ÎCCJ, Decizia nr. 330/2011

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 1972 din 20 noiembrie 2009 a Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost respinsă, ca nefondată, plângerea

formulată de petentul D.I. împotriva Rezoluției nr. 70/P/2008 din 29 decembrie

2008 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

parchetelor militare și s-a menținut rezoluția atacată, cu obligarea petentului

la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Pentru a pronunța

această soluție, prima instanță a reținut următoarele:

Prin

Rezoluția nr. nr. 70/P/2008 din 29 decembrie 2008 a Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, secția parchetelor militare, s-a dispus în

baza dispozițiilor art. 228 raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.

neînceperea urmăririi penale în cauza privind „plângerea penală” și „sesizarea”

formulate de col. rez. D.I.

sub aspectul

săvârșirii infracțiunilor prevăzute de art. 228 alin. (1) și (2), art. 289 alin.

(1), art. 291, art. 169 alin. (1) C. pen.

Împotriva acestei rezoluții,

petentul a formulat plângere la procurorul militar șef al Secției Parchetelor

Militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și

Justiție, plângere care a fost respinsă prin Rezoluția nr. 49/VIII-1/2009 din 22

iunie 2009.

În temeiul art. 278

1

alin. (1) C. proc. pen., petentul a formulat, în termen legal, plângere

împotriva Rezoluției nr. 70/P/2008 din 29 decembrie 2008 a Parchetului de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, secția parchetelor militare, plângere

care a fost respinsă ca nefondată prin sentința nr. 1972 din 20 noiembrie 2009 a Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu motivarea că din actele

premergătoare efectuate în cauză nu rezultă indicii care să conducă la

angajarea răspunderii penale a vreunei persoane.

Împotriva sentinței

de respingere a plângerii împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi

penale, petentul D.I. a declarat recurs, solicitând, potrivit motivelor de

recurs depuse la dosar (filele 2- 3), admiterea recursului, casarea sentinței

atacate, admiterea plângerii, infirmarea soluției de neîncepere a urmăririi

penale și reluarea cercetărilor pentru stabilirea cadrului procesual,

identificarea făptuitorilor, completarea probatoriului și soluționarea

temeinică, a sesizării penale.

Examinând hotărârea

atacată, potrivit art. 385

6

alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte

constată că recursul declarat de petent nu este fondat.

Analizând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte constată că prin plângerea penală formulată

la data de 25 martie 2008, petentul D.I. a solicitat să se stabilească

împrejurările în care înscrisul intitulat „proces-verbal al Consiliului de

Judecată” a fost modificat ilegal pentru a fi transmis Curții de Apel București

în Dosarul nr. 4855/2/2006, „felul în care am fost trecut abuziv în serviciul

de fosta conducere a S.I.E.”.

Petentul a susținut

că „alterarea realității celor discutate și consemnate atunci s-a făcut cu

scopul de a-mi înlătura posibilitățile de apărare în fața instanței și de a

împiedica  înfăptuirea justiției”.

La data de 8 mai 2008

petentul D.I. a formulat „sesizare” prin care solicită „să stabiliți

împrejurările în care a avut loc transmiterea abuzivă a unor documente în forma

respectivă către Curtea de Apel București care judecă Dosarul nr. 4855/2/2006,

felul în care am fost trecut abuziv în serviciu de fosta conducere a S.I.E.”.

A solicitat a se

efectua cercetări pentru stabilirea împrejurărilor, participației și a

vinovăției.

În cadrul actelor

premergătoare începerii urmăririi penale  s-a procedat la solicitarea de

relații de la S.I.E. (f. 22-26), a fost ridicată o copie a procesului-verbal al

Consiliului de Judecată - desecretizat, aflat la Dosarul nr. 4855/2/2006 al

Curții de Apel București (fila 41-55), s-a efectuat compararea acesteia cu

exemplarul procesului-verbal aflat în arhiva S.I.E. (f.67) și au fost audiați

ofițerii indicați de col. rez. D.I. (f. 57-66), din conținutul acestora

rezultând următoarele:

Referitor la

aspectele de la pct. 1:

- 1.1. În

procesul-verbal al Consiliului de Judecată înregistrat la nr. 2/S-27/0261563

din 31 octombrie 2005, aflat în arhiva S.I.E. s-au consemnat complet, cu

exactitate dezbaterile ce au avut loc în ședința din 28 octombrie 2005 (vezi

declarațiile martorilor - f.57-66).

