ÎCCJ, Decizia nr. 142/2013

Asupra cererii de revizuire de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 88 din 4 decembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală, s-a dispus condamnarea inculpatului C.C.C., pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută în art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 la pedeapsa principală de 3 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen. pe durata de 2 ani.

În baza art. 81 C. pen. executarea pedepsei închisorii a fost suspendată condiționat pe un termen de încercare de 5 ani, calculat potrivit art. 82 C. pen., atrăgându-se atenția inculpatului asupra condițiilor privind revocarea acestei măsuri și consecințele ulterioare prevăzute de art. 83 C. pen. în conformitate cu dispozițiile art. 359 C. proc. pen.

Hotărând rezolvarea acțiunii penale prin condamnare, prima instanță a reținut că inculpatul C.C.C., judecător la Judecătoria Piatra Neamț, în cursul zilei de 15 octombrie 2004 s-a întâlnit cu B.C.V., căruia i-a pretins suma de 600-700 euro pentru a pronunța o soluție favorabilă acestuia într-o cauză penală, fiind surprins în flagrant la data de 18 octombrie 2004 urmare denunțării faptei la Serviciul Teritorial al Parchetului Național Anticorupție după ce a primit cu titlu de mită, iar nu „împrumut” cum a susținut inculpatul, suma de 500 euro.

Prin decizia penală nr. 3487 din 27 iunie 2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, în Dosarul nr. 445/1/2007 a fost respins, ca nefondat recursul declarat de inculpatul C.C.C. împotriva sentinței penale nr. 88 din 4 decembrie 2006 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția penală.

Astfel, verificând hotărârea atacată pe baza actelor și lucrărilor dosarului în raport cu motivele invocate instanța de control judiciar a constatat că rezolvarea acțiunii penale prin condamnarea inculpatului,în cauza de față este consecința aprecierii probelor administrate în conformitate cu dispozițiile art. 63 alin. (2) C. proc. pen.,operațiune logico - juridică pe baza căreia s-a constatat că fapta dedusă judecății există,a fost săvârșită de inculpatul C.C.C. și constituie infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. raportat la art. 7 alin. (1) din Legea 78/2000.

Ulterior epuizării căilor de atac prevăzute de legea națională, prin cererea înregistrată la Curtea Europeană a Drepturilor Omului sub nr. 10473/05 inculpatul C.C.C. a reclamat relele condiții de detenție suportate în arestul Inspectoratului de Politie Județean Bacău, lipsa unei căi de atac efective pentru a contesta arestarea sa preventivă, împrejurări care au făcut ca procedura penală declanșată împotriva sa să fie inechitabilă.

Prin hotărârea pronunțată la 29 ianuarie 2013, definitivă potrivit dispozițiilor art. 44 alin. (2) din Convenție, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a hotărât că a existat o încălcare a dispozițiilor art. 3 din Convenție și art. 5 § 4 din Convenție în ceea ce privește echitatea procedurii desfășurată față de inculpat, obligând statul român să plătească reclamantului, în termen de 3 luni de la data rămânerii definitive a hotărârii, suma de 3.900 euro cu titlu de despăgubire pentru prejudiciul moral și suma de 1.000 euro cu titlu de cheltuieli de judecată.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a stabilit, în esență, următoarele:

Cu privire la pretinsa încălcare a art. 3 din Convenție:

Invocând art. 3 din Convenție, Curtea a constatat că reclamantul s-a plâns de relele condiții pe care a trebuit sa le suporte în timpul detenției sale în arestul Inspectoratului de Politie Județean Bacău, din 19 octombrie 2004 până pe 7 ianuarie 2005, cu încălcarea art. 3 din Convenție, acesta suferind efectele unei situații de suprapopulare în celule, întrucât împărțea celula cu alte 3 persoane, dispunând de un spațiu individual redus de 3,13 mp. sub norma recomandată pentru celulele colective.

Totodată, s-a constatat că insuficiența spațiului vital s-a agravat din cauza posibilităților foarte limitate de a petrece timp în afara celulei, întrucât acesta era închis mare parte din zi, beneficiind de o plimbare zilnică de o ora și de dreptul de acces la baie timp de 15 minute pe zi și acces la duș o dată pe săptămână.

Curtea a apreciat că, în cauză, condițiile de detenție pe care reclamantul a trebuit să le suporte l-au supus la o experiență de o intensitate care depășea nivelul inevitabil de suferință inerent detenției.

Prin urmare, s-a constatat că a fost încălcat art. 3 din Convenție.

