul A., care a fost respins ca nefondat prin decizia civilă nr. 280 din 21 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie.

A fost obligat reclamantul să plătească pârâtei suma de 2.380 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

La data de 23 august 2018, reclamantul A. a declarat recurs împotriva acestei decizii.

În motivarea recursului întemeiat pe dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 6 și 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, casarea deciziei atacate, iar în rejudecarea apelului să se procedeze la administrarea tuturor probelor necesare, să se constate întemeiată cererea de chemare în judecată, având ca obiect nulitatea testamentului olograf întocmit de defunctul C., decedat la 9 decembrie 2014, iar în subsidiar să se dispună reducerea legatului până la limita cotității disponibile.

În esență, s-a susținut că înscrisul numit dorințe reprezintă un testament olograf, care nu ar fi fost încheiat dacă pârâta nu era fiica și medicul curant al defunctului, având o influență asupra acestuia.

S-a mai arătat că din întregul istoric medical, probat cu înscrisurile relevante depuse la dosar rezultă faptul ca în perioada 2011-2014 defunctul suferea de anumite afecțiuni de natură a-i afecta discernământul, însă aceste aspecte nu au fost luate în considerare de către instanța de apel.

În consecință, recurentul a învederat că, în temeiul art. 22 C. proc. civ., instanța de apel trebuia să dea valență principiului aflării adevărului, situație care impunea admiterea probei cu expertiză grafoscopică.

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a acordat termen la 16 octombrie 2018, în vederea discutării excepției necompetenței sale funcționale.

Intimata-pârâtă B. a depus la dosar concluzii scrise, prin care a solicitat admiterea excepției necompetenței funcționale a secției a II-a Civile.

Prin încheierea nr. 4299 din 16 octombrie 2018, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția a II-a civilă a declinat competența soluționării cauzei în favoarea secției I Civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție, raportat la obiectul litigiului.

Prin încheierea nr. 4106 din 22 noiembrie 2018, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă în dosarul nr. x/2016, s-a admis excepția necompetenței funcționale a secției I Civile și, în consecință, s-a dispus declinarea competenței de soluționare a recursului în favoarea secției a II-a Civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Totodată, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus înaintarea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Prin decizia civilă nr. 48 din 25 februarie 2019, Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul de 5 judecători a stabilit competența soluționării cauzei în favoarea secției a II-a Civile a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă la 1 aprilie 2019.

La 3 iunie 2019, intimata-pârâtă B. a depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat excepția nulității recursului, învederând faptul că recurentul a criticat hotărârea atacată invocând critici de netemeinicie, iar nu de nelegalitate, reluând practic aceleași motive prezentate și în fața instanței de apel. A precizat că recursul nu are caracter devolutiv pentru a permite reluarea în fond a cauzei, astfel încât, motivele ce țin de utilitatea ori de interpretarea probatoriilor nu pot fi reluate în aceasta cale extraordinară de atac.

Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea deciziei atacate ca fiind legală. Totodată, intimata a solicitat obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

Prin încheierea de la data de 31 martie 2020, pronunțată în complet de filtru, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus comunicarea raportului asupra admisibilității în principiu a recursului.

Înalta Curte a luat în examinare, în conformitate cu prevederile art. 248 raportat la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., excepția nulității recursului, invocată de intimată.

Excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă B., prin întâmpinare, este întemeiată și va fi admisă pentru considerentele ce succed:

Potrivit dispozițiilor art. 486 alin. (1) lit. d) și alin. (3) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar conform art. 487 alin. (1) din același cod, "recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile și în recurs."

În conformitate cu prevederile art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., sancțiunea nulității intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488 din același cod.

Astfel, pentru a se putea considera că recursul este motivat, partea care a exercitat calea de atac trebuie să arate în ce constă nelegalitatea hotărârii atacate, iar dezvoltarea motivelor de nelegalitate presupune încadrarea lor într-unul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ.

Încadrarea motivelor de recurs în cele enumerate de lege este o cerință care consacră legislativ o practică îndelungată și stabilă a instanțelor judecătorești, în condițiile în care și sub imperiul vechii legi de procedură sancțiunea nulității exista și era reglementată atunci când, nefiind structurate, criticile din recurs nu puteau fi încadrate în motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ. de la 1865.

Astfel, din dispozițiile imperative ale art. 489 alin. (2) C. proc. civ., se reține că instanța are obligația de a verifica dacă motivele invocate de recurent se încadrează în cazurile de casare prevăzute de art. 488, iar dacă această cerința nu este îndeplinită, operează sancțiunea nulității recursului.

Întinderea controlului judiciar este condiționată de cuprinsul criticilor formulate prin cererea de recurs și de limitele conferite de dispozițiile legale, iar simpla nemulțumire a părții cu privire la soluția pronunțată, la modalitatea în care au fost administrate și analizate probele, precum și succinta relatare a situației de fapt nu pot constitui obiectul analizei instanței de recurs în raport de dispozițiile art. 488 C. proc. civ.