- 1.2. Exemplarul

procesului-verbal înregistrat în arhiva S.I.E. la nr. 2/S-27/0261563 din 31

octombrie 2005 este unul și același cu cel întocmit la 28 octombrie 2005, fără

a conține modificări ori completări (vezi declarațiile acelorași martori).

- 1.3. Exemplarul

procesului-verbal al Consiliului de Judecată, aflat în Dosar nr. 4855/2/2006 al

Curții de Apel București, este o copie fidelă a exemplarului procesului-verbal

aflat în arhiva S.I.E., singurele deosebiri existente între acestea fiind

rezultat al operațiunii de desecretizare, la care a fost supusă copia înaintată

instanței de judecată (vezi declarațiile martorilor și procesul-verbal întocmit

de procurorul militar – f. 67).

Referitor la

aspectele de la pct. 2:

- 2.1.Desecretizarea

exemplarului procesului-verbal al Consiliului de Judecată din 28 octombrie

2005, înregistrat la nr. 2/S-27/0261563 din 31 octombrie 2005 și a celor 4

anexe, s-a făcut cu respectarea dispozițiilor legale în vigoare.

- 2.2.Cu ocazia

înaintării către instanța de judecată a documentelor desecretizate - solicitate

de aceasta, nu s-a produs descontopirea „irevocabilă” a col. rez. D.I., ca

ofițer de informații.

- 2.3.Ofițerii S.I.E.

nu au provocat cu respectiva ocazie niciun „incident de securitate”, având în

vedere că acțiunea de declasificare nu a fost contrară reglementărilor de

securitate, iar informațiile transmise nu au fost accesate de persoane

neautorizate. Referitor la aspectele de la pct. 2.1 - 2.3, a se vedea

documentarul de la f. 22-26.

- 2.4.Chiar în

situația în care s-ar fi confirmat susținerile reclamantului, referitoare la

„divulgarea secretului” (situație exclusă de probele administrate în cauză)

este de observat că în speță nu ar fi întrunite elementele constitutive ale

infracțiunii prev. de art. 169 alin. (1) C. pen. sub aspectul laturii obiective

- în lipsa existenței „cerinței esențiale”, respectiv că fapta de divulgare a

datelor invocate, să fie de natură a pune în pericol siguranța statului.

Declasificarea

documentului transmis instanței de judecată s-a făcut de către instituția

emitentă și care, pe cale de consecință, era abilitată a face acest lucru,

operațiunea încadrându-se în condițiile impuse de dispozițiile art. 24 din

Legea nr. 182/2002, art. 20 și art. 23 din H.G. nr. 585/2002.

Cu privire la

procesul-verbal al Consiliului de Judecată din data de 28 octombrie 2005 aflat

în arhiva S.I.E., s-a reținut că acesta corespunde cu cel înaintat instanței de

judecată existând identitatea de formă și conținut - excepție făcând

nenominalizările prin hașurare făcute în vederea declasificării.

“Incidentul” invocat

de petent în sprijinul criticii referitoare la pretinsa obligație de “abținere”

a procurorului militar semnatar al rezoluției, nu face dovada existenței

vreuneia dintre cauzele de incompatibilitate prevăzute de art. 49 C. proc. pen.

Pe de altă parte, pe

parcursul efectuării actelor premergătoare, petentul a avut posibilitatea

legală a recuzării procurorului, lucru pe care însă nu l-a făcut.

În consecință,

soluția primei instanțe de respingere a plângerii petentului împotriva Rezoluției

nr. 70/P/2008 din 29 decembrie 2009 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția parchetelor militare, este legală și temeinică.

Înalta Curte, în baza

art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., urmează a respinge ca

nefondat recursul declarat de petentul D.I. împotriva sentinței primei

instanțe.

În baza art. 192 alin.

(2) C. proc. pen., recurentul petent va fi obligat la plata sumei de 400 lei,

cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de petentul D.I. împotriva sentinței nr. 1972 din

20 noiembrie 2009, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

penală, în Dosarul nr. 5938/1/2009.

Obligă recurentul

petent la plata sumei de 400 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 23 mai 2011.