Cu privire la pretinsa încălcare a art. 5 § 4 din Convenție reclamantul s-a plâns de o atingere adusă principiului egalității armelor, subliniind că autoritățile nu au luat măsurile necesare pentru a asigura prezența sa la termenul din 12 noiembrie 2004 în fata Înaltei Curți unde s-a judecat menținerea măsurii arestării preventive.

În speță, Curtea a constatat că, autoritățile nu și-au îndeplinit obligațiile de a asigura reclamantului o participare adecvată și o apărare efectivă în timpul procedurii care s-a desfășurat pe 12 noiembrie 2004 în fața Înaltei Curți de Casație si Justiție, procedura a cărei soluționare era decisivă pentru menținerea sau încetarea detenției sale.

Prin urmare, s-a constatat că a fost încălcat art. 5 § 4 din Convenție.

Ulterior datei la care hotărârea Curții Europene a rămas definitivă, prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, la data de 30 aprilie 2013, revizuentul C.C.C. a solicitat, în temeiul dispozițiilor art. 408

1

C. proc. pen., revizuirea deciziei penale nr. 3487 din 27 iunie 2007 pronunțată Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în Dosarul nr. 445/1/2007, având în vedere că aceasta nu se poate concilia cu aspectele constatate prin hotărârea pronunțată de Curtea Europeană în cauza Catană împotriva României.

În drept au fost invocate dispozițiile art. 408

1

C. proc. pen.

Analizând cererea de revizuire prin prisma motivelor învederate, se constată că aceasta este inadmisibilă pentru considerentele ce urmează:

Raportând cererea formulată la prevederile art. 408

1

alin. (1) și (2) C. proc. pen., rezultă că aceasta respectă formal condițiile prevăzute de norma legală invocată, respectiv:

Cererea de revizuire a fost formulată de o persoană cu privire la care Curtea Europeană a constatat încălcarea unor drepturi reglementate de Convenție, hotărârea Curții Europene ce constată aceste încălcări este definitivă, iar cererea de revizuire a fost introdusă în termenul legal de 1 an de la data rămânerii definitive a hotărârii CEDO.

Cea de-a patra condiție impusă de lege nu este însă îndeplinită, deoarece consecințele grave ale încălcării drepturilor prevăzute de Convenție, constatate de Curtea Europeană nu continuă să se producă în prezent, astfel că procedura specială a revizuirii prevăzute de art. 408

1

C. proc. pen. nu constituie remediul eficient înlăturării unor potențiale efecte negative.

Într-adevăr, astfel după cum rezultă din analiza hotărârii Curții Europene s-a constatat încălcarea dispozițiilor art. 3 și art. 5 § 4 din Convenție, în ceea ce privește echitatea procedurii, apreciind că instanța de recurs nu și-a îndeplinit obligațiile de a asigura reclamantului o participare adecvată și o apărare efectivă în timpul procedurii care s-a desfășurat pe 12 noiembrie 2004 în fața Înaltei Curți de Casație și Justiție, procedura a cărei soluționare era decisivă pentru menținerea sau încetarea detenției sale, stabilind totodată

că persoana în

cauză

a suferit efectele unei situații de suprapopulare în celule pe parcursul arestului preventiv

.

Or, raportând cererea de revizuire formulată în prezenta cauză la dispozițiile legale mai sus-menționate și la conținutul hotărârii Curții Europene Înalta Curte de Casație și Justiție, completul de 5 judecători, constată că, deși a existat un drept a cărei încălcare a fost constatată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, consecințele grave ale acestei încălcări nu se mai produc în prezent.

Totodată, Înalta Curte, completul de 5 judecători, constată că recunoașterea încălcării drepturilor prevăzute de art. 5 § 4 și art. 3 din Convenție, precum și suma acordată de către instanța europeană pentru repararea prejudiciului suferit de către reclamant se înscriu în accepțiunea noțiunii de „satisfacție echitabilă”, așa încât apreciază că sunt suficiente pentru înlăturarea prejudiciului moral produs revizuentului sub aspectele arătate.

Pentru considerentele ce preced, având în vedere neîndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art. 408

1

alin. (1), (2) și (4) C. proc. pen., în temeiul dispozițiilor art. 408

1

alin. (10) C. proc. pen. cererea de revizuire, va fi respinsă, ca inadmisibilă.

Potrivit dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat revizuentul la plata cheltuielilor judiciare statului, din care suma reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului ales se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul C.C.C. împotriva deciziei penale nr. 3487 din 27 iunie 2007 pronunțată Înalta Curte de Casație și Justiție în Dosarul nr. 445/1/2007.

Obligă revizuentul la plata sumei de 200 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 3 iunie 2013.