Este de amintit că, instanța de apel, ca instanță devolutivă, are plenitudine de apreciere în ceea ce privește probele administrate în cauză, este suverană în a aprecia asupra oportunității administrării probelor în proces din perspectiva utilității, concludenței și pertinenței acestora, iar instanța de recurs nu poate să procedeze la reinterpretarea probelor administrate, în sensul unei reevaluări a situației de fapt.

Este de subliniat că recursul este un mijloc procedural prin care se realizează un examen al hotărârii atacate, sub aspectul legalității acesteia, instanța de recurs verificând dacă hotărârea atacată a fost sau nu pronunțată cu respectarea dispozițiilor legale.

Se reține că recursul este o cale nedevolutivă de atac, în cadrul căreia nu pot fi analizate critici privind temeinicia hotărârii pronunțate în apel, indiferent de gradul de nemulțumire al recurentei cu privire la modalitatea de analiză a probatoriului.

În expunerea argumentelor vizând analiza incorectă făcută de instanța de apel cu privire la examinarea condițiilor nulității testamentului olograf, invocate prin acțiune, recurentul-reclamant face considerațiuni cu privire la starea de sănătate a defunctului la momentul întocmirii testamentului, la modul în care instanța de apel a interpretat probele administrate și la necesitatea administrării probei grafoscopice care să stabilească autorul testamentului.

Din analiza motivelor expuse de recurent nu se pot desprinde greșelile identificate și imputate instanței de apel și nici încadrarea acestora în motivele de nelegalitate limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

În speță, nu se poate considera că afirmațiile recurentului din cuprinsul cererii de recurs reprezintă o motivare a căii de atac exercitate, în sensul exigențelor prevăzute de art. 486 alin. (1) C. proc. civ.. Acestea trebuie interpretate în sensul formulării unei argumentații juridice a nelegalității invocate, prin indicarea dispozițiilor legale pretins încălcate ori greșit aplicate de instanță și prin precizarea eventualelor greșeli săvârșite de instanța de apel în legătură cu dispozițiile legale menționate, instanța de recurs neputându-se substitui părții, în sensul de a completa deductiv argumentația căii de atac.

Criticile expuse de recurent nu pot fi încadrate și analizate prin prisma dispozițiilor care conțin o enumerare expresă și limitativă a motivelor de recurs, prin dispoziții speciale, de strictă interpretare, nefiind posibilă o devoluare a fondului, cum se solicită, în realitate, prin modul în care a fost concepută motivarea căii de atac.

Nulitatea recursului intervine nu numai atunci când motivele de recurs lipsesc cu desăvârșire, ci și în cazul motivării necorespunzătoare, care, de asemenea, nu constituie o motivare în sens procedural, respectiv atunci când nu se arată și nu se dezvoltă motivele de nelegalitate. Aceasta este situația în speță, din moment ce susținerile recurentei vizează netemeinicia afirmată a soluției de admitere a cererii de chemare în judecată, soluție menținută în apel.

Criticile nu pot fi încadrate din oficiu în condițiile art. 489 alin. (2), (3) C. proc. civ., în vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., nefiind identificate nici alte motive de ordine publică ce ar putea fi ridicate din oficiu.

Legalitatea căilor de atac presupune faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi supusă decât căilor de atac prevăzute de lege. Această regulă are valoare de principiu constituțional, dispozițiile art. 129 din Constituție arătând că mijloacele procesuale prin care poate fi atacată o hotărâre sunt cele prevăzute de lege, dar și că exercitarea acestora trebuie făcută în condițiile legii, cu respectarea acesteia.

Reținând că accesul la justiție presupune respectarea cerințelor formale în legătură cu promovarea unei căi extraordinare de atac, Înalta Curte constată că, recursul nu este motivat în raport cu cerințele art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ., fiind aplicabilă sancțiunea nulității recursului, în reglementarea art. 489 alin. (2) C. proc. civ.

În considerarea celor ce preced, văzând că recurentul-reclamant nu s-a conformat obligației reglementate de dispozițiile art. 488 alin. (1) pct. 1-8 C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 489 alin. (2) din același cod, Înalta Curte va admite excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă B. și va anula recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 280 din 21 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie.

Totodată, Înalta Curte va respinge cererea formulată de intimata B., privind obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată, întrucât aceasta nu este dovedită în condițiile cerute de art. 452 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă B..

Anulează recursul declarat de reclamantul A. împotriva deciziei civile nr. 280 din 21 martie 2018, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă și pentru Cauze cu Minori și de Familie.

Respinge cererea intimatei privind obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 21 iulie 2